M-am decis să caut şi să-mi cumpăr Personalităţi multiple pentru TONŢI.
Mi-am dat seama că aşa aş putea scăpa mai uşor de tot felul de probleme care dovedesc că texte de genul „It’s not you, it’s me…” s-au perimat.
Să mă scuze d-nul Seinfeld, dar nu ar fi mai bine pentru toată lumea să fie „It’s not you, but it’s not me either!”. Altcineva e de vină! Nu eu!
Mulţi dintre noi reuşesc.
Sunt sigură că există pe undeva şi un switch. Altfel nu îmi explic cum unii reuşesc să fie două persoane distincte. Când victime, când cuceritori. Când naivi, când vicleni. Când cinstiţi, când mincinoşi.
Partea bună este că, odată cu înaintarea în vârstă, ajungem mai de voie, mai de nevoie, să vedem luminţa roşie când se aprinde în spatele butonului, când e ON, cea dea doua sau multiplă personalitate, dacă nu mincinoasă atunci cu siguranţă falsă.
Ce se întâmplă însă dacă eşti daltonist? AUCH.
Eventual rămâi cu multe semne de întrebare şi descoperi suprize în cutii ale căror culori oricum nu le deosebeşti.
Personalităţile multiple sunt recunoscte şi în drept.
Mai precis, persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică şi un patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice, răspunzând pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul.
În acelaşi sens, art.31, alin.(1) şi alin.(3) din Noul Cod civil statuează faptul că orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu...
sunt patrimonii de afectaţiune masele patrimoniale afectate unei profesii autorizate
.
Speţa:
Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivul de nulitate relativă şi excepţia lipsei de interes pentru motivul de nulitate absolută şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamanta T.A. împotriva pârâţilor T.E., B.P. şi B.S.
Instanţa de fond a apreciat lipsa interesului în promovarea acţiunii întrucât dacă această acţiune ar fi admisă, bunul s-ar întoarce în patrimoniul persoanei fizice autorizate, care este distinct de cel al patrimoniului soţilor.
În ce priveşte motivul de nulitate relative a reţinut lipsa calităţii procesuale active, întrucât bunul nu face parte din patrimoniul comun al soţilor, astfel că nu era necesar şi consimţământul reclamantei la înstrăinarea acestui bun.
Curtea de Apel Bucureşti, a admis apelul formulat de către reclamantă, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Referitor la modul de soluţionare a celor două excepţii instanţa de apel a reţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă întrucât excepţia lipsei de interes a fost soluţionată înainte de lămurirea regimului juridic al bunului promis, în lipsa unui probatoriu concludent şi că instanţa de fond se întemeiază pe argumentul că persoana fizică autorizată are statut de entitate juridică distinct de cel al persoanelor fizice, ca şi pe argumentul că persoana fizică autorizată are patrimoniu propriu, fără a face trimitere la o dispoziţie legală care să consacre aceste argumente.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei – reclamante, faţă de împrejurarea că soluţia pe această excepţie a fost întemeiată pe argumentul nevalid al patrimoniului distinct al persoanelor fizice autorizate, ca şi prin raportare la o acţiune în nulitatea contractului, nu în nulitatea antecontractului de vânzare – cumpărare, instanţa a apreciat că această excepţie trebuie reexaminată în funcţie de obiectul cererii dedus judecăţii.
În fine, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.P. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei.
Recurentul a susţinut că instanţa a considerat greşit că există identitate de patrimonii între o persoană fizică şi o persoană fizică autorizată, cu consecinţa că soţia pârâtului are un drept de proprietate devălmaş asupra bunului despre care se făcuse dovada că aparţinea exclusiv persoanei fizice autorizate; că spaţiul comercial a fost dobândit de către persoana fizică autorizată în temeiul Legii nr.550/2002 în calitatea acesteia de comerciant, iar nu de către T.E., căsătorit cu T.A.; că lipsa de identitate între patrimoniul unui individ şi cel al unei persoane fizice autorizate trebuie privită şi prin prisma altor dispoziţii legale, respectiv prin perspectiva Legii nr.85/2006, care reglementează modul de urmărire al patrimoniului (art.1 alin.2 lit.a) care statuează că numai persoana fizică – comerciant poate fi supusă procedurii insolvenţei, precum şi prin perspectiva dispoziţiilor art.31 lit.c Codul familiei; că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu s-a făcut dovada că acest bun a fost inclus în patrimioniul de afectaţiune al persoanei autorizate, neavând rol activ în condiţiile în care recurentul a menţionat că persoana fizică autorizată şi-a deschis, după construire, un punct de lucru în imobilul în discuţie; că motivarea hotărârii conţine fraze contradictorii, iar multe din concluziile instanţei sunt nemotivate; că în motivarea hotărârii nu se regăseşte nicio referire la extrasul de carte funciară.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul ca fiind este fondat.
Legiuitorul prin O.U.G. nr.44/2008 a reglementat regimul juridic al persoanelor fizice autorizate.
Potrivit dispoziţiilor art.2 pct.j din acest act normativ, bunurile, drepturile şi obligaţiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activităţi economice reprezintă un patrimoniu de afectaţiune.
Prin art.20 se prevede că PFA (persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi în completare cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă va fi supusă procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006 dacă are calitatea de comerciant, potrivit art.7 din Codul comercial.
Din aceste dispoziţii legale se apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice şi că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectaţiune distinct de cel al persoanei fizice.
În speţă s-a lămurit regimul juridic al bunului promis acesta făcând parte din patrimoniul de afectaţiune al persoanei fizice autorizate – T.E., în condiţiile în care acest bun a fost dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatea sa de comerciant prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare în temeiul dispoziţiilor Legii nr.550/2002, a fost înscris în Cartea Funciară pe numele persoanei fizice autorizate – T.E. şi a fost folosit pentru desfăşurarea activităţii comerciale a persoanei fizice autorizate – T.E. Acest imobil nu a făcut niciodată parte din patrimoniul comun al soţilor T.
Persoana fizică autorizată T.E. a cumpărat imobilul în considerarea calităţii sale de comerciant şi în scopul desfăşurării în acest imobil a activităţii comerciale pentru care era înfiinţat.
Ca atare spaţiul nu face parte din patrimoniul comun al celor doi soţi însă face parte din fondul de comerţ al persoanei fizice autorizate motiv pentru care nu este necesar consimţământul soţiei la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă. (...)
Reclamanta nu justifică interes şi prin prisma dispoziţiilor art.35 din Codul familiei care impun consimţământul soţilor numai pentru înstrăinare, însă în cauză s-a încheiat numai o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr.1072 din 31 martie 2009;
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu