vineri, mai 31
Despre reformă. Combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată
vineri, mai 31
Ultimul comentariu de pe blog mi-a atras atenţia asupra faptului că a trecut mult timp de la ultima postare. Corect, aşa este.
Am fost însă prinsă cu Reforma, mai precis cu Efectele Reformei din Justiţie şi intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură civilă.
În mod tradiţional, prin reformă înţeleg transformarea unei stări de lucruri pentru a obţine o ameliorare sau un progres.
În mod natural, britanicii spun că o lege nouă este precum un şarpe care a înghiţit un elefant.
Poftă bună!(?)
Procesul de digerare este clar unul luuuuung şi dureros (?).
Sunt curioasă dacă ar putea da timpul înapoi şarpele de azi sătul, dar nefericit, ar mai comanda tot un elefant din UE la tavă.
Probabil că şarpele trăieşte pe picior mare, pentru că altfel nu îmi explic cum de a comandat un astfel de meniu european.
Nu se aştepta să coste muuuuuuult?
Pun rămăşag că o să trebuiască cel puţin doi ani şarpelui să digere elefantul şi atunci probabil că se va arăta lumii ca învingător. (?)
Să ne fie de bine!
La acelaşi capitol, dar de dimensiuni şi de efecte considerabil reduse, s-a publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 182 din 2 aprilie 2013, Legea72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executareaobligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate întreprofesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante.
Actul normativ îşi propune promovarea competitivităţii mediului de afaceri şi consolidarea pieţei româneşti, ca o parte integrantă a pieţei interne a Uniunii Europene, întrucât se consideră că se impune crearea unor mecanisme eficiente pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată.
Aceasta transpune Directiva 2011/7/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 februarie 2011 privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 48 din 23 februarie 2011.
Mă întreb însă dacă, într-o economie săracă, sufocată de impozite, taxe, dări şi birocraţie, soluţia este reglementarea şi nu dereglementarea?
Legea se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesionişti sau între aceştia şi o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile.
Nu sunt incluse în sfera de aplicare a legii: a) creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăţi şi b) contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.
În raporturile dintre profesionişti, creanţa constând în preţul bunurilor livrate sau tariful serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care:
a) creditorul, inclusiv subcontractaţii acestuia, şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale;
b) creditorul nu a primit suma datorată la scadenţă, cu excepţia cazului în care debitorului nu îi este imputabilă întârzierea.
(2) Dobânda penalizatoare curge de la scadenţă până la momentul plăţii, în condiţiile dispoziţiilor art. 1.535 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Dacă termenul de plată nu a fost prevăzut în contract, dobânda penalizatoare curge de la următoarele termene:
a) după 30 de zile calendaristice de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de plată;
b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestării serviciilor, după 30 de zile calendaristice de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;
c) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la această dată.
Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012. Rata de referinţă a dobânzii legale în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.
În raporturile dintre profesionişti, termenul de plată nu poate fi mai mare de 60 de zile calendaristice. Prin excepţie, părţile pot stipula în contract un termen de plată mai mare, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, potrivit art. 12 din lege.
Conform art.12, practica sau clauza contractuală prin care se stabileşte în mod vădit inechitabil, în raport cu creditorul, termenul de plată, nivelul dobânzii pentru plata întârziată sau al daunelor-interese suplimentare este considerată abuzivă.
Părţile pot conveni efectuarea plăţii în mod eşalonat, în acest caz, dobânzile penalizatoare şi celelalte despăgubiri prevăzute de prezenta lege se calculează prin raportare la suma scadentă.
Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută.
Creditorul poate pretinde daune-interese pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea creanţei, în condiţiile neexecutării la timp a obligaţiei de plată de către debitor.
Fără a aduce atingere drepturilor prevăzute la art. 9, dacă sunt întrunite condiţiile întârzierii la plată, creditorul poate pretinde debitorului plata contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 40 euro, reprezentând daune-interese suplimentare minimale.
Obligaţia de plată a sumei menţionate anterior este scadentă de la data la care curge dobânda penalizatoare.
De asemenea, suma este suplimentară cheltuielilor aferente unei eventuale proceduri de executare silită.
În determinarea caracterului abuziv al unei clauze sau practici, instanţa ţine cont de toate circumstanţele cauzei, în special de:
a) abaterile grave de la practicile statornicite între părţi sau de la uzanţele conforme ordinii publice sau bunelor moravuri;
b) nerespectarea principiului bunei-credinţe şi a principiilor de diligentă în executarea obligaţiilor;
c) natura bunurilor sau serviciilor;
d) neprevederea motivelor obiective de derogare de la termenele de plată sau de la rata dobânzii, potrivit prezentei legi;
e) poziţia dominantă a cocontractantului în raport cu o întreprindere mică sau mijlocie.
Sunt calificate ca abuzive, nefiind necesară verificarea existenţei circumstanţelor prevăzute anterior sau a altor circumstanţe specifice cauzei, clauzele contractuale care:
a) exclud posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare;
b) fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor;
c) prevăd un termen mai mare de la care creanţa produce dobânzi decât cel prevăzut la art. 3 alin. (3) sau, după caz, la art. 6 şi art. 7 alin. (1);
d) fixează, în contractele dintre profesionişti şi autorităţi contractante, un termen de plată mai mare decât cel prevăzut la art. 7 alin. (1);
e) elimină posibilitatea plăţii de daune-interese suplimentare;
f) stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii.
Clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută.
Răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate de clauzele şi practicile abuzive este atrasă potrivit prevederilor Codul civil.
Dacă debitorul întârzie în efectuarea plăţii, creditorul poate obţine un titlu executoriu prin procedura ordonanţei de plată, prevăzută de dispoziţiile art. 1.013–1.024 din cadrul titlului IX al Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Un elefant se legăna.... şi pentru că...a mai chemat un elefant!
Doi elefanţi se legănau...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)