Despre HAPPY END. Executarea silită

Clişeu: aparenţele înşală.
Mă întreb dacă după titlu aş putea fi bănuită de optimism?
De câte ori am ocazia să citesc motivarea Înaltei Curţi sau a Curţii Constituţionale am senzaţia stranie că trăiesc într-o lume juridică paralelă.
Pentru E.T. e simplu...are dreptate, se adresează instanţei, are câştig de cauză şi execută silit personajul negativ! HAPPY END!
Hmmmmm...într-o lume juridică paralelă însă...cine are dreptate şi face greşeala de a se adresa, fără a avea şi„spatele acoperit”, instanţei de judecată, nu numai că, în general, nu are câştig de cauză dar mai este şi executat silit de personajul negativ pentru cheltuielile de judecată.
Pe de altă parte, este posibil ca aceasta să fie doar perspectiva mea...şi să fie greşită.

Vis-a-vis de motivare...
Prin Decizia nr.458 din 31 martie 2009, definitivă şi general obligatorie (n.n. sunteţi siguri?) Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art.3731 din Codul de procedură civilă.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art.3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I, pct.13 din Legea nr.459/2006, având următorul cuprins: „Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel...”.
În redactarea anterioară, textul avea următorul cuprins : „Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu...”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece, deşi executarea silită reprezintă o fază a procesului civil, prin înlăturarea intervenţiei instanţei în controlul de legalitate al începerii procedurii execuţionale, i s-a acordat acesteia un caracter administrativ, ce încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Prin modificarea dispoziţiilor art.3731 din Codul de procedură civilă s-au eliminat dispoziţiile legale care supuneau controlului de legalitate al instanţelor de judecată începerea executării, în prezent executorul judecătoresc fiind liber să aprecieze asupra legalităţii cererii creditorului întocmai ca o instanţă de judecată, ceea ce este vădit neconstituţional.
S-a mai arătat că prin aprecierea greşită de către executorul judecătoresc a îndeplinirii sau nu a condiţiilor necesare punerii în executare, patrimoniul creditorului sau al debitorului poate fi afectat în sensul micşorării nejustificate sau a imposibilităţii de reîntregire, ceea ce încalcă dreptul de proprietate privată.

Curtea Constituţională a reţinut faptul că:procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu-şi execută de bună voie obligaţia.
Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecăţii cât şi a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanţii fiind „dreptul la un tribunal” în sensul art.21 din Constituţie şi al art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adică liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanţele judecătoreşti.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat în jurisprudenţa sa că „dreptul la un tribunal garantat de art.6 alin.1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridica internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art.6.” (cauzele SC Ruxandra Trading împotriva României, 2007, Hornsby împotriva Greciei, 1997).

De asemenea, Curtea a reţinut faptul că în redactarea anterioară a textului, art.3731 îndeplinea exigenţele unui proces echitabil, plasând executarea silită sub controlul instanţei de judecată, încă de la debutul acestei proceduri, dar că prin modificarea adusă prin Legea nr.459/2006, a fost eliminată obligaţia executorului judecătoresc de a solicita încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, precum şi procedura încuviinţării executării silite, în ansamblul său.

Astfel, prin înlăturarea controlului judecătoresc asupra începerii executării silite, s-a conferit executorului judecătoresc competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia cererii de executare silită, activitate ce constituia atributul instanţei de judecată.

Cu alte cuvinte, înainte de modificările aduse prin Legea nr.459/2006, instanţa de judecată, respectiv instanţa de executare era cea care efectua verificările necesare ANTERIOR şi în vederea încuviinţării executării silite, verificări care aveau ca obiect existenţa şi legalitatea titlului executoriu, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, calitatea părţilor din procedură, etc.
Or, conferirea unei asemenea competenţe executorilor judecătoreşti, care nu fac parte din autoritatea judecătorească încalcă dispoziţiile constituţionale.De asemenea, lăsarea unei faze a procesului civil la aprecierea reprezentanţilor unui serviciu administrativ, care nu se bucură de garanţiile de independenţă şi imparţialitate ale instanţei de judecată, încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil consfinţit de art.21 alin.(3) din Constituţie şi de art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceasta cu atât mai mult cu cât legalitatea începerii procedurii de executare produce efecte asupra tuturor actelor de executare ulterioare şi, prin urmare, asupra tuturor părţilor implicate în această procedură.

1. În primul rând...
Un elogiu adus lui ... Tache Farfuridi, avocat, membru în comitetele şi comiţiile lui Zaharia Trahanache, împreuna cu Iordache Brânzovenescu:
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica, ori să nu se revizuiasca primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale. Din aceasta dilema nu puteţi iesi. Am zis!”

2. Executorii judecătoreşti...reprezentanţi ai unui serviciu administrativ...!
Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte faptul că executorii judecătoreşti ar putea aprecia asupra legalităţii unei executării silite şi nici măcar asupra utilităţii acesteia.
Schema practică e simplă: Titlul executoriu = executare silită.
Pe lângă faptul că, executorii nu se bucură de garanţiile de independenţă şi imparţialitate ale instanţei de judecată, domniile lor nici nu au motive de îngrijorare...dacă au un titlu executoriu. Acesta este răspunsul universal... „Cum explicaţi poprirea conturilor societăţii X? Scoaterea la licitaţie? ...Păi...există un titlu executoriu!”. Curat, murdar!

3. Din punctul meu de vedere, având în vedere faptul că procedura încuviinţării executării silite este una necontencioasă, cererea executorului judecătoresc fiind soluţionată prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, nu se poate susţine faptul că prin "re-reglementarea" acesteia se garantează astfel drepturile constituţionale ale părţilor.
Mai mult decât atât, încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.
După încuviinţarea cererii, instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.

Contestaţia la executare rămâne calea procedurală logică prin care se obţine, dacă este admisă, anularea actului de executare contestat, îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu.
În practică, oricum şi în actuala reglementare, instanţa dispune, în cadrul judecării unei contestaţii la executare, efecutarea unei adrese către biroul executorului judecătoresc pentru a se depune copii certificate după toate actele depuse şi întocmite la dosarul execuţional.

Dar, Curtea observă, în acest sens, că art.3731 din Codul de procedură civilă, în noua redactare, determină lipsa unui control real şi eficient al instanţei asupra executării silite, ceea ce are ca efect, pe de o parte, prelungirea duratei executării silite, prin litigii ulterioare născute din contestarea actelor de executare, iar pe de altă parte, crearea unei reglementări neunitare şi contradictorie a procedurii executării silite.

Nu există control real şi eficient al instanţei asupra executării silite decât atunci când aceasta este învestită în acest sens prin formularea unei contestaţii la executare, iar revenirea la vechea reglementare nu exclude formularea unei astfel de contestaţii...cel puţin dintr-o perspectivă paralelă.