Omul-tip, văzut ca homo oeconomicus, în viziunea lui Adam Smith, dezbrăcat prin abstracție de caracterele sale naturale, păstrează ca resort interesul personal. Legea interesului personal...fiecare individ caută binele, bogăția şi fuge de rău. Pe de altă parte însă, individualismul nu înseamnă egoism, cel puțin în sensul vulgar al acestui cuvânt și nici nu exclude simpatia, ci dimpotrivă.
(Charles Gide, Charles Rist, Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi, București, Editura Cassei Şcoalelor, 1926)
Noţiunea de interes personal are și natură juridică.
Avocatura nu oferă prin ea însăși mari satisfacții, ci este mai curând ocazia unui turnir împotriva morilor de vânt.
O speță. O idee și prilejul de a teoretiza vis-a-vis de un interes personal versus un alt interes personal, referitor la chestiunea aparent simplă a abuzului de drept.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament, la parterul blocului, în cadrul căruia dorește să își înființeze un cabinet medical de medicină de familie, așa cum există și funcționează de altfel în întreg orașul.
Potrivit Certificatului de urbanism, eliberat de Primăria Sibiu, titulara cabinetului trebuie să obțină schimbarea de destinație a apartamentului respectiv prin acordul tuturor „colocatarilor de pe scara blocului” .
Fără vreo explicație pertinentă colocatarii refuză acordul cu privire la schimbarea de destinație a apartamentului de la parterul blocului, deși:
-este de notorietate faptul că majoritatea cabinetelor medicale îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în „apartamente”, fiind situate, în unele cazuri, chiar la etajele superioare ale clădirilor, existând astfel, în materie, precedente în acest sens;
-există dispoziţiile legale care reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite de către o unitate medicală pentru acordarea avizului de funcţionare, respectiv „ Normele privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară”, aprobate prin Ordinul nr. 1338 al Ministerului Sănătăţii Publice;
-prin însăşi activitatea desfăşurată de în incinta apartamentului trebuie asigurate condiţii igienico-sanitare deosebite prin care se reduce semnificativ impactul asupra mediului înconjurător şi al mediului de viaţă specific unei clădiri în care există mai multe apartamente;
-Inspecția sanitară de stat judeţeană, are obligaţia să verifice periodic respectarea condiţiilor igienico-sanitare şi a structurii spaţiilor funcţionale prevăzute, în funcţie de profilul de activitate. Deci, condiţiile de funcţionare, vor trebui respectate în desfăşurarea activităţii medicale a cabinetului, fiind indispensabile obţinerii şi păstrării autorizaţiei sanitare de funcţionare.
Relaţia de bună-vecinătate se traduce şi în plan juridic prin existența a două îndatoriri: proprietarul unui imobil nu trebuie să-l prejudicieze pe vecinul său, iar a doua se referă la faptul că acesta nu trebuie să-l incomodeze într-un mod intolerabil pe vecin.
Pe plan doctrinar aceste îndatoriri se regăsesc în teoria abuzului de drept şi cea a inconvenientelor ANORMALE ale vecinătăţii. Spunem inconveniente ANORMALE, pentru că există inconveniente NORMALE, reciproce cauzate prin exercitarea dreptului de proprietate.
Fiecare vecin are obligaţia de a suporta aceste inconveniente normale, dincolo de obligaţiile prevăzute expres de lege şi la care trimite în realitate art. 588 C.Civ., pe baza principiului echităţii.
Bineînţeles că dacă există motive întemeiate atât în mod obiectiv cât şi juridic, acest acord privind schimbarea de destinaţie poate fi refuzat de către titularul dreptului subiectiv, în speţă de către titularul dreptului de proprietate al apartamentelor din vecinătate.
DAR, trebuie subliniat faptul că instanţele judecătoreşti sancţionează actele de exercitare care se abat de la scopul economic şi social al dreptului, ori de la regulile de convieţuire socială, cum este şi acest refuz nejustificat privind „schimbarea de destinaţie”.
Considerăm, că refuzul colocatarilor ulterior şi nejustificat îmbracă forma şi conţinutul unui un abuz de drept.
Astfel pârâţii creează în mod intenţionat un prejudiciu, dau dovadă de rea-credinţă şi nu au nici un interes serios şi legitim în faptul refuzului acordului necesar schimbării de destinaţie.
În dreptul civil, în cazul constatării existenţei unui abuz de drept, pe lângă posibilitatea de a dispune, la cererea părţii interesate, încetarea exerciţiului abuziv al drepturilor sau desfiinţarea măsurilor luate în exercitarea abuzivă a acestora, instanţele dispun, în funcţie de natura specifică a cauzei, şi de posibilitatea de a lipsi de eficienţă juridică acţiunile titularilor de drepturi care şi le exercită fără un interes legitim ori în scop şicanator, iar atunci când este cazul, chiar să-l oblige la despăgubiri pe acela care, exercitându-şi abuziv un drept, a cauzat altuia un prejudiciu.
Aşadar...care este limita legală de exerciţiu a interesului propriu?
Rămâne să aşteptăm soluţia instanţei, nu?
(Charles Gide, Charles Rist, Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi, București, Editura Cassei Şcoalelor, 1926)
Noţiunea de interes personal are și natură juridică.
Avocatura nu oferă prin ea însăși mari satisfacții, ci este mai curând ocazia unui turnir împotriva morilor de vânt.
O speță. O idee și prilejul de a teoretiza vis-a-vis de un interes personal versus un alt interes personal, referitor la chestiunea aparent simplă a abuzului de drept.
Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament, la parterul blocului, în cadrul căruia dorește să își înființeze un cabinet medical de medicină de familie, așa cum există și funcționează de altfel în întreg orașul.
Potrivit Certificatului de urbanism, eliberat de Primăria Sibiu, titulara cabinetului trebuie să obțină schimbarea de destinație a apartamentului respectiv prin acordul tuturor „colocatarilor de pe scara blocului” .
Fără vreo explicație pertinentă colocatarii refuză acordul cu privire la schimbarea de destinație a apartamentului de la parterul blocului, deși:
-este de notorietate faptul că majoritatea cabinetelor medicale îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în „apartamente”, fiind situate, în unele cazuri, chiar la etajele superioare ale clădirilor, existând astfel, în materie, precedente în acest sens;
-există dispoziţiile legale care reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite de către o unitate medicală pentru acordarea avizului de funcţionare, respectiv „ Normele privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară”, aprobate prin Ordinul nr. 1338 al Ministerului Sănătăţii Publice;
-prin însăşi activitatea desfăşurată de în incinta apartamentului trebuie asigurate condiţii igienico-sanitare deosebite prin care se reduce semnificativ impactul asupra mediului înconjurător şi al mediului de viaţă specific unei clădiri în care există mai multe apartamente;
-Inspecția sanitară de stat judeţeană, are obligaţia să verifice periodic respectarea condiţiilor igienico-sanitare şi a structurii spaţiilor funcţionale prevăzute, în funcţie de profilul de activitate. Deci, condiţiile de funcţionare, vor trebui respectate în desfăşurarea activităţii medicale a cabinetului, fiind indispensabile obţinerii şi păstrării autorizaţiei sanitare de funcţionare.
Relaţia de bună-vecinătate se traduce şi în plan juridic prin existența a două îndatoriri: proprietarul unui imobil nu trebuie să-l prejudicieze pe vecinul său, iar a doua se referă la faptul că acesta nu trebuie să-l incomodeze într-un mod intolerabil pe vecin.
Pe plan doctrinar aceste îndatoriri se regăsesc în teoria abuzului de drept şi cea a inconvenientelor ANORMALE ale vecinătăţii. Spunem inconveniente ANORMALE, pentru că există inconveniente NORMALE, reciproce cauzate prin exercitarea dreptului de proprietate.
Fiecare vecin are obligaţia de a suporta aceste inconveniente normale, dincolo de obligaţiile prevăzute expres de lege şi la care trimite în realitate art. 588 C.Civ., pe baza principiului echităţii.
Bineînţeles că dacă există motive întemeiate atât în mod obiectiv cât şi juridic, acest acord privind schimbarea de destinaţie poate fi refuzat de către titularul dreptului subiectiv, în speţă de către titularul dreptului de proprietate al apartamentelor din vecinătate.
DAR, trebuie subliniat faptul că instanţele judecătoreşti sancţionează actele de exercitare care se abat de la scopul economic şi social al dreptului, ori de la regulile de convieţuire socială, cum este şi acest refuz nejustificat privind „schimbarea de destinaţie”.
Considerăm, că refuzul colocatarilor ulterior şi nejustificat îmbracă forma şi conţinutul unui un abuz de drept.
Astfel pârâţii creează în mod intenţionat un prejudiciu, dau dovadă de rea-credinţă şi nu au nici un interes serios şi legitim în faptul refuzului acordului necesar schimbării de destinaţie.
În dreptul civil, în cazul constatării existenţei unui abuz de drept, pe lângă posibilitatea de a dispune, la cererea părţii interesate, încetarea exerciţiului abuziv al drepturilor sau desfiinţarea măsurilor luate în exercitarea abuzivă a acestora, instanţele dispun, în funcţie de natura specifică a cauzei, şi de posibilitatea de a lipsi de eficienţă juridică acţiunile titularilor de drepturi care şi le exercită fără un interes legitim ori în scop şicanator, iar atunci când este cazul, chiar să-l oblige la despăgubiri pe acela care, exercitându-şi abuziv un drept, a cauzat altuia un prejudiciu.
Aşadar...care este limita legală de exerciţiu a interesului propriu?
Rămâne să aşteptăm soluţia instanţei, nu?
1 comentarii:
A) Sunteti de acord cu notiunea de "exercitare pasiva" ? Evident nu, este un oximoron, functioneaza ca figura de stil, dar nu ca termen de logica sau de drept.
"Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic." - Asa spune DEX-ul si justitia este (in principiu) de acord. Ca omeneste or fi avand dreptate sau nu oamenii aceia "de rea credinta", ei pur si simplu nu semneaza, adica "nu fac nimic", iar "exercitarea" presupune dimpotriva, o "actiune"; nu e cazul. Nu aveti aici o relatie cauza-efect, adica exercitarea unui drept avand ca urmare o consecinta, ci lipsa contextului cauzal complet (prin absenta aprobarii) urmata de lipsa efectului (deschiderea cabinetului medical).
Nu va simtiti tentata sa faceti o paralela cu refuzul unui functionar public de a aproba o cerere, de orice fel o fi ea, doar de dragul de a contra-argumenta. Acesta nu este un "act pasiv"(^_^), functionarul fiind obligat prin natura ocupatiei sale de a pune o rezolutie pe acel document, refuzul sau este ACTIV si EXPRIMAT si poate constitui un abuz. Nu dezvoltam aici de ce soi.
Q.E.D.
B) Cat despre partea de motivatie, hai sa spunem ca ai un copil de sase luni si locuiesti la apartamentul 2, parter. La apartamentul 1 este un cabinet medical, suntem in plina epidemie de gripa, asteapta la coada zece pacienti care isi etaleaza tusea pe hol, iar tu tocmai iti scoti copilul la plimbare.
Q.E.D.
C) Nu as fi comentat aici daca nu as cunoaste niste cazuri; in realitate problema la noi nu consta in abuz de drept ci in "abuzul de abuz de drept"; motivele sunt unanim cunoscute si nu cred ca mai trebuie explicate, intrebati instantele. Intr-unul din cazuri tocmai este vorba de deschiderea unei carciumi; prin sentinta judecatoreasca, intr-un imobil locuit de pensionari...de prisos sa spun ca (si de ce) unii s-au opus. Abuz de drept, ce mai...!
D) Probabil comentariul nu va fi aprobat dar sper ca macar ti-a dat putin de gandit, daca nu in ceea ce priveste logica, macar pentru partea cu epidemia si copilul TAU. Ca este de asemenea unanim cunoscut ca la noi actul de justitie e corect numai si numai atunci cand ne da dreptate. NOUA si nu LOR.
E) Astept cu drag sa vad un caz de refuz al semnarii unui contract de vanzare cumparare calificat drept "abuz de drept". La noi e posibil, gandeste-te si la asta, mare diferenta in principiu nu-i.
Asa ca poti adauga pe langa povestea cu gripa si copilul si faptul ca doctorul de la ap.2 iti cere sa-i vinzi apartamentul in vederea extinderii activitatii, iar tu "iti exerciti dreptul de a refuza semnarea contractului" ;-)
Bat campii? Crezi? Mai gandeste-te.
F) Daca atunci cand a fost elaborata legea s-ar fi considerat ca pot exista exceptii legitime nu crezi ca ar fi fost prevazute ? Cu siguranta nu e vorba de o scapare, posibilitatea aparitiei unor asemenea cazuri fiind absolut evidenta. Personal consider ca de abia genul asta de sentinte care isi permit sa ignore aceasta lege, sau sa nasca interpretari bolnave, este un abuz, comis de instante impotriva colocatarior, care in numeroase cazuri sunt evident afectati. Dar e vorba doar de dreptatea LOR...
Trimiteți un comentariu