CERERE DE REPUNERE ÎN TERMENUL DE DECLARARE A CREANŢEI. EXIGENŢE

Trăim vremuri complicate, încâlcite, încurcate.

Probabil că nu au fost niciodată simple, dar memoria mea este limitată la contemporaneitate.
Exigenţe. Multe. 
Atunci când este un concept pozitiv, exigenţa impune o competiţie perpetuă şi cu noi înşine.
Câteodată însă exigenţa este de fapt o aberaţie, o deviaţie.  
O încercare ineptă de a standardiza comportamentul uman.

Dacă tot veni vorba...
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5218 din 11 iunie 2012 

Prin sentinţa civilă nr. 4826 din 28.09.2011 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea de repunere în termenul de declarare a creanţelor formulată de creditorul B.T., în contradictoriu cu SC C.I.F.F. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă „T.M.C.”, şi în consecinţă s-a dispus înscrierea creditorului B.T. în tabelul creanţelor debitoarei SC C.I.F.F. SRL cu suma de X lei, creanţă garantată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Comercial Cluj a considerat că în conformitate cu prevederile art.103 alin.2 Cod procedură civilă, neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Astfel, prin Sentinţa Comercială nr.x/2010 s-a dispus, la cererea debitoarei, respectiv S.C. CI.I.F.F. S.R.L, deschiderea procedurii generale a insolvenţei, termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor fiind stabilit pentru data de 3 februarie 2011, stabilindu-se în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a proceda la notificarea debitoarei şi a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoştinţă deschiderea procedurii şi pentru declararea eventualelor creanţe împotriva averii debitoarei.
După cum în mod expres prevăd dispoziţiile art.61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prevederile art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii şi a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prevederile art.62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 579/17.01.2011 si prin ziarul Monitorul de Cluj din 13.01.2011.

Creditorul B.T. a formulat cererea de repunere în termen la data de 20 aprilie 2011, împreună cu declaraţia de creanţă.
Motivul invocat de creditoare pentru admiterea cererii de repunere în termen îl constituie faptul că nu a fost notificată de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, împrejurare considerată de creditoare ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa sa care ar fi împiedicat-o să formuleze declaraţie de creanţă.
Legiuitorul a înţeles să permită repunerea în termen în situaţia în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură doar în acele situaţii în care dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să îndeplinească acel act. 
Astfel, creditorul  beneficiar al unui drept de ipotecă asupra unor terenuri proprietatea debitoarei, trebuia să se găsească în lista creditorilor societăţii, listă care trebuia să fie depusă de către debitoare, cu atât mai mult cu cât deschiderea procedurii insolvenţei s-a făcut la cererea acesteia. Astfel, prin depunerea incompletă a listei creditorilor, debitoarea a cauzat acestora un prejudiciu prin exercitarea cu rea credinţă a prerogativelor sale procesuale, căci dacă nu s-ar repune aceşti creditori în termen s-ar ajunge la situaţia în care debitoarea, în mod deliberat, să influenţeze componenţa tabelului de creanţe.
Conform art.103 Cod procedură civilă, neîndeplinirea unui act în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, situaţie în care actul de procedură se va împlini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Mai mult, creanţa creditorului este garantată cu o ipotecă de rang I, astfel încât administratorul/lichidatorul judiciar ar fi putut afla cu uşurinţă despre existenţa acestui creditor şi să procedeze la notificarea lui.

Având în vedere faptul că soluţionarea somaţiei de plată formulată de către creditor a fost suspendată la termenul din 12 aprilie 2011, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la 20 aprilie 2011, înăuntrul termenului de 15 zile, judecătorul sindic a reţinut că citarea acestui creditor nu s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin.3 şi art.61 din Legea nr.85/2006, deoarece creditoarea nu a fost notificată, astfel încât creditoarea nu a putut să ia cunoştinţă de faptul că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura insolvenţei şi nu a putut formula astfel, în termen, cerere de admitere a creanţei.
În ceea ce priveşte creanţa invocată de către creditoare, judecătorul sindic a reţinut că aceasta este întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditorul C.R., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei comerciale din data de 28.09.2011 in sensul respingerii cererii de repunere a intimatului B.T. in termenul de inscriere la masa credala a debitoarei, precum si a cererii pentru inscrierea intimatului la masa credala cu suma de 200.000 Euro (847.100 lei), cu obligarea intimatului B.T. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, arată că sentinta comercială recurată a fost dată cu aplicarea greşită, deoarece: intimatul nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei S.C. C.I.F.F. S.R.L., în evidentele acestei societăţi neexistând vreo dovadă cu privire la creditarea societăţii ori aducerea în patrimoniul acesteia, indiferent în ce mod, a sumei de 200.000 Euro la care face referire intimatul prin cererea de înscriere în tabelul creanţelor debitoarei. Prin completarea motivelor de recurs, creditorul C.R. a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.103 din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel Cluj, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art.304 şi art.304, ind.1 şi art.312 alin.1 C.proc.civ., a admis recursul, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de repunere în termenul de declarare a creanţelor şi a respins cererea de admitere a creanţelor creditorului B.T. ca tardivă, sens în carea reţinut următoarele argumente:
Pentru a dispune repunerea creditorului B.T. în termenul de declarare a creanţei, judecătorul sindic a reţinut că debitoarea a depus o listă incompletă a creditorilor săi, cauzându-le acestora cu rea – credinţă un prejudiciu şi influenţând astfel, deliberat, componenţa tabelului de creanţe.
Curtea constată neîntemeiate aceste argumente, pornind de la împrejurarea necontestată că intimatul - creditor nu s-a regăsit pe lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c din Legea 85/2006 comunicată de debitoare administratorului judiciar. Faţă de dispoziţiile lipsite de echivoc ale art.61 alin.1 care impun administratorului judiciar a trimite notificări numai către creditorii menţionaţi în lista depusă de debitor, este irelevant că din contabilitatea debitoarei ar fi rezultat presupusa calitatea intimatului de creditor, administratorul judiciar nefiind obligat a verifica asemenea aspecte, sau că debitoarea ar fi omis în mod deliberat să menţioneze anumiţi creditori.
În cuprinsul legii insolvenţei, legiuitorul a prevăzut numeroase reguli care să ducă la desfăşurarea cu celeritate a procedurii insolvenţei, printre care publicarea actelor de procedură, a convocărilor şi a notificărilor într-o publicaţie de specialitate (mijloc de publicitate care respectă dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai mult, accesul la informaţiile cu privire la starea de insolvenţă era gratuit) precum şi termenele de regulă scurte în care să se îndeplinească anumite acte şi să se deruleze fazele procedurii.
De asemenea, legiuitorul a intenţionat ca acei creditori care nu îşi manifestă intenţia de a participa la procedură cu respectarea termenelor şi condiţiilor legii speciale să piardă dreptul de a-şi realiza creanţele ulterior închiderii procedurii, iar pentru creditorii care nu au depus cererea în termenul prevăzut de art.62 alin.1 lit.b a instituit sancţiunea decăderii din acest drept, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu nerespectarea art.7 (art.76 din lege).
Curtea constată că notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu respectarea art.7 alin.1 şi 3, respectiv prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) şi fără a fi notificat creditorul B.T. în conformitate cu dispoziţiile C.proc.civ., întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, nu a fost identificat în lista depusă de debitoare.
În aceste condiţii, nu poate fi reţinut ca o împrejurare mai presus de voinţa intimatului care să justifice repunerea în termenul de declarare a creanţei faptul că, în calitate de creditor al unei societăţi comerciale, nu a avut diligenţa necesară să consulte publicaţia de specialitate din care să afle situaţia debitoarei sale.  
Nu subzistă argumentul că, dacă nu s-ar repune în termen aceşti creditori, debitoarea ar putea astfel să influenţeze componenţa tabelului de creanţe, deoarece, la rândul lor, şi creditorii au obligaţia de a urmări realizarea creanţelor pe care le deţin cu respectarea legii speciale, şi, mai mult, nici presupusa rea – credinţă a debitoarei nu constituie, în speţă, o împrejurare care să se încadreze în dispoziţiile art.103 C.proc.civ. 

Deci... exigenţă pentru creditor: să verifice periodic BPI-ul pentru a verifica situaţia debitorilor săi.
Exigenţă pentru debitor: niciuna.

IMPLICAŢIILE MAJORE ALE IPOCRIZIEI. DREPTUL LA IMAGINE

Ipocrizia. Definiţia preferată fiind simularea virtuţii.

Din punctul meu de vedere una dintre implicaţiile majore ale ipocriziei este criza de personaje negative.
Nimeni nu este dispus să fie personajul negativ.
Numai Făt-Frumos sau /şi Ileana Cosânzeana.
Zmeul a murit de plictiseală, suferinţă cauzată de nebăgare-în-seamă şi lipsă acută de adepţi.
Mi se pare foarte curios cum, cel puţin faţă de ceilalţi, fiecare dintre noi refuză să recunoască că a greşit şi dacă cumva totuşi (s-) a greşit atunci întotdeauna există circumstanţe atenuante.
Zmeul nu are circumstanţe atenuante. Nu contează motivele pentru care nu „împrumuta” merele de aur lui Făt-Frumos sau pentru care o lipsea de libertate (în mod ilegal) pe Cosânzeana.
Cumva am ajuns să cred că dacă am îndepărta ipocrizia, simularea vreunei sau altei virtuţi, Zmeul ar zâmbi recunoscător.
Nu ştiu de unde vine această necesitate de a simula virtutea.
Până la urmă nu ar trebui să fie nimic greşit sau ruşinos în urmărirea propriului interes. Vrerea!
Nu văd însă rostul calului alb plimbat de căpăstru sau al cosiţelor împletite.
Zmeul există! Nu mă credeţi?Am fost deconspirată.
Atunci…
„Considerat în trecut o fiinţă fabuloasă, asemănătoare dragonilor sau trolilor, zmeul şi-a dovedit în ultima vreme, graţie celor mai bine de douăzeci de exemplare capturate vii şi a numeroaselor fosile, realitatea biologică.” – Mircea Cărtărescu , Enciclopedia Zmeilor.

Revenind la dreptul la imagine... la dreptul la propria imagine, răspunderea civilă delictuală şi condiţiile acesteia este relevantă Decizia nr.223A din 15.12.2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a Civilă şi Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuală.

Astfel, prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta J.M. a chemat în judecată pe pârâta SC C.M. SRL, solicitând recunoaşterea drepturilor sale de a autoriza utilizarea portretului şi constatarea încălcării acestor drepturi de către pârâtă, prin publicarea în ziarul Can Can şi pe site-ul web aflat la adresa www.cancan.ro a fotografiei care o reprezintă; înlăturarea fotografiilor care conţin portretul reclamantei publicate pe site-ul aflat la adresa menţionată; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor estimate provizoriu la valoarea de 300.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin încălcarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în valoare de 1000 RON/zi de întârziere în executarea sentinţei pronunţate; publicarea sentinţei pronunţate în doua ziare de largă răspândire pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Reclamanta a arătat că în numărul din 28 iulie 2008, pârâta a publicat articolul "mama vitrega a A.M. - Ameninţată cu moartea de fostul iubit", în cadrul căruia a fost inclusa fotografia sa  deşi nu este în relaţii de rudenie cu A.M. sau alt membru de familie, lucrând o perioada pentru aceasta. Din cuprinsul articolului reiese ca portretul reclamantei a fost utilizat pentru a se da credibilitate textului, iar după o săptămâna pârâta a publicat un alt articol "Fostul iubit al mamei vitrege al A.M. - Am lăsat-o pentru ca îi plăceau cârciumile si bărbaţii", afirmaţiile pârâtei aducând o grava atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantei.
Reclamanta a arătat ca pârâta a încălcat drepturile prevăzute la art. 88 din legea dreptului de autor, prin utilizarea fotografiei care o reprezintă (utilizarea unei opere care conţine un portret necesita consimţământul persoanei reprezentate în acel portret), fără ca reclamanta să-şi dea consimţământul pentru publicarea uneia dintre cele două fotografii utilizate de către pârâta în revista şi pe site, aceste dispoziţii coroborându-se cu dispoziţiile art.30 alin.6 din Constituţia României (libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine), fiind statuat de Curtea Constituţională că libertatea de exprimare nu poate fi înteleasa ca un drept absolut.
Reclamanta a arătat de asemenea că publicarea abuzivă a fotografiilor continând portretul său şi menţinerea acestora pe site-ul sau au adus o atingere gravă imaginii sale, demnităţii, onoarei şi reputaţiei sale, precum şi dreptului la viaţă privată, întrucât fotografiile conţin imaginea sa în cadrul desfăşurării unei activităţi care ţine exclusiv de sfera vieţii private. 

Între prejudiciul cauzat şi fapta ilicită a pârâtei există o legatură de cauzalitate, întrucât utilizarea unei fotografii care conţine imaginea unei persoane impune acordul acesteia, în speţă neexistând acest acord, iar pârâta nu poate invoca situaţiile prevazute la art.88, alin. 3, caz în care nu este necesar consimtamântul persoanei reprezentate (în cazul unei opere care contine portretul unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice sau al unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare sau manifestare publică).
În cauză există şi vinovăţia pârâtei, având în vedere modul în care au fost realizate fotografiile reclamantei, fără cunoştinţa sau acordul acesteia.
Dispoziţiile art.139 din Legea nr.8/1996 prevăd în mod expres posibilitatea titularilor drepturilor încălcate de a pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, iar în cauza pârâta a produs o încălcare în mod abuziv şi cu rea credinţă a dreptului la imagine.
Per a contrario, s-a susţinut că reclamanta nu are calitatea de titular al vreunui drept de autor sau drept conex dreptului de autor sau de titular al dreptului patrimonial exclusiv de a autoriza utilizare a operei, aşa cum se prevede expres la art. 12 si art. 13, prin acţiune încercându-se extrapolarea conţinutului art. 88, denaturându-se sensul foarte clar al dispoziţiilor privind necesitatea consimţământului persoanei reprezentate în opera fotografică. Acesta s-a interpretat greşit în sensul existentei în patrimoniul persoanei reprezentate în portret a unui drept de autorizare a utilizării operei, în contradicţie flagranta cu dispoziţiile art. 13, care prevăd expres că drepturile patrimoniale de utilizare aparţin exclusiv autorului. Condiţia existentei consimţământului persoanei conţinute de portret prevăzuta la art. 88 din Legea nr. 8/1996 este expresia protecţiei legale de care beneficiază dreptul la propria imagine, consfinţit şi garantat de Constituţie şi a cărui nesocotire atrage răspunderea civilă sau penală întemeiata pe dispoziţiile de drept comun, dar nu pe dispoziţiile speciale din Legea nr. 8/1996 de la art. 139.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în revista Cancan şi pe site-ul ziarului au apărut două articole referitoare la E.M., mama vitrega a vedetei A.M., textul fiind însoţit de o poza primită de la un corespondent local, conţinând imaginea despre care reclamanta susţine ca o înfăţişează. Reclamanta nu a considerat util, anterior promovării acţiunii, să solicite redacţiei cotidianului rectificarea erorii strecurate, conform dispoziţiilor art.72 - 75 din Legea nr. 3/1974 rep., legea presei, susţinând că i s-au adus grave prejudicii şi solicitând despăgubiri şi daune cominatorii, în realitate rec1amanta urmărind o îmbogăţire fără justă cauză şi denaturând sensul răspunderii civile delictuale, menita a acoperi o pagubă şi nu a asigura un câştig.
Mai mult decât atât, în speţă existenţa prejudiciului ar trebui să se traducă prin crearea unei imagini defavorabile reclamantei, prin prezentarea unor fapte care nu corespund realităţii, scoaterea la iveală a unor fapte, acte afirmaţii ale reclamantei care ar putea-o expune unei sancţiuni civile, penale sau de altă natură, ori oprobriului public, defăimarea reclamantei prin interpretarea unor fapte cu rea credinţă şi cu scopul de a o discredita în opinia publică, dar în speţă s-a publicat un articol care nu se referea la reclamantă, solicitându-se în schimb o valoare exorbitantă, deşi niciuna dintre persoanele din articol nu se identifica cu reclamanta, iar imaginea în care este surprinsă aceasta nu este de natură a-i aduce atingere vieţii private, demnităţii, onoarei sau reputaţiei. Practica judiciară constanta în materia delictelor de presă este în sensul că simplul fapt al publicării unor fotografii nu este de natura să aducă atingere vieţii private a unei persoane, dar ceea ce poate crea un eventual prejudiciu este textul articolului, iar cuantumul sumei solicitate trebuie sa aibă un efect strict compensatoriu, de vreme ce răspunderea civila delictuală are o funcţie reparatorie, iar nu punitivă.
Fapta ilicita nu există, întrucât publicarea fotografiei reclamantei alături de articolele care se refereau la dna E.M. s-a făcut din eroare, şi nu pentru a se da credibilitate articolelor, nefiind îndeplinita nici legătura de cauzalitate, atâta timp cât articolul nu se refera la reclamanta iar imaginea publicată nu este de natura a-i aduce atingere vieţii private. De asemenea, nici condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită în cauză, buna credinţa a pârâtei fiind evidentă, atâta timp cât aceasta, deşi nu a fost sesizata anterior depunerii cererii de chemare în judecata, a retras imediat de pe site poza incriminată, neexistând nici o clipa intenţia de discreditare a reclamantei sau de dezinformare a cititorilor. 

 
În consecinţă, tribunalul a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 88 din Legea nr.8/1996 modificată, pretenţiile reclamantei cu privire la constatarea încălcării dreptului său şi cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi a daunelor cominatorii nefiind întemeiate. Tribunalul a înlăturat susţinerile acesteia şi a respins acţiunea reclamantei J.M. ca neîntemeiată.
 

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea în totalitate a sentinţei civile pronunţate, iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecata formulate. 
Analizând materialul probator administrat în cauza, prin raportare la motivele de apel si apărările intimatului, Curtea a constatat fondat apelul pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.88 Legea nr.8/1996: "(1)Utilizarea unei opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei reprezentate în acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproducă sau sa o utilizeze fără consimţământul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani după moartea persoanei reprezentate. (2) În lipsa unei clauze contrare, consimţământul nu este necesar dacă persoana reprezentata în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza. (3) Consimţământul prevăzut la alin. (1) nu este necesar pentru utilizarea unei opere care conţine portretul: a) unei persoane general cunoscute, dacă portretul a fost executat cu ocazia activităţilor sale publice; b) unei persoane a cărei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică."
În speţă, este de necontestat că a fost publicat portretul reclamantei în revista pârâtei, fără ca reclamantei sa i se fi cerut acordul, astfel ca se verifica ipoteza prevăzută de art.88 (1) din Legea nr.8/1996.
Nu sunt îndeplinite condiţiile situaţiilor de excepţie când nu este necesar consimţământul, prevăzute la alin.2 si 3 ale aceluiaşi articol.
De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condiţiile literei b a alin.3, întrucât portretul reclamantei nu a fost prezentat într-o poza de grup, pentru a fi considerat un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică, ci singular.
În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, Curtea considera că săvârşirea unei fapte ilicite a fost dovedită, aceasta constând tocmai în utilizarea portretului fără consimţământul persoanei reprezentate, fiind evidentă şi culpa, atât timp cât avea aceasta obligaţie pe care şi-a încălcat-o. În cazul răspunderii civile delictuale nu este necesară existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei, fiind suficientă săvârşirea faptei din neglijenţă. Or, chiar prima instanţa reţine ca pârâta a publicat din eroare fotografia.
Ceea ce nu s-a dovedit în speţă, situaţie reţinută corect de către prima instanţă a fost existenţa prejudiciului şi în ce consta acesta.
Chiar reclamanta în răspunsul la interogatoriu a recunoscut la întrebarea dacă publicarea imaginii sale este de natură să aducă atingere demnităţii şi reputaţiei sale, că nu este vorba de demnitatea, ci de imaginea si reputaţia sa, că ipostaza în care a fost surprinsă în fotografie nu îi prejudiciază imaginea. Reclamanta a mai arătat ca prejudiciul consta în aceea ca fotografia sa era însoţită de un titlu care se referea la alta persoană, respectiv mama vitregă a A.M., dar nu a arătat concret ce prejudiciu i-a provocat o asemenea asociere.
În aceste condiţii Curtea considera că simpla recunoaştere a drepturilor sale reprezintă o reparaţie corespunzătoare a încălcării drepturilor menţionate anterior, ţinând cont şi de faptul ca pârâta a îndepărtat poza care se afla pe site-ul revistei şi a publicat si o erata în ziar cerând şi scuze pentru eroarea produsă.
În consecinţă, în temeiul art.296 raportat la art.295 Cod Procedură Civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat, în parte, sentinţa apelata în sensul că va admite, în parte, acţiunea, a constatat că reclamanta este titulara dreptului de a autoriza utilizarea portretului, a constatat că pârâta a încălcat dreptul reclamantei la autorizarea utilizării portretului prin publicarea fotografiei reclamantei în ziarul Can-Can şi pe site-ul www.cancan.ro, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

P.S. potrivit Noului Cod civil Art. 73 orice persoană are dreptul la propria imagine.  În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.

ÎNTOARCEREA EXECUTĂRII SILITE. Sau despre cum roata se întoarce

O prietenă dragă mie mi-a vorbit despre roată şi despre ce face ea cel mai bine din momentul fericit în care a fost inventată. Se întoarce.

Inventatorul anonim al roţii trebuie să fi fost cel puţin genial având în vedere faptul că nu a avut de unde să se inspire din natură.

Genialul individ,  dotat cu o raţiune excepţională, probabil că nu anticipat că invenţia sa va deveni chiar şi simbol al unor religii, al mobilităţii şi evoluţiei societăţii, că se vor scrie cărţi de eshatologie şi se vor rosti aforisme.

Roate se întoarce. Nimic mai simplu.

Este o certitudine menită să oblojească sufletele la un moment dat dezamăgite.

Ce nu spune autorul este că până se întoarce trebuie să ai răbdare şi perseverenţă.

Roate se întoarce. Un adevăr teoretic care tinde să fie şi practic.

Cum altfel s-ar explica ce se întâmpla astăzi ŞI în politică?

Acelaşi adevăr teoretic funcţionează şi în cazul executării silite, mai precis în cazul întoarcerii executării silite.

Prin Decizia nr.5/2010, textul intregral aici, (obligatorie, potrivit art. 330⁷, alin.4 din Codul de procedură civilă), publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 251 din 13 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai rezolvat unele dintre problemele de drept care au generat practică neunitară cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404² alin. 3 din Codul de procedură civilă referitor la instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite, precum şi calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executării silite.

Procurorul general a opinat în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite este instanţa de executare, respectiv judecătoria, iar calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea acestor cereri este recursul.

Înalta Curte a observat că prin art. 379¹ din Codul de procedură civilă se prevede expres şi imperativ că „în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 404¹-404³ sunt aplicabile”.

Ca atare, din însăşi reglementarea instituţiei întoarcerii executării, constând în repunerea părţilor în situaţia anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintă de fapt o situaţie „simetric inversă executării săvârşite”, să îi fie incidente reglementările statuate în privinţa contestaţiei la executare.

Aşa rezultă chiar din dispoziţiile art. 4041 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „În toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.”

Pentru a se realiza însă „întoarcerea executării” trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

1. Cel interesat, debitorul urmărit, trebuie să ceară instanţei, odată cu cererea de desfiinţare a titlului sau a executării silite, restabilirea situaţiei anterioare executării.

2. Dacă însă aceasta nu mai este posibilă, întrucât executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, partea interesată va face o cerere în despăgubire, solicitând restituirea sumei rezultate din vânzare.

Ca atare, în ambele situaţii, cererea debitorului are caracter accesoriu faţă de cererea principală de desfiinţare a titlului sau a executării.

3. Dacă debitorul nu a făcut o astfel de cerere, solicitând numai desfiinţarea titlului sau a executării, o va putea face ulterior printr-o cerere principală, invocând tocmai desfiinţarea titlului sau a executării.

4. Dacă instanţa judecătorească a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, tot la cererea celui interesat, aceasta va putea dispune asupra restabilirii situaţiei anterioare printr-o hotărâre (art. 404², alin.1 din Codul de procedură civilă).

5. Dacă instanţa care a desfiinţat titlul executoriu a dispus rejudecarea în fond a cererii şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare, această măsură se va putea dispune de instanţa care judecă fondul.

6. În toate aceste situaţii, când nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, cel îndreptăţit o va putea solicita „instanţei judecătoreşti competente potrivit legii”, dacă nu se prevede altfel.

Prin urmare, pentru a se realiza întoarcerea executării trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desfiinţarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăşi.

Din situaţiile expuse rezultă că "întoarcerea executării" va putea fi realizată doar dacă s-a desfiinţat însuşi titlul executoriu ori s-a anulat executarea însăşi, nu însă şi atunci când s-a anulat un anume act de executare pentru că acesta n-ar fi fost îndeplinit cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Ipoteza prevăzută de art.404², alin.3 din Codul de procedură civilă este aceea care a creat un punct de vedere neunitar legat de interpretarea sintagmei „instanţă competentă potrivit legii”.

Nota comună a dispoziţiilor alin. 1 şi 2 ale art. 404² din Codul de procedură civilă este aceea că titlul executoriu este reprezentat exclusiv de o hotărâre judecătorească ce face obiectul controlului judiciar.

Textul alin. 3 al art. 404² din Codul de procedură civilă vizează însă o situaţie aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin.1 şi 2 ale art. 404² din Codul de procedură civilă.

 Ca atare, rezultă că, în aplicarea art. 404², alin.3 din Codul de procedură civilă, cel interesat solicită restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. 

Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită”, secţiunea a VII-a „Întoarcerea executării”, se apreciază că natura juridică a întoarcerii executării - astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciară – „de executare silită în sens invers” determină şi instanţa competentă pentru soluţionarea ei în acest caz, şi anume instanţa de executare - judecătoria, aşa cum rezultă din dispoziţiile art.373 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Din perspectiva celor expuse şi din coroborarea textelor de lege mai sus enunţate rezultă următoarele aspecte ce caracterizează instituţia întoarcerii executării sunt esenţiale în interpretarea textului de lege:

a) Întoarcerea executării este în fapt o reluare a „drumului executării”, însă în sens invers = restabilirea situaţiei anterioare executării săvârşite.

b) Cererea de întoarcere a executării silite, pe cale separată, este o cerere ce ţine în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului.

c) Întoarcerea executării îşi are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării şi, implicit, caracterul de „contestaţie specială la executare” derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, neavând astfel nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată.

d) Stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru soluţionarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestaţiei la executare, impune aplicarea procedurii de soluţionare prevăzute pentru contestaţia la executare - instituţia-cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării care poate fi definită, astfel, ca o „contestaţie specială la executare”.

e) Caracterul de contestaţie specială la executare atrage incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile contestaţiei la executare, inclusiv a celor ce vizează competenţa materială a instanţei.

Pe cale de consecinţă, întrucât competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373, alin. 2 din Codul de procedură civilă, judecătoriei, ca instanţă de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare, potrivit dispoziţiilor art.400, alin. 1 din Codul de procedură civilă.

 Totodată, în virtutea aceluiaşi principiu, al simetriei, dacă executarea nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecătoreşti, atunci şi revocarea unei executări - înţeleasă ca o a doua executare în sens invers - se poate obţine doar prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de săvârşire a procesului de executare silită.

 f) Din această perspectivă, a caracterizării întoarcerii executării ca „o contestaţie specială la executare”, sunt de amintit şi dispoziţiile Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, prin care s-a statuat că: „Judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea...".

g) Cum întoarcerea executării reprezintă o modalitate de „reluare a drumului executării”, o „contestaţie specială la executare” şi, respectiv, o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale derivând din desfiinţarea titlului executoriu şi cum în materia executării silite (a contestaţiei la executare) este instituită competenţa materială în favoarea judecătoriei (art. 373¹, alin. 2 din Codul de procedură civilă), pe cale de consecinţă, nu poate opera nici criteriul valoric, nici cel dedus din natura litigiului din care a rezultat titlul executoriu.

Excepţiile instituite de art. 373, alin. 2 teza ultimă din Codul de procedură civilă, care fac trimitere la o altă instanţă de executare în afara judecătoriei, sunt însă în mod expres prevăzute în alte acte normative.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de executare este instanţa ce a soluţionat fondul litigiului în contencios administrativ (tribunalul sau curtea de apel) după distincţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituţiei întoarcerii executării - cartea a V-a – „Despre executarea silită”, secţiunea a VI1-a „Întoarcerea executării” -, cât şi natura şi fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executării şi, implicit, caracterul de „contestaţie specială la executare” care derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desfiinţat, neavând, astfel, nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată, se apreciază că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404², alin.3 din Codul de procedură civilă, „instanţa judecătorească competentă potrivit legii”, în restabilirea situaţiei anterioare (întoarcerea executării) pe calea unei acţiuni separate, este instanţa de executare, respectiv judecătoria.

În ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 404², alin.3 din Codul de procedură civilă, urmează a fi avute în vedere toate aspectele sus-evocate, ce caracterizează pe deplin cererea de întoarcere a executării, şi anume:

- cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ţine de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluţionare irevocabilă a fondului litigiului, iar dispoziţiile legale aplicabile, atât cu privire la instanţa competentă, cât şi cu privire la căile de atac prevăzute pentru contestaţia la executare, îi sunt aplicabile;

- s-a stabilit o procedură judiciară contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestaţiei la executare, acesteia fiindu-i aplicabile atât procedura de soluţionare, cât şi căile de atac prevăzute pentru contestaţia la executare - instituţia-cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării, ce reprezintă o „contestaţie specială la executare”;

- dispoziţiile art. 402, alin. 2 din Codul de procedură civilă prevăd că: „Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art.400¹ şi al art.401, alin.2”;

- dispoziţiile art. 304¹ din Codul de procedură civilă prevăd că: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.”;

- art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv potrivit căruia: „Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale”.

Or, în condiţiile în care dispoziţiile art. 404², alin.3 din Codul de procedură civilă nu sunt cuprinse în situaţiile de excepţie sus evocate rezultă, fără posibilitate de echivoc, că recursul este calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate în ipoteza reglementată de art. 404², alin.3 din Codul de procedură civilă.

Este de reţinut că, de altfel, Curtea Constituţională, prin numeroase decizii, ultima fiind Decizia nr.719 din 31 mai 2011, cu privire la suprimarea căii de atac a apelului prin dispoziţiile art.402, alin.2 din Codul de procedură civilă, a statuat în jurisprudenţa sa constantă că „accesul liber la justiţie nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite.”

Aşa fiind, Curtea Constituţională a statuat că textul de lege dedus controlului nu contravine art.21 din Constituţia României, republicată, în măsura în care nu se precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului.

În această concluzie, Curtea aminteşte că reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicţie sau de căi de atac, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care prevăd asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv, la o instanţă naţională.

De altfel, potrivit art. 304¹ din Codul de procedură civilă, „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.”

Astfel fiind, prin prisma garanţiilor efective confirmate de art. 304¹ din Codul de procedură civilă, nu sunt îngrădite şi nici afectate accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi cel privind dreptul la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie).

Exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în ipoteza reglementată de art. 404², alin.3 din Codul de procedură civilă conferă instanţei, prin prisma art. 304¹ din Codul de procedură civilă, dreptul de a examina cauza sub toate aspectele, ceea ce înseamnă stabilirea situaţiei de fapt (raportat la obiectul dedus judecăţii - întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare) ce vizează temeinicia chiar şi cu privire la aplicarea legii (legalitatea) fără a fi limitată la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din Codul de procedură civilă.

În această reglementare, recursul reprezintă singura cale de atac, care însă permite un control judiciar deplin, sub aspectul aplicării legii şi al temeiniciei soluţiei.

Aşadar, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.404², alin.3 din Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească competentă potrivit legii să soluţioneze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecătoria, hotărârea judecătorească pronunţată fiind supusă căii de atac a recursului.

Convenabil. Şi despre acţiunea oblică

În câteva zile o să împlinesc frumoasa, promiţătoarea şi importanta vârstă de 31 de ani.
Sunteţi liberi să adăugaţi ghilimelele unde doriţi.
Eu însă încerc să scap de acest tic şi deci să nu le mai adaug.
Timpul nu trece degeaba pentru nimeni.
Chiar vineri mi s-a explicat şi arătat diferenţa dintre convenabil şi natural.
(Şi nu, Natural nu este tatăl copilului prins la furat - o glumiţă pentru cei care practică oficii penale)
Revenind…noţiunea de convenabil se opune, mi s-a arătat, celei de natural aceasta din urmă fiind de preferat.
Convenabilul fiind o situaţie artificială, construită, o sinergie montată într-o micuţă cameră de apartament menită evident să profite unui singur individ, iar naturalul…eh…naturalul fiind o stare nealterată a lucrurilor, lipsa unei intervenţii, stare care profită tuturor…un fel de comuniune a omului cu natura. Cu propria sa natură.

Mai mult decât corect. Doar că… dacă graba strică starea naturală a lucrurilor atunci vă imaginaţi ce impact devastator are asupra aceleiaşi stări un alt punct de vedere. Un al doilea punct de vedere.
Se poate să fiu eu confuză…dar dacă se întâmplă numai ce vrei TU, când vrei TU şi cum vrei TU…este maxim de natural pentru tine dar în acelaşi timp… şi al naibii de convenabil!

Dacă este să vorbim despre convenabil…
Potrivit principiului înscris în dispoziţiile art.1718 Cod civil, „oricine este obligat personal, este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente si viitoare”.
În baza textului citat, creditorii au un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului , respectiv asupra bunurilor aparţinând acestuia, bunuri care nu sunt exceptate de la urmărire.
Este posibil , însa, ca un debitor sa devină insolvabil sau să-şi micşoreze elementele active ale patrimoniului său prin faptul că din neglijenţă, nepăsare, nepricepere sau cu rea-credinţă nu-şi exercită anumite drepturi pe care le are împotriva unor terţe persoane.
În atare situaţie, se poate recurge la prevederile art.974 Cod civil, potrivit cărora „creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale”.
Ne aflam, astfel , în prezenta acţiunii oblice , caracterizată prin aceea că este exercitată de creditor pentru valorificarea unui drept care aparţine debitorului său.
Ea se mai numeşte acţiune indirectă sau subrogatorie , pentru că este exercitată de creditor în numele debitorului său, însa va duce la acelaşi rezultat ca şi cum ar fi fost exercitată de debitor.

Acţiunea oblică este însă, spre deosebire de acţiunea pauliană sau revocatorie, exercitată de către CREDITOR în NUMELE DEBITORULUI.

Textul citat, extrem de concis, sugerează totuşi, ca o primă condiţie, existenţa unui raport obligaţional, având ca obiect o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, între reclamant şi persoana în locul căreia exercită acţiunea, creditorul fiind cel care are calitate procesuală activă.

A doua condiţie care poate fi reţinută pentru aplicarea textului vizează inactivitatea debitorului, adică acesta să nu intenteze el însuşi acţiunea pe care o poate formula împotriva debitorului său.
Nu interesează în cauză motivele refuzului sau neglijenţei debitorului, deoarece acţiunea oblică este instituita în interesul creditorului, ca mijloc de prevenire şi conservare a patrimoniului debitorului, în temeiul dreptului sau de gaj general (art. 1718 Cod civil), motiv pentru care singura cerinţă de examinat este condiţia obiectivă a inactivităţii debitorului.

A treia condiţie ce reiese din art. 974 Cod civil priveşte natura juridica a acţiunii sau a drepturilor a căror protejare juridică se urmăreşte: creditorul nu poate exercita drepturile si acţiunile strict personale. Creditorul nu se poate aşadar subroga în exerciţiul tuturor drepturilor şi acţiunilor debitorului său decât în privinţa acelora care au un conţinut patrimonial şi un text de lege nu opreşte exercitarea lor.

Deşi din textul art. 974 Cod civil nu rezultă, pentru a fi admisibila acţiunea oblică, creditorul reclamant trebuie sa dovedească ca justifică un interes pentru promovarea cererii. Un asemenea interes este prezent în cazul în care inactivitatea debitorului este de natură sa ameninţe patrimoniul acestuia de insolvabilitate sau de agravarea situaţiei de insolvabilitate în care se găseşte.

Principalul efect al acţiunii oblice este cel de a conduce, în cazul admiterii acesteia, la remiterea unor bunuri în patrimoniul debitorului care vor servi la asigurarea gajului general AL TUTUROR creditorilor chirografari, chiar dacă aceştia NU au intervenit în proces. Etiologic, dacă acţiunea oblică NU este o acţiune personală a creditorului, ci una exercitată în numele debitorului său, efectul admiterii acţiunii priveşte patrimoniul DEBITORULUI.

Irevocabil şi nu prea. Cererea în anulare şi contestaţia la executare

Post dedicat lui King Julien.
Nu ideile.

Mi-am dat seama că învăţ greu anumite lucruri.
Cea mai dificilă lecţie pe care am învăţat-o este în acelaşi timp şi lecţia pe care am învăţat-o cel mai dificil.
Contrar uzanţelor comerciale NU există garanţii, certitudini.
Ar fi grozav să se poată obţine certificate de garanţie pentru toate lucrurile care ne interesează. Chiar şi pământul îţi poate fugi de sub picioare.
Oricând.
În princiu şi după legile fizicii atunci cazi.
Cazi sau nu în picioare.

Din categoria…Ştiaţi că…o sentinţă comercială definitivă şi irevocabilă, învestită cu formulă executorie poate fi ANULATĂ?
Ştiaţi că … executarea silită înseşi încuviinţată şi începută în baza unui titlul executoriu emis de către de o instanţă judecătorească poate fi anulată?

Ei bine…DA!
Potrivit art.10 din O.G. nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu modificările şi completările ulterioare, cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art.8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu, debitoarea, societatea comercială A, a formulat o contestaţie la executare împotriva executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare întocmite împotriva sa, intimată fiind creditoarea, respectiv societatea comercială B.
S-a solicitat anularea executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare, anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, în temeiul art.399, alin.(2)1 din C.pr.civ. ca fiind nelegală, anularea titlului executoriu reprezentat de Sentinţa comercială nr.X pronunţată de Judecătoria Făgăraş, în baza căreia s-a demarat executarea silită şi în mod evident, obligarea creditoarei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond, repsectiv Judecătoria Sibiu reţine următoarele:
Prin ,Sentinţa comercială nr.X pronunţată de Judecătoria Făgăraş învestită cu formulă executorie, contestatoarea din prezenta cauză, societatea comercială A, a fost somată să plătească creditoarei-intimate, societatea comercială B, suma de 40.000 lei, reprezentând contravaloarea servicii şi suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Creditoarea intimată, societatea comercială B, a formulat cerere de executare silită la data de 12.11.2009, iar Biroul executorului judecătoresc (BEJ) a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită şi a fost emisă somaţia din datade 08.01.2010. Prin Încheierea civilă din data de 18.11.2009, Judecătoria Sibiu a încuviinţat începerea executării silite pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu, respectiv Sentinţa Comercială nr.X, pronunţată de Judecătoria Făgăraş.

Având în vedere faptul că NU s-a uzat calea de atac a cererii în anulare, în condiţiile art.8 din O.G. nr.5/2001, rezultă că este posibilă exercitarea unei contestaţii la executare, potrivit art.10 din acelaşi act normativ, prin care se pot invoca şi apărări de fond împotriva titlului executoriu de către debitor, fără ca acestea să poată duce la administrarea unui alt probatoriu decât cel admis de O.G. nr.5/2001 şi la judecarea fondului raporturilor dintre părţi.

Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată, reglementată în O.G. nr.5/2001 trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de legea specială, respectiv cele prevăzute de art.1, alin.(1) din acelaşi act normativ.
Astfel că creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii.
Este, de asemenea, necesar, potrivit textului de lege mai sus menţionat, ca această obligaţie să fie asumată printr-un contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Faţă de aceste cerinţe, instanţa contată că, în cauza de faţă, prin cererea formulată de creditoarea intimată, societatea B, privind emiterea unei somaţii de plată împotriva debitoarei contestatoare, societatea A, se pretinde într-adevăr existenţa unei creanţe împotriva acesteia din urmă ce ar fi născută din neachitarea contravalorii facturilor aflate la dosar, facturi emise în baza contractului dintre părţi.
Se observă însă că, în speţă, creditoarea intimată NU a făcut dovada existenţei unei creanţe certe întrucât facturile în cauză NU sunt semnate şi ştampilate de către debitoarea contestatoare pentru a putea fi considerate ca acceptate de către aceasta din urmă.
O condiţie esenţială pentru emiterea ordonanţei conţinând somaţia de plată constă în existenţa unei creanţe necontestate din punct de vedere juridic.
În speţă, având în vedere actul adiţional semnat de către părţi la contract, aspectele invocate de debitoarea contestatoare nu permit reţinerea ca îndeplinită a condiţiei de certitudine a creanţei, fiind necesară analizarea dreptului de creanţă invocat pe calea dreptului comun, prin administrarea de probe concludente.
Faţă de toate aceste considerente, nefiind astfel întrunite cerinţele impuse de art.1, alin.(1) din O.G. nr.5/2001, instanţa apreciază drept întemeiată cererea debitoarei contestatoare urmând a anula Sentinţa comercială nr.X, pronunţată de Judecătoria Făgăraş.
În ceea ce priveşte învestirea cu formulă executorie a Sentinţei comerciale nr.X a Judecătoriei Făgăraş se constată că aceasta NU a fost comunicată contestatoarei debitoare, societatea A, dovezile privind confirmarea de primire fiind returnate la dosar, cu menţiunea „expirat termenul de păstrare”.

Potrivit Deciziei nr.XI/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în urma admiterii recursului în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art.6, alin.(4) şi art.9, alin.(2) din O.G. nr.5/2001, s-a statuat că cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere a somaţiei de plată NU este admisibilă dacă aceasta NU a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, or în cauză contestatoarea a luat cunoştinţă de Sentinţa comercială nr.X odată cu somaţia emisă în cadrul executării silite.
Astfel, instanţa va anula încheierea de învestire cu formulă executorie.
Ca urmare a anulării titlului executoriu ce a stat la baza executării silite, instanţa va anula actele de executare emise în dosarul de executare.
Judecătoria Sibiu admite contestaţi formulată de către contestatoarea debitoare, societatea A, anulează Sentinţa comercială nr.X a Judecătoriei Făgăraş, anulează încheierea de învestire cu formulă executorie a Sentinţei comerciale nr.X, anulează actele de executare emise de BEJ şi obligă creditoarea intimată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat de către societatea B, Tribunalul Sibiu constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente: prima instanţă a reţinut corect faptul că fiind în prezenţa somaţiei de plată reglementată de O.G. nr.5/2001 şi nu a ordonanţei de plată reglementată de O.U.G. nr.119/2007 creditorul trebuie să facă dovada că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitorul său şi care să rezulte dintr-un contract asumat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de către părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Facturile emise de la dosar, facturi neacceptate de către societatea A, dovedesc faptul că suma menţionată în Sentinţa comercial nr.X a Judecătoriei Făgăraş nu este certă, lichidă şi exigibilă. Prima instanţă a procedat corect aplicând dispoziţiile art.10 din O.G. nr.5/2001 şi anulând Sentinţa comercială nr.X.
Cu privire la anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, prima instanţă a reţinut că Sentinţa comercială nr.X Nu a fost comunicată debitoarei.
Într-adevăr acestă sentinţă NU a fost ridicată de la poştă, întorcându-se la expeditor, condiţii în care prealabil învestirii trebuia comunicată prin alte mijloace care să suplinească neajunsurile comunicării cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Fiind desfiinţat titlul executoriu, prima instanţă corect a anulat actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în baza acestui titlu.
Tribunalul Sibiu respinge recursul formulat de către societatea comercială B împotriva sentinţei Judecătoriei Sibiu pe care o menţine.

Din punctul meu de vedere art.10 din O.G. nr.5/2001 deschide şi posibilitatea, atât timp cât textul legal nu distinge, debitorului de rea-credinţă să deturneze scopul întregii proceduri.
Astfel un debitor de rea-credinţă poate să aleagă să nu formuleze cerere în anulare în condiţiile îndeplinirii corecte a procedurii comunicării somaţiei de plată şi să îşi formuleze apărările de fond în cadrul contestaţiei la executare.
Cred că instanţa învestită cu o astfel de contestaţie la executare ar trebui să analizeze şi dacă debitorul contestator a formulat întâmpinare şi s-a apărat şi în cadrul somaţiei de plată, dacă i s-a comunicat procedural somaţia şi a rămas în pasivitate faţă de posibilitatea formulării cererii în anulare.
În aceste condiţii art.10 din O.G. nr.5/2001 ar fi interpretat corect şi în concordanţă cu scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv protejarea drepturilor debitorului.
De altfel această situaţie a fost „remediată” prin art.14 din O.U.G.nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, articol potrivit căruia ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu. Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. In cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.

THE BARE NECESSITIES. "Noul" Cod civil.

Sau despre strictul NECESAR.
Bine…recunosc că în ultima vreme atenţia mi-a fost deturnată.
A fost însă NECESAR să revin.
În mod evident nu îmi pot propune, nefiind de specialitate, o analiză a Piramidei lui Abraham Maslow sau a modului în care a ierarhizat nevoile omului.
Nevoi primare, de siguranţă, de iubire şi apartenenţă, stimă şi, în final, de auto-realizare sau de auto-actualizare, acestea din urmă rezultând din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maxim capacităţile cu care este înzestrat, pentru a deveni din ce în ce mai bun. ...Ideal, nu?
Sunt câteva „nevoi” problematice în sensul că, din punctul meu de vedere, nu sunt ierarhizate corect şi migrează către caracterizarea primară.
Lăsând de-o parte ipocrizia, este evident că lista mea de nevoi primare nu este mai scurtă decât a majorităţii, dar este cu siguranţă mai lungă decât cea a bunicilor mei, spre exemplu...nevoia "primară" de internet :)
Problema este şi una de sinceritate.
De ce anume recunosc sau nu că aş avea nevoie.
Shhhhh…mai multe nu pot să spun…pentru că am nevoie de intimitate.

Ceea ce pot însă să vă dezvălui şi ceea ce reprezintă şi motivul, e adevărat, nu exclusiv, al acestei postări sunt nişte legături MAI MULT DECÂT UTILE, pe care le-am descoperit recent şi din greşeală.
Se referă la „NOUL” Cod civil. DE STRICTĂ NECESITATE.

După aproape doi ani de la adoptarea lui, NCC a fost modificat prin Legea nr.7/2011pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Printre categoriile de „noi” prevederi sunt incluse: dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a textelor din cod, dispoziţii de modificare şi completare a textelor din NCC şi dispoziţii de modificare şi completare a diferitelor legi speciale, incidente instituţiilor di Codul civil.

ASTFEL despre:
-PRESCRIPŢIA EXTINCTIVĂ - dispoziţii generale;
-CURSUL PRESCRIPŢIEI;
-ÎNCETAREA PRESCRIPŢIEI;
-SUSPENDAREA PRESCRIPŢIEI;
-PARTAJUL;
-CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE;
-ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI- condiţii de fond;
-DEZMEMBRĂMINTELE DREPTULUI DE PROPIETATE;
-CLAUZA PENALĂ;
-ACŢIUNEA ÎN REVENDICARE;
-IMPREVIZIUNEA;
-PROPRIETATEA PERIODICĂ;
-PROPRIETATEA COMUNĂ;
-DREPTURILE PERSONALITĂŢII;
-APĂRAREA DREPTRUILOR NEPATRIMONIALE;
-TRANSMISIUNEA MOŞTENIRII;
-TESTAMENTUL;
-NEDEMNITATEA SUCCESORALĂ;
-GAJUL;
-LOGODNA;
-RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTUIA;
-RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIUL CAUZAT DE ANIMALE SAU DE LUCRURI;
-FIDUCIA;
-CONSILIUL DE FAMILIE;
-CONVENŢIA MATRIMONIALĂ;
-DIVORŢUL;
-EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI DUPĂ DIVORŢ;

O mână de AJUTOR pentru Matei!

O mână de ajutor pentru un prichindel !
O mână de AJUTOR pentru MATEI!

Matei abia a împlinit un anișor, anul trecut, în Luna Cadourilor. Avea doar două luni când a fost diagnosticat cu neuroblastom abdominal, o tumoare malignă localizată inițial în abdomen și coloana vertebrală. În februarie și aprilie 2010 a urmat două cure de chimioterapie iar în mai a fost operat. Tumora s-a redus semnificativ dar în coloană i-a rămas un rest tumoral de un centimetru care nu poate fi eliminat prin citostatice. În septembrie, la un examen RMN a reieșit că restul tumoral este în creștere. Octombrie și noiembrie au însemnat încă două ture chinuitoare de chimioterapie pentru un copil care încă nu împlinise un an. Iar cum cancerul are o doză tristă de ironie, tumoarea a devenit imună la citostatice. Singura șansă a micuțului cu ochi albaștri este operația la o clinică din Austria care are un procent de vindecare completă în cazul neuroblastomului de peste 90%. Costul tratamentului este de aproximativ 100 de mii de euro la care se adaugă câte 1167 de euro pentru fiecare zi de spitalizare. Fără să ținem cont de analize și investigațiile la care va fi supus în clinica austriacă. Până acum, părinții lui Matei au reușit să strângă aproximativ 70 de mii de euro.

Pentru a-l ajuta pe Matei, Bogdan Brylynski vă invită în acest weekend, la Arena Platoş pe toţi cei care doresc să dea o mână de ajutor acestui băieţel minunat şi care aşa o vor putea face!
Prin amabilitatea Buonavista Banqueting, două feluri de mâncare vor fi făcute în weekend special pentru Matei, iar banii adunați din vânzarea acestor două feluri vor merge către micuțul curajos ce se luptă cu cancerul. Sâmbătă, 28 ianuarie și duminică, 29 ianuarie, clătitele cu gem vor costa 6 lei iar bulzul ciobănesc 10 lei. Ambele feluri de mâncare pot fi comandate în restaurantul Buonavista, amplasat lângă apres-schiul stațiunii.
Pentru persoanele care doresc să doneze bani pentru a sprijini familia lui Matei în acest dur război o pot face prin transfer bancar în conturile RO75 RZBR 0000 0600 1002 0501 - Raiffeisen Bank, Agentia Apusului, titular SIMPĂLEAN IOANA ALINA - cont în lei și RO46 RZBR 0000 0600 1351 7388 - Raiffeisen Bank, Agenția Berceni , titular SIMPĂLEAN TRAIAN GHEORGHE; SWIFT : RZBRROBU - cont în Euro. Până în data de 13 martie funcționează și două linii de telefon apelabile doar din rețeaua Romtelecom 0900 900 200 - 5 euro/apel și 0900 900 202 - 10 euro/apel.
Mai multe detalii puteți găsi pe http://matei-sansalaviata.blogspot.com/.

Vă mulţumesc!