Hotărârile comerciale. Apelul şi contestaţia la executare formulate împotriva lor

Anul 2007 a fost un an bun din perspectiva recursurilor în interesul legii promovate şi admise, dintre care cele dragi mie se referă, pe scurt, la: stabilirea competenţei judecătoriei să judece contestaţiile împotriva unor titluri fiscale[1], stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiilor la executare, în primă instanţă şi în căile de atac, având ca obiect hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii comerciale, precum şi în alte titluri de natură comercială[2] şi tranşarea chestiunii necesităţii învestirii cu formulă executorie a hotărârilor date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială.
Pe de altă parte, rămâne coşmarul recursului în interesul legii conform căruia, în aplicarea dispoziţiilor art.24 din Codul de procedură civilă, judecătorul care soluţionează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluţioneze cererea de revizuire sau contestaţia în anulare[3]. Dar acest subiect şi experienţele de la Curtea de Apel Alba Iulia ... rămâne pentru altă dată.
Vis-a-vis de titlul ales pentru azi...
Art.374, alin.(1) din Codul de procedură civilă prevede faptul că "hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă este învestit cu formula executorie prevăzută de art.269 alin.(1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie".
Or, un astfel de caz este şi cel stabilit prin art. 720 ind.8 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia "hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii", iar "exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea".
Unul dintre colegii mei m-a întrebat vineri dacă a fost admis recursul în interesul legii promovat referitor la investirea cu formula executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului.
Am fost convinsă că a fost admis, gândindu-mă la cele mai sus menţionate, însă Î.C.C.S. nu s-a pronunţat.
În ceea ce mă priveşte consider că înscrisurile enumerate, înscrisuri care constată o obligaţie bănească certa, lichidă şi exigibilă trebuiesc puse în executare silită prin cererea adresată direct executorului judecătoresc, fără a mai fi necesară parcurgerea procedurii judiciare necontencioase de învestire cu formulă executorie.
Dar ca să revin la hotărârile comerciale...acestea sunt executorii din prima instanţă şi în baza lor se începe executarea silită. (Auch!)
Contestaţia la executare, atunci când se cere lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească, este de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se execută. Aşadar, dacă titlul îl reprezintă o hotărâre judecătorească în materie comercială, contestaţia se va îndrepta la acea instanţă care a pronunţat, în respectiva materie, hotărârea susceptibilă de executare silită şi care poate fi, după caz, judecătoria, tribunalul, Curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, când titlul emană de la un alt organ cu activitate jurisdicţională, acela va fi sesizat cu contestaţia la titlu, indiferent de natura litigiului[4].

Şi acum speţa...
Acţiune comercială, judecată de Tribunalul Sibiu, împotriva căreia s-a formulat apel. În baza hotărârii executorii, creditorul a început executarea silită prin poprire asupra conturilor debitoarei apelante reclamante.
Chestiunea arzătoare se referă, bineînţeles, la suspendarea executării silite. Suspendarea popririi.
Aceasta se poate face numai în cadrul unei contestaţii la executare introdusă la Judecătoria Sibiu, în urma achitării cauţiunii. Mai mult decât atât, se poate formula şi o cerere de suspendare provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă[5].
Pe de altă parte, există reglementată posibilitatea solicitării suspendării executării hotărârii Tribunalului Sibiu prin apelul declarat împotriva acesteia (art.284, alin.(5), art.288, alin.(4) raportat la art.720ind.8 şi art.720ind.9 din Codul de procedură civilă), Curtea de Apel Alba Iulia urmând să aprecieze, după achitarea unei cauţiuni, oportunitatea suspendării executării hotărârii.
Cu toate acestea, în speţă, sigura „suspendare” posibilă şi viabilă este cea formulată în cadrul unei contestaţii la executare adresată instanţei de executare, adică titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită, respectiv Judecătoria Sibiu, urmând ca împotriva eventualei încheieri de respingere a cererii de suspendare a executării, să se formuleze recurs.
Soluţia cererii de suspendare adresată Curţii de Apel este inutilă deoarece împotriva debitoarei s-a început executarea silită, creditorul având avantajul unei hotărâri comerciale executorii şi care nu necesită învestirea cu formulă executorie.
Această din urmă cerere are sens în condiţiile în care nu se tinde la „paralizarea” sau anularea unor măsuri de executare silită, cum ar fi poprirea, deja înfiinţate asupra conturilor debitoarei.

De altfel, cele două cereri au obiecte diferite: una priveşte suspendarea/suspendarea provizorie a executării silite, respectiv a popririi înfiinţate asupra conturilor debitoarei, iar cealaltă priveşte suspendarea executării efectelor hotărârii, anterior începerii executării acesteia.


[1] Decizia Nr. XIV, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.733 din 30/10/2007;
[2] Decizia Nr. XV, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.764 din 12/11/2007;
[3] Decizia nr.II, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 81 din 01/02/2008;
[4] Atunci când se cere lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care nu emană de la un organ cu activitate jurisdicţională, art.400, alin.(2), teza a II-a din Codul de procedură civilă face trimitere la instanţa de executare care este întotdeauna judecătoria. Rezultă că aceasta este competentă să judece, în primă instanţă, contestaţia la titlu când titlul nu emană de la un organ de jurisdicţie, inclusiv în materie comercială (art.373, alin.(2) din Codul de procedură civilă). În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a tuturor acestor contestaţii în căile de atac, aceasta se determină după regulile general aplicabile cuprinse în Codul de procedură civilă.
[5] Una dintre condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare provizorie a executarii silite se referă la obligaţia achitării unei cauţiuni în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5oo lei pentru cererile neevaluabile in bani. Art.7231, alin.(2) şi alin.(3) din Cod proc.civ. stabileşte un plafon maxim pentru stabilirea de către instanţă a cuantumului cauţiunii, de 20% din valoarea obiectului cererii, dacă acesta este evaluabil în bani, sau de 2000 Ron pentru cererile al căror obiect este neevaluabil în bani, dacă legea nu prevede altfel. Cauţiunea fixă stabilită pentru suspendarea provizorie a executării silite se deduce din cauţiunea fixată pentru cererea de suspendare de fond, cauţiune care nu trebuie să depăşească plafonul maxim stabilit prin art.723 Art.7231, alin.(2) din Codul de procedură civilă.