Convenabil. Şi despre acţiunea oblică

În câteva zile o să împlinesc frumoasa, promiţătoarea şi importanta vârstă de 31 de ani.
Sunteţi liberi să adăugaţi ghilimelele unde doriţi.
Eu însă încerc să scap de acest tic şi deci să nu le mai adaug.
Timpul nu trece degeaba pentru nimeni.
Chiar vineri mi s-a explicat şi arătat diferenţa dintre convenabil şi natural.
(Şi nu, Natural nu este tatăl copilului prins la furat - o glumiţă pentru cei care practică oficii penale)
Revenind…noţiunea de convenabil se opune, mi s-a arătat, celei de natural aceasta din urmă fiind de preferat.
Convenabilul fiind o situaţie artificială, construită, o sinergie montată într-o micuţă cameră de apartament menită evident să profite unui singur individ, iar naturalul…eh…naturalul fiind o stare nealterată a lucrurilor, lipsa unei intervenţii, stare care profită tuturor…un fel de comuniune a omului cu natura. Cu propria sa natură.

Mai mult decât corect. Doar că… dacă graba strică starea naturală a lucrurilor atunci vă imaginaţi ce impact devastator are asupra aceleiaşi stări un alt punct de vedere. Un al doilea punct de vedere.
Se poate să fiu eu confuză…dar dacă se întâmplă numai ce vrei TU, când vrei TU şi cum vrei TU…este maxim de natural pentru tine dar în acelaşi timp… şi al naibii de convenabil!

Dacă este să vorbim despre convenabil…
Potrivit principiului înscris în dispoziţiile art.1718 Cod civil, „oricine este obligat personal, este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente si viitoare”.
În baza textului citat, creditorii au un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului , respectiv asupra bunurilor aparţinând acestuia, bunuri care nu sunt exceptate de la urmărire.
Este posibil , însa, ca un debitor sa devină insolvabil sau să-şi micşoreze elementele active ale patrimoniului său prin faptul că din neglijenţă, nepăsare, nepricepere sau cu rea-credinţă nu-şi exercită anumite drepturi pe care le are împotriva unor terţe persoane.
În atare situaţie, se poate recurge la prevederile art.974 Cod civil, potrivit cărora „creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”.
Ne aflam, astfel , în prezenta acţiunii oblice , caracterizată prin aceea că este exercitată de creditor pentru valorificarea unui drept care aparţine debitorului său.
Ea se mai numeşte acţiune indirectă sau subrogatorie , pentru că este exercitată de creditor în numele debitorului său, însa va duce la acelaşi rezultat ca şi cum ar fi fost exercitată de debitor.

Acţiunea oblică este însă, spre deosebire de acţiunea pauliană sau revocatorie, exercitată de către CREDITOR în NUMELE DEBITORULUI.

Textul citat, extrem de concis, sugerează totuşi, ca o primă condiţie, existenţa unui raport obligaţional, având ca obiect o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, între reclamant şi persoana în locul căreia exercită acţiunea, creditorul fiind cel care are calitate procesuală activă.

A doua condiţie care poate fi reţinută pentru aplicarea textului vizează inactivitatea debitorului, adică acesta să nu intenteze el însuşi acţiunea pe care o poate formula împotriva debitorului său.
Nu interesează în cauză motivele refuzului sau neglijenţei debitorului, deoarece acţiunea oblică este instituita în interesul creditorului, ca mijloc de prevenire şi conservare a patrimoniului debitorului, în temeiul dreptului sau de gaj general (art. 1718 Cod civil), motiv pentru care singura cerinţă de examinat este condiţia obiectivă a inactivităţii debitorului.

A treia condiţie ce reiese din art. 974 Cod civil priveşte natura juridica a acţiunii sau a drepturilor a căror protejare juridică se urmăreşte: creditorul nu poate exercita drepturile si acţiunile strict personale. Creditorul nu se poate aşadar subroga în exerciţiul tuturor drepturilor şi acţiunilor debitorului său decât în privinţa acelora care au un conţinut patrimonial şi un text de lege nu opreşte exercitarea lor.

Deşi din textul art. 974 Cod civil nu rezultă, pentru a fi admisibila acţiunea oblică, creditorul reclamant trebuie sa dovedească ca justifică un interes pentru promovarea cererii. Un asemenea interes este prezent în cazul în care inactivitatea debitorului este de natură sa ameninţe patrimoniul acestuia de insolvabilitate sau de agravarea situaţiei de insolvabilitate în care se găseşte.

Principalul efect al acţiunii oblice este cel de a conduce, în cazul admiterii acesteia, la remiterea unor bunuri în patrimoniul debitorului care vor servi la asigurarea gajului general AL TUTUROR creditorilor chirografari, chiar dacă aceştia NU au intervenit în proces. Etiologic, dacă acţiunea oblică NU este o acţiune personală a creditorului, ci una exercitată în numele debitorului său, efectul admiterii acţiunii priveşte patrimoniul DEBITORULUI.

BICICLETA ZILNICĂ. VOTAŢI, vă rog, PROIECTUL !

Nişte oameni dragi mie au un proiect pe cât de simplu, pe atât de necesar:

Pentru că Bicicleta Zilnică este un proiect pentru comunitate, el trebuie votat de comunitate ca să fie implemetat. Pentru asta trebuie doar să vă faceţi un cont pe Blogul Raiffeisen Comunităţi şi să votaţi proiectul Bicicleta Zilnică din Sibiu, proiecte depuse de bloggeri, (al doilea în listă) aici: http://raiffeisencomunitati.ro/proiecte/bicicleta-zilnica/

Bicicleta Zilnică este un proiect prin care se doreşte amplasarea de rasteluri de biciclete în cât mai multe zone din oraşul Sibiu, pentru a încuraja folosirea bicicletei în activitaţile zilnice, pentru deplasările cotidiene. Este un proiect ce aduce un plus celor 18 km. de piste de biciclete nou amenajaţi prin oraş.

Pin acest proiect se doreşte încurajarea folosirii bicicletei ca mijloc de transport zilnic, nu doar ca mijloc de recreere, prin montarea de rasteluri pentru parcarea bicicletelor în principalele zone de interes cotidian: parcuri, terenuri de sport, şcoli, spitale, centre comerciale de cartier, instituţii publice.

Echipa implicată în desfăşurarea proiectului:

Tudor Şt. Popa – coordonator proiect, membru fondator Asociaţia Al 6-lea jucător;
Radu Muşoaie – responsabil ptr. legătura cu finanţatorul, membru fondator Asociaţia Al 6-lea jucător;
Bebeşelea Ioan – responsabil ptr. identificarea zonelor în care sunt necesare rasteluri, membru fondator PeDale;
Rareş Hudea – responsabil achiziţionare şi montare rasteluri, membru fondator PeDale;
Răzvan Pop – responsabil cu legătura cu instituţiile implicate publice, preşedinte AIOS.

Aşadar,

VĂ ROG, VOTAŢI !

Principiul specialităţii. Avem specialişti?

Vorbeam cu un prieten zilele trecute şi achiesam, în principiu, la opinia lui cu privire la faptul că, în profesia noastră, ca avocat, ar fi ideal să te specializezi.

Eu am râs, evident, suferind de cinism cronic şi sugerându-i că poate e vorba doar de o schimbare de denumire.
Dar, dacă aşa îi spune mai nou, atunci …să ne specializăm, zic!
De altfel, prietenul meu avea dreptate.( !?)
De exemplu sunt mulţi procurori care s-au făcut avocaţi. Deci specialişti în penal. Motivele sunt evidente, nu?
Aşa au argumente suficient de speciale să-i convingă pe foştii colegi.
Astfel că sunt două feluri de avocaţi: SPecializaţi şi NEspecializaţi.

Dar, pe de altă parte, de ce să te specializezi când poţi fi polivalent?
Cum să nu invidiezi un om care face multe şi de (a se citi şi cu prepoziţia „pe” în unele cazuri) toate? Un prestidigitator?

În speţă, cred că ar trebui propus un multiplu de referinţă.
Adică dacă cineva este şi patron de holding, inginer, proaspăt doctor şi intervievat într-o anchetă fâsâită de DNA (Oau….) atunci să fie decorat. (!?)
Sau dacă eşti patron de grup, rotaractian (şi aici NU mă refer la vreo categorie de fani Star Trek, deşi funcţionează pe aceleaşi principii) şi predai zumba (şi aici mă refer la „zumba”) este evident că ai toate motivele să stârneşti invidia muritorilor de rând. (!?)

Revenind la multiplul de referinţă, eu una propun cifra 3 şi acordarea unui număr aferent de STRESE, indivizilor talentaţi care jonglează cu cel puţin tot atâtea bile.

Dar, revenons-en à nos moutons …am dorit să vă vorbesc despre principiul specialităţii capacităţii persoanei juridice.

Ştiaţi că…?

Capacitatea de folosinţă, într-un sens larg, este formată din drepturile civile pe care persoana juridică le poate dobândi precum şi din obligaţiile civile pe care şi le poate asuma.
În sens restrâns însă, persoana juridică nu poate avea acele drepturi şi acele obligaţii care, prin esenţa lor, pot aparţine numai persoanelor fizice, precum şi acele drepturi şi obligaţii care NU corespund specificului capacităţii sale juridice, adică principiului specialităţii.

Persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi şi obligaţii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului, stabilit prin lege, actul de constituire sau statut, sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii legale constând în nulitatea absolută a persoanei juridice.

Referitor la conţinutul capacităţii de folosinţă a unei persoane juridice, „Afacerea Zappa” a iscat în doctrina veche o controversă.
Potrivit unora dintre opiniile exprimate, o persoană juridică legal înfiinţată conform dispoziţiilor legale a unui stat poate să funcţioneze „să-şi prelungească activitatea şi să exercite drepturi” pe teritoriul unui stat străin, fără a fi necesară recunoaşterea sau autorizarea sa de către acesta din urmă.
Per a contrario, pornind de la teoria ficţiunii persoanei juridice, s-a considerat că voinţa unui stat de a recunoaşte sau autoriza înfiinţarea unei persoane juridice nu-i acordă prerogativa de a-şi impune această voinţă şi altor state, întrucât însuşi suveranitatea sa este limitată, fiind inadmisibilă crearea de către un stat a unei ficţiuni universale.[1]

Specifică pentru persoanele juridice este limitarea capacităţii de folosinţă cunoscută sub forma principiului specialităţii, potrivit căruia persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit de lege, sau scopului generic, precum şi de actul de înfiinţare sau statut, sau scopului concret.

Este însă de menţionat faptul că acest principiu se referă doar la capacitatea de a fi parte în actele juridice şi deci nu limitează capacitatea delictuală a persoanei.

În ceea ce priveşte controversa născută în jurul chestiunii incompatibilităţii principiului specialităţii cu răspunderea penală a persoanei juridice, amintim opinia care se pronunţă în favoarea reţinerii acestei incompatibilităţi şi care foloseşte drept argumente ideea că legea acordă personalitate juridică entităţilor colective şi le stabileşte în acelaşi timp, din raţiuni practice, limitele activităţii, interzicând depăşirea acestora.
Aşadar, săvârşirea de infracţiuni nu poate forma scopul unui persoane juridice, pentru că ea poate fiinţa numai în temeiul unui scop legal. În acest sens, principiul specialităţii limitează activităţile persoanei la cele care sunt necesare atingerii scopului său, astfel că atunci, când ea comite o infracţiune îşi pierde capacitatea şi personalitatea juridică.
Pe de altă parte, susţinătorii tezei compatibilităţii, susţin că o persoană juridică poate să desfăşoare o activitate specifică şi poate comite infracţiuni care sunt legate tocmai de această activitate, fără a depăşi limitele specialităţii scopului său. În realitate, orice infracţiune se situează mai mult sau mai puţin în afara competenţelor recunoscute persoanei juridice, iar controversa a apărut datorită confuziei dintre două noţiuni: scopul pentru care a fost creată persoana juridică şi scopurile urmărite de aceasta pe parcursul existenţei sale. Importantă pentru angajarea răspunderii acesteia este existenţa unei legături între activitatea persoanei juridice şi infracţiunea comisă şi nu principiul specialităţii capacităţii de folosinţă.[2]

Aşa cum literatura de specialitate a subliniat, capacitatea de folosinţă nu rămâne întotdeauna invariabilă pe parcursul existenţei persoanei juridice. Etiologic, modificarea scopului antrenează modificarea corespunzătoare a conţinutului capacităţii de folosinţă.

[1] Principiul potrivit căruia este necesară recunoaşterea sau autorizarea unei persoane juridice străine pentru ca aceasta să poate să îşi exercite drepturile pe teritoriul unei stat nu se aplică persoanelor naturale sau necesare, precum statul, comunele şi judeţele, care odată recunoscute ca fiind corpuri politice îşi pot exercita drepturile şi în alt stat. În „Afacerea Zappa”, statul grec a avut calitatea de reclamant şi a revendicat moştenirea după Vanghelie Zappa (D.Alexandresco, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principile legislaţiunii străine, t.I, ediţia a II-a, Editura Tipografiei Ziarului "Curierul Judiciar", Bucureşti, 1906, p.269 şi urm.);
[2] A se vedea F. Streteanu, R.Chirică, Răspunderea penală a persoanei juridice, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002, p.50 şi urm.;

P.S. Ulterior postării, am fost provocată de către Eliza să dezvălui ce cadouri am primit de Moş Nicolae :)
Asta m-a bucurat. Eliza a presupus că am fost suficient de cuminte pentru ca Moşu să treacă şi pe la mine.
Deci, cel puţin la nivelul aparenţelor stau bine :)

Şi pe la mine a trecut Moşu` :)

La fel ca atunci ca atunci când eram copil, mi-a adus cărţi şi dulciuri.

Titlurile şi tipurile s-au schimbat însă :)

Deci Moşu' a trecut şi mi-a lăsat Istoria secretă a lumii – Jonathan Black şi Simbolul Pierdut- Dan Brown :)

Să nu uit…şi Haribo :)

Nota Bene: Fără jordiţă :)

OMISSO MEDIO. Contestaţie la tabelul definitiv de creanţe. Termen

Mai în glumă, mai în serios, nu pot să nu observ faptul că unii evoluează per saltum au OMISSO MEDIO.

Departe de mine intenţia de a supune această categorie unei conotaţii peiorative.

Din contră, observaţia este una admirativă.

Transformarea din larvă este într-adevăr spectaculoasă, chiar şi dacă pentru alte motive decât cele ale unui entomolog.

Metodele par a fi simple şi eficiente.

Fie intri slugă la doi stăpâni într-o variantă diferită de cea a lui Carlo Goldoni, variantă care presupune ca cel puţin unul dintre stăpâni să fie „om” politic, sau mai grav, politician.

Fie te lipeşti, din întâmplare, de un suflet mare şi bogat, cuvântul cheie fiind „întâmplare” şi fondul sonor fiind asigurat de ghiţă gheorghiu - dacă dragoste nu e… poate e altceva ?!

Fie câştigi la loto…de ce nu? Numai cu grijă să nu se afle de la cine „lo” şi cât de „to” şi mai ales pentru ce cartonaş ai „ridicat” premiul.

Asculta mai multe audio Diverse

Pretextul…speţa

PROCEDURA INSOLVENŢEI. CONTESTAŢIE LA TABELUL DEFINITIV DE CREANŢE. TERMEN.

• art.75 şi 76 alin.1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei
  
• art.7 alin.1 teza I din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.
• art. 86 Cod procedură civilă.

Excepţia prevăzută de art.76, alin.(1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, se impune a fi interpretată în sensul că NU este decăzut din drepturi acel creditor căruia nu ia fost notificată deschiderea procedurii insolvenţei conform Codului de procedură civilă, respectiv potrivit normelor ce reglementează citaţiile şi comunicarea actelor de procedură, cuprinse în art.86 C.pr.civ.

Curtea de Apel Ploieşti

Prin contestaţia înregistrată în dosarului la data de 27.11.2008 creditoarea A.F.P. Ploieşti a contestat tabelul preliminar al creanţelor debitoarei S.C. P. S.A.

În motivarea contestaţiei s-a arătat că a fost precizată creanţa iniţială cu suma de 857.238 lei reprezentând debite datorate la bugetul general consolidat al statului conform unor sentinţe, pronunţate de Tribunalul Prahova şi rămase definitive şi irevocabile. Creditoarea a susţinut că aceste creanţe suplimentare au fost precizate ca urmare a adreselor primite de la Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi solicită înscrierea în tabel cu suma totală de 47.562.454 lei.

Creditoarea A.F.P. Brăila a formulat de asemenea contestaţie la tabelul de creanţe solicitând înscrierea cu suma de 9.054 lei reprezentând creanţe fiscale conform documentelor justificative anexate şi nu doar cu suma de 341 cât a acceptat lichidatorul judiciar.

În susţinerea contestaţiei s-a arătat că a fost depusă o cerere de majorare a creanţelor, la data de 2.10.2008, cu suma de 8.713 lei, iar refuzul lichidatorului judiciar de a înscrie şi această sumă în tabel este nelegal, în condiţiile în care notificarea privind deschiderea procedurii a fost comunicată acesteia cu încălcarea prevederilor art.7, alin.(3), raportat la art.76, alin.(1) şi art.61-62 din Legea 85/2006 în sensul că NU a fost respectat termenul legal de comunicare.

Astfel, s-a susţinut că notificarea privind deschiderea procedurii, din 9.01.2008 a fost comunicată de lichidatorul judiciar la data de 15.01.2008, a fost înregistrată sub nr. 66375, iar termenul stabilit pentru depunerea declaraţiei de creanţă a fost până la data de 17.01.2008, rezultând că petenta a avut la dispoziţie doar o zi pentru a întocmi şi transmite cererea şi documentaţia necesară înscrierii în tabel.

Tribunalul Prahova – Secţia Comercială a respins ca neîntemeiate contestaţiile formulate.

Judecătorul sindic a reţinut că ULTERIOR întocmirii şi depunerii la dosar de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanţelor debitoarei la data de 16.06.2008, creditoarea AFP Ploieşti a formulat o cerere de înscriere a creanţei precizate înregistrată la data de 29.09.2008 prin care a solicitat menţionarea în tabel a sumei suplimentare de 897.117 lei, creanţă ce rezultă din două sentinţe cu nr. 462/5.10.2005 şi 571/12.12.2005 pronunţate de Tribunalul Prahova rămase definitive şi irevocabile. Prin adresa cu nr. 3566/12.11.2008 lichidatorul judiciar a respins cererea de înscriere în tabel a creanţei suplimentare, în urma verificărilor efectuate constatând că cererea a fost formulată tardiv.

Se poate observa că cele două sentinţe invocate ca titluri de creanţă au rămas definitive şi irevocabile cu mult înainte de deschiderea procedurii insolvenţei în prezenta cauză, iar titulara iniţială a creanţei - Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti – a fost notificată pentru depunerea declaraţiei prin adresa cu nr. 2788/19.12.2007, aşa cum rezultă din confirmarea de primire nr. 8460/20.12.2007.

Pe cale de consecinţă, nefiind o creanţă născută ulterior deschiderii procedurii, iar creditorul având posibilitatea legală şi efectivă să solicite înscrierea în termen în tabelul de creanţe, tribunalul constată că în mod corect a apreciat lichidatorul judiciar când a respins cererea de înscriere a creanţei suplimentare ca fiind tardivă.

De asemenea, la data de 2.10.2008, creditorul AFP Brăila a depus cu adresa nr. 161688/2008 o cerere de majorare a creanţei bugetare înscrisă în tabloul creditorilor prin care a solicitat menţionarea în tabel şi a sumei de 8.713 lei reprezentând debite şi majorări de întârziere. Lichidatorul judiciar, cu adresa nr. 3566/12.11.2008 (fila 534) a respins cererea de înscriere a suplimentului în tabelul de creanţă, întrucât suma a fost tardiv pretinsă.

Creditoarea AFP Brăila a fost notificată pentru depunerea declaraţiei de creanţă prin adresa emisă la data de 9.01.2008 primită de aceasta la data de 14. 01.2008 aşa cum rezultă din confirmarea de primire nr. 4063/ 2008.

Împotriva sentinţei au declarat recurs creditoarele.

Recurenta creditoare A.F.P. Ploieşti a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeiniciei prin aceea că în mod greşit a respins contestaţia la tabelul de creanţe întocmit de lichidatorul judiciar, în temeiul art.75, alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolventei, deoarece a precizat creanţa comunicată iniţial, ca urmare a adreselor primite, referitoare la debitul datorat la bugetul general consolidat al statului de S.C. P S.A., conform sentinţelor din 2005 pronunţate de Tribunalul Prahova, sentinţe rămase definitive şi irevocabile. De asemenea, s-a completat aceasta creanţă şi cu suma de 39.879 lei, sumă rezultată din declaraţiile şi deconturile de TVA depuse de către lichidatorul judiciar, după data deschiderii procedurii.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de înscriere suplimentară în tabelul de creanţe urmând ca instanţa să dispună lichidatorului judiciar să rectifice tabelul definitiv al creanţelor şi să înscrie A.F.P. Ploieşti cu suma totala de 76.140.386 lei, întrucât reprezintă sume datorate la bugetul general consolidat al creanţelor de S.C. P S.A. înainte de data deschiderii procedurii de faliment. În cazul în care lichidatorul judiciar apreciază că această creanţa nu poate fi considerata bugetară, s-a solicitat instanţei sa dispună lichidatorului judiciar să înscrie suma precizată în categoria creanţelor chirografare.

Recurenta creditoare A.F.P. Brăila menţionează că prima instanţa s-a pronunţat greşit cu privire la contestaţia împotriva tabelului de creanţe al societăţii debitoare S.C P. S.A.

Arată că este nelegal refuzul lichidatorului judiciar de a înscrie în tabloul de creanţe al debitoarei şi suplimentul de creanţă în sumă de 8.713 lei, deoarece notificarea privind deschiderea procedurii insolventei împotriva debitoarei, i-a fost comunicată cu încălcarea dispoziţiilor art.7, alin.(3), raportat la art.76, alin.(1) şi art.61-62 din Legea nr. 85/2006, în sensul că NU a fost respectat termenul legal de comunicare către subscrisa.

Curtea a reţinut următoarele :

Potrivit dispoziţiilor art.75, alin.(1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut de art.73, alin.(2) şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.

Aşa cum se poate observa, o contestaţie la tabelul de creanţe ulterioară termenului prevăzut în notificare se poate realiza doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cauza de faţă aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art.76 alin.(1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de art. 62 alin.1 lit.b este decăzut, cât priveşte creanţele respective, din următoarele drepturi:

1. dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunării generale a creditorilo;

2. dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării şi falimentului;

3. dreptul de aşi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase .

Dispoziţiile art.7 din acelaşi act normativ, la care face trimitere articolul menţionat mai sus, arată în alineatul 3 că prin excepţie de la prevederile alin.1 se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii.

Această modalitate de comunicare a actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi de notificare a deschiderii procedurii este prevăzută ca o excepţie de la regula generală consacrată de art.7, alin.(1) teza I din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei , conform căreia: citarea părţilor, precum şi comunicarea oricăror acte de procedură , a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Astfel cum se poate observa aceste dispoziţii legale reglementează modalitatea de aducere la cunoştinţa creditorilor a faptului că a fost deschisă procedura insolvenţei faţă de societatea debitoare, nefăcând trimitere la termenele de depunere a declaraţiilor de creanţă. Or, este bine cunoscut principiul potrivit căruia excepţia este de strictă interpretare şi aplicare.

Aşa fiind, excepţia prevăzută de art.76 alin.(1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, se impune a fi interpretată în sensul că NU este decăzut din drepturi acel creditor căruia nu ia fost notificată deschiderea procedurii insolvenţei conform Codului de procedură civilă, respectiv potrivit normelor ce reglementează citaţiile şi comunicarea actelor de procedură, cuprinse în art. 86.

În caz contrar devine incidentă regula generală potrivit căreia titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut de art.62 alin.(1), lit.(b) este decăzut, cât priveşte creanţele respective, din drepturile prevăzute expres de lege.

Ambele recurente din prezenta cauză au fost notificate cu privire la deschiderea proceduri în condiţiile Codului de procedură civilă prin poştă, existând la dosar confirmările de primire.

Cu privire la declaraţia de completare a creanţei, se constată că această declaraţie nu a fost analizată de judecătorul sindic întrucât a fost formulată la data de 17.12.2008, iar contestaţia a fost înregistrată la data de 26.11.2008. Aşa fiind, pretenţiile recurentei creditoare nu pot fi analizate omisso medio direct de către instanţa de recurs.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 304¹ şi 312 C.pr. civ., Curtea va respinge recursul formulat de A.F.P. Ploieşti şi A.F.P. Brăila ca nefondat.

Radierea unei înmatriculări sau a unei menţiuni din registrul comerţului...chestiuni tehnice

Săracu´ blogul meu...
Îl strigă „prea-tehnicu´”.
Pentru mine reprezintă însă, soluţia perfectă.
Nu reuşesc defel să mă complexez pe tema asta.

E adevărat, pe de altă parte, că în ceea ce priveşte actul justiţie din ţara foarte mică, cu oameni foarte mari, a fi tehnic nu ajută cu nimic, prostia fiind prinţesă, iar zgomotul fiind duce.



Ideal ar fi ca instanţele să ia în considerare argumentele de gen tehnic şi mai puţin cele de ordin familiaL. Nu neapărat aceste argumente, ci oricare.
Pentru că dacă nu faci parte din vreo familie, rămâi evident pe dinafară.
Măcar o tufă de Afini să fii şi tot e ceva.

Ştiaţi că ...tehnica poate fi chiar vitală?
O demonstrează povestea blondei cu nişte căşti şi un walkman care intră într-un coafor, să se tundă...
Se aşează pe scaun şi zice:
- Vreau să mă tund.
- Trebuie să-ţi dai jos căştile - îi spune frizerul.
Blonda nimic.
Frizerul enervat îi spune blondei din nou:
- Scoateţi căştile!
Blonda nimic.
Frizerul mai tunde el ce mai tunde şi la un moment dat îi scoate căştile.
Blonda mai trage o dată aer în piept, după care cade moartă.
Curios, frizerul ridică căştile şi le pune la urechi să audă ce asculta blonda:
"inspiră, expiră, inspiră, expiră..."

Deci, o tehnică elementară şi vitală.
Eu aş completa tehnica specială care garantează cel puţin, dacă nu altceva, o viaţă lunnnnnnnnngă cu mai multe posibile schimbări de freză:
Inspiră, expiră, şi focus !

Vis-a-vis de „focus” şi alte chestii tehnice...

Prin Decizia nr.X din 20 martie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.656 din 28/07/2006, s-a stabilit că o cerere de radiere a unei înmatriculări sau menţiuni din registrul comerţului este admisibilă numai în condiţiile în care persoana fizică ori juridică, ce se consideră prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau ca urmare a efectuării unei menţiuni în registrul comerţului, face dovada existenţei anterioare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care au fost modificate, în tot sau în parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, dacă prin acea hotărâre nu s-a dispus menţionarea ei în registrul comerţului.

S-a constat că în practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, referitoare la cazurile de admisibilitate a cererii de radiere a unei înmatriculări sau menţiuni din registrul comerţului.

Astfel, unele instanţe au admis asemenea cereri, chiar dacă persoana fizică sau juridică ce s-a considerat prejudiciată prin efectuarea unei înmatriculări ori menţiuni în registrul comerţului nu face dovada că actele care au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită au fost desfiinţate, în tot sau în parte, ori s-au modificat printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă.
În motivarea acestui punct de vedere, s-a relevat că dreptul la acţiune nu poate fi condiţionat de preexistenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de anulare ori de modificare, în tot sau în parte, a actului sau titlului ce a stat la baza înmatriculării sau menţiunii, pentru că s-ar îngreuna în mod inutil situaţia titularului dreptului la acţiune şi, în acelaşi timp, instanţa este oricum învestită să examineze, pe cale incidentală, existenţa şi valabilitatea actului pe baza căruia s-au efectuat acele menţiuni.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că radierea unei înmatriculări sau menţiuni în registrul comerţului poate fi cerută numai în condiţiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care au fost anulate ori modificate, în tot sau în parte, actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, precum şi dacă prin însăşi acea hotărâre nu s-a dispus efectuarea menţiunii respective în registrul comerţului.

S-a apreciat în acest sens că prevederile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată impun verificarea de către instanţa judecătorească a condiţiilor de formă, cu privire la raporturile juridice existente între părţi.
S-a mai învederat că, în această privinţă, reglementările din legea specială menţionată sunt completate cu dispoziţiile art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă, instituind o procedură necontencioasă, care presupune doar exercitarea unui control al actelor în temeiul cărora s-au efectuat înregistrările în registrul comerţului, implicând posibilitatea de a dispune radierea doar în măsura în care înregistrările efectuate au fost anulate ori modificate, în tot sau în parte, printr-o hotărâre judecătorească preexistentă.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În adevăr, prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, astfel cum a fost modificat, se prevede că "Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului".

Rezultă, deci, că pentru a putea fi exercitată acţiunea în radiere reglementată prin acest text de lege este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiţii:
-să existe o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desfiinţate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea,
-să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de menţiuni în registrul comerţului privind desfiinţarea ori modificarea actului care a stat la baza înregistrării,
-iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere o solicită.

O atare rezolvare este impusă şi de reglementarea de la art. 7, alin (1) din Legea nr. 26/1990, republicată, potrivit căreia "Instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii", precum şi de prevederea explicită din alin. (2) al aceluiaşi articol că "În aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului".
Ca urmare, în ipoteza în care instanţele de judecată nu s-au conformat prevederilor legale menţionate, partea prejudiciată printr-o înmatriculare sau menţiune în registrul comerţului are posibilitatea să formuleze acţiune separată, în radiere, în condiţiile reglementate prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată.

În acest fel, radierea înmatriculării sau a unei menţiuni în registrul comerţului, ca operaţiune derivată, complementară şi subsecventă altei operaţiuni principale, efectuată anterior, se poate dispune numai pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, pronunţată la cererea persoanei interesate.

De aceea, procedura instituită prin art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. VIII pct. 23 din Legea nr. 161/2003, are caracter necontencios, iar instanţei judecătoreşti învestite cu o acţiune în radiere îi revine doar obligaţia de a verifica, sub aspect formal, dacă sunt întrunite cumulativ cele trei condiţii prevăzute în acest text de lege, pe o atare cale neputându-se dispune şi cu privire la existenţa şi valabilitatea titlului sau a raporturilor juridice dintre părţi.
În adevăr, în raport cu prevederile legale aplicabile, radierea unei menţiuni în condiţiile în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost desfiinţate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă ar fi posibilă numai pe calea acţiunii în anulare, în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu şi pe calea unei cereri necontencioase, formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată.

Astfel s-a admis recursul în interesul legii şi a s-a stabilit că orice cerere de radiere a unei înmatriculări sau menţiuni în registrul comerţului este admisibilă numai în condiţiile în care persoana fizică ori juridică, ce se consideră prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau ca urmare a efectuării unei menţiuni în registrul comerţului, face dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti anterioare irevocabile prin care au fost modificate, în tot sau în parte, ori au fost anulate actele ce au stat la baza înregistrării a cărei radiere se solicită, dacă prin acea hotărâre nu s-a dispus menţionarea ei în registrul comerţului.

Nu uitaţi şi să inspiraţi, expiraţi şi focus, din când în când. :)

Din nou despre execuţia cambială. Acţiunea cambială

Mai reţineţi emisiunea aceea... „Roata norocului”, cred că se numea !?
Concurenţii trebuiau să aleagă, după ce ghiceau cuvinte, cumpărau vocale...se luptau cu propriul noroc, premiul din spatele uşii cu nr.1 sau pe cel din spatele uşii cu nr.2.!
Publicul frenetic începea să strige, concurentul îşi rodea nervos unghiile şi în fundal se petreceau efectele necesare creşterii ritmului cardiac.
Sinergie aproape fatală. Excesul de zgomote, lumini şi fum nu dăunează grav sănătăţii?
Nici nu mai conta că în spate uşii era o tricicletă.
Alegerea uşii era momentul dramatic şi nu câştigul sau inevitabila pierdere.
Curajoşii aleg, ceilalţi propun şi aplică o a treia variantă. Şi uşa 1 şi uşa 2?
Hmmmmm...oare este posibil?
La prima vedere s-ar putea spune că avem de-a face, în acest caz, cu omul de tip-guru.
Ăsta e cuvântul şi nu încercaţi să puneţi alte consoane!
La o privire mai atentă, de guru rămâne doar ... Schmecherul care a încercat să rămână cu amândouă...uşile, evident! În cazul lui puteţi înlocui prima consoană. Sugestii?
Am auzit că nu poţi, tot timpul, să fentezi viaţa. Să nu alegi.
Dacă ai reuşit, felicitări! Îmi fac însă griji, că atunci când va fi cel mai important pentru tine, nu vei mai reuşi şi atunci ...vei fi fericitul câştigător al unei triciclete!
Dacă eşti eco, e perfectă şi tricicleta! Ups...sau îţi doreai mini cooper-ul S din spatele uşii pe care NU ai ales-o?
Nu aş vrea să fiu în pielea ta ne-eco!
Acum că ai văzut ce e în spatele uşii...nu te poţi răzgândi. În principiu.
Poţi, eventual, să devii activist eco şi să ceri să-ţi fie urmat exemplul.
Doar eşti un exemplu, nu?


Pe acelaşi sistem, în drept, „electa una via, non datur recursus ad alteram”.
După ce o cale a fost aleasă, nu este admis să se recurgă la alta.
Eu nu aş fi aşa de sigură...cum rămâne cu Schmecherul?
Lasând gluma deoparte principiul de mai sus, vizează acele situaţii în care unei persoane îi este recunoscută, prin lege, posibilitatea de a opta, spre exemplu, pentru sesizarea uneia dintre cele două instanţe deopotrivă competente să rezolve cererea, nu şi dreptul de a se adresa amândurora.
Ca să vă faceţi o imagine, o altă ipoteză vizează acţiunea civilă în despăgubiri a persoanei vătămate printr-o infracţiune. Dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, ea nu mai poate părăsi, în principiu, instanţa penală.
În mod corespunzător, persoana vătămată care a pornit acţiunea civilă în faţa instanţei civile nu se mai poate constitui parte-civilă în procesul penal, judecata acţiunii civile urmând a se suspenda, iarăşi în principiu, până la rezolvarea definitivă a cauzei penale.
Deci chiar şi partea-vătămată trebuie să aleagă una dintre uşi.

În acelaşi sens, speţa următoare:
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, Decizia nr.782/2004)

Prin acţiunea înregistrată reclamanta, B.B.G.C.P. SA Iaşi a chemat în judecată pe pârâta, S.I.F. Moldova SA Bacău, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 120.000 dolari, în echivalent lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că SC. A.T.C. SRL a emis în favoarea sa un bilet la ordin în sumă de 120.000 dolari, bilet ce a fost avalizat de pârâta S.I.F. Moldova, şi care a fost învestit de Judecătoria Iaşi cu formulă executorie. Cu toate acestea, instanţele din Bacău au respins cererea de poprire, pe motivul unui aşa-zis viciu de procedură, constând în lipsa încheierii de învestire.
A mai arătat reclamanta, că pentru valorificarea creanţei din titlu, a formulat cerere de poprire, care pentru lipsa încheierii de învestire i-a fost respinsă, şi că în paralel cu executarea directă prin poprire a emis şi somaţia de executare la care pârâta a formulat opoziţie, care a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, reţinându-se totodată valabilitatea titlului, şi cu toate acestea, deşi se află în posesia unui titlu executoriu valid, executarea începută a eşuat.
Ca atare şi cum pârâta a contestat valabilitatea titlului, arată reclamanta în continuare, aceasta a fost nevoită să ceară pe calea acţiunii de faţă, adică pe calea acţiunii cambiale, obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 dolari, astfel că hotărârea care se va pronunţa să constituie titlul în baza căruia să pornească executarea silită a pârâtei.
Tribunalul Iaşi, a respins acţiunea formulată de reclamanta, reţinând că din moment ce prevederile art. 63 din Legea nr. 57/1934, aplicabil potrivit art. 106 din aceeaşi lege şi biletului la ordin, deschid calea posesorului, în cazul neachitării creanţei la scadenţă, ca, în scopul recuperării acesteia, să procedeze fie la introducerea unei acţiuni directe, fie la executarea titlului, şi cum în speţă reclamanta a optat pentru cea de a doua modalitate (adică investirea cu formulă executorie a biletului la ordin), aceasta nu mai este îndreptăţită să revină asupra opţiunii iniţiale şi să ceară pe cale directă obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 dolari, solicitată prin acţiune. De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că promovarea acţiunii cambiale de faţă este lipsită de interes, din moment ce creditoarea reclamantă este în posesia unui titlu executoriu (biletul la ordin învestit cu formulă executorie).
Reclamanta a formulat recurs susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei este criticabilă, deoarece contrar celor reţinute în considerentele deciziei, în materia cambială nu funcţionează principiul "electa una via", şi ca atare, atâta timp cât creditorul, în speţă reclamanta, nu şi-a satisfăcut creanţa, are deschise toate căile legale procesuale de conservare a titlului şi de menţinere a obligării pârâtei la plata creanţei, bineînţeles, cu respectarea imperativelor legii speciale şi a termenului de prescripţie a dreptului la acţiune.
În consecinţă, cum în calea executării titlului, adică a biletului la ordin învestit cu formulă executorie, întâmpină o opoziţie nejustificată din partea pârâtei, recurenta susţine că era îndreptăţită de dispoziţiile speciale în materie, respectiv cele ale Legii nr.58/1934, să solicite printr-o acţiune cambială directă, ca cea de faţă, obligarea pârâtei la plata sumei de 120.000 dolari, prevăzută în biletul la ordin, chiar dacă anterior a procedat la investirea biletului la ordin cu formulă executorie, şi deci se află deja în posesia unui titlu executoriu, din moment ce acesta nu a putut fi executat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul considerând că, din moment ce reclamanta este în posesia unui bilet la ordin învestit cu formulă executorie, titlu de natură să determine deplina executare a debitoarei pârâte, obţinerea unui al doilea titlu împotriva aceleiaşi debitoare şi pentru aceeaşi sumă, care ar fi avut loc în ipoteza admiterii acţiunii cambiale directe, este lipsită de interes, fiind de principiu că nu pot exista două titluri executorii pentru acelaşi drept de creanţă.

Vedeţi că nu se poate altfel? Trebuie să alegi!
Ca şi când nu ar fi destul, după ce alegi trebuie să înveţi să te dai pe tricicletă.
P.S. : AUCH :))

Dizolvarea anticipată a unei societăţi comerciale. Anunţ: pierdut "affectio societatis"...

Zilele trecute una dintre informaţiile calificate cu indulgenţă drept „ştire” anunţa deschiderea sezonului de vară de nunţi...sau de nunţi de vară? Nu mai contează. Informaţia s-a confirmat mai repede decât mi-aş fi dorit şi astfel şi-a făcut cu greu loc în curtea blocului o limuzzzzzzzzzzzină pentru mireasa de vis (-a-vis). Realitatea bate filmul de fiecare dată! De câţi nuntaşi credeţi că a fost nevoie pentru ca limuzzzzzzzzina să ia curba?
Trebuie să recunosc că, deşi cunosc două exemple de căsătorii reuşite, am pierdut din vedere, de ceva vreme, sensul instituţiei, probabil şi datorită faptului că mi-a atras mai curând atenţia formalismul deşănţat de care dă dovadă.
Ne ţinem cu dinţii să demonstrăm că suntem...doi... avem şi o hârtie în sensul ăsta, când de fapt noi suntem de mult... „unul hăis, iar celălalt cea”!
Căsătorie...prietenie...colaborare. Toate presupun acelaşi exclusiv lucru-affectio.
Şi nicio bucată de hârtie, tricou sau contract nu-i poate ţine locul.

Acum citiţi din nou titlul: Pierdut „affectio societatis”...celui sau celei care îl găseşte, în loc de recompensă, îi urez: să-i fie de bine!

Şi acum referitor la opiniile juridice pe aceeaşi temă...
Potrivit dispoziţiilor art.227, alin.(1), lit.e din Legea nr.31/1990 a societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, societatea se dizolvă printre altele şi prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii. Cu alte cuvinte, dizolvarea unei societăţi comerciale poate fi datorată şi dispariţiei elementului affectio societatis, adică a intenţiei asociaţilor de a colabora la desfăşurarea activităţii comerciale, respectiv a elementului esenţial, de ordin psihologic al contractului de societate.

Dispariţia misterioasă a lui affectio societatis comportă şi o mai mare relevanţă dacă este să luăm în considerare consecinţele pe care aceasta le antrenează.
De altfel, în acest sens jurisprudenţa a statuat, atunci când s-a constatat existenţa unor neînţelegeri grave între asociaţi, concretizate în numărul mare de litigii comerciale şi penale existente între părţi şi care au condus deci la dispariţia lui affectio societatis, că eventuala culpă a unuia sau altuia dintre asociaţi în generarea acestor neînţelegeri este lipsită de relevanţă, important fiind doar efectul disensiunilor, respectiv împiedicarea funcţionării societăţii!
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială, decizia nr.256 din 30 ianuarie 2008)

Textul legal ante-menţionat are un evident caracter exemplificativ. Cu toate acestea, pentru ca cererea având ca obiect dizolvarea anticipată a societăţii să fie considerată temeinică şi în consecinţă să fie admisă de către instanţa de judecată, asociatul reclamant trebuie să dovedească existenţa unor neînţelegeri grave în aşa măsură încât împiedică funcţionarea societăţii.
Şi pentru a-mi depăşi complexul de a fi prea tehnică...câteva exemple:
Neînţelegerile sau disensiunile dintre asociaţi au fost interpretate ca materializându-se în două moduri: fie nu mai există interes comun al asociaţilor, fie interesul social este deturnat în favoarea asociaţilor majoritari, evident, în detrimentul intereselor legitime ale asociaţilor minoritari.
Abuzul de majoritate, ca manifestare a deturnării scopului societar şi astfel dovadă de incongruenţă a voinţei asociaţilor, este o ipoteză clasică pentru dispariţia affectio societatis.
În general, a fost considerat că există abuz de majoritate, când:
-prin decizii repetate pe parcursul mai multor exerciţii financiare, nu se distribuie dividende din profitul net al unei societăţi prospere, încorporându-se nejustificat beneficiile în rezerve statutare;
-se acordă împrumuturi consistente, din patrimoniul social, unor societăţi în care asociaţii majoritari ai societăţii creditoare au interese (n.n. aici şi în sensul de părţi sociale sau acţiuni); -există o filializare abuzivă a societăţii faţă de alte persoane juridice controlate direct sau indirect de acţionarii majoritari;
Exercitarea în acest mod a drepturilor de vot nu presupune deci paralizarea activităţii societătii, ci numai dispariţia cauzei contractului de societate, a elementului affectio societatis.

Neînţelegerile dintre asociaţi au semne vizibile şi uşor recognoscibile cum ar fi: neparticiparea la adunările generale, refuzul de exercitare a dreptului de vot sau votul exprimat în vederea blocării deciziilor.
Însă, dacă constatarea existenţei unor disensiuni, neînţelegeri între asociaţi apare ca fiind o sarcină facilă, nu aceeaşi este situaţia calificării acestor împrejurări ca fiind de natură să împiedice funcţionarea societăţii.
Instanţele au pronunţat dizolvarea unei societăţi cu răspundere limitată, datorită conflictului ireductibil dintre cei doi asociaţi asupra numirii directorului laboratorului societăţii, indispensabil funcţionării acesteia, după cum s-a dispus dizolvarea în situaţia în care antagonismul dintre cele două grupuri de acţionari a luat atât de mare amploare, încât a fost imposibilă alegerea noului consiliu de administraţie.
S-a pronunţat dizolvarea în contextul în care conflictul dintre asociaţi a împiedicat adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social impusă de lege.

Pe de altă parte, este esenţial de reţinut că din momentul în care se constată prezenţa unui asociat sau a unui grup majoritar, a cărui poziţie îi permite să administreze societatea, alterarea profundă a raporturilor dintre asociaţi nu mai justifică, prin sine, dizolvarea!
De asemenea, nu sunt motive de dizolvare anticipată conflictele de ordin pur pecuniar dintre asociaţi, care nu pot afecta funcţionarea societăţii.

Aşadar, cererea de dizolvare anticipată se va respinge:
-în măsura în care activitatea organelor sociale nu este iremediabil compromisă, putându-se legalmente decide revocarea administratorilor şi desemnarea altora;
-în situaţia în care se dovedeşte că asociatul de a cărui situaţie depindea conflictul şi-a manifestat intenţia de retragere;
-dacă situaţia conflictuală nu durează de un timp suficient pentru a dovedi blocajul organelor sociale, ci doar o încetare temporară a activităţii;
-dacă din documentele produse, rezultă că, în ciuda neînţelegerilor care stăpânesc raporturile dintre asociaţi, situaţia financiară, iniţial grav compromisă, a fost restabilită prin activitatea administratorului asociat majoritar;
R.N.Catană, Dreptul societăţilor comerciale, Editura Sfera Juridică, 2007;

P.S.
Sau...mai bine spus:
Out with the old, in with the new!

Infracţiunile economice. Bancruta frauduloasă şi infracţiunea de spălare a banilor

Sau despre faptă si răsplată.
Cunoasteti semnificatia cuvântului de origine slavonă, tâlc?
Tâlcul este o parabolă, o învătătură alegorică, poveste moralizatoare.
Asadar, cunoasteti tâlcul expresiei „după faptă si răsplată”?
Aceeasi expresie are două învătături utopice si cu polarităti extreme.
Martirii spun că dacă faci bine, nu trebuie neapărat să astepti bine.
Desi ...dacă cu totii am face bine si altii ne-ar face, la rândul lor, bine, cred că am scăpa de multe dintre serioasele noastre probleme.
Se pare însă, că în această versiune, binele este bine numai dacă este dezinteresat.
Pe de altă parte, fiecare plăteste pentru faptele sale. De data aceasta cred că toată lumea este de acord. Legea talionului, într-o formulă mai elegantă, satisface măcar la nivel teoretic, nevoia de echilibru între fapte si consecinte.
Cum spuneam, ambele versiuni sunt utopice.

Şi juridic vorbind, există fapte care au rămas fără consecinte, dar si cazuri mai fericite.
Azi vorbim despre: infractiunea de bancrută frauduloasă, infractiunea de spălare de bani, infractiunea de fals material în înscrisuri oficiale, infractiunea de uz de fals si tentativă la infractiunea de înselăciune.
(Înalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia penală, Decizia nr.1501 /2006)

Speta:
-în noiembrie 1999, inculpatul B.I. a înfiintat societatea comercială S.C., la care a fost unic asociat si administrator. În aceeasi lună a schimbat denumirea societătii în A.I.;
-17 ianuarie 2001 a devenit administrator la societatea comercială M.A, căreia, de asemenea, i-a schimbat denumirea în A.I.T;
-la sfârsitul anului 2000 si în august 2001, inculpatul a dat martorului B, suma de 32.000 DM, pentru a cumpăra 2 autoturisme, ambele fiind înmatriculate pe numele societătii A.I. (fosta S.C.);
-la 5 septembrie 2001, dată la care s-a solicitat si obtinut dovada disponibilitătii firmei S.C, inculpatul începe demersurile de schimbare a denumirii firmei A.I. în S.C., adică demersurile necesare revenirii la vechea denumire;

NOTA BENE: schimbarea denumirii societătii A.I. în S.C. nu presupune înfiintarea unei societăti, potrivit dispozitiilor Legii nr.31/1990, ceea ce înseamnă că, absolut toate actele de înregistrare la Registrul Comertului, D.G.F.P. (codul fiscal) etc. rămân aceleasi. Modificarea actului constitutiv în cauză a reprezentat-o doar schimbarea denumirii, însă elementele definitorii şi esentiale pentru o persoană juridică au fost neschimbate;

-la data de 4 noiembrie 2001, inculpatul a întocmit, în fals, o factură şi ulterior patru ordine de plată, prin care atesta faptul că, societatea A.I.T. a cumpărat cele 2 autoturisme de la societatea S.C. (deşi aceasta nu mai funcţiona legal din noiembrie 1999, când i-a schimbat denumirea în A.I.) şi a înscris pretul de cumpărare de 1.147.000.000 lei, cu toate că valoarea de achiziţie fusese de 500.000.000 lei;
Instanţa a reţinut faptul că: prin întocmirea facturii fiscale şi ulterior a ordinelor de plată, acte din care rezulta o situaţie neconformă realităţii, în sensul că, societatea A.I.T. datora suma de 1.147.000.000 lei societăţii S.C., inculpatul B.I. a săvârşit infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art.276, lit.a) din Legea nr.31/1990, republicată;
NOTA BENE: În reglementarea actuală, infracţiunile de bancrută simplă şi bancrută frauduloasă, prevăzute anterior abrogării de art.276, lit.a din LSC, sunt sancţionate potrivit art.143 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei;
Latura obiectivă a infracţiunii constă în înfăţişarea de datorii inexistente, în vederea diminuării patrimoniului societăţii comerciale.
În mod subsidiar, transferând din contul societăţii A.I.T., în contul deschis fraudulos al societăţii S.C. a sumei de 1.147.000.000 lei, inculpatul a comis şi infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23, lit.a) din Legea nr. 21/1999;
NOTA BENE: În reglementarea actuală, infracţiunea de spălare de bani, prevăzută anterior abrogării Legii nr.21/1999, este sancţionată de art.23 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sanctionarea spălării banilor, cu modificările şi completările ulterioare;
De asemenea, factura întocmită de inculpat, prin care atesta în mod nereal, că societatea S.C. vinde 2 autoturisme, în sumă de 1.147.000.000 lei, către societatea A.I.T., constituie obiectul material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.288, alin.(1) din Codul penal;

Inculpatul, pe de altă parte, a solicitat achitarea sa, considerând ca fiind neîntemeiată reţinerea în sarcina sa a săvârşirii infracţiunii de bancrută frauduloasă şi susţinând faptul că activele imobilizate ale firmei cumpărătoare s-au majorat cu suma reprezentând contravaloarea celor două autoturisme, lucru reflectat în contabilitatea societăţii, aşa după cum reiese din factura de vânzare-cumpărare, societatea A.I.T., cu codul fiscal R 7651278 figurând ca şi cumpărător şi ca vânzător. Infracţiunea de bancrută frauduloasă reţinută nu este realizată în cauză pentru că această datorie a societăţii cumpărătoare exista în mod real, bunurile cumpărate fiind transferate în patrimoniul societăţii cumpărătoare, fiind evidenţiate în contabilitate, plata trebuia făcută, indiferent care ar fi fost societatea vânzătoare. Pe cale de consecinţă, inculpatul a solicitat, achitarea sa şi pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

-la 6 noiembrie 2001, inculpatul a declarat la administraţia financiară faptul că a pierdut certificatul de înregistrare fiscală al societăţii A.I.. A obţinut astfel un duplicat, pe care l-a falsificat, prin modificarea denumirii societăţii din A.I. în S.C., iar în baza acestui act a deschis contul negru în lei;
Au fost falsificate deci de către inculpat şi duplicatul certificatului de înregistrare fiscală al societăţii A.I.T., de asemenea, ordinele de plată şi filele cec privind ridicarea sumei de 1.147.000.000 lei, astfel încât infracţiunea prevăzută de art.288, alin.(1) din Codul penal, a fost comisă prin acte repetate.
Folosirea înscrisurilor falsificate, în formă continuată, în vederea producerii de consecinţe juridice, constituie infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art.291 din Codul penal, cu aplicarea dispoziţiilor art.41, alin.(2) din Codul penal.

Sub aspectul învinuirii sale de săvârşirea a infracţiuniilor precizate mai sus, inculpatul a apreciat că atâta timp cât a folosit facturierul societăţii A.I., a completat ordinele de plată şi filele cec cu datele de identificare ale societăţii societăţii A.I., respectiv numărul de înregistrare la Registrul Comerţului şi codul fiscal reale şi a schimbat doar denumirea societăţii, în acord cu modificările privind denumirea societăţii aflate în derulare, actele materiale întreprinse de el nu pot fi reţinute ca infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale. Singurul act material de fals în înscrisuri oficiale este cel privitor la modificarea efectuată în duplicatul certificatului de înregistrare fiscală, dar care se completa cu datele reale de identificare ale societăţii, sens în care nu putea fi de natură a produce consecinţe juridice şi nici nu prezintă gradul de pericol social al pretinsei infracţiuni şi în consecinţă, inculpatul a solicitat achitarea sa.
Neexistând fapta de fals material în înscrisuri oficiale, nu există subzistă nici infracţiunea de uz de fals.

-între 15-20 noiembrie 2001, inculpatul a ridicat în numerar suma de 1.147.000.000 lei, întocmind 4 ordine de plată, după care s-a retras din funcţia de administrator;

-la data de 3 decembrie 2001, inculpatul a solicitat administraţiei finanţelor restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, respectiv 241.473.760 lei şi a completat în fals decontul, însă organele fiscale, dându-şi seama de încălcările comise, au sesizat organele de urmărire penală.
Instanţa a considerat că solicitarea adresată administraţiei finanţelor publice referitoare la restituirea TVA aferent vânzării celor două autoturisme, în valoare de 241.473.760 lei, întruneşte elementele consitutive al infracţiunii de înşelăciune şi în consecinţă a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea tentativei la această infracţiune, prevăzută de art.20 raportat la art.215, alin.(1) şi alin.(2) din Codul penal.

Inculpatul, pe de altă parte a susţinut faptul că nu există tentativă la infracţiunea de înşelăciune, întrucât pe numele societăţii S.C. (fostă A.I.), nu s-a întocmit şi înregistrat la D.G.F.P. nici un decont TVA. Decontul TVA a fost întocmit pe societatea A.I.T., având codul fiscal R 7651278. Această firmă există şi este firească rambursarea TVA-ului.

Cu toate acestea, instanţa a reţinut faptul că:
-NU se poate reţine apărarea inculpatului cu privire la faptul că prin modificarea denumirii societăţii vânzătoare a celor două autoturisme ( din A.I. în S.C.) şi apoi plata preţului celor două bunuri de către societatea cumpărătoare (A.I.T.), ce aparţine tot inculpatului, către societatea S.C., fostă A.I., nu s-a creat o ilegalitate, cu atât mai mult, cu cât erau începute deja toate demersurile (procedurile fiind greoaie şi de lungă durată) pentru schimbarea denumirii societăţii (practic revenirea la denumirea anterioară);
-Nu se poate reţine nici apărarea formulată în sensul lipsei de vinovăţie pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, deoarece, prin întocmirea facturii fiscale ce atesta o operaţiune comercială fictivă, urmată de întocmirea ordinelor de plată, NU s-a realizat latura obiectivă a infracţiunii menționate, în sensul înscrierii în actele contabile a unor sume nedatorate, acoperind fapte incriminate prin legea penală. Nu este obligatorie diminuarea activelor societăţii, fiind suficient doar, ca făptuitorul să acţioneze în acest scop.

NOTA BENE: Codul comercial incrimina bancruta simplă pentru activităţi apreciate ca frauduloase (săvârşite mai înainte de declararea de faliment) chiar dacă erau comise în scopul unui moratoriu, deci cu intenţia de salvare a solvabilităţii firmei (art.879 C.com.).
Încadrarea însă, a faptelor ce intră în conţinutul acestei infracţiuni, nu a beneficiat de o practică constantă. Astfel, unele instanţe au reţinut săvârşirea infracţiunii de bancruta frauduloasă prin existenţa unor neînregistrări contabile, ascunderea unei părţi a activelor, denaturarea rezultatelor contabile cu consecinţa sustragerii sau neplăţii impozitelor uneori, chiar dacă societatea a obţinut profituri. Alte instanţe au considerat că faptele de acest fel reprezintă încălcări ale legii contabilităţii sau evaziuni fiscale.
Cu toate acestea, esenţa bancrutei rămâne aceeaşi: întotdeauna există ca premisă o intenţie frauduloasă (prezumată) rezultând din diminuarea valorii activelor în scopul neonorării (chiar viitoare) a creditorilor şi o intenţie frauduloasă (manifestă) prin înstrăinarea în frauda creditorilor.
Infracţiunea are o singură premisă, care este fraudarea, înşelarea creditorilor, oricare ar fi ei, chiar şi statul, cu diferite grade de prezumare ale acestei intenții.

Aşadar, în perioadele de timp în care inculpatul B.I. a îndeplinit funcţia de administrator al celor două societăţi comerciale A.I. şi A.I.T., a avut ca scop realizarea de venituri ilicite, prin fraudă, de la bugetul de stat şi prin spălarea unor sume de bani, în acest sens falsificând înscrisurile arătate, pe care le-a folosit, încasând suma de 1.142.000.000 lei, încercând să inducă în eroare administraţia finanţelor publice, solicitând rambursarea T.V.A. în sumă de 241.473.760 lei, aferent lunii noiembrie pentru societatea A.I.T., ca urmare a operaţiunii comerciale ce era atestată fictiv prin factura arătată emisă de societatea S.C., societate ce nu figura în evidenţele Registrului Comerţului şi D.G.F.P.
Factura întocmită de inculpat a atestat o operaţiune fictivă.
Instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului prin care acesta învedera faptul că a folosit facturierul societăţii A.I, şi a completat ordinele de plată cu datele acestei societăţii şi doar a schimbat denumirea societăţii în acord cu demersurile aflate în derulare în acest sens.
Însă, s-a dovedit că inculpatul B.I. a întocmit în fals factura din 4 noiembrie 2001 prin care a atestat în mod nereal că societatea S.C. a vândut în mod fictiv societăţii A.I.T. două autoturisme în sumă de 1.147.000.000 lei.
De asemenea, s-a dovedit faptul că inculpatul a falsificat duplicatul certificatului de înregistrare fiscală a societăţii A.I., prin ştergerea cu pastă albă a denumirii acestei firme, modificând la o maşină de scris denumirea ca şi cum ar aparţine societăţii S.C., certificat pe care l-a multiplicat la xerox, după care a solicitat redeschiderea contului, precum şi ordinele de plată şi filele cec prin intermediul cărora acesta a ridicat în numerar suma menţionată.

Deci, după după faptă şi răsplată, sau nu ?