Irevocabil şi nu prea. Cererea în anulare şi contestaţia la executare

Post dedicat lui King Julien.
Nu ideile.

Mi-am dat seama că învăţ greu anumite lucruri.
Cea mai dificilă lecţie pe care am învăţat-o este în acelaşi timp şi lecţia pe care am învăţat-o cel mai dificil.
Contrar uzanţelor comerciale NU există garanţii, certitudini.
Ar fi grozav să se poată obţine certificate de garanţie pentru toate lucrurile care ne interesează. Chiar şi pământul îţi poate fugi de sub picioare.
Oricând.
În princiu şi după legile fizicii atunci cazi.
Cazi sau nu în picioare.

Din categoria…Ştiaţi că…o sentinţă comercială definitivă şi irevocabilă, învestită cu formulă executorie poate fi ANULATĂ?
Ştiaţi că … executarea silită înseşi încuviinţată şi începută în baza unui titlul executoriu emis de către de o instanţă judecătorească poate fi anulată?

Ei bine…DA!
Potrivit art.10 din O.G. nr.5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cu modificările şi completările ulterioare, cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art.8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu, debitoarea, societatea comercială A, a formulat o contestaţie la executare împotriva executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare întocmite împotriva sa, intimată fiind creditoarea, respectiv societatea comercială B.
S-a solicitat anularea executării silite înseşi şi a tuturor actelor de executare, anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, în temeiul art.399, alin.(2)1 din C.pr.civ. ca fiind nelegală, anularea titlului executoriu reprezentat de Sentinţa comercială nr.X pronunţată de Judecătoria Făgăraş, în baza căreia s-a demarat executarea silită şi în mod evident, obligarea creditoarei intimate la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului cu privire la fondul cauzei, instanţa de fond, repsectiv Judecătoria Sibiu reţine următoarele:
Prin ,Sentinţa comercială nr.X pronunţată de Judecătoria Făgăraş învestită cu formulă executorie, contestatoarea din prezenta cauză, societatea comercială A, a fost somată să plătească creditoarei-intimate, societatea comercială B, suma de 40.000 lei, reprezentând contravaloarea servicii şi suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Creditoarea intimată, societatea comercială B, a formulat cerere de executare silită la data de 12.11.2009, iar Biroul executorului judecătoresc (BEJ) a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită şi a fost emisă somaţia din datade 08.01.2010. Prin Încheierea civilă din data de 18.11.2009, Judecătoria Sibiu a încuviinţat începerea executării silite pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor titlului executoriu, respectiv Sentinţa Comercială nr.X, pronunţată de Judecătoria Făgăraş.

Având în vedere faptul că NU s-a uzat calea de atac a cererii în anulare, în condiţiile art.8 din O.G. nr.5/2001, rezultă că este posibilă exercitarea unei contestaţii la executare, potrivit art.10 din acelaşi act normativ, prin care se pot invoca şi apărări de fond împotriva titlului executoriu de către debitor, fără ca acestea să poată duce la administrarea unui alt probatoriu decât cel admis de O.G. nr.5/2001 şi la judecarea fondului raporturilor dintre părţi.

Cererea prin care se declanşează procedura somaţiei de plată, reglementată în O.G. nr.5/2001 trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de legea specială, respectiv cele prevăzute de art.1, alin.(1) din acelaşi act normativ.
Astfel că creditorul trebuie să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a cărei obligaţie corelativă constă în îndatorirea debitorului de a plăti o sumă de bani, fără a prezenta relevanţă, în principiu, izvorul acestei obligaţii.
Este, de asemenea, necesar, potrivit textului de lege mai sus menţionat, ca această obligaţie să fie asumată printr-un contract constatat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Faţă de aceste cerinţe, instanţa contată că, în cauza de faţă, prin cererea formulată de creditoarea intimată, societatea B, privind emiterea unei somaţii de plată împotriva debitoarei contestatoare, societatea A, se pretinde într-adevăr existenţa unei creanţe împotriva acesteia din urmă ce ar fi născută din neachitarea contravalorii facturilor aflate la dosar, facturi emise în baza contractului dintre părţi.
Se observă însă că, în speţă, creditoarea intimată NU a făcut dovada existenţei unei creanţe certe întrucât facturile în cauză NU sunt semnate şi ştampilate de către debitoarea contestatoare pentru a putea fi considerate ca acceptate de către aceasta din urmă.
O condiţie esenţială pentru emiterea ordonanţei conţinând somaţia de plată constă în existenţa unei creanţe necontestate din punct de vedere juridic.
În speţă, având în vedere actul adiţional semnat de către părţi la contract, aspectele invocate de debitoarea contestatoare nu permit reţinerea ca îndeplinită a condiţiei de certitudine a creanţei, fiind necesară analizarea dreptului de creanţă invocat pe calea dreptului comun, prin administrarea de probe concludente.
Faţă de toate aceste considerente, nefiind astfel întrunite cerinţele impuse de art.1, alin.(1) din O.G. nr.5/2001, instanţa apreciază drept întemeiată cererea debitoarei contestatoare urmând a anula Sentinţa comercială nr.X, pronunţată de Judecătoria Făgăraş.
În ceea ce priveşte învestirea cu formulă executorie a Sentinţei comerciale nr.X a Judecătoriei Făgăraş se constată că aceasta NU a fost comunicată contestatoarei debitoare, societatea A, dovezile privind confirmarea de primire fiind returnate la dosar, cu menţiunea „expirat termenul de păstrare”.

Potrivit Deciziei nr.XI/2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, în urma admiterii recursului în interesul legii, în aplicarea dispoziţiilor art.6, alin.(4) şi art.9, alin.(2) din O.G. nr.5/2001, s-a statuat că cererea de învestire cu formulă executorie a ordonanţei de admitere a somaţiei de plată NU este admisibilă dacă aceasta NU a fost comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, or în cauză contestatoarea a luat cunoştinţă de Sentinţa comercială nr.X odată cu somaţia emisă în cadrul executării silite.
Astfel, instanţa va anula încheierea de învestire cu formulă executorie.
Ca urmare a anulării titlului executoriu ce a stat la baza executării silite, instanţa va anula actele de executare emise în dosarul de executare.
Judecătoria Sibiu admite contestaţi formulată de către contestatoarea debitoare, societatea A, anulează Sentinţa comercială nr.X a Judecătoriei Făgăraş, anulează încheierea de învestire cu formulă executorie a Sentinţei comerciale nr.X, anulează actele de executare emise de BEJ şi obligă creditoarea intimată la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul formulat de către societatea B, Tribunalul Sibiu constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente: prima instanţă a reţinut corect faptul că fiind în prezenţa somaţiei de plată reglementată de O.G. nr.5/2001 şi nu a ordonanţei de plată reglementată de O.U.G. nr.119/2007 creditorul trebuie să facă dovada că are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitorul său şi care să rezulte dintr-un contract asumat printr-un înscris ori determinată potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de către părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Facturile emise de la dosar, facturi neacceptate de către societatea A, dovedesc faptul că suma menţionată în Sentinţa comercial nr.X a Judecătoriei Făgăraş nu este certă, lichidă şi exigibilă. Prima instanţă a procedat corect aplicând dispoziţiile art.10 din O.G. nr.5/2001 şi anulând Sentinţa comercială nr.X.
Cu privire la anularea încheierii de învestire cu formulă executorie, prima instanţă a reţinut că Sentinţa comercială nr.X Nu a fost comunicată debitoarei.
Într-adevăr acestă sentinţă NU a fost ridicată de la poştă, întorcându-se la expeditor, condiţii în care prealabil învestirii trebuia comunicată prin alte mijloace care să suplinească neajunsurile comunicării cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Fiind desfiinţat titlul executoriu, prima instanţă corect a anulat actele de executare efectuate de executorul judecătoresc în baza acestui titlu.
Tribunalul Sibiu respinge recursul formulat de către societatea comercială B împotriva sentinţei Judecătoriei Sibiu pe care o menţine.

Din punctul meu de vedere art.10 din O.G. nr.5/2001 deschide şi posibilitatea, atât timp cât textul legal nu distinge, debitorului de rea-credinţă să deturneze scopul întregii proceduri.
Astfel un debitor de rea-credinţă poate să aleagă să nu formuleze cerere în anulare în condiţiile îndeplinirii corecte a procedurii comunicării somaţiei de plată şi să îşi formuleze apărările de fond în cadrul contestaţiei la executare.
Cred că instanţa învestită cu o astfel de contestaţie la executare ar trebui să analizeze şi dacă debitorul contestator a formulat întâmpinare şi s-a apărat şi în cadrul somaţiei de plată, dacă i s-a comunicat procedural somaţia şi a rămas în pasivitate faţă de posibilitatea formulării cererii în anulare.
În aceste condiţii art.10 din O.G. nr.5/2001 ar fi interpretat corect şi în concordanţă cu scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv protejarea drepturilor debitorului.
De altfel această situaţie a fost „remediată” prin art.14 din O.U.G.nr.119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, articol potrivit căruia ordonanţa de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu. Împotriva executării silite a ordonanţei de plată debitorul poate face contestaţie la executare, potrivit dreptului comun. In cadrul contestaţiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.