Procedura necontencioasă. Înfiinţarea unei asociaţii. Recunoşterea caracterului de utilitate publică. Legea contenciosului administrativ

Dacă a sincroniza înseamnă a realiza, într-un film, concordanţa dintre imagine şi sunet sau a efectua montarea sincronă a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzătoare, atunci...trăiască desincronizările!
Atunci când te aştepţi mai puţin ai parte de cele mai frumoase surprize, chiar dacă mai târziu decât ţi-ai fi dorit. Mulţumesc, Andrei!

Dar să revenim...
Pe scurt, asociaţia este o persoană juridică constituită de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunosţintele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general sau, în interesul lor personal nepatrimonial. Orice asociaţie dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei cirumscripţie teritorială îşi are sediul.
Membrii asociaţi încheie actul constitutiv şi statutul asociaţiei, în formă autentică sau atestată de avocat. Evident, forma autentică este necesară ad validitatem, ori de câte ori aportul la patrimoniul iniţial al asociaţiei este un imobil. Art.6 şi art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 prevăd, sub sancţiunea nulităţii absolute, elementele pe care trebuie să le conţină actul constitutiv şi statutul asociaţiei.Este de reţinut faptul că patrimoniul iniţial al asociaţiei, activul patrimonial este, în urma modificărilor recente ale textului legal, în valoare de cel puţin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei şi este alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor. Potrivit art.2 din Hotărârea Guvernului nr.1051/2008, salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 600 lei.
Cererea de înscriere asociaţiei în registrul special aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţii teritorială urmează ca asociaţia să-şi aibă sediul va fi însoţită de....aţi ghicit!...multe documente: actul constitutiv, statutul asociaţiei, actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial, dovada disponibilităţii denumirii eliberată de Ministerul Justiţiei sau, după caz refuzul motivat al eliberării acesteia.Practic însă, mai trebuie depuse copii după actele de identitate ale membrilor asociaţi, împuternicirea sau delegaţia persoanei împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personaşităţii, taxa judiciară de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar.
Judecătorul desemnat poate dispune, prin încheiere motivată, înscrierea asociaţiei, chiar dacă există un refuz motivat al Mnisterului Justiţiei de a elibera dovada disponibilităţii denumirii, pe care îl apreciază ca neîntemeiat.
Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care –sa dispus înscrierea se comunică din oficiu, pentru evidenţa fiscală, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei.
Încheierea de admitere sau de respingere a cererii de înscriere este supusă numai recursului. Termenul de recurs este de 5 zile şi curge de la data pronunţării pentru cei care au fost prezenţi, şi de la data comuncării, pentru cei care au lipsit.
Înscrierea în registrul special se efectuează în ziua rămânerii irevocabile a încheierii de admitere, eliberându-se, la cerere, reprezentantului asociaţiei sau mandatarului acesteia, un certificat de înscriere care va cuprinde: denumirea asociaţiei, sediul acesteia, durata de funcţionare, numărul şi data înscrierii în registru.

O asociaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă: îşi desfăşoară activitatea numai în interes general sau al unor colectivităţi, funcţionează de cel puţin 3 ani, timp în care a derulat programe sau proiecte specifice scopului său şi pentru fiecare dintre ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii face dovada că valoarea activului este cel puţin egală cu patrimoniul iniţial.
Recunoaşterea unei asociaţii se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociaţia interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărui sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea.

Dar, potrivit jurisprudenţei şi vis-a-vis de desincronizări, caracterul supletiv al acestei norme face ca refuzul Guvernului de a emite hotărârea de recunoaştere a caracterului de utilitate publică să nu fie nejustificat, chiar şi în condiţiile în care asociaţia solicitantă îndeplineşte toate condiţiile impuse de lege [1].
Astfel, reclamanta Asociaţia S a solicitat instanţei să dispună anularea deciziei prin care pârâul Guvernul României, prin Secretariatul General a respins cererea sa de acordare a statutului de utilitate publică şi în consecinţă să oblige pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să i se acorde acest titlu.
În motivare relamanta a arătat faptul că documentaţia depusă în susţinerea cererii este conformă dispoziţiilor legale, că asociaţia îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi chiar mai mult decât atât Ministerul Culturii şi Cultelor a propus Guvernului recunoşterea caracterului său de utilitate publică.
Însă, recursul formulat în cauză de către Guvern a fost admis întrucât s-a găsit întemeiată critica sentinţei instanţei de fond cu privire la greşita ogligare a Secretariatului General al Guvernului la reanalizarea cererii. Această eventuală recunoaştere se face numai prin hotărâre a Guvernului, în speţă Secretariatul General nu are decât rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actului de guvernare.
De asemenea, a fost găsită întemeiată şi critica referitoare la faptul că întrunirea condiţiilor stabilite de lege pentru dobândirea statutului de asociaţie de utilitate publică, nu obligă Guvernul la o recunoaştere ipso facto.
Din interpretarea textelor legale apare ca evident faptul că Guvernul poate să respingă un proiect de act normativ privind recunoaşterea unei asociaţii ca fiind de utilitate publică, acesta având posibilitatea de a aprecia în funcţie şi de oportunitatea adoptării unui astfel de act, în raport de consecinţele recunoaşterii utilităţii publice care conferă asociaţiei sau fundaţiei anumite drepturi şi obligaţii.
Deci, interpretarea instanţei de fond cu privire la dispoziţiile O.G. nr.26/2006, respectiv obligaţia executivului de a adopta actul administrativ solitat, în speţă hotărârea de Guvern prin care să i se recunoască petentei statutul de asociaţie de utilitate publică, în mod automat, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de lege, este greşită!

În cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii, precum si a tuturor documentelor necesare luării deciziei, Guvernul Romaniei decide asupra propunerii de recunoaştere. Dacă propunerea se respinge, soluţia va fi comunicată asociaţiei de către autoritatea administrativă la care s-a înregistrat cererea de recunoaştere, în termen de 120 de zile de la data depunerii acesteia. Litigiile referitoare la recunoaşterea utilităţiii publice se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ.

O altă desincronizare...
Aşadar, hotărârea de Guvern prin care se face recunoaşterea utilităţii publice a unei asociaţii este un act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel că nu sunt aplicabile prevederile art.11, alin.(4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora actele administrative normative pot fi atacate oricând pe calea contenciosului administrativ. Termenul de 1 an de la data emiterii hotărârii de Guvern de recunoaştere a utilităţii publice nu poate fi depăşit, sub sancţiunea respingerii ca tardivă a acţiunii în contencios administrativ[2].
Prin acţiune, reclamanta Asociaţia PS Alba a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea H.G. nr.259/2001 privind recunoaşterea Asociaţiei GVPS ca fiind de utilitate publică, precum şi suspendarea aplicării respectivului act normativ în ceea ce priveşte recunoaşterea statutului de persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial şi atribuirea statutului de utilitate publică, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin întâmpinare, Guvernul României a invocat excepţia tardivităţii acţiunii în raport cu data emiterii actului contestat, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Actul administrativ contestat de reclamanta-recurentă face parte din categoria actelor administrative unilaterale cu caracter individual.
Instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 11, alin.(1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, privind termenele de introducere a acţiunii, în raport de care a şi determinat tardivitatea cererii de faţă.
Termenul de 1 an de la data emiterii actelor contestate nu poate fi depăşit, astfel cum este prevăzut la art. 11 alin. (2) din lege, fiind un termen de decădere.
Întrucât actul administrativ contestat face parte din categoria actelor administrative cu caracter individual în cauză nu sunt aplicabile prevederile alin.(4) al art.11 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia actele administrative normative pot fi atacate oricând pe calea contenciosului administrativ.

[1] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3683/2007;

[2] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2116/2007;