Cheltuielile de judecată, "tips and tricks"

Cred că este inutil să vă spun care sunt riscurile probabile ale unui proces, în condiţiile în care excepţia activităţii judiciare în România este tocmai un proces echitabil.
Cât timp concepţia magistraţilor este că „nu sunt supuşi greşelii”, domniile lor nu vor valida, prin hotărârea pronunţată, argumentele unui punct de vedere străin de cel al instanţei, orgoliul fiind unul dintre păcatele preferate ale...(?)... Justiţiei.

Vis-a-vis de „tips and tricks”...dacă, din nefericire, ajungeţi să căutaţi dreptatea prin instanţe, pe lângă nervi şi frustrări, o să aveţi de achitat o grămadă mai MICĂ sau mai MARE de bani, reprezentând, în funcţie de natura şi obiectul cauzei, taxe judiciare de timbru, onorariu expertize, onorariu avocaţi, etc.
În cazul în care pierdeţi procesul, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă, veţi fi obligaţi, DACĂ partea adversă solicită acest lucru, la plata cheltuielilor sale de judecată, printre care se poate număra şi onorariul avocatului acesteia (art.274, alin.(1) din Codul de procedură civilă).
Bineînţeles că şi tagma avocaţilor are, la rândul ei, păcate.

Să presupunem că vă judecaţi pentru recuperarea unor bani, deci o acţiunea în pretenţii, pierdeţi procesul şi aflaţi că aveţi de achitat o grămadă de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând în cea mai mare parte, onorariul avocatului părţii adverse.
Desfăşurarea acţiunii:Înainte de acordarea cuvântului pe fondul cauzei, judecătorul întreabă părţile/avocaţii dacă mai au alte cereri, moment la care se depun (de regulă) chitanţele prin care se atestă achitarea onorariului. Însă, despre cuantumul acestui onorariu, partea poate afla mai târziu, atunci când instanţa pronunţă hotărârea şi află că a pierdut cauza şi trebuie să achite cheltuielile de judecată.
Inechitabil, nu?

Vă pot da două exemple (dintre cauzele lucrate pro bono):

I. Din cuatumul total al creanţei la plata căreia S.C. „I” S.R.L a fost obligată, doar 24,45 % reprezenta debitul propriu-zis, 66,07% reprezintând cheltuieli de judecată ale părţii adverse.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului[1], a statuat că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părţile contractului de asistenţă juridică (clinet/avocat) şi raportul juridic de drept procesual civil dintre părţi.
Art.274, alin.(3) din C.proc.civ. reglementeaza posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat şi clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanţei se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată şi nu a onorariulul propriu-zis. Contractul de asistenţă juridică se menţine în integralitate, clientul plătind avocatului onorariul convenit.
Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanţă.
Este incotestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
În concluzie, instanţa investită cu soluţionarea pretenţiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, ar trebui să hotărască dacă acestea urmează a fi recuperate sau nu şi, de asemenea, în ce proporţie, în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

II. Instanţa de apel a obligat S.C. „I” S.R.L., intimata reclamantă, şi pe intervenienta accesorie, d-na „K”, la plata sumei de 2.XXX de lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, în condiţiile în care apelanta pârâtă, S.C. „A” S.R.L., nu a solicitat acest lucru.
Potrivit părţii introductive a Decizie comerciale a Curţii de Apel, la data la care s-a dezbătut cauza, reprezentanul apelantei a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat... „FĂRĂ cheltuieli de judecată.”
Cuantumul acestora a rezultat din calculul efectuat DOAR de către instanţa de judecată, FĂRĂ nici un fel de precizare din partea apelantei care oricum, aşa cum am precizat deja, NU solicitase, cu ocazia dezbaterii cauzei cheltuieli de judecată.
Astfel instanţa de apel reţine faptul că onorariul plătit de către apelantă este unul global, în cuantum de 20.XXX, 45 lei, pentru asistenţă juridică şi reprezentare în trei cauze.
Mai departe, instanţa de apel a procedat la împărţirea respectivului onorariu global (NOTA BENE: fără nici o precizare făcută în acest sens) şi, constatând faptul că s-au epuizat doar faza judecăţii în fond şi a judecăţii în apel, a apreciat că suma de 4.XXX, 95 lei reprezintă onorariul cuvenit, la care s-au adăugat taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, cheltuielile avansate de către apelantă fiind în cuantum de 5.XXX de lei.
Ori, este incontestabil faptul că regimul acordării cheltuielilor de judecată este supus principiului disponibilităţii, consacrat de art.129, alin.(6) din C.pr.civ., ceea ce înseamnă că acestea vor fi acordate numai în măsura şi în cuantumul în care au fost solicitate.
Referitor la sistemul de calcul folosit de instanţa de apel pentru a determina cuantumul cheltuielilor de judecată, potrivit art.274, alin.3 din C.pr.civ., „judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze” şi, deci, nu să „eşaloneze”.
În cazul în care, exercitându-şi rolul activ, instanţa apreciază asupra valoarea cheltuielilor de judecată (NOTA BENE: în cazul în care acestea au fost solicitate) trebuie să pună în discuţia părţilor acest aspect şi să facă aplicarea principiului contradictorialităţii.
Ori, prin faptul calculării cheltuielilor de judecată, în sensul de operaţii matematice de calcul, cu ocazia deliberării în Camera de Consiliu, fără a pune în discuţia părţilor, fără a da acestora ocazia de a-şi expune motivele, instanţa de apel a încălcat dipoziţiile porcesuale civile deoarece soluţionarea capătului de cerere privitor la cheltuielile de judecată trebuie să beneficieze de aceeaşi atenţie necesară judecării oricărei cereri şi trebuie să respecte toate principiile procedurii civile.

Morala?

Atunci când vă judecaţi şi când se depune chitanţa onorariului avocatului părţii adverse, dacă se solicită de către aceasta obligarea dumneavoastră, în cazul în care pierdeţi, la plata cheltuielilor de judecată, aveţi dreptul de a cunoaşte cuantumul acestuia şi de a solicita instanţei să pună în discuţie cererea de acordare a cheltuielilor, solicitând eventual reducerea acestuia.
În orice caz, trebuie să fiţi atenţi dacă se solicită sau nu cheltuieli de judecată de către partea adversă şi, mai ales, ce se consemnează în încheiere, pentru a nu avea surpriza neplăcută ca, ulterior, instanţa, în exces de zel, să acorde totuşi cheltuieli, să le împărtă şi să le socotească.



[1] Hotărârea din 26 mai 2005, definitivă la 26 august 2005, în Cauza Costin împotriva României, publicată în M. Of. nr. 367 din 27 aprilie 2006, Hotărârea din 21 iulie 2005, definitivă la 30 noiembrie 2005, în Cauza Străin şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 99 din 2 februarie 2006, Hotărârea din 23 februarie 2006 în Cauza Stere şi alţii împotriva României, publicată în M. Of. nr. 600 din 30 august 2007, Hotărârea din 19 octombrie 2006 în Cauza Raicu împotriva României, publicată în M. Of. nr. 597 din 29 august 2007, Hotărârea din 27 iunie 2006 în Cauza Petre împotriva României, publicată în M. Of. nr. 591 din 28 august 2007 etc .