Ştiaţi că...?

Cluburile Sportive

Forme distincte de persoane juridice reglementate sub aceeaşi denumire (!?)

I. În condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, clubul este o asociaţie, persoană juridică de drept privat făra scop patrimonial. În consecinţă, este obligatoriu ca în denumirea persoanei juridice să apară denumirea de club, ţinând cont de faptul că asociaţiile sportive sunt structuri sportive fără personalitate juridică, iar asociaţiile nu sunt structuri sportive. Clubul se poate constitui ca o structură mono-sportivă sau poli-sportivă. Scopul Clubului îl constituie desfăşurarea de activităţi sportive într-una sau mai multe ramuri de sport, respectiv selecţionarea, iniţierea şi pregătirea de sportivi, participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale, precum şi alte activităţi conexe acestora.
Cluburile sportive nu pot avea în scopul pentru care s-au înfiinţat, activităţi aparţinând altor domenii de activitate.
Acestea pot înfiinţa secţii pe ramură de sport şi de asemenea şi societăţi comerciale. Dividendele obţinute din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului clubului.
Pot, de asemenea, să desfăşoare orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice.

II. Cluburile sportive, persoane juridice de drept public, sunt înfiinţate, potrivit dispoziţiilor art.29 şi art.30 din Legea nr.69/2000 e educaţiei fizice şi a sportului, ca instituţii publice în subordinea organelor administraţiei de stat, şi au drept obiect de activitate: performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale.
Cluburile sportive de drept public pot primi spre administrare sau în folosinţă gratuită imobilele care deservesc activitatea sportivă, baze şi instalaţii sportive.Bazele şi instalaţiile sportive primite spre administrare şi folosinţă sunt considerate patrimoniu sportiv şi nu îşi vor schimba destinaţia sportivă fără aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Sport.
În consecinţă actul de înfiinţare îl constituie actul de dispoziţie al organului administraţiei publice centrale sau locale, respectiv ordin de ministru, ordin sau decizie de preşedinte, hotărâre de Consiliu Judeţean, Consiliu Local etc., iar actul de funcţionare îl constituie regulamentul de organizare şi funcţionare.

III. Cluburile sportive, organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni se înfiinţează în conformitate cu dispoziţiile art. 31 si art. 32 din Legea nr.69/2000, precum si cu prevederile Legii nr.31/1990 a societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare.
Cluburile sportive profesioniste sunt structuri sportive organizate ca societăţi comerciale sportive pe acţiuni, care au obţinut licenţa din partea federaţiei sportive naţionale, emisă în conformitate cu regulamentele federaţiilor internaţionale pe ramura de sport.
Cluburile sportive profesioniste se organizează numai pentru o singură disciplină sportivă.
Ramurile de sport, precum şi condiţiile de practicare a sportului profesionist se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Agenţia Naţională pentru Sport, la propunerea federaţiilor sportive naţionale.

În prezent în România, vă vine sau nu să credeţi, sunt recunoscute ca ramuri de sport profesioniste: fotbalul, boxul şi handbalul, iar rugby-ul se „pregăteşte”. Recunoasterea ca ramura sportivă are o importanţă deosebită prin atragerea mult mai uşoară a investitorilor privaţi.
Mai mult decât atât, sportivul profesionist beneficiază de carte de munca şi de alte facilităţi economice pe care ca amator sau ca practicant al sportului amator nu le are: pensie, asistenţă medicală în baza contractului, recunoaşterea unui venit stabil din sportul practicat, etc.

În sfârşit...

Vă spuneam, la data de 12 iulie 2008, că am fost nevoită să formulez recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Sibiu, hotărâre prin care s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată împotriva executării silite începute în baza unui Titlu executoriu fiscal şi a Somaţiei anexate, pentru plata Taxei pe valuare adăugată.

Instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale având în vedere natura titlului executoriu şi în consecinţă şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu.

Tribunalul Sibiu a ADMIS RECURSUL formulat, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre continuarea judecăţii, Judecătoriei Sibiu, reţinând (aşa cum am învederat) faptul că:

• între titlu de creanţă şi titlu executoriu există, conform dispoziţiilor legale şi a jurisprudenţei, o diferenţă de regim juridic care se referă la procedura de contestare, temeiul legal al acesteia şi bineînţeles instanţa competentă material;din interpretarea prevederilor art. 136, alin.(2) şi ale art. 172, alin.(1) din Codul de procedură fiscală rezultă că un act administrativ fiscal a cărui creanţă fiscală a ajuns scadentă, dobândeşte statutul unui titlu executoriu având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal;prin urmare: dacă titlul de creanţă şi orice alt administrativ fiscal, pot fi contestate la organul fiscal competent potrivit regulilor stabilite prin art.205 şi urm. din Capitolul I, al Titlului IX din Codul de procedură fiscală, titlul executoriu poate fi contestat urmând procedura stabilită prin art. 172 din acelaşi act normativ, instanţa competentă material să judece contestaţia fiind judecătoria, ca instanţă de executare; În speţa dedusă judecăţii există atât un titlu de creanţă, cât şi un titlu executoriu:

Titlul de creanţă este reprezentat de actul administrativ fiscal denumit „Notă privind arierate fiscale” în baza căruia au fost emise Somaţia X şi Tilul executoriu Y. Titlul de creanţă a fost comunicat debitorului ulterior comunicării titlului executoriu, respectiv cu ocazia formulării întâmpinării în cadrul judecării contestaţiei la executare.

• Împotriva Titlului de creanţă s-a formulat contestaţie administrativă, urmând procedura reglementată de art.205 şi urm. din Codul de procedură fiscală, ulterior, debitorul fiind îndreptăţit să formuleze şi o acţiune în contencios administrativ fiscal prin care să solicite anularea titlului ca fiind lovit de nulitate absolută (pentru că bineînţeles sunt extrem de rare cazurile în care contestaţia administrativă este soluţionată favorabil, sau chiar soluţionată!?).

• Împotriva Titlului executoriu debitorul a formulat, potrivit dispoziţiilor legale, contestaţie la executare, şi a învestit Judecătoria Sibiu cu soluţionarea acesteia.

Este incotestabil faptul că atunci când Titlul de creanţă devine titlu executoriu şi este pus în executare, contestaţia la executare va avea ca obiect numai aspectele formale ale executării, inclusiv titlul executoriu, fără însă a se putea antama fondul acestuia, care reprezintă de altfel fondul titlului de creanţă fiscală şi care putea fi analizat numai în procedura specială reglementată de Codul de procedură fiscală.

Dealtfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.1945 din 26 mai 2006, a statuat faptul că: un act administrativ fiscal, a cărui creanţă fiscală a ajuns scadentă, dobândeşte statutul unui titlu executoriu având un regim juridic distinct de cel al actului administrativ fiscal. Deci, actul administrativ fiscal şi titlul executoriu sunt două acte juridice distincte şi cu regimuri juridice diferite. Este adevărat că titlul de creanţă, şi orice alt act administrativ fiscal, poate fi contestat la organul fiscal competent potrivit regulilor de la art.205 şi urm. din Capitolul I al Titlului IX din Codul de procedură fiscală, dar această procedură nu este aplicabilă şi în ceea ce priveşte contestarea executării titlurilor executorii.

În concluzie, având în vedere că Somaţia şi Titlul executoriu sunt acte juridice de executare, contestarea executării lor atrage, potrivit art.172, alin.(4) din Codul de procedură fiscală, competenţa judecătoriei ca instanţă de executare.

Mai mult decât atât, Înalta Curte de Casaţie ţi Justiţie, soluţionând recursul în interesul legii, a statuat, prin Decizia nr.XIV din 5 februarie 2007, Publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30/10/2007, obligatorie potrivit art.329, alin.(4) din Codul de procedură civilă faptul că:

• Judecătoriei în circumscripţia căreia se face executarea îi revine competenţa să judece în cazul contestaţiei împotriva executării propriu-zise sau al contestaţiei la titlu, atunci când o astfel de contestaţie vizează un titlu executoriu fiscal ce nu emană de la un organ de jurisdicţie;O atare soluţie se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativ fiscale în baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material şi procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ şi, respectiv, în titlul IX din Codul de procedură fiscală, care sunt aplicabile numai la soluţionarea acţiunii în anularea sau modificarea obligaţiei fiscale, ce constituie titlu de creanţă fiscală;
• Aşa fiind, Judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege;

Am aşteptat ceva timp ca Tribunalul Sibiu să tranşeze această problemă, dar a meritat!

Veşti Bune! Opinii juridice sau nu...

Azi, 5 decembrie 2008, am să îmi încalc propria regulă.O postare "personală", fără nici un scop "juridic". Azi am încheiat un capitol şi încep altul. Pe sistemul: "fiecare şut în fund e un pas înainte" îmi recunosc greşelile şi merg înainte, cu "fruntea sus", cum ar spune înţelepţii mei părinţi şi nu numai...Îmi propun să nu îmi mai cenzurez niciodată opiniile oricare ar fi ele, juridice sau nu, şi dacă până acum se găseau unii sau alţii care să îmi reproşeze că sunt ironică("fac prea mult mişto"), de acum încolo probabil că o să supăr din ce în ce mai mulţi oameni. Până la urmă fiecare rămâne cu propriul drum sau în cazurile fericite, cum este şi al meu, cu propria autostradă. Am dreptul să fiu aşa cum vreau atât timp cât îmi asum în totalitate alegerile. Aleg autoironia şi ironia.
Apropo de veşti bune...şi blogul va beneficia de un nou început. Se pare că sosesc ajutoare cu privire la opiniile juridice postate şi întotdeauna două sau mai multe creiere sunt mai bune decât unul!