Grupul de societăţi. Grupul fiscal

Cu întârziere...o nouă postare.
Trebuie să recunosc că în ultima perioadă nu am mai avut resursele necesare pentru a mai posta câte ceva pe blog.
Mea culpa ... şi prin urmare...despre grupul de societăţi, grupul fiscal.
Pe sistemul: unde-s doi puterea creşte...grupurile de societăţi au devenit o realitate economică iminentă descentralizării accentuate a serviciilor şi produselor, fiind esenţiale în acest sens interesele comune ale componenţilor grupului care afectează bunuri şi prestează activităţi în vederea realizării unui scop comun, affectio societatis.
În termeni mai tehnici, va exista întotdeauna un grup de societăţi atunci când, spre exemplu, o societate, denumită societate-mamă: deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor într-o altă societate, denumită în continuare filială. Sau societatea-mamă este acţionar sau asociat şi majoritatea membrilor organelor de administraţie, conducere şi supraveghere ale filialei au fost numiţi doar ca rezultat al execitării drepturilor sale de vot.Sau, într-o versiune mai puţin „conspirativă”, va exista întotdeauna un grup de societăţi când o societate deţine puterea de a exercita sau exercită efectiv o influenţă dominantă sau un control asupra unei filiale.
Grupul de societăţi nu are personalitate juridică proprie.
Din punct de vedere fiscal şi contabil s-au inventat însă, soluţii.
Spre exemplu, Directiva a VII-a CEE se referă la situaţiile financiare consolidate, consolidarea conturilor fiind cerută în cazul grupurilor de societăţi şi reprezentând un ansamblul de tehnici ce permit elaborarea de documente de sinteză unice pentru un grup, tratat ca o singură entitate.
Practic, consolidarea conturilor constă în a înlocui titlurile de participare, care figurează în bilanţul societăţii consolidante, cu partea din capitalul propriu al societăţii emitente deţinută de societatea consolidantă, inclusiv cota parte din rezultat ce corespunde acestor titluri.
Legăturile dintre filiale şi societatea-mamă determină configuraţia grupului, configuraţie care este în realitate foarte complexă, cumulându-se expontenţial la structura iniţială a grupului, ajungându-se la un număr extrem de mare de filiale, unul dintre premianţii la această categorie, fiind grupul Vivendi.

În 1853, Napoleon al III-lea, prin decret imperial a înfiinţat o companie, o regie de administrare şi furnizare a apei în oraşul Lyon, denumită „Compagnie Générale des Eaux (CGE)”. Pentru mai bine de un secol, CGE şi-a păstrat obiectul de activitate, însă, începând cu anul 1976, a început să-şi extindă activitatea şi la alte sectoare. În 1983, CGE a devenit cofondator al primului canal de televiziune pe bază de abonament, „Canal+”, în Franţa, şi începând cu anii 1990 şi-a început expansiunea în domenii cum a fi telecomuncaţiile, sau mass media. În 1996, CGE a fondat Cegetel, compania intrând în anul 2000 în reorganizarea, prin divizare, în Vivendi Universal şi Vivendi Environnement (Veolia). În 1998, Compagnie Générale des Eaux şi-a schimbat numele în Vivendi, şi a continuat să cumpere acţiuni sau să fuzioneze cu firme ca Maroc Telecom, Havas, Cendant Software, Anaya, şi NetHold, lansând primele sale canale digitatele în ţări precum Italia, Spania, Polonia, Scandinavia, Belgia şi Olanda. În anul 2000, Vivendi a renunţat la companiile ce aveau ca obiect de activitate administrarea şi furnizarea apei şi la cele cu activitate legată de sectorul public, fiind creată astfel Vivendi Environnement, renumită mai târziu, în 2003, Veolia Environnement. Vivendi Universal Entertainment a fost creată în anul 2000 prin fuziunea dintre impediul media Vivendi cu reţeaua de televiziune Canal+ şi prin cumpărarea de la compania candiană Seagram a „Universal Studios”. Forma actuală de existenţă a societăţii Vivendi se datorează vânzării, în anul 2006, a 80% dintre acţiunile societăţii Vivendi Universal Entertainment, pentru a forma NBC Universal şi de asemenea recuperării treptate din dezastroasa expansiune din anii 1990-2000. În decembrie 2007, Vivendi a anunţat fuziunea societăţii filială Vivendi Games cu Activision, într-o afacere în valoare de 18,8 miliarde de dolari, noua societate astfel creată Activision Blizzard rivalizând cu liderul mondial, Eletronic Arts, pe piaţa jocurilor pentru calculator.

Esenţial este de reţinut faptul că mecanismul ales şi destinat creării unui astfel de grup de societăţi nu apare ca fiind neutru, nici din perspectiva dreptului fiscal şi nici din perspectiva organizării şi structurării sale.
Este incotestabil faptul că, însăşi prin natura sa, un grup de societăţi este tentat să-şi optimizeze regimul fiscal localizându-şi profitul maxim, prin operaţiunile comerciale dintre societăţile grupului, acolo unde impozitul datorat este mai mic.
Ironic este faptul că maximizarea profitului nu este, în principiu, o politică contrară dispoziţiilor legale.
Evident că în aceste condiţii, etica în afaceri dictează ca tranzacţiile şi operaţiunile nefinanciare dintre societăţile grupului trebuie făcute la preţul normal al pieţei. Francezii îi spun „certaine morale des affaires”, britanicii „business ethics”, iar românii...improvizaţie.

Ca regulă generală, societatea-mamă, având în vedere principiul personalităţilor juridice distincte, nu va răspunde pentru datoriile filialelor sale şi prin urmare nu va putea fi posibilă o eventuală compensare între datoria a cărui creditor este societatea-mamă şi datoria a cărui debitor este filiala.
De asemenea, societatea-mamă nu poate acţiona în numele şi în contul filialelor sale.
Există, bineînţeles, şi excepţii de la această regulă, în cazul terţilor care contractează cu filiala A, crezând că au contractat cu societatea-mamă, această excepţie nefiind altceva decât o aplicaţie a teoriei aparenţei, respectiv a mandatului aparent.
Această soluţie rămâne valabilă şi în-afara sferei raporturilor contractuale, jurisprudenţa franceză considerând societatea-mamă responsabilă de consecinţele produse de o reclamă, publicitate înşelătoare legată de activitatea unor filiale, prezentate ca reprezentanţe, dacă termenii publicităţii acreditau ideea că aceasta provine de la societatea mamă.

Mai mult decât atât, în anumite condiţii, un grup de persoane impozabile, deşi independente din punct de vedere juridic, dar care se află în relaţii strânse unu cu alta din punct de vedere organizatoric poate fi considerat, persoană impozitabilă unică din punct de vedere al TVA-ului, adică un grup fiscal.
O persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup, iar opţiunea cu privire la apartenenţa la grupul fiscal tebuie să se refere la o perioadă de cel puţin 2 ani de zile, perioadă în care toate persoanele impozitabile din grup trebuie să aplice aceeaşi principii fiscale.
Avantajul?
Reprezentantul grupului (societatea-mamă) va depune un decont de TVA consolidat, plata către buget realizându-se doar pentru suma rezultată din consolidare, între membrii grupului fiind folosită decontarea între entităţi afiliate.
Se va întocmi un decont propriu de TVA de către reprezentantul grupului fiscal şi un decont consolidat cu rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la ceilalţi membrii ai grupului fiscal precum şi rezultatele din propriul decont de taxă pentru perioada fiscală respectivă pentru toate livrările de bunuri, prestările de servicii, importurile sau achiziţiile intracomunitare de bunuri sau orice altă operaţiune realizată pe parcursul perioadei fiscale.