Simulaţia..., conceptul juridic, presupune, pe scurt, existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a cel puţin două contracte: unul public, aparent, denumit şi contract simulat, prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu corespunde realităţii şi un altul secret, denumit contraînscris care corespunde voinţei reale a părţilor şi prin care părţile anihilează, în tot sau în parte, aparenţa juridică creată prin actul public, dar simulat.
Potrivit art.1175 din Codul civil, actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decât între părţile contractante şi succesorii lor universali, un asemenea act neavând nici un efect în contra altor persoane.
Simulaţia, în dreptul nostru, poate să îmbrace mai multe forme, în funcţie de modul în care este conceput contractul aparent şi de relaţia în care acesta se află cu actul juridic secret. Astfel, contractul aparent poate fi fictiv, poate fi deghizat ori simulaţia se realizează prin interpunere de persoane.
Întrucât în legislaţia noastră simulaţia, în sine, nu este sancţionată cu nulitatea, ci sancţiunea specifică este, de regulă, inopozabilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin actul juridic secret, reuşita acţiunii în simulaţie depinde de validitatea acestui din urmă contract. Cu alte cuvinte, pentru a se admite pe cale judecătorească o acţiune în simulaţie, care să înlăture efectele contractului aparent, este necesar ca actul secret să îndeplinească condiţiile de valabilitate de fond şi de formă, cerute de lege la data încheierii actului. De asemenea, potrivit majorităţii opiniilor, este necesar ca actul secret să fie încheiat concomitent sau eventual anterior de încheierea contractului public.
Ca procedeu simulaţia are incontestabil drept scop eludarea unor dispoziţii legale care incomodează încheierea actului juridic voit a fi încheiat de către părţi, acestea din urmă fiind nevoite să găsească "soluţii alternative", spre exemplu, pentru a nu plăti taxele notariale pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.
Terţii beneficiază de regula inopozabilităţii numai dacă nu au avut cunoştinţă de actul juridic secret, act de care se pot prevala însă, dacă produce efecte mai favorabile decât actul juridic public. De exemplu, creditorul chirografar al unui debitor insolvabil va avea interesul să invoce în favoarea sa, contra-înscrisul încheiat de acest debitor din care rezultă că un contract de vânzare-cumpărare este fictiv şi că respectivele bunuri nu au ieşit din patrimoniul debitorului şi pot fi, prin urmare, executate silit.
Referitor la simulaţia prin interpunere de persoane...adică situaţia în care părţile încheie actul aparent şi public, dar prevăd printr-o înţelegere secretă faptul că una dintre ele nu are calitatea de parte contractantă, stabilind, totodată, cine este adevăratul titular al dreptului tranzacţionat. Aşadar, prin actul aparent se urmăreşte în mod constant ca efectele juridice să se producă faţă de o altă persoană căreia doreşte să i se asigure anonimatul.
Aşa cum am subliniat deja, efectul principal al simulaţiei este acela de a face să înceteze caracterul ocult, secret al contraînscrisului, iar reuşita acţiunii depinde numai dacă acest contract întruneşte toate condiţiile de formă şi de fond pentru a fi el însuşi valabil. În măsura în care actul secret este lovit de nulitate sau este anulabil, acesta va fi desfiinţat ca urmare a viciilor care îi sunt proprii.
Speţa...
La data de 26 martie 1991, potrivit înscrisului denumit „Confirmare” vânzătorii, X şi Y, declară faptul că înţeleg să vândă casa din România, lui Z. De asemenea, vânzătorii declară faptul că au primit de la Z un CEC în valoare de x D.M., urmând ca suma de bani să fie transferată în contul lor după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
La data de 9 mai 1991, potrivit „Contractului de vânzare-cumpărare” autentic, vânzătorii, vând imobilul lui A, fratele lui Z.
La data de 13 mai 1991, vânzătorii, potrivit înscrisului denumit „Chitanţă”, confirmă faptul că Z le-a achitat suma de x D.M. pentru casa din România.
La data de 27 mai 1991, potrivit înscrisului denumit „Convenţie”, A recunoaşte faptul că imobilul situat în Sibiu, a fost cumpărat de către Z care a achitat suma în valoare de x D.M. vânzătorilor. Mai mult decât atât, potrivit aceluiaşi înscris, A se obligă ca în cel mai scurt timp să perfecteze actele de donaţie între el şi Z, în caz contrar obligându-se să restituie suma de x D.M. La data de 26 septembrie 1991, s-a încheiat „Contractul de donaţie” autentic, între A, în calitate de donator, şi Z în calitate de donatar, A declarând faptul că donează lui Z imobilul situat în Sibiu.
"După 18 ani"...A formulează acţiune de revocare a donaţiei susţinând faptul că este proprietarul imobilului sens în care susţine că la momentul anului 1991 a împrumutat o sumă de bani de la fratele său, Z. La solicitarea lui Z, în scopul constituirii unei specii de garanţii pentru împrumutul acordat, A susţine că i-a donat lui Z casa, dar....şi aici vine partea interesantă, fără a avea cunoştinţă că Z este cetăţean german şi deci nu poate obţine dreptul de proprietate asupra imobilelor, conform Constituţiei României din 1991.
Pe sistemul „frate-frate, dar brânza-i pe bani”...
Curios...având în vedere faptul că motivul pentru care părţile X, Y, Z, A au procedat astfel este tocmai pentru a eluda dispoziţiile legale imperative şi restrictive în acelaşi timp care interziceau dobândirea de către străini, prin orice modalitate, de terenuri în România.
Aşa cum s-a demonstrat anterior, una dintre formele pe care le poate îmbrăca simulaţia este interpunerea de persoane ceea ce presupune existenţa unui act juridic public, ale cărui părţi, împreună cu o a treia persoană, ce rămâne anonimă, încheie actul secret care prevede că efectele actului public se produc, în realitate, faţă de acest din urmă participant la actul ocult, adevăratul beneficiar al dreptului transmis sau constituit prin actul aparent.
Este evident faptul că A a cunoscut realitatea întregii operaţiuni juridice şi la care, de altfel, au participat. Atunci s-a realizat acordul simulatoriu şi chiar dacă contractul autentic s-a întocmit ulterior datorită formalităţilor pe care le-a implicat, aceasta nu înseamnă inexistenţa unei concomitenţe între cele două contracte, cel secret şi cel public.
Pentru a fi în prezenţa interpunerii de persoane este absolut necesar ca toate cele trei părţi implicate în operaţiune să aibă cunoştinţă atât de existenţa actului public, cât şi de cea a actului secret, adică să ştie în patrimoniul cui se produc, în realitate, efectele actului public.
Altfel spus, pentru a se realiza simulaţia prin interpunerea de persoane este necesar ca acordul simulatoriu să se realizeze între cel puţin trei persoane, adică cele două părţi ale actului real (X, Yşi A) şi persoana interpusă (Z).
Este adevărat că acordul simulatoriu realizat între cele trei categorii de părţi a avut drept scop eludarea unor dispoziţii legale imperative legate de interdicţia existentă în persoana Z, cu privire la înstrăinarea terenului din jurul locuinţei, perioadă în raport de care simulaţia era, în adevăr, ilicită. Dar întrucât, în speţă, acţiunea în simulaţie a fost promovată după ce au fost modificate dispoziţiile legale restrictive, caracterul ilicit al operaţiunii a dispărut, fiind prevalente voinţa reală a părţilor contractante şi efectele juridice pe care ea a urmărit să le producă în realitate.
P.s. Dedicaţie specială...MORALA? În viaţă nu e bine să fi rapace, ...nu?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu