Abuzul de drept. Perseverenţa în prostie. Consecinţe

Fiecare are marota lui.
Şi nu, nu este vorba despre caricatura unui animal care înveleşte ciocolata, ci despre idei fixe şi preocupări excesive, uneori obsedante, pentru un anumit lucru.

Marotele pot fi benefice atunci când tind să demonstreze un concept revoluţionar. Pot fi şi obositoare când urmăresc caii verzi de pe pereţi sau fantome ale trecutului.

Dar marotele pot fi comice atunci când stăruinţa depusă priveşte o idioţenie.
Trebuie însă să recunosc că, de cele mai multe ori, nu râd atunci când am de-a face cu această ultimă categorie de idei fixe.
Şi asta pentru că, dacă prostia este de cele mai multe ori scuzabilă, perseverenţa în prostie este agasantă.

Un exemplu…

Raportul juridic dedus judecăţii vizează solicitarea recurenţilor-reclamanţi de revocare parţială (!?) a unei donaţii pentru ingratitudine.
Instanţa de fond a apreciat valoarea donaţiei şi a pus în vedere reclamanţilor recurenţi achitarea taxei judiciare de timbru, sens în care au fost şi citaţi la data de 24.04.2009. Cu toate acestea, deşi reclamanţii au beneficiat de indulgenţa instanţei de judecată, nici la al 10-lea termen de judecată nu au binevoit să achite taxa de timbru datorată.
Prin Încheierea din 09.10.2009 a fost respinsă cererea de acordare de ajutor public judiciar, iar prin Încheierea din 16.11.2009 a fost respinsă şi cererea de reexaminare.
În atarea situaţie, obligaţia legală de plată a taxei judiciare de timbru a subzistat în sarcina recurenţilor-reclamanţi, aceştia neînţelegând însă să-şi îndeplinească obligaţiile.
Astfel, JUDECĂTORIA SIBIU, prin Sentinţa nr.X/11.12.2009 a respins cererea de chemare în judecată ca insuficient timbrată.
De asemenea, TRIBUNALUL SIBIU, prin Decizia civilă nr.Z din 21.06.2010 a respins apelul declarat de către reclamanţi împotriva sentinţei instanţei de fond.

Surpriză însă, reclamanţii formulează şi RECURS, prin AVOCAT:
"Subsemnaţii D şi D…solicit în contradictoriu…admiterea recursului, casarea decizie civile şi, pe cale de consecinţă, casarea sentinţei civile a Judecătoriei Sibiu” (?!?!)
„Pentru următoarele motive: prin sentinţa civilă a Judecătoriei Sibiu s-a anulat ca insuficient timbrată acţiunea civilă formulată de subsemnaţii în contradictoriu cu pârâtul X, sens în care am fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată” (?!?!)
„Împotriva sentinţei am declarat apel, solicitând admiterea apelului şi casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare invocând ca motiv temeinic nelegalitatea soluţiei instanţei de fond pentru faptul că am formulat o cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă” (?!?!)

Atât. OAU! Asta da motivare.
Dacă prostia ar durea, d-nul Avocat s-ar tăvăli în chinuri.

În mod evident, intimatul a solicitat respingerea recursului ca fiind nul.
De asemenea, în baza art.723 din Codul de procedură civilă, a solicitat instanţei să constate faptul că recurenţii reclamanţi îşi exercită drepturile procedurale cu rea-credinţă şi în alt scop decât cel prevăzut de lege şi în consecinţă, în baza art. 1081, alin.(1), pct.1, lit.a din Codul de procedură civilă, să fie sancţionaţi cu amendă judiciară.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat nul recursul, DAR a omis să se pronunţe asupra abuzului de drept, deşi potrivit art.1081, alin.(1) pct.1, lit.(a) din Codul de procedură civilă introducerea cu rea-credinţă a unor cereri vădit netemeinice este sancţionabilă.
În aceste condiţii, formularea unei cereri de recurs, mai ales a uneia inteligibile şi redundante, prin care dreptul procedural este dirijat în alt scop decât cel prevăzut de lege şi vizează tergiversarea finalizării cauzei este abuzivă.
Pe de altă parte, potrivit jurisprudenţei în materie, exercitarea unei căi legale de atac nu poate fi considerată ca fiind abuzivă.
Păcat…

Există totuşi şi cazuri în care un astfel de abuz a fost sancţionat:

"În condiţiile în care recurentul invocă neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale care îi este favorabilă, se apreciază că scopul urmărit nu este cel de a obţine verificarea de către Curtea Constituţională a conformităţii textului cu legea fundamentală, ci chiar efectul stabilit - de regulă - de lege, ca efect al invocării excepţiei, respectiv suspendarea cauzei, pâna la soluţionarea excepţiei. Asa fiind, dreptul conferit de lege este dirijat către un alt scop decât cel pentru care a fost recunoscut, astfel încât, prin invocarea exceptiei de neconstituţionalitate, recurentul a savârsit un abuz de drept, care se impune a fi sancţionat prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale".

Decizia comercială nr. 194R/08.02.2007 a Curţii de Apel Bucureşti

„În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, s-a reţinut că recurentul a invocat în faţa judecatorului-sindic excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.98, alin.(2), în ceea ce priveşte referirea la alin.(1) din Legea nr.85/2006. În esenta, s-a apreciat de către recurent că textul este neconstituţional, datorită faptului că el nu indică, în rândul persoanelor citate în vederea discutării planului, şi asociaţii/acţionarii debitorului, iar administratorul special nu are decât atribuţiile limitativ prevăzute de art.18, alin.(2) din Legea nr. 85/2006.
Curtea a reţinut însă că semnatarul excepţiei este şi administrator special al debitorului S.C. S. S.A., fiind desemnat în aceasta calitate la data de 25.09.2006, prin Hotarârea Adunarii Generale Extraordinare a Acţionarilor debitorului.
În acest context, Curtea a mai constatat ca art.18, alin.(1) din Legea nr. 85/2006 stabileşte că administratorul special reprezintă interesele asociaţilor/acţionarilor debitorului, astfel încât asociaţii/acţionarii nu mai participă direct la procedură, căci ei sunt reprezentaţi de administratorul special.
Prin urmare, rezultă ca textul atacat pentru neconstituţionalitate cuprinde prevederi favorabile recurentului.
Legea nr.47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată pentru invocarea şi soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.
Scopul controlului de constituţionalitate constă în stabilirea conformităţii sau non-conformităţii unei dispoziţii legale cu Constituţia.
Efectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate este acela că instanţa nu mai poate păşi la soluţionarea cauzei, pâna la momentul stabilirii de către Curtea Constituţională a conformităţii prevederilor pretins neconstituţionale cu legea fundamentală.
De regulă, în vederea prezervării drepturilor părţilor, legiuitorul a stabilit, în art.29, alin.(5) din Legea nr.47/1992, republicată şi modificată, un alt efect al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume suspendarea judecăţii cauzei, pe perioada soluţionării excepţiei. Cu titlu de excepţie, art.8, alin. final din Legea nr.85/2006 îngăduie judecătorului-sindic să nu suspende judecata cauzei, în situaţia în care dispoziţiile pretins neconstituţionale au făcut deja obiect al cel puţin unei decizii a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, deşi părţilor li se recunoaşte dreptul de a solicita verificarea de către Curtea Constituţională a conformităţii cu Constituţia a unor prevederi legale care au legatură cu cauza, acesta trebuie exercitat cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege, potrivit art.723, alin.(1) din C.proc.civ.
În acest context, Curtea a înlăturat susţinerea recurentului, potrivit căreia interpretarea dispoziţiei cuprinse în art.723, alin.(2) din C.proc.civ. conduce la concluzia că partea care foloseşte drepturile procedurale în mod abuziv poate fi obligată doar la plata daunelor-interese, căci sancţiunea cea mai potrivită este lipsirea actului abuziv de efectele în vederea cărora a fost realizat.