Cine-i vinovat? Şi despre...răspunderea penală a persoanei juridice

Cine-i vinovat?
Cât de uşor se poate ştii răspunsul la întrebarea asta dacă este să ne luăm după aparenţe.
În filme sau poveşti, spre exemplu, personajul negativ este pocitul, pe când, în mod evident, frumosul este şi bun şi viceversa.
Dar, după cum se spune, adevărul este întotdeuana la mijloc. Ingrată poziţie.
Am înţeles că există şi cazuri când adevărul a fost convins şi premiat să aleagă una dintre tabere.
În realitate, semnele distinctive ale personajului negativ sunt difuze.
Spânii pot creşte mustaţă şi astfel îşi pierd urma şi numele.
Orice încadrare îşi pierde valoarea şi devine complicat să alegi personajul negativ din mulţimea exhibiţionistă a eticilor.
Numai mie mi se pare plictisitoare mulţimea asta?
Am reuşit să îmi perfectez un sistem, din păcate, failibil, după cum s-a dovedit şi probabil că se va mai dovedi.

Mă feresc de spâni şi evit mulţimea eticilor.

Despre răspunderea persoanei juridice...ştiaţi că?

Una dintre cele mai aprins discutate teme legate de instituţia persoanei juridice, este incontestabil cea referitoare la răspunderea sa penală.

Paradoxal însă, această formă de răspundere nu este, potrivit opiniilor exprimate în doctrină, o creaţie a epocii moderne, ci aparţine Evului Mediu, în Franţa, spre exemplu, instituindu-se printr-o Ordonanţă Regală, răspunderea penală a colectivităţilor locale, sate, oraşe, târguri, fiind prevăzute şi sancţiunile aplicabile acestora, amenda, confiscare, iar în cazul oraşelor chiar demolarea zidurilor de incintă.

Răspunderea penală a persoanelor juridice îşi găseşte originea în sistemul common-law, sistem care a dezvoltat în demersul argumentării atât teza răspunderii pentru fapta altuia cât şi teoria identificării. Prima dintre acestea derivă, în mod evident, din răspunderea civilă delictuală şi se află în dezacord cu principiul personalităţii răspunderii penale. Potrivit secundei teorii, există identitate între persoana juridică şi reprezentanţii săi, respectiv cu persoanele cu funcţii de conducere, existând în ceea ce îi priveşte pe aceştia din urmă o delegare de putere.

Mult timp, datorită teoriei ficţiunii, în dreptul francez, s-a considerat că răspunderea penală a persoanei juridice este incompatibilă cu principiul răspunderii personale penale. Ulterior, datorită progresului teoriei realităţii persoanei juridice, această răspundere a fost acceptată, art.121-2, alin.1 din Codul penal francez, mai ales în condiţiile în care a fost demonstrat că această formă de răspundere nu este o răspundere pentru fapta altuia, ci pentru fapta proprie a persoanei juridice, fiind antrenată în cazul săvârşirii de infracţiuni în interesul persoanei juridice de către organele sale de conducere sau de către reprezentanţii săi.

Potrivit opiniilor exprimate în doctrina noastră veche, responsabilitatea penală a persoanelor morale a fost considerată ca inadmisibilă.
Ca argumente principale s-a susţinut faptul că o fiinţă colectivă nu poate gândi şi voii şi deci acţiona altfel decât gândesc, voesc şi acţionează persoanele care o compun.
Aceste elemente fiind indisolubile, nu se poate vorbi de altă răspundere penală decât a persoanelor fizice ce conduc activitatea.
Nu se poate concepe ca o pedeapsă să lovească o colectivitate, atunci când parte din membrii săi sunt nevinovaţi, fiindcă nu au gândit, nu au fost consultaţi şi nu au participat la actul pedepsibil.
Faţă de caracterul preventiv general şi special al unei pedepse, persoanele juridice, neavând o conştiinţă proprie, nu pot fi nici intimidate prin ameninţarea unei pedepse, nici nu pot să-i resimtă efectele, când i s-ar inflige.

În dreptul intern, pentru ca persoana juridică să răspundă penal pentru comiterea unei infracţiuni de către o persoană fizică trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: persoana juridică să fie legal constituită, să aibă aptitudinea de a răspunde din punct de vedere penal, adică să nu facă parte din categoria persoanelor care nu răspund penal, cum ar fi spre exemplu, autorităţile publice, fapta să fi fost comisă de către persoana fizică în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, precum şi fapta a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege pentru infracţiunea respectivă.

Aşa cum s-a subliniat în doctrină, pentru a putea reţine răspunderea penală este necesar ca atât latura obiectivă a infracţiunii, cât şi latura subiectivă să fie imputabilă persoanei juridice, nefiind suficient a se stabili o legătură între infracţiunea săvârşită şi persoana juridică implicată, ci fiind necesar să existe şi o formă de vinovăţie care să fie stabilită în sarcina acesteia.
În aceeaşi ordine de idei, legătura dintre infracţiune şi persoana juridică poate fi de trei feluri: infracţiunea a fost săvârşită în vederea realizării scopului persoanei juridice, scop care poate fi ilegal, infracţiunea a fost săvârşită în numele persoanei juridice, în scopul obţinerii de avantaje pentru aceasta sau infracţiunea a fost săvârşită în interesul persoanei juridice, spre exemplu falsificarea de documente în scopul participării la o licitaţie.
După modelul art.121-2 din Codul penal francez, persoana juridică cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.
În aceeaşi măsură, instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.

Este de principiu faptul că răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.

Amenda, ca pedeapsă principală aplicabilă în cazul în care este antrenată răspunderea penală a persoanei juridice, constă în suma de bani pe care acesta este condamnată să o plătească statului şi se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă.
Pedepsele complementare sunt: dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară, afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Dizolvarea persoanei juridice este, potrivit dispoziţiilor art.139 din Noul Cod penal, o pedeapsă complementară care se aplică de către instanţa de judecată atunci când persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni, când obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, sau atunci când cu rea-credinţă persoana juridică nu execută alte pedepse complementare la care a fost condamnată.
Aşadar, această pedeapsă se va aplica atunci când se va proba intenţia fondatorilor de a se folosi de persoana juridică pentru comiterea de infracţiuni încă de la înfiinţarea ei, sau când obiectul de activitate al persoanei juridice declarat nu este respectat în tot, sau în parte.

Este de remarcat faptul că şi condamnarea la plata unei amenzi foarte mari poate conduce implicit la dizolvarea persoanei juridice prin diminuarea excesivă a patrimoniului acesteia şi când capitalul social scade sub limita impusă de lege şi nu poate fi reconstituit.

Răspunderea penală a unor persoane juridice precum instituţiile publice, partidele politice, sindicatele, patronatele, organizaţiile religioase aparţinând minorităţilor naţionale, sau persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei este limitată, în sensul că acestora nu li se pot aplica anumite pedepse complementare precum cea a dizolvării, sau a suspendării activităţii persoanei juridice sau a plasării sub supraveghere judiciară.

Dar şi sistemele de drept care nu cunosc răspunderea penală a persoanei juridice, utilizează însă de metode specifice, modele alternative, pentru sancţionarea acestora, cum ar fi modelul măsurilor de siguranţă, modelul sancţiunilor administrativ-punitive, model răspândit în unele state europene şi care are avantajul de a propune sancţiuni cu dublă natură: preventivă şi retributivă.

În ceea ce priveşte răspunderea contravenţională a persoanelor juridice menţionăm faptul că aceasta îşi are temeiul în aceleaşi dispoziţiile ale art.35, alin.(3) din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, precum şi în art. 219 din Noul Cod civil.
Achiesăm opiniei potrivit căreia, administratorul persoanei juridice răspunde contravenţional ca persoană fizică chiar şi în legătură cu activităţile desfăşurate pentru persoana juridică, ori de câte ori depăşeşte, prin actele şi faptele sale, cadrul stabilit de lege, statut sau hotărârile organului deliberativ al persoanei juridice.

P.S. Alte personaje de legendă. Giganţii...
THE ROLLING STONES - Love is strong