Lipsa procedurii prealabile. Calificarea corectă a raportului juridic...o chestiune de resurse

Am înţeles că magistraţii sunt în grevă. Serios?
Probleme de stres şi spor. Mai curând spor decât stres.
Spor la salarii, prime şi beneficii.
Cât mai puţin spor la muncă.
Pe de altă parte, şedinţele cu 70 de dosare sunt simptome, tulburări funcţionale ale unui sistem cum altfel decât bolnav, dar nu de stres profesional.
Grefierii sunt cei care cară la propriu şi la figurat cele 70 de piese.
Cu siguranţă sporuri se vor da. Magistraţilor.
Chestiunea de fond este însă legată de RESURSE.
Dirigu´ ne spunea că mai bine eşti competent raportat la un sistem mediu de referinţă, decât incompetent raportat la unul „superior”.
Cu alte cuvinte, dacă stresul este o problemă pentru magistraţi, una dintre soluţii ar fi ca cei afectaţi să se dea jos de pe bină, dacă nu au resurse să facă faţă.
Dar vă rog nu vă îmbulziţi!
Poftiţi dară şi descălecaţi!

În general însă, în funcţie de RESURSE ai două posibilităţi.
O situaţie dată când nu mă distrează, mă deprimă.
Actul de justiţie din ţărişoara asta, când nu mă distrează, mă deprimă.
Exemple? Multe. Voi nu aveţi?
Uite încă unul:
Prin cererea introductivă în instanţă, reclamanţii au solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâţii pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiei contractate şi, în consecinţă, "restituirea avansului şi obligarea la plata penalităţilor de întârziere, a daunelor-interese pentru prejudiciul cauzat şi a dobânzii legale". Aşa-i că e prea mult? Dar ce să-i faci şi unii dintre avocaţi suferă de stres.
Esenţial este de reţinut faptul că prin antecontract pârâţii s-au obligat să construiască şi să vândă reclamanţilor un apartament. Vă sună cunoscut, nu?
Ce natură are raportul juridic dedus judecăţii? Civilă sau comercială?

Faţă de faptul că am invocat lipsa procedurii prealabile, sunt subiectivă şi spun că acţiunea introductivă în instanţă formulată de către reclamanţi are la bază un raport juridic de natură comercială, raport care antamează asupra naturii juridice a litigiului şi în consecinţă asupra necesităţii îndeplinirii procedurii prealabile reglementată de dispoziţiile art.720 ind.1 din Codul de procedură civilă.
-Potrivit dispoziţiilor art.3, pct.8 din Codul comercial, legea consideră ca fapte de comerţ OBIECTIVE "întreprinderile de construcţiuni".
-Art.4 din Codul comercial, dispune: "se socotesc, afară de acestea (n.n. afară de cele prevăzute de art.3, adică de faptele de comerţ obiective) ca fapte de comerţ, celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din înseşi actul, legiuitorul reglementând astfel prezumţia de comercialitate".
-În sfârşit, art.56 din Codul comercial prevede: "dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale".

Aşadar, Codul comercial stabileşte în art.3 care sunt actele şi operaţiunile considerate ca fapte de comerţ, DE NATURĂ OBIECTIVĂ şi le supune legilor comerciale, INDIFERENT de calitatea persoanei care le săvârşeşte, comerciant sau necomerciant.
(D.D. GEROTA, Legislaţia comercială, în „Revista de drept comercial”, nr.7-8/1999, p.221)
Vis-a-vis de termenul de întreprindere, prevăzut de art.3, pct.8 din Codul comercial, sunt necesare a fi formulate următoarele precizări:
-Clasificare faptelor de comerţ obiective cuprinde grupa „operaţiunilor de interpunere în schimb sau circulaţie”, grupa „întreprinderilor” şi grupa „actelor juridice şi operaţiunilor conexe, accesorii”.
-Întreprinderile cuprind operaţiunile care realizează organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie. Operaţiunile sunt comerciale numai în cazul când se desfăşoară în cadrul unei activităţi organizate. Aceste operaţiuni corespund noţiunii de producţie, adică de INDUSTRIE, ca activitate în cadrul căreia obiectele din natură sunt transformate în alte bunurile destinate comerţului.
-Mai mult decât atât, categoria actelor juridice şi operaţiunilor conexe, accesorii cuprinde faptele care, datorită legăturii lor cu actele juridice sau operaţiunile pe care Codul comercial le califică drept fapte de comerţ OBIECTIVE, sunt considerate ope legis ca fapte comerciale.
Întreprinderea apare aşadar, ca un organism economic şi social.
Ea constituie o organizarea autonomă a unei activităţi, cu ajutorul factorilor de producţie de către întreprinzător şi pe riscul său, în scopul producerii de bunuri, executării de lucrări şi prestării de servicii, în vederea obţinerii unui profit.
Definiţia priveşte numai întreprinderile avute în vedere de Codul comercial.
Deci, pentru a fi supuse Codului comercial, întreprinderile trebuie să aibă ca obiect operaţiunile prevăzute de art.3 din Codul comercial, care sunt considerate fapte de comerţ.
În aceeaşi ordine de idei, vor fi considerate comerciale toate actele şi faptele pe care le implică organizarea activităţii, precum şi actele şi faptele săvârşite în timpul desfăşurării activităţii.
Deci, vor fi comerciale actele de vânzare-cumpărare privind aprovizionarea, cât şi cele referitoare la valorificarea produselor şi serviciilor realizate.

(S.D. CĂRPENARU, Drept comercial român, Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p.43)

Potrivit art.2, lit.f din O.U.G. nr.44/2008, întreprinderea economică este activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
Referitor la întreprinderile de construcţii, trebuie să existe o organizare autonomă a factorilor de producţie, adică materiale, capital, muncă, pentru construirea unor edificii.
În textul legal "întreprinderea de construcţiuni" nu îşi găseşte sinonimia într-o societate comercială cu obiect de activitate de gen.
Aşadar, în speţă, fiind vorba chiar şi de persoane fizice care şi-au asumat obligaţia de a construii mai multe apartamente pentru ca, ulterior, să le vândă, în scopul de a obţine profit, altor persoane, printre care se numără şi reclamanţii, avem de-a face cu o întreprindere de construcţii.
Întreprinderea de construcţii este socotită faptă de comerţ, atât în cazul în care când întreprinzătorul procură materialele, cât şi în cazul când materialele sunt procurate de beneficiar.
În sfârşit, trebuie arătat că toate actele şi faptele juridice săvârşite pentru realizarea lucrărilor de construcţii au caracter comercial. Deci, sunt fapte de comerţ OBIECTIVE ŞI CONEXE şi contractele de vânzare-cumpărare pentru procurarea materialelor, contractele de antrepriză încheiate cu clienţii, etc.
(Cas. III, decizia nr.1290/1936 în Revista de drept comercial, 1936, p.612, Sentinţa comercială, decizia nr.174/1997, în Dreptul nr.9/1997, p.114)
În consecinţă şi făcând aplicarea art.56 din Codul comercial, chiar dacă un act este comercial numai pentru una dintre părţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ceea ce priveşte respectivul act, legii comerciale.

Finalitatea? Ar trebui să fie...
Admiterea excepţiei lipsei procedurii concilierii prealabile, având în vedere dispoziţiile art.720 ind.1 din Codul de procedură civilă şi respingerea cererii de chemare în judecată a reclamanţilor ca fiind prematur introdusă.

Rămâne însă o chestiune de resurse...
O să mă distrez sau o să mă deprim, oare?