PROCEDURA INSOLVENŢEI. Situaţii speciale. TIPS AND TRICKS

Deşi cea mai „populară procedură” reglementată de Legea nr.85/2006 a insolvenţei este, cu siguranţă, cererea de deschidere formulată de către creditorul îndreptăţit sau nu în vederea recuperării creanţelor sale, acelaşi act normativ reglementează şi unele „proceduri speciale”.
Vis-a-vis de acestea din urmă textele legale statuează:

I.Prevalenţa procedurii insolvenţei atât în raport de cea privind lichidarea voluntară prevăzută de Legea nr.31/1990 a societăţilor comerciale, cât şi de cea referitoare la executarea silită în sensul O.U.G. nr.51/1998 privind valorificarea unor active ale statului.

Cu alte cuvinte, chiar dacă o societate intră în procesul de dizolvare voluntară prin numirea unui lichidator şi este executată silit de către A.V.A.S., acest proces nu se va mai efectua dacă împotriva societăţii s-a declanşat procedura insolvenţei, deci o procedură de dizolvare judiciară.
Dizolvarea societăţii se referă la adoptarea hotărârii de dizolvare a societăţii şi aducerea ei la cunoştinţa celor interesaţi şi asigură premisele lichidării patrimoniului social.
Cauzele de dizolvare ale societăţilor comerciale sunt prevăzute de art.227 şi urm. din LSC, fiind reglementate unele cauze de dizolvare generale, aplicabile tuturor societăţilor comerciale, precum şi anumite cauze de dizolvare specifice unora dintre ele.
Potrivit LSC, dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării, excepţie făcând dizolvarea datorată fuziunii ori divizării totale a societăţii, etc.
Asociaţii pot, prin vot unanim, să hotărască odată cu dizolvarea şi cu privire la repartizarea şi lichidarea patrimoniului societăţii, atunci când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii precum precum şi modului în care vor fi împărţite eventualele active rămase după plata creditorilor sociali.
Unul dintre creditorii antemenţionaţi poate fi şi AVAS, autoritate având drept scop, printre altele şi valorificarea unor creanţe comerciale preluate în temeiul unor acte normative, sau valorificarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de stat, în calitate de acţionar/ asociat sau creditor.
Astfel în vederea îndeplinirii rolului său, printre atribuţiile A.V.A.S se numără şi preluarea cu sau fără plată a unor creanţe comerciale, conform legii şi în consecinţă valorificarea creanţelor neperformante preluate, la valoarea de piaţă a acestora, rezultată din raportul dintre cerere şi ofertă prin executarea silită, spre exemplu, a bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorului sau a garanţilor.

Speţa:
Societatea X, în calitate de asociat, formulează o acţiune în revendicare împotriva societăţii Y, aflată în proces de lichidare, obiectul acţiunii constând în obligarea pârâtei la restituirea şi readucerea în patrimoniul societăţii X, respectiv a asociatului, a activelor reprezentând aportul în natură, subscris şi vărsat la constituirea societăţii şi obligarea societăţii Y la eventuale dezdăunări, în situaţia în care din motive imputabile acesteia bunurile nu mai pot fi restituite în natură.
A.V.A.S. având o creanţă garantată asupra patrimoniului societăţii X, fiind deci creditoarea acesteia, a formulat cerere de intervenţie.
Acţiunea a fost respinsă întrucât faţă de pârâta, societatea Y, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei şi numai în cazul în care toate datoriile acesteia ar fi acoperite fără lichidarea bunurilor acesteia, s-ar putea pune problema restituirii, în raport de cota de participare a reclamantei la capitalul social.
Per a contrario societatea X şi intervenienta A.V.A.S. au susţinut faptul că prevederile O.U.G. nr.51/1998 privind valorificarea unor active ale statului au un caracter special, prevederi care au fost încălcate de către instanţă, creându-se astfel un prejudiciu atât reclamantei cât şi creditorilor acesteia (printre care şi A.V.A.S.) prin diminuarea patrimoniului cu aport în natură subscris şi vărsat. Mai mult decât atât, motivarea instanţei este anacronică, întrucât s-a reţinut faptul că bunurile pot reveni în patrimoniul reclamantei eventual numai după finalizarea operaţiunilor de lichidare faţă de pârâtă, contrar hotârârii asociaţilor societăţii Y, potrivit căreia activele reprezentând aportul în natură al societăţii X vor reveni în patrimoniul acesteia, în timpul procesului de dizolvare şi lichidare al societăţii Y.

Însă, cele menţionate de către reclamantă şi intervenientă nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză, deşi este indiscutabil faptul că bunurile în litigiu au fost aduse ca aport în natură de către societatea X la constituirea societăţii Y, precum şi faptul că în situaţia în care societatea Y ar fi intrat în procedura de lichidare voluntară conform Legii nr.31/1990, A.V.A.S. ar fi putut proceda la executarea silită reglementată de OUG nr.51/1998.
Întrucât, împotriva societăţii Y a fost declanşată procedura insolvenţei, aceasta aflându-se în lichidare judiciară conform Legii nr.85/2006, procedura de lichidare voluntară a societăţii Y nu se mai poate efectua, lichidarea judiciară fiind una concursuală, colectivă şi egalitară şi având un caracter special în raport cu lichidarea ce s-ar fi efectuat conform Legii nr.31/1990 dar şi faţă de executarea silită reglementată de O.U.G. nr.51/1998.


ŞI

II. Suspendarea de drept, ex lege, a acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului, de la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva acestuia, potrivit art.36 din Legea nr.85/2006.

Suspendarea acţiunilor sau suspendarea judecăţii, de drept, cum este cazul celei prevăzute de art.36 din Legea nr.85/2006 sau de art.243 Cod procedură civilă, are drept efect oprirea instantanee a cursului judecăţii, acest efect împiedicând instanţa să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept şi, în mod evident, o împiedică să invoce şi să soluţioneze excepţii, de procedură sau de fond.
Acest text conţine o normă imperativă, de ordine publică, ce are drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului sindic. El vizează toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare fără a face distincţie în funcţie de data înregistrării acţiunii, respectiv dacă acţiunile au fost înregistrate înainte sau după deschiderea procedurii insolvenţei.
Efectul suspensiv se produce de la pronunţarea hotărârii de deschidere a procedurii şi nu de la data înregistrării cererii introductive.

Speţă:
Reclamanta X a formulat împotriva societăţii Y o acţiune în pretenţii. Ulterior, la dosarul cauzei, a depus o cerere de suspendare a judecăţii, în temeiul art.36 din Legea nr.85/2006, cu motivarea că deşi a desfăşurat relaţii contractuale cu pârâta nu a fost notificată de către administrator judiciar în vederea înscrierii la masa credală, şi astfel a luat act de deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei consultând Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, formulând o cererea de creanţă ulterior introducerii acţiunii în pretenţii.
Din oficiu, instanţa a ridicat excepţia lipsei de interes în formularea şi soluţionarea acţiunii în pretenţii a reclamantei şi considerând că odată formulată declaraţia de creanţă şi odată ce creditoarea a fost înscrisă în tabelul creditorilor nu se mai justifică formularea unei cereri de chemare în judecată într-un dosar distinct faţă de pârâtă, cu atât mai mult cu cât singura modalitate de recuperare a pretenţiilor de către reclamantă este în cadrul procedurii insolvenţei, a respins acţiunea reclamantei.
Recursul a fost admis!

Astfel s-a considerat că reclamanta a avut un interes legitim, născut, direct şi persoanal în momentul introducerii acţiunii în pretenţii faţă de debitoare, formularea cererii de creanţă fiind ulterioară şi făcută abia la momentul când aceasta a luat act de deschiderea procedurii insolvenţei împotriva pârâtei.
Excepţia lipsei interesului nu mai putea fi invocată şi examinată de către istanţă în raport cu dispoziţiile art.36 din Legea nr.85/2006, şi deci respingerea acţiunii în pretenţii a reclamantei este fundamental greşită.