Publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă

Se pare că în ultima vreme am un nou domeniu de „expertiză” (a se citi invers)... publicitatea înşelătoare. Aştept ziua în care într-adevăr o să recunosc o astfel de publicitate...de cât mai departe şi o să pot să ocolesc ...„produsul” respectiv. Dar până atunci şi revenind la chestiuni obiective...

Prin Legea nr.158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.559 din 24 iulie 2008, se face distincţie între publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă, aceasta din urmă putând fi atât legală cât şi ilegală.

Publicitatea, adică orice formă de prezentare a unei activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul vânzării de bunuri ori servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii, este înşelătoare atunci când induce sau poate induce în eroare, în orice mod, persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta şi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent.
Din punctul meu de vedere, având în vedere definiţia ante-menţionată sunt şanse mari ca publicitatea înşelătoare să nu existe! Sau dacă ea există atunci este al naibii de greu să demonstrezi acest lucru!
Deci modificarea comportamentului economic al consumatorilor expuşi şi posibilele prejudicii aduse unui concurent sunt efectele negative ale publicităţii înşelătoare, efecte care antrenează răspunderea contravenţională. Modificarea comportamentului consumatorului? Aş fi tare curioasă să ştiu care ar fi sistemul de referinţă faţă de care o astfel de modificare ar putea fi demonstrată...
Publicitatea este comparativă când identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta. Această formă de publicitate este legală dacă:
- Compară bunuri şi servicii care răspund aceloraşi nevoi sau sunt destinate aceloraşi scopuri;
- Compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante, verificabile şi reprezentative ale unor bunuri sua servicii, care pot include şi preţul;
- Nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci;
- Nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă ori o denumire comercială protejată;
- Nu creează confuzie între comercianţi, sau între mărci, denumiri comerciale, bunuri ori servicii ale celi care îşi face publicitate şi cele ale unui con-curent.

Publicitatea înşelătoare este întotdeauna interzisă şi pentru a fi „calificată” ca atare trebuie să se ia în considerare orice informaţie conţinută cu privire la caracteristicile bunurilor sau serviciilor, preţul sau modul de calcul, natura, atribuţiile şi drepturile comerciantului care îşi face publicitate.

Sesizările se adresează Ministerului Economiei şi Finanţelor, după caz Consiliului Naţional al Audiovizualului, constatarea şi aplicarea sancţiunilor specifice urmând a fi făcute de către reprezentaţii mai sus menţionatelor autorităţi.

Vis-a-vis de Consiliul Naţional al Audiovizualului este de menţionat faptul că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adresele prin care Consiliul, constatând caracterul înşelător al unui clip publicitar, a solicitat posturilor de radio şi televiziune ce-l transmiteau, să reintre de îndată în legalitate cu privire la corectitudinea informaţiei oferită publicului, au caracterul unor acte administrative susceptibile de a face obiectul controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ.
Consiliul Naţional al Audiovizualului ca unică autoritate naţională de reglementare în domeniul audiovizualului avea dreptul să ia această măsură chiar şi în lipsa unei constatări prealabile a săvârşirii unei contravenţii la legea publicităţii, măsura având caracter prealabil, luată tocmai în scopul evitării aplicării unor sancţiuni.
Art. 2 lit.c) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, defineşte actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
În speţă, însăşi modul de prezentare al spotului publicitar, în sensul afişării simultane a informaţiei legate de cele „1000 minute gratuite”, cu cea referitoare la 9,52 USD, pentru abonamentul lunar, induce în eroare cu privire la cele 1000 de minute gratuite, pentru că prima condiţie impusă de prestatorul de servicii era aceea de a plăti un abonament de 9,52 USD, în costul acestui abonament fiind incluse şi cele „1000 de minute gratuite”.
Dar, chiar intimata-reclamantă, prin acţiunea introductivă, precizează că mergând pe raţionamentul CNA şi considerând că decizia acestuia ar fi corectă, tot nu s-ar cauza un prejudiciu real consumatorilor, pentru că aceştia nu ar putea face diferenţa între „1000 minute gratuite” pentru un abonament de 9,52 dolari şi „1000 minute incluse într-un abonament de 9,52 dolari” .
Deci, reclamanta recunoaşte că spotul publicitar respectiv prin modul în care este prezentat, creează confuzii şi prin aceasta este indus în eroare consumatorul, consecinţa firească fiind lezarea interesului de consumator, care în cele din urmă este unul de natură economică.
Printre elementele componente ale caracteristicilor ce determină caracterul înşelător al publicităţii este enumerat „preţul sau modul de calcul al preţului, precum şi condiţiile în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate serviciile”…, acesta fiind în mod evident avut în vedere de C.N.A. când a calificat spotul publicitar ca fiind înşelător.
Aşa fiind, în situaţia în care de C.N.A. a constatat în mod corect că spotul publicitar „ZTF” (1000 minute gratuite în reţea pentru totdeauna)”, a fost difuzat cu încălcarea prevederilor legale din domeniul audiovizualului, caz în care s-a impus transmiterea către posturile de radio şi televiziune a unor adrese prin care li s-a solicitat „intrarea de îndată în legalitate” intimata-reclamantă, nu mai poate susţine că a fost vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin cele două adrese ce i-au fost înaintate, şi deci nu este aplicabil în speţă art.1 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ.

Bineînţeles că odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale se pot dispune şi unele măsuri complementare cum ar fi încetarea publicitării înşelătoare sau a publicităţii comparative ilegale, sau interzicerea acesteia în cazul în care nu a fost încă adusă la cunoştinţa publicului, însă acest lucru este iminent.
Ministerul Economiei sau Consiliul Naţional al Audiovizualului, prin reprezentanţii împuterniciţi, vor solicita comerciantului în cauză publicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sau a hotărârii definitive şi irevocabile, atunci când procesul-verbal a fost atacat, publicarea unei declaraţii rectificative.
Este de reţinut faptul că răspunderea pentru prejudiciile produse revine comerciantului beneficiar al anunţului publicitar. Completând dispoziţiile legale putem spune că în atare situaţii în care comerciantul beneficiar răspunde pentru prejudiciile produse are dreptul de a se întoarce în regres împotriva "executantului" publicităţii înşelătoare sau comparative ilegale.
Dreptul de a sesiza fapta de publicitatate înşelătoare sau cea de publicitate comparativă ilegală se prescrie în termen de 3 luni de la data la care persoanele care au un interes legitim, au luat cunoştinţă de anunţul publicitar, dar nu mai târziu de 6 luni de la apariţiei acestuia.

Deci feriţi-vă de măgăruş...mai ales dacă zice că e cal!