miercuri, septembrie 30

Punerea în întârziere a debitorului unei obligaţii. Realitatea procedurii

miercuri, septembrie 30



Spre deosebire de realitatea obiectivă, realitatea subiectivă este singura accesibilă.

Este de preferat să credem că avem percepţia corectă asupra lucrurilor pe care le trăim, tot atât cât este de preferat să credem că bucătarul s-a spălat pe mâini înainte să taie julienne ardeiul...

sau poate pe Julienne, la femme infidel”.

Deşi, unul dintre personajele de ipostază era Hélène, în filmul lui Claude Chabrol.

Sunt multe lucruri despre care ne convingem că sunt adevărate, chiar dacă realitatea obiectivă stă pe scaunul de vis-a-vis.

Despre prietenie, fidelitate, corectitudine sunt tot atâtea filme şi realităţi, câţi bucătari.

Realitatea obiectivă tinde să fie alta şi mi se pare că are o fire răutăcioasă şi al naibii de refractară.

Evident că există şi cazuri fericite... cazuri în care este doar refractară.


În ceea ce priveşte speţa de mai jos, lucrurile stau exact la fel în ceea ce priveşte punerea în întârziere a debitorului.


Pentru acordarea daunelor interese compensatorii trebuie analizată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1021, art. 1075 Cod civil şi următoarele, adică a aceloraşi condiţii în care se poate dispune rezoluţiunea judiciară (existenţa unei fapte ilicite a debitorului, a vinovăţiei acestuia şi îndeplinirea cerinţei privind punerea în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate) dar şi a celor specifice obligaţiei de despăgubire, existenţa unui prejudiciu care să fi fost cauzat creditorului şi existenţa unei legături de cauzalitate între prejudiciu şi fapta ilicită a debitorului.

În cazul în care prin convenţie părţile au prevăzut şi un termen cert pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de debitor, este de menţionat că împlinirea termenului marchează doar momentul în care obligaţia trebuie executată, adică momentul în care aceasta devine scadentă.

Acest moment este însă în strânsă legătură cu una din condiţiile impuse pentru rezoluţiunea contractelor şi pentru acordarea de daune compensatorii, anume cu punerea în întârziere a debitorului.

În cazul în care părţile litigante nu au stipulat prin convenţia încheiată o clauză potrivit căreia prin ajungerea la termen debitorul este de drept în întârziere, simpla ajungere la termenul convenit nu este de natură să îndeplinească cerinţa referitoare la punerea în întârziere, creditorul având obligaţia de a-l pune pe debitor în întârziere pentru obţinerea de daune interese.


Cerinţa analizată nu poate fi considerată îndeplinită nici prin formularea unei acţiuni în privind rezoluţiuna convenţiei, cât timp creditorul nu a înţeles să solicite mai întâi executarea obligaţiei.

Ca atare, apărarea invocată de pârâta debitoare în faţa instanţelor de fond, în sensul că nu datorează daune interese, întrucât nu a fost notificată de reclamantă pentru a-şi îndeplini obligaţia, era fondată şi se impunea a fi reţinută cu prioritate.


Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 892 din 3 februarie 2009.


În drept, potrivit art. 1020 Cod civil „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său”.

Potrivit art. 1021 Cod civil, într-un astfel de caz, creditorul are alegerea sau să silească pe debitor să îşi execute obligaţia sau să ceară desfiinţarea (rezoluţiunea) contractului cu daune interese.

În caz de rezoluţiune judiciară, instanţa are a verifica existenţa unei fapte ilicite a debitorului (care constă tocmai în neexecutarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei), existenţa vinovăţiei acestuia (adică, neexecutarea să îi fie imputabilă) şi îndeplinirea cerinţei privind punerea în întârziere a debitorului obligaţiei neexecutate, instanţa având posibilitatea de a acorda debitorului, după circumstanţe, un termen de graţie pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiei.

În cauza dedusă judecăţii, prima instanţă nu a mai procedat la efectuarea de verificări cu privire la cauzele şi condiţiile rezoluţiunii, apreciind că se impune desfiinţarea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare în temeiul art. 969 Cod civil, adică urmare a acordului ambelor părţi, acord care a fost dedus din împrejurarea că reclamanta a cerut direct în instanţă rezoluţiunea promisiunii iar pârâta a consemnat la dispoziţia acesteia sumele de bani încasate cu titlu de avans din preţ, sume de bani care au fost ridicate de către reclamantă, soluţia fiind însuşită, în lipsă de critici, şi de instanţa de apel.

Punerea în întârziere, spre deosebire de termen, marchează momentul de la care debitorul refuză să execute iar creditorul este în drept să pretindă daune interese compensatorii pentru neexecutarea obligaţiei.

Punerea în întârziere constă într-o manifestare de voinţă din partea creditorului prin care el pretinde executarea obligaţiei de către debitor şi ea se poate face fie printr-o notificare adresată debitorului prin executorul judecătoresc, fie prin cererea de chemare în judecată a debitorului prin care se pretinde executarea obligaţiei, cu excepţia cazurilor în care debitorul este de drept în întârziere (de art. 1079 Cod civil).

Referitor la legătura dintre termenul suspensiv şi punerea în întârziere, atunci când e vorba de o obligaţie de a da sau de a face, regula este aceea că simpla ajungere la termen, adică la scadenţă, nu îl pune în întârziere pe cel împotriva căruia curge (dies non interpellat pro homine), fiind nevoie de punerea în întârziere în formele mai sus arătate, cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen (dies interpellat pro homine).

Pentru a fi de drept în întârziere prin simpla ajungere la termen, în sensul art.

1079 pct. 2 Cod procedură civilă, este necesar ca prin convenţia încheiată părţile să fi prevăzut o clauză în acest sens.

În speţa supusă analizei, părţile litigante nu au stipulat prin convenţia încheiată o clauză potrivit căreia prin ajungerea la termenul din 31 decembrie 2005 pârâta debitoare ar fi de drept în întârziere, caz în care, simpla ajungere la termenul convenit nu era de natură să îndeplinească cerinţa referitoare la punerea în întârziere, reclamanta creditoare având obligaţia de a pune pârâta în întârziere pentru obţinerea de daune interese.

Reclamanta nu a făcut însă o asemenea dovadă, pârâta debitoare nefiind pusă în întârziere printr-o notificare prin care să i se fi pretins executarea şi aceasta să fi refuzat.

Cerinţa analizată nu poate fi considerată îndeplinită nici prin formularea cererii dedusă judecăţii în prezenta cauză cât timp reclamanta nu a înţeles să solicite mai întâi executarea obligaţiei ci doar rezoluţiunea convenţiei.

Ca atare, apărarea invocată de pârâta debitoare în faţa instanţelor de fond, în sensul că nu datorează daune interese, întrucât nu a fost notificată de reclamantă pentru a-şi îndeplini obligaţia, era fondată şi se impunea a fi reţinută cu prioritate.

1 comentarii:

szilárd demeter spunea...

hmm...eu cred ca esti o Robin Hood(a):P dar tu nu furi de la bogati si dai la saraci ci incerci sa imparti o dreptate egala intre cei "certati" sa te asiguri ca fiecare primeste cea ce merita,si pui accent pe nedreptatile care se intampla destul de frecvent in dosarele de la judecatorie.:P
P.s. postarea reflecta stilul tau:P,zic eu cuvinte bine alese;) felicitari pt.inca o postare reusita! take care.

 
Opinii Juridice © 2008. Design by Pocket