Sucursala. Lipsa capacităţii de folosinţă. Nimeni nu-i perfect!

În mod evident, ca să gândeşti singur, pe lângă materie primă, gri şi nu roz, dar tot cu volănaşe, e utilă şi o doză de 0,33 ml de curaj. Sau mai multe.
Ştiţi de ce nu mănâncă elefanţii mămăligă? Pentru că nu le dă nimeni...?
Chiar aşa...încă nu s-a găsit niciun curajos care măcar să fie curios dacă elefanţii împart gusturile culinare ale unei specii involuate?
În afara poantei rămâne însă personajul cheie. Gardianul public al grădinii ZOO. Are metode specifice şi echipamente potrivite pentru a stopa orice tentativă obraznică a oricărui curajos. Până la urmă cine se crede şi curajosul ăsta? Elefanţii nu mănâncă mămăligă. PUNCT.
Şi ca dovadă... gardianul aplică o amendă grasă nebunului.

Ironic. Până ieri, eram convinsă că, în scopul îndeplinirii unei practici judiciare unitare, precedentului trebuie să îi fie recunoscută valoarea jurisprudenţială.
Dar ce se întâmplă atunci când precedentul este o inepţie?
E simplu. Se aplicălegile lui Murphy... numai când precedentul este o inepţie, instanţa îl va lua în considerare şi va pronunţa în acelaşi sens o hotătâre.

Sucursala... la prima vedere, nimic ieşit din comun.
Potrivit art.43, alin.(1) din Legea nr.31/1990 a societăţilor comerciale, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Acelaşi complex îl au şi reprezentanţele, agenţiile, punctele de lucru sau alte asemenea sedii.
Potrivit dispoziţiilor art.948 din Codul civil, lipsa capacităţii de folosinţă reprezintă un motiv de nulitate absolută a oricărui act juridic.
Cu toate acestea, instanţele pronunţă hotărâri faţă de „societatea comercială X, prin sucursala X Sibiu”, adică faţă societatea-mamă reprezentată în proces de către sucursala teritorială.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin eforturi susţinute, a încercat să ajute sucursala să depăşească complexul lipsei capicităţii de folosinţă şi a creat o jurisprudenţă extravagantă ca un foc de artificii plătit din bani publici. Gălăgios, sărac, desincronizat...dar cu mulţi aplaudaci.

Una dintre variantele acceptate de către instanţe se referă la existenţa, la nivelul sucursalei, a unei „delegări de compentenţă” din partea societăţii comerciale, a societăţii-mamă.
Astfel prin Decizia nr.2033/2006, Î.C.C.S.J. a statuat faptul că: „în condiţiile în care însăşi legea recunoaşte recunoaşte sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, în limitele autonomiei funcţionale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanţă cu scopul de a-şi apăra drepturile conferite şi obligaţiile asumate în aceste limite şi implicit de a-şi exercita drepturile procesuale în acest scop, se impunea ca instanţa de apel să-i confere posibilitatea de a prezenta delegarea de competenţă.”
Într-adevăr în condiţiile art.161, alin.(1) din Codul de procedură civilă, când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate acorda un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri.
Dar...în cazul sucursalei complinirea acestor lipsuri prin prezentarea unei eventuale delegări de competenţă NU este posibilă, întrucât pentru a putea reprezenta o altă persoană, fizică sau juridică, este nevoie ca reprezentantul, mandatarul să aibă capacitate de folosinţă.
În speţa ante-menţionată, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a apelantei Sucursala Regională Căi Ferate şi a anulat apelul, cu motivarea că în cauză îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art.43 din Legea nr.31/1990, care prevăd că sucursala nu are personalitate juridică.
Înalta Curte a admis însă recursul considerând că „problema de drept dezlegată pe calea excepţiei invocată de instanţa de apel a fost aceea a lipsei capacităţii de exerciţiu a Regionalei CF Braşov, pe considerentul că aceasta nu are personalitate juridică. Această analiză trebuia să aibă în vedere nu numai dispoziţiile art.43 din Legea nr.31/1990, prin care se stipulează că sucursalele nu au personalitate juridică ci şi prevederile art.161 C.proc. civ. care obligă instanţa atunci când constată lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale să dea un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, dacă reprezentantul părţii nu a făcut dovada calităţii părţii pe care o reprezintă. Numai dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea. În contextul legal arătat, instanţa de apel trebuia să observe că Regionala CFR a formulat apel trimiţând în ceea ce o priveşte la datele de identificare din antet în care figura C.N. C.F. CFR - Regionala Căi Ferate Braşov. Prin urmare, antetul identifica societatea mamă şi dezmembrământul său, Regionala CF Braşov. Lipsa capacităţii apelantei de a-şi exercita drepturile şi de a sta în instanţă nu este suficientă pentru anularea cererii de apel, în temeiul art.161 alin. (2) C.proc.civ., de vreme ce nu s-a cerut ca apelanta să se legitimeze procesual. În condiţiile în care însăşi legea recunoaşte sucursalelor aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, în limitele autonomiei funcţionale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, pentru a se stabili dacă aceasta poate sta în instanţă cu scopul de a-şi apăra drepturile conferite şi obligaţiile asumate în aceste limite şi implicit de a-şi exercita drepturile procesuale în acest scop, se impunea ca instanţa de apel să-i confere posibilitatea de a prezenta delegarea de competenţe. Acest înscris a fost depus în recurs, iar din conţinutul său rezultă că Regionala de căi ferate are puteri depline, conferite de C.N. C.F. CFR SA, de a sta în instanţă.”


Evident, în cauză este vorba despre excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a sucursalei-regionalei. Nu mai contează.
Dar şi dacă ar fi vorba despre capacitatea de exerciţiu...decizia în cauză este cel puţin ridicolă.

Cu alte cuvinte, o societate comericială "mămică" poate prin ştampilarea unei „delegaţii” să confere personalitate juridică unei structuri pe care legea a trecut-o cu vederea în sensul ăsta?
Atunci să înţeleg că nu mai este nevoie nici de încheierea judecătorului delegat, nici de înmatriculare? Se desfiinţează ORC? În sfârşit!
Oricum instituţia colcăie de funcţionari blonzi cu specializări curriculare şi de favoriţii, afinii aceloraşi judecători de tribunal.
Şi eu care nu am reuşit să văd partea plină de... a paharului!

Cronologic, instanţa supremă a mai emis şi alte asemnea perle, statuând anterior, adică prin Decizia nr.752/1995, că actul de înfiinţare al sucursalei constituie în esenţă un mandat complex pe care societatea-mamă i-l încredinţează!

Situaţia este grotescă dacă ne gândim (!?) că şi pentru acceptarea împuternicirii generale iniţiale în baza căreia îşi va deşfăşura activitatea, sucursala ar trebui să îşi asume în nume propriu drepturile şi obligaţiile rezultând din contractul de mandat, ceea ce contravine statutului său legal de entitate fără personalitate juridică.
Mai mult decât atât, ipoteza mandatului complex nu are sens decât dacă este înţeleasă ca un raport juridic de drept comercial între două subiecte de drept distincte şi prin urmare aceasta nu poate fi primită, argumentat fiind şi faptul că simpla împrejurare că prin actele constitutive ale societăţilor primare se acordă o astfel de împuternicire unor entităţi care nu există ca subiect de drept, nu are relevanţă din punct de vedere juridic.

Câteva precizări:
Începutul capacităţi de folosinţă a persoanei juridice coincide cu momentul dobândirii personalităţii juridice. Acesta, conform prevederilor legale, diferă în funcţie de natura şi modul de înfiinţare prevăzut de lege pentru fiecare categorie de subiecte colective de drept în parte (art.32 şi art.33, alin.1 şi alin.2 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice). Capacitate de folosinţă este formată din toate drepturile civile pe care persoana juridică le poate dobândi precum şi din obligaţiile civile pe care şi le poate asuma. Specifică pentru persoanele juridice este limitarea capacităţii de folosinţă cunoscută sub denumirea de principiul specialităţii, potrivit căruia persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit de lege, actul de înfiinţare sau statut, după caz. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul (art.34 din Decretul nr.31/1954). Capacitatea de execiţiu se referă, în concret, la exercitarea drepturilor şi respectiv îndeplinirea obligaţiilor persoanei juridice prin organele sale (art.35, alin.1 din Decretul nr.35/1954). Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi (art. 35, alin.2 din Decretul nr.35/1954). Titulara capacităţii de exerciţiu este însăşi persoana juridică, numai punerea în valoare a acesteia se făcându-se prin organele de conducere.
În sfârşit, vis-a-vis de „delegarea de competenţă” sau de „mandatul complex” de care sucursala beneficiază „în baza prevederilor legale” atunci când reprezintă interesele procesuale ale societăţii-mamă, trebuie făcute câteva menţiuni.
Reprezentantul încheie un act juridic în numele şi contul reprezentatului, aşa încât efectele actului juridic încheiat, se produc direct în persoana celui reprezentat. În cazul reprezentării convenţionale este necesară, printre altele, exprimarea voinţei valabile, libere şi neviciate a reprezentantului. Acesta trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină.

Mă întreb... în ce măsură voinţa particulară poate recunoaşte capacitatea de folosinţă şi, în subsidiar, a capacităţii de exerciţiu a unei persoane pe care legea nu o recunoaşte ca subiect de drept, înzestrat în acest caz, cu personalitate juridică?
De mâine...mă gândesc să înfiinţez şi să mandatez şi eu nişte sucursale.
Îmi fac un REGISTRU special, cu taxe mai mici... şi fără afini (n.n. aici în sensul de „tufă”!)

Versiune a unui scenariu fericit (n.n. mă îngrijorează faptul că devin optimistă): gardianul ZOO, fiind curios, îl lasă pe nebun să de-a mămăligă elefanţilor şi apoi, având în vedere succesul experimentului, le aduce el însuşi, odată pe săptămână, mămăligă elefanţilor :)