Plângerea împotriva încheierii de carte funciară

Din categoria lucrurilor de neînţeles...recursurile în interesul legii.
În această categorie, un loc de onoare îl ocupă decizia prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.50, alin.(2), teza a doua din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

Prin Decizia nr.467/2008, s-a „soluţionat”, e doar un mod de a spune, excepţia ridicată într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva unei încheieri de respingere a înscrierii dreptului de proprietate asupra unui apartament.
Potrivit art.50, alin.(2), teza a doua din Legea nr.7/1996, plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial şi se va înscrie din oficiu în cartea funciară...
În motivarea excepţiei, s-a susţinut faptul că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale întrucât se încalcă principiul accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, în condiţiile în care aceste prevederi dau posibilitatea oficiului teritorial să nu trimită plângerea la instanţă sau să o trimită cu întârziere.

Procedura de contestare a încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară, se materializează prin depunerea plângerii de către persoana interesată la birol teritorial din cadrul oficiului teritorial.
Pornind de la această dispoziţie legală antemenţionată, Curtea constată că se pune problema încălcării accesului liber la justiţie din perspectiva faptului că oficiul teritorial ar putea să nu înainteze instanţei de judecată plângerea, ori să o înainteze cu întârziere, deşi dispoziţiile art.50 alin.(2), teza a treia din Legea nr.7/1996, impun obligaţia oficiului teritorial de a o înainta judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul.
Curtea observă că principiul constituţional instituit de art.21, privind accesul liber la justiţie, se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.
Astfel, existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea până la urmă să nege acest drept persoanei interesate, încalcă prevederile art.21 alin.(1) şi (3) din Constituţie.
Astfel, obligaţia depunerii plângerii numai la biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial, ca o condiţie de acces la justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil.
Din acest punct de vedere, textul de lege criticat potrivit căruia plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial şi se va înscrie din oficiu în cartea funciară este neconstituţional în măsura în care îngrădeşte accesul direct şi la instanţa de judecată competentă să judece plângerea.
În consecinţă, Curtea a reţinut faptul că obligaţia contestatorului de a depune plângerea împotriva încheierii de înscriere sau de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară la biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial subzistă, acesta având totodată dreptul de a se adresa direct instanţei de judecată competente, în vederea respectării drepturilor sale constituţionale de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil.
Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.50 alin.(2), teza a doua din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare şi a constatat că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit accesul direct al contestatorului şi la instanţa de judecată competentă.

Poftim? Deci obligaţia depunerii plângerii la biroul de carte funciară subzistă, dar în acelaşi timp se poate depune plângere şi direct la judecătorie în cazul în care biroul nu trimite plângerea într-un termen rezonabil...Aha. Acum am înţeles!?
De fapt, nu. Nu am înţeles care este criteriul de apreciere al termenului rezonabil şi mai ales criteriul de apreciere al îngrădirii accesului direct la instanţă.

Cu alte cuvinte, pentru orice eventualitate, pot fi formulate două plângeri. Una la instanţa de judecată şi una la biroul teritorial din cadrul oficiului teritorial de carte funciară. În principiu, cea înregistrată la judecătorie va primi termen mai rapid decât cealaltă care va fi trimisă aceleiaşi instanţe după ce se va înscrie plângerea în cartea funciară a imobilului. Dacă totuşi cea de-a doua nu se va trimite de către biroul de carte funciară, într-un termen rezonabil (!?!?!), judecătorul învestit cu soluţionarea plângerii adresate direct instanţei va putea dispune efectuarea unei adrese către birou prin care să solicite trimiterea celei de-a doua plângeri, aceasta din urmă fiind conexată celei existente pe rolul instanţei.
Este de reţinut că obligaţia depunerii plângerii la biroul teritorial de carte funciară SUBZISTĂ, ceea ce înseamnă că o plângere adresată direct şi exclusiv instanţei de judecată, va fi inadmisibilă.

Am vaga senzaţie că lucrurile puteau fi mult mai simple, nu?