Supendarea provizorie. Tips and Tricks

Potrivit art.403 alin.(4) din Codul de procedură civilă, în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.
Încheierea nu este supusă nici unei căi de atac.
Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5oo lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Hmmm...nu pare complicat, nu?
Şi totuşi...

Instituţia suspendării provizorii s-a modificat prin Legea nr.219/2005, în versiunea „nouă” ne mai făcându-se referire la dispoziţiile art.581 şi art.582 din Codul de procedură civilă care reglementează procedură specială a ordonanţei preşedinţiale.
Pe de altă parte, chiar şi în lipsa antemenţionatei referiri cererea de suspendare provizorie păstrează respectivele caracterele speciale: urgenţa, vremelnicia şi neprejudecarea fondului.
Cu alte cuvinte, suspendarea provizorie a executării silite este o măsură vremelnică care se acordă până la soluţionarea cererii de suspendare pe fond, formulată în temeiul art.403, alin.(1) din Codul de procedură civilă.
Sunt necesare deci, "două cereri de suspendare"!
Practic, ori de câte ori se formulează o contestaţie la executare se va formula şi un petit cu privire la suspendarea executării silite, petit asupra căruia instanţa se va putea pronunţa după fixarea şi respectiv achitarea unei cauţini în cuantumul stabilit.

Dar contestaţia la executare, deşi ar trebui judecată de urgenţă şi cu precădere, într-un termen de 15 zile, poate fi amânată (surpriză, nu?), iar petitul cu privire la suspendarea executării, adică „cererea de suspendare pe fond” se prelungeşte şi mai mult având în vedere faptul că preşedintele completului va trebui să stabilească cuantumul cauţiunii...etc.
Aşa că...până să se întâmple toate cele de mai sus se poate depune cerere de suspendare provizorie.
Aceasta din urmă nu se poate judeca decât concomitent cu cererea de suspendare pe fond, în caz contrar suspendarea provizorie transformând-se în una definitivă.

Una dintre condiţiile de admisibilitate ale unei astfel de cereri de suspendare provizorie se referă la îndeplinirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni în cuantum de 10% din valoarea obiectului sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani.
Tocmai acest cuantum fix al cauţiunii garantează reuşita cererii de suspendare provizorie pentru că judecătorul învestit cu soluţionarea acesteia nu analizază în fond raportul juridic dintre părţi, ci dispune o măsură provizorie.
Vis-a-vis de subiectul cauţiune, potrivit art.723 ind.1 din Codul de procedură civilă plafonul maxim pentru stabilirea de către instanţă a cuantumului cauţiunii, este de 20% din valoarea obiectului dacă acesta este evaluabil în bani, sau de 2.000 lei pentru cererile al căror obiect este neevaluabil în bani, dacă legea nu prevede altfel.
Potrivit aceluiaşi articol cauţiunea fixă stabilită pentru suspendarea provizorie a executării silite se deduce din cauţiunea fixată pentru cererea de suspendare de fond, ceea ce înseamnă că debitorul nu poate fi obligat să achite mai mult decât 20% din valoarea creanţei sau 2.ooo lei, pentru ambele cereri.

Aşadar, pe de-o parte, plata cauţiunii este menită a prevenii abuzurile creditorului care a procedat la executarea silită a debitorului, cum ar fi spre exemplu, în baza unei hotărâri care deşi executorie, nu a fost supusă controlului instanţei de apel, cum sunt hotărârile comerciale.
Iar pe de altă parte, prin plata cauţiunii, şi drepturile creditorului sunt protejate, acestă instituţie având ca funcţie, printre altele, şi funcţia de garanţie a seriozităţii cererii petentului şi funcţia de sursă de despăgubire a persoanei prejudiciate prin măsurile luate.

Secunda condiţie se referă la "urgenţa măsurii" .
Întotdeauna când va fi vorba despre o executare silită, suspendarea ei va fi bineînţeles urgentă!
Or, în cauză, este vorba desprea executarea prin poprire, a unei hotărâri comerciale, care fără a fi supusă controlului judiciar al instanţei superioare, este, în baza dispoziţiilor art.720 ind.8 executorie şi nu necesită învestirea cu formulă executorie.
Împotriva sentinţei s-a formulat apel.
Urgenţa se explică şi prin primejdia care ameninţă partea în situaţia în care se execută hotărârea arbitrală atacată cu acţiunea în anulare, în condiţiile art.365 din Codul de procedură civilă.
În situaţia reglementată de art.403, alin.(4) din Codul de procedură civilă, urgenţa este prezumată legal, iar în măsura în care se justifică şi în concret, în funcţie de circumstanţele speţei, cererea de suspendarea provizorie este întemeiată.
Astfel că... spre exemplu, punerea în executare a unei sume importante de bani de natură a afecta bunul mers al societăţii, necesită adoptarea măsurii suspendării provizorii.

Preşedintele instanţei dispune asupra cererii de suspendare provizorie prin încheiere dată fără citarea părţilor, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac, aceasta spre deosebire de vechea reglementare, în care suspendarea provizorie se dispunea pe calea ordonanţei preşedinţiale, încheierea putând fi atacată potrivit art.582, alin.(1) din Codul de procedură civilă.

În schimb...lucurile au stat altfel la Tribunalul Sibiu.
S-au emis citaţii părţilor şi deşi am „câştigat” (NOTA BENE:având în vedere
textul legal, cererea de suspendare provizorie, fiind o procedură necontencioasă, nu priveşte decât constatarea de către instanţă a existenţei „condiţiei urgenţei” şi a achitării cauţiunii) am primit o hotărâre (?!) cu drept de recurs în 15 zile (?!) de la comunicare.
Oare ce şanse am să câştig recursul?
HA.HA.HA.