O ultimă propunere a campaniei 10 MARI SIBIENI:
Partenie COSMA
S-a născut în 1837 la Beiuş.
A studiat în oraşul natal şi la Budapesta, unde se va specializa în drept.
A fost preşedintele Societăţii Literare Studenţeşti „Petru Maior”.
A lucrat apoi ca stagiar în cabinetul de avocatură al lui Emanoil Gojdu. Revine în Transilvania, unde va lucra ca avocat.
Paralele cu activitatea sa profesională se va implica în politică.
Va fi ales deputat în Parlamentul Ungariei.
Se mută definitiv la Sibiu, unde va prelua departamentul juridic al Băncii Albina, apoi director general al băncii.
La Sibiu va face parte din conducerea Partidului Naţional Român, a ASTRA (care era finanţată generos de banca condusă de Cosma) dar şi din consistoriul Mitropoliei Ardealului.
A sprijinit financiar deschiderea de şcoli în mediul rural precum şi tipărirea manualelor necesare.
A acordat o serie de burse de studii.
La Sibiu a ajutata la înfiinţarea şcolii civile de fete (actualul colegiu Octavian Goga).
Se va implica în construirea catedralei ortodoxe ce astăzi se află pe strada Mitropoliei.
De asemenea va ajuta la construirea palatului mitropolitan dar şi a căminelor studenţiilor Institutului Teologic.
La iniţiativa lui, Banca Albina a creat fondul "masa studenţească", plus un depozit de 20.000 de florini destinat construirii unui internat de baieţi în Sibiu.
A lucrat intens şi la înfiinţarea Societăţii Electrice din Transilvania, al cărei vicepreşedinte a fost dar şi a uzinei electrice din Sibiu.
A participat la redactarea „Enciclopediei Române”, prima astfel de lucrare din cultura românească. Aceasta va fi publicată în trei volume între 1898 – 1904, la Sibiu.
În timpul războiului, se va refugia în România dar va călători şi în Italia. A făcut parte din Consiliul Naţional pentru Unitatea Românilor din Paris.
A murit în 1923, fiind înmormântat la Sibiu.
marți, august 31
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu