Copăcel. OJ la 4 ani

Trebuie să mă recunosc învinsă de un puternic sentiment de melancolie.
Opinii juridice (OJ) împlineşte 4 ani.
Nu am nici cea mai vagă idee dacă aceşti patru ani înseamnă sau nu ceva.
Nu ştiu nici dacă OJ se încadrează în vreo categorie, dacă ar sta cineva să-l încadreze.
Nici dacă numărul 99.162 fiind istoricul general al afişărilor de pagină, numărate din mai 2009 este sau nu un număr util, dacă ar sta cineva să-l ia în calcul.
Habar n-am.
Şi sincer nici nu mă interesează. Niciodată nu mi-a plăcut să mă raportez la ce sau cum fac alţii şi asta nu pentru că aş deţine vreo formulă garantată, ci doar de frică să nu mă plictisesc.
Nici nu mi-am dat seama cum au trecut toţi cei patru ani, deşi ştiu precis la ce şi la cine m-am gândit când am scris fiecare postare.
Am primit aprecieri mai mult sau mai puţin sincere, mai mult sau mai puţin meritate. Nici asta nu mi se pare important, dar fără să fiu ipocrită recunosc că zâmbesc mulţumită când aflu că opinia mea a ajutat sau primesc un mail via OJ.
Pe de altă parte, oricât de neînsemnat ar fi OJ ca blog, în mediul offline mi-a complicat în modul cel mai plăcut existenţa.
Mi s-a dat ocazia să particip la nişte proiecte foarte faine şi am avut bucuria să fac parte dintr-o mică comunitate.
Sunt norocoasă să număr astfel prieteni noi :)
Şi asta mi se pare cel mai important.

Preţul corect. Dobânda remuneratorie şi dobânda penalizatoare

Am senzaţia, aproape întotdeauna, că noţiunea de „preţ” este folosită şi percepută într-un sens peiorativ.
„Totul are un preţ”…şi de cele mai multe ori credem că acesta nu este corect.
Probabil şi din cauză că, de milenii, inducerea în eroare a fost asociată cu ideea de comerţ şi implicit de preţ.
Sunt cunoscute poveştile din Agora, piaţa publică a oraşelor greceşti, din sec IV î.e.n., poveşti care vorbesc despre vânzătorul de smochine care aşează în coş smochinele bune deasupra celor stricate.
În 2001 laureaţii premiului Nobel pentru economie, Akerlof, Spence şi Stiglitz au concluzionat, studiind impactul informaţiei asimetrice în economie, faptul că atunci când una din părţile contractuale are mai multe informaţii decât cealaltă rezultatul poate fi mai puţin decât optim… bineînţeles nu din perspectiva celui care deţine mai multe informaţii.


În aceeaşi ordine de idei şi din categoria „Ştiaţi că…":

Ordonanţa Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar a fost publicată în Monitorul Oficial nr.607/2011 şi a abrogat în mod expres dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel că potrivit actului normativ părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii, atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.

Se face astfel distincţie între dobânda remuneratorie, dobânda datorata de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculata pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei şi dobânda penalizatoare, dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă.

Este de menţionat faptul că în sensul legii prin dobândă se înţelege nu numai nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului.

Rolul actului normativ apare ca fiind evident în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferenta fiecăreia dintre acestea.

Cât se va plăti?
Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale.
În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art 3 alin. (3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor mai sus enunţate diminuat cu 20% şi nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an.
(art.3, alin.(3) din Codul civil: constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce consta în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ)

Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.

În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea româna este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în moneda străină, dobânda legala este de 6% pe an.

Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda legala în vigoare la data stipulării.
Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris.
În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.

Plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni, dobânda astfel încasata nefiind este supusă restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare.

Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an.
Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi. Aceste dispoziţii legale nu se aplică contractului de cont curent şi nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel.

Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţionala a României, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementari specifice.

Dobânzii penalizatoare îi sunt aplicabile dispoziţiile art.1.535 şi ale art.1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată, respectiv Noul Cod civil, privitoare la daunele moratorii, clauza penală, reducerea cuantumului penalităţilor, obligaţia principală divizibilă şi indivizibilă.

AIOS şi WWF. Salvaţi pădurile virgine!

COMUNICAT DE PRESĂ



Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu s-a alăturat WWF România în susţinerea campaniei:

Salvaţi pădurile virgine!

În acest sens, voluntarii AIOS vor fi sâmbătă şi duminică prezenţi în Sibiu Shopping City, între orele 17.00 – 22.00, pentru a convinge sibienii să semneze pentru promovarea legii pădurilor virgine.
Sibienii vor putea vota pe tabelele voluntarilor noştrii, fie direct pe site-ul www.padurivirgine.ro, AIOS oferindu-vă şi această posibilitate în cele două zile în care vom fi prezenţi în Sibiu Shopping City.
Coordonatorii AIOS pentru acestă campanie sunt dnii. Alin Bratu şi Tudor Şt. Popa, precum şi dra. Gyongye Takacs.

"Suntem onoraţi că am fost aleşi de către WWF – cea mai importantă organizaţie nonguvernamentală de mediu din lume – de a promova această campanie la nivelul judeţului Sibiu. Încă odată, munca şi realizările asociaţiei noastre sunt recunoscute de către marii actori din acest câmp activ al societăţii. Ideea WWF România este una inspirată, necesară şi ne vom implica cu speranţa că această lege va fi adoptată în România.” a declarat dl. Răzvan Pop, preşedintele Asociaţei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu.

WWF România îşi propune prin această campanie să pună sub protecţie ultimele păduri virgine din România. Pe 24 octombrie 2011, WWF România a lansat, alături de ambasadorii şi susţinătorii organizaţiei, campania Salvaţi pădurile virgine!, cu scopul de a pune sub protecţie cele 250.000 de hectare de păduri virgine din ţara noastră, printre ultimele din Europa. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, în prezent, nicio formă de protecţie şi sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal. ”Am iniţiat această campanie cu scopul de a arăta că vocile oamenilor şi implicarea lor pot crea o finalitate fericită, chiar şi în ţara noastră. Discuţiile sunt încurajatoare, ne bucurăm de deschiderea autorităţilor, dar avem nevoie de cele 100.000 de semnături şi de şi mai multă implicare, ca să ne asigurăm că această campanie va avea o finalitate concretă, şi anume asigurarea protecţiei integrale a tuturor pădurilor virgine din România”, a declarat Magor Csibi, Director WWF.

Somaţia de plată notată în cartea funciară. Contract de leasing. PAY UP!

Pierzându-mi la un moment dat timpul haihui pe net, am citit undeva câteva rânduri potrivit cărora…ca fiinţe umane suntem înzestraţi cu minunata inteligenţă umană.

Forţând limitele contextului în care această idee a fost exprimată sunt tentată să argumentez contrariul.
Bănuiesc că şi fiecare dintre voi este în aceeaşi măsură convins de faptul că frecvenţa cu care se manifestă prostia umană este covârşitoare.
Dar să zicem că sunt pozitivă, cel puţin azi, şi nu mă abat de la cele citite…una dintre abordările utile este de a cultiva gândul: dacă situaţia sau problema este de aşa natură încât să poată fi remediată, atunci nu este nevoie să-ţi faci griji în legătură cu ea. Cu alte cuvinte, dacă există o soluţie sau o cale de ieşire din dificultate, nu e nevoie să fii copleşit de ea. Acţiunea adecvată este de a căuta soluţia. În mod clar e mai raţional să-ţi consumi energia concentrându-te asupra soluţiei, decât îngrijorându-te de problemă. Alternativ, dacă nu există nici o soluţie, nici o po-sibilitate de soluţionare, atunci nu există, de asemenea, nici un sens de a fi îngrijorat, deoarece oricum nu poţi face nimic. În acest caz, cu cât mai devreme ai acceptat acest fapt, cu atât e mai uşor pentru tine. Această formulă, desigur, implică în mod direct confruntarea problemei şi abordarea unei viziuni realiste. În caz contrar, vei fi în imposibilitatea de a afla dacă există sau nu o soluţie a problemei.

Nimic mai simplu.
Câteodată soluţia corectă este cea evidentă. Deschide ochii. Priveşte.

În speţă, însă …PAY UP!

Curtea de Apel Cluj.
Decizia nr.1243/2010

Judecătoria a admis plângerea formulată de petentul O.M.O. împotriva în­­cheierii de carte funciară nr. 11694/2008 a Biroului de Cadastru şi Pu­blicitate Imobiliară S. şi SC B.L.T. IFN şi, în consecinţă, a fost anulată încheierea şi s-a dispus res­ta­bilirea situaţiei anterioare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătoria a reţinut că, între SC B.L.T. IFN şi SC E.O.V. SRL, s-a încheiat un contract de leasing financiar în 2006, având ca o­bi­ect autoturismul marca „Mercedes ML”270 CDI.
Deoarece nu au fost achitate ratele, s-a solicitat de către executorul ban­car notarea somaţiei de plată asupra imobilului înscris în CF nr. XXX, proprietatea lui O.M.O. Prin încheierea de carte funciară nr. 11694/2008, s-a dispus în­s­crierea în cartea funciară a acestei somaţii.
Petentul a arătat că încheierea este nelegală, deoarece nu există identitate între SC E. O.V. SRL şi persoana fizică O.M.O., bunul imobil a­su­pra căruia a fost notată somaţia fiind bunul său propriu.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată, administratorul unei so­cietăţi comerciale răspunde cu bunurile proprii pentru obligaţiile asumate de so­cietatea pe care o reprezintă doar în situaţia în care societatea a fost declarată în faliment, conform legii insolvenţei, şi au rămas datorii neachitate.
Deoarece nu ne aflăm într-o astfel de situaţie, instanţa a considerat că, în mod abuziv, Biroul de cartea funciară a notat o sarcină asupra unui bun propriu al administratorului societăţii.
Însă, prin decizia Tribunalului Cluj, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei OCPI, a fost admis apelul declarat de intimata S.C. B.L.T. IFN S.A. contra sen­tinţei Ju­de­cătoriei S., care a fost schimbată în sensul respingerii plângerii, intimatul O.M.O. fiind obligat să-i plătească apelantei su­ma de 250 lei cheltuieli de judecată în recurs.
În considerentele acestei decizii, tribunalul a reţinut că dosarul de executare silită are ca obiect titlul exe­cu­to­riu reprezentat de Biletul la Ordin emis de către SC E.O.V. SRL la data de 08.12.2006 pentru suma de 16.190,52, cu scadenţă la data de 11.12.2006, refuzat la plată de către BRD în data de 18.12.2006.
Biletul la Ordin a fost avalizat de către O.M.O. personal, ceea ce înseamnă că s-a obligat personal, alături de emitent pentru îndeplinirea o­bligaţiilor asumate de către acesta, aşa cum rezultă din prevederile art.35 şi art.52 din Legea nr. 58/1934 asupra Cambiei şi Biletului la Ordin cu modificările şi com­pletările ulterioare.
Potrivit textului de lege mai sus indicat, emiterea şi analizarea Biletului la Ordin conferă apelantului dreptul de urmărire asupra averii personale a de­bi­torului avalist în scopul realizării creanţei pe calea executării silite.
Prin urmare, Încheierea nr. 11694/2008 de notare în CF a somaţiei de plată a fost dată cu respectarea prevederilor legale şi a fost menţinută ca o consecinţă a admiterii apelului, conform dispozitivului.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Ca­dastru şi Publicitate Imobiliară S, aceasta a fost apreciată fondată şi a fost admisă, reţinându-se că, prin Decizia nr. LXXII a Înaltei Curţi de Casaţie şi Jus­ti­ţie Bucureşti, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul ge­neral al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la calitatea procesuală pasivă a OCPI în plângerile de carte funciară întemeiate pe dispoziţiile art.50 din Legea nr.7/1996, republicată.
Împotriva acestei decizii, a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului, cu consecinţa menţinerii sentinţei apelate.
În motivarea recursului său, reclamantul învederează că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit al acestuia, întrucât, în realitate, în anul 2007, apelanta a solicitat executorului judecătoresc încetarea executării silite împotriva SC E.O.V. SRL pentru recuperarea autoturismului obiect al contractului de leasing, titlu executor, părţile ajungând la înţelegere şi stingând pe cale amiabilă obligaţiile dintre ele.
Afirmaţia că reclamantul recurent ar fi avalizat biletul la ordin nu este fondată, întrucât, în cuprinsul acestuia, nu se stipulează expres pentru cine garantează şi ce creanţă, recurentul contestând că ar fi garantat în nume personal plata ratelor bunului achiziţionat în leasing.
Aşadar, titlul invocat nu întruneşte cerinţele legale pentru a putea fi înscris în cartea funciară, pentru că, aşa cum s-a arătat, părţile au stins pe cale amiabilă datoria şi nu s-a cerut recunoaşterea juridică a operaţiunii de avalizare.
Oricum, încheierea de carte funciară este nelegală, deoarece solicitarea creditoarei ale la bază contractul de leasing încheiat cu societatea comercială şi nu cu persoana fizică administrator al acesteia, care nu este parte în contract, împotriva sa neexistând titlu executoriu.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că, în calitate de creditoare, a solicitat executorului judecătoresc să treacă la executarea silită a contractului de leasing, precum şi a emitentului şi avalistului biletului la ordin emis la data de 8.12.2006 pentru suma de 16.190,52 lei, scadentă la data de 18.12.2006, biletul la ordin fiind avalizat de reclamant. În aceste condiţii, sunt întrunite condiţiile art.48 din Legea7/1996, dispunându-se în mod corect notarea în cartea funciară a somaţiei de plată.
Criticile formulate de recurent au caracterul unei apărări de fond împotriva titlului executoriu, ce nu pot fi verificate pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară.
Executarea silită pornită în anul 2007 a încetat pentru că reclamantul s-a obligat să achite debitele restante pe cale amiabilă, însă, ulterior nu şi-a mai respectat promisiunea.
Conform Legii nr.58/1934, posesorul biletului la ordin nu are obligaţia să obţină anterior punerii în executare recunoaşterea operaţiunii de avalizare, validitatea şi întinderea acesteia.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile art.304, pct. 8 şi pc.t9 Cod proc.civ., ce constituie temeiul său în drept, Curtea de Apel a apreciat că acesta nu este fondat.
Astfel, prin încheierea contestată, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară S. a dispus notarea în cartea funciară a imobilului proprietatea reclamantului a unei somaţii de plată emisă de executorul judecătoresc în baza art.387 C. pr.civ.
Unica atribuţie a oficiului de cadastru era de a verifica dacă înscrisul a cărui notare s-a solicitat întruneşte condiţiile prevăzute de art. 48 din Legea nr. 7/1996 şi dacă este opozabil celui înscris, cerinţă rezultând din dispoziţiile art.22, lit.a din lege.
Înscrisul somaţie de plată de la dosarul judecătoriei întruneşte condiţiile prev. de art. 387 Cod proc.civ., condiţia prev. de art. 48 din Legea nr. 7/1996 fiind, astfel, verificată, iar acesta este opozabil proprietarului tabular O.M.V., în cuprinsul său făcându-se referire şi la biletul la ordin avalizat de acesta, titlu executor.
Toate celelalte apărări invocate de reclamant vizează titlul executor însuşi, putând fi formulate pe calea unei contestaţii la executare, în sensul art.399 Cod proc.civ., urmată de o acţiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară, fundamentată pe dispoziţiile art.34, pct.1 din Legea nr. 7/1996, nicidecum pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, întemeiată pe dispoziţiile art.50 din lege.
În condiţiile în care încheierea întruneşte cerinţele prevăzute de art.48 din Legea nr. 7/1996, plângerea împotriva acesteia este nefondată, aşa cum corect a apreciat tribunalul, motiv pentru care, în temeiul art.312, alin.(1) din C.proc. civ., recursul formulat a fost respins ca nefondat.

BICICLETA ZILNICĂ. VOTAŢI, vă rog, PROIECTUL !

Nişte oameni dragi mie au un proiect pe cât de simplu, pe atât de necesar:

Pentru că Bicicleta Zilnică este un proiect pentru comunitate, el trebuie votat de comunitate ca să fie implemetat. Pentru asta trebuie doar să vă faceţi un cont pe Blogul Raiffeisen Comunităţi şi să votaţi proiectul Bicicleta Zilnică din Sibiu, proiecte depuse de bloggeri, (al doilea în listă) aici: http://raiffeisencomunitati.ro/proiecte/bicicleta-zilnica/

Bicicleta Zilnică este un proiect prin care se doreşte amplasarea de rasteluri de biciclete în cât mai multe zone din oraşul Sibiu, pentru a încuraja folosirea bicicletei în activitaţile zilnice, pentru deplasările cotidiene. Este un proiect ce aduce un plus celor 18 km. de piste de biciclete nou amenajaţi prin oraş.

Pin acest proiect se doreşte încurajarea folosirii bicicletei ca mijloc de transport zilnic, nu doar ca mijloc de recreere, prin montarea de rasteluri pentru parcarea bicicletelor în principalele zone de interes cotidian: parcuri, terenuri de sport, şcoli, spitale, centre comerciale de cartier, instituţii publice.

Echipa implicată în desfăşurarea proiectului:

Tudor Şt. Popa – coordonator proiect, membru fondator Asociaţia Al 6-lea jucător;
Radu Muşoaie – responsabil ptr. legătura cu finanţatorul, membru fondator Asociaţia Al 6-lea jucător;
Bebeşelea Ioan – responsabil ptr. identificarea zonelor în care sunt necesare rasteluri, membru fondator PeDale;
Rareş Hudea – responsabil achiziţionare şi montare rasteluri, membru fondator PeDale;
Răzvan Pop – responsabil cu legătura cu instituţiile implicate publice, preşedinte AIOS.

Aşadar,

VĂ ROG, VOTAŢI !

Cum ţi-e norocul!? Taxa de poluare

Mulţi oameni cred în faptul că o amuletă, talisman sau porte-bonheur chiar cumpărate, forţează mâna norocului şi-l fac mai accesibil.
Cine sunt eu să-i contrazic? Fiecare cu norocul lui. Cumpărat sau nu.
Fiecare dintre noi încearcă să-şi găsească sau să-şi îmbunătăţească norocul.
Unii îl caută în ţări străine, alţii la 6 din 49, alţii la starea civilă, alţii în "arcul guvernamental".

Dar cine se aşteaptă să-şi găsească dreptatea în funcţie de noroc?
Este mai greu să te gândeşti că trebuie să ai noroc ca să ţi se dea dreptate.

În materia recuperării taxei de poluare pentru autovehicule, practica judiciară a fost de la început neunitară, controversele privind fie însăşi legalitatea taxei, fie, în mod subsidiar, procedura necesară pentru restituirea taxei achitate.
Dacă cu privire la nelegalitatea taxei de poluare instanţele au devenit cu timpul unitar receptive, punctele de vedere diferite referitoare la procedura necesară pentru restituirea taxei achitate s-au adâncit şi s-au îngroşat cu timpul.
S-a ajuns astfel la o situaţie cel puţin frustrantă.
Pornind de la teza nelegalităţii taxei, unii au formulat contestaţie prealabilă administrativă împotriva decizie de calcul în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, iar alţii au formulat, ulterior acestui termen, o cerere de restituire, iar în mod subsidiar o acţiune în contencios împotriva refuzului de restituire considerat ca fiind unul nejustificat.
Sunt instanţe care au statuat faptul că NU este necesară contestarea deciziei de calcul al taxei de poluare în termen de 30 de zile de la emiterea acesteia, fiind suficient ca reclamantul să urmeze procedura prealabilă generală conform art.7 din Legea nr. 554/2004 şi să se afle în posesia refuzului explicit al organului fiscal de a restitui taxa de poluare prelevată.
Astfel, devin aplicabile dispoziţiile art.8, alin.(1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii în contencios administrativ constituindu-l refuzul nejustificat al organului fiscal de a restitui o taxă.
Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituieşte pe acesta să se adreseze direct instanţei de judecată.
În acest gen de cauze, s-a considerat că reclamantul a ales în mod legal să se supună legislaţiei interne în materie, în sensul achitării taxei de poluare calculată în sarcina sa şi mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerată nedatorată, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată şi astfel este supusă repetiţiunii.
Întrucât obiectul acţiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art.8, alin.(1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorităţii fiscale, respectiv al Administraţiei Fondului pentru Mediu, de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanţa de judecată.
Deci nu se impune efectuarea procedurii prealabile în situaţia în care judecătorul naţional are obligaţia să aplice normele comunitare, în mod direct şi prioritar, dacă se constată că normele interne contravin acestora.

Însă, a fost promovat un recurs în interesul legii menit să tranşeze orice discuţie pe această temă.
Acest recurs prin definiţie cu scopul nobil de a unifica practica judiciară trebuie privit şi din perspectiva presiunii economice.
Astfel, cred că s-ar realiza faimoasele „economii” la bugetul de stat, dacă ar urma să se respingă în mod „unitar” cererile de restituire din considerente procedurale şi nu de fond, deşi la acest moment, aproape nimeni nu mai susţine legalitatea taxei de poluare.
Recursul va fi admis.
Punct de la care vor fi consideraţi retroactiv ca fiind norocoşi doar cei care au câştigat deja acţiunile în contencios.

La data de 12 mai 2011, observându-se faptul că practica judiciară la nivelul întregii ţări ( NOTA BENE: după o perioadă de 3 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ buclucaş, respectiv a O.U.G. nr.50/2008) este neunitară, procurorul general a formulat recurs în interesul legii (textul integral aici), soluţia asupra căruia va tranşa în mod definitiv două chestiuni de drept:
I. Dacă Instituţia Prefectului poate fi obligată la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorităţii fiscale competente, în sensul că taxa de poluare este sau nu datorată.
În sens afirmativ, unele instanţe au dispus obligarea Instituţie Prefectului - Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor la înmatricularea autovehiculelor second-hand importate în România din alte state membre ale Uniunii Europene, fără ca în prealabil, reclamanţii să fi obţinut o decizie emisă de autoritatea fiscală competentă sau o hotărâre judecătorească, în procedura prevăzută de art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a ajunge la această soluţie, aceste instanţe, după ce au efectuat un examen de compatibilitate a normelor interne privind taxa de poluare şi dispoziţiile Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene (redenumit Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi ratificat de România prin Legea nr. 13/2008) şi prin raportare la normele comunitare menţionate şi la jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, au considerat că taxa pe poluare nu este datorată, astfel încât refuzul Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Autovehiculelor este un refuz nejustificat, fiind rezultatul unui exces de putere ce constă, potrivit legii contenciosului administrativ, în exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Ca atare, o instanţă naţională chemată, în limitele competenţei sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligaţia de a le aplica direct şi prioritar şi dacă este necesar, chiar să refuze a apela la legislaţia naţională, inclusiv cea adoptată ulterior, fără a se impune să solicite sau să aştepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau declararea neconstituţionalităţii de Curtea Constituţională.
De altfel, şi art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţia României dispune că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
Întrucât, nu organul fiscal sau statul a refuzat înmatricularea, încălcând dreptul reclamanţilor de a folosi pe teritoriul României un bun dobândit în spaţiul comunitar european, ci serviciul de înmatriculare, aceasta înseamnă că reclamanţilor nu li se poate imputa că nu au chemat în judecată organele fiscale competente să calculeze şi să încaseze taxa pe poluare.
Prin urmare, serviciul public de înmatriculare a impus nejustificat, cu exces de putere, prezentarea dovezii de plată a taxei pe poluare, în baza Ordinului nr. 1501/2006, emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor, act normativ ce este contrar dreptului comunitar, deoarece a determinat o practică administrativă ce are ca efect obstacularea circulaţiei mărfurilor între statele comunitare.

II. Dacă este admisibilă acţiunea de restituire a taxei de poluare în condiţiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.
În sens afirmativ, unele instanţe au apreciat că acţiunea de restituire a taxei pe poluare este admisibilă fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 205– 209 din Codul de procedură fiscală.
În motivare s-a arătat că textul art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 conform căruia stabilirea, verificarea, colectarea şi executarea silită, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este doar o normă de trimitere, astfel că nu se poate susţine că în aplicarea acestei norme devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile.
Contestaţia împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, prevăzută de art. 205 din Codul de procedură fiscală şi următoarele, este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul persoanei care se consideră lezată în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii, de a se adresa instanţei de judecată.
Tot astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care dispun că actele administrative susceptibile potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ jurisdicţională, nu sunt altceva decât o consacrare în plan legislativ a principiului fundamental privind "liberul acces la justiţie" prevăzut de art. 21 din Constituţia României.
Şi dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura "recursului graţios", trebuie analizate şi aplicate într-o manieră care să nu contravină principiului enunţat şi care se circumscrie "dreptului la un proces echitabil".
Întrucât, obiectul acţiunii îl constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, în lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, refuzul autorităţii fiscale, respectiv al Administraţiei Fondului pentru Mediu, de restituire a unei taxe, considerată ca fiind nedatorată, deschide accesul direct la instanţa de judecată.
S-a apreciat că necontestarea deciziei de calcul a taxei pe poluare nu prezintă relevanţă, întrucât reclamanţii au uzat de o altă reglementare, respectiv de dispoziţiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, contestând însăşi legalitatea, de plano, a taxei prelevate, în integralitatea ei.
Procedura prevăzută de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, de Cap. VI – „Restituirea sumelor reprezentând diferenţe de taxe plătite” – din Hotărârea Guvernului nr. 686/2008, precum şi de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finanţelor Publice, nu sunt incidente în cauză, deoarece reglementează numai posibilitatea contestării modalităţii de stabilire a cuantumului taxei pe poluare şi restituirea diferenţei de taxă plătită.
Deci, nu se impune efectuarea procedurii prealabile în situaţia în care judecătorul naţional are obligaţia să aplice normele comunitare, în mod direct şi prioritar, dacă se constată că normele interne contravin acestora.

PER A CONTRARIO, procurorul general apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii opiniile desprinse din jurisprudenţă şi care statuează faptul că:
Decizia de calcul al taxei pe poluare "reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată conform legii” şi poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii, potrivit art. 207 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Decizia de calcul a taxei pe poluare se circumscrie, în mod evident, noţiunii de act administrativ fiscal.
Pe de altă parte, art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior sesizării instanţei de judecată.
Din coroborarea prevederilor legale, rezultă că este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile, procedură care, în raport cu natura juridică a actului atacat, se exercită în condiţiile stabilite prin art. 205 – 209 din Codul de procedură fiscală.
Atât timp cât prin norma de drept specială, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 şi prin norma de drept comun în materia dreptului fiscal sunt prevăzute proceduri speciale prin care cel care se consideră vătămat în drepturile sau interesele sale, printr-un act administrativ fiscal, îşi poate valorifica pretenţiile, nici unei persoane nu i se poate recunoaşte dreptul de a urma o altă procedură, în afara celei stabilite de legiuitor, indiferent de motivele de nelegalitate ce s-ar invoca, întrucât normele de procedură sunt de strictă interpretare şi de ordine publică şi au întâietate în raport de normele de drept material.
Raportat la normele enunţate sesizarea instanţei de contencios administrativ, cu soluţionarea oricărei cereri privitoare la titlurile de creanţă fiscală şi a altor acte administrativ-fiscale, inclusiv a cererilor de restituire a sumelor plătite cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, nu se poate realiza decât în condiţiile stabilite de art.205- 218 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Sesizarea, în alte condiţii şi pe alte temeiuri decât cele stabilite în Titlul IX al ordonanţei, mai sus menţionate, constituie un evident fine de neprimire. Prin urmare, pentru restituirea taxei pe poluare, se impune contestarea deciziei prin care organul fiscal competent a procedat la calcularea acesteia.
Aşadar, numai în litigiile prin care este atacată decizia/dispoziţia emisă de Administraţia Finanţelor Publice în soluţionarea contestaţiilor împotriva deciziei de stabilirea a taxei pe poluare, s-ar fi putut realiza şi un examen de compatibilitate a normelor interne incidente cu normele comunitare.
Având în vedere, consideraţiile învederate, nici conduita autorităţii financiare de a refuza restituirea taxei pe poluare şi nici conduita Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere de a refuza înmatricularea unui vehicul second-hand, importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata acestei taxe, nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat întemeiat pe exces de putere, în sensul art. 2 lit.i) şi n) din legea contenciosului administrativ.
De vreme ce nu a fost exercitat dreptul de contestare a obligaţiei fiscale, indiferent de motivele ce ar fi putut sta la baza contestaţiei, nu poate fi primită nici cea de-a doua cerere, formulată în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Autovehiculelor, structură administrativă care nu are competenţe în aplicarea legislaţiei fiscale şi implicit, în a statua asupra unor chestiuni de fond, vizând inclusiv respectarea de către Statul Român a obligaţiilor asumate prin Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.
Simplul fapt că art. 5 alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 a prevăzut că dovada plăţii taxei va fi prezentată cu ocazia înmatriculării autovehiculului, nu transformă serviciul de înmatriculări în decident şi implicit în responsabil al modului de aplicare a legislaţiei fiscale, cu atât mai mult cu cât legiuitorul a stabilit, sub aspect procedural, că toate operaţiunile legate de plata taxei pe poluare se soluţionează de organele fiscale competente.
Serviciul de înmatriculări are numai obligaţia de a primi şi verifica dacă dosarul pe baza căruia se efectuează operaţiunea de înmatriculare a autovehiculelor conţine documentele prevăzute de lege inclusiv dovada plăţii taxei pe poluare, stabilită potrivit legii.
În primul rând, pe lângă taxa pe poluare, serviciul de specialitate din cadrul Instituţiei Prefectului analizează şi alte condiţii de natură juridică şi tehnică privitoare la autoturismul a cărui înmatriculare se cere , iar, în al doilea rând, este rolul judecătorului naţional să refuze aplicarea unor dispoziţii naţionale contrare Tratatului Uniunii Europene, competenţă ce-i este atribuită, în mod exclusiv, dar numai după verificarea îndeplinirii procedurii prealabile stabilite de legiuitor, în condiţiile prezentate.

În consecinţă, în contextul celor două probleme de drept soluţionate neunitar, se consideră că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4, art. 7 şi art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, organul specializat din cadrul Instituţiei Prefectului nu poate fi obligat la înmatricularea autovehiculelor şi nici sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare nu pot fi restituite, fără ca nelegalitatea stabilirii şi/sau perceperii acestei taxe să fi fost constatată, în prealabil, prin decizii sau dispoziţii ale autorităţii fiscale ori prin hotărâri judecătoreşti.

TAG THE FLAG! Sau cum cei dintâi vor fi cei din urmă :)

Ieri, 25 iunie 2010, am participat împreună cu Alina la prima ediţie a evenimentului/concurs "TAG THE FLAG" organizat de trei bloggeri Sibieni:

TUDOR - http://cemerita.ro
MONICA - http://monica.obogeanu.com
RAREŞ - http://rareshu.wordpress.com

Şi credeţi-mă că au făcut o treabă EXCELENTĂ!

O spunem chiar noi, echipa care a ajuns prima la finish, dar care a ocupat, aşa cum de altfel a preconizat, ultimul loc!


Motivul? Organizatorii cei răi ne-au penalizat cu 30 de minute pentru că am sărit peste o probă obligatorie, proba de înot!
Alegerea proastă a fost însă una conştientă pentru că citisem înainte regulamentul şi ştiam de la început care este sancţiunea.


Cu o singură menţiune: 30 de minute este un timp de penalizare mare pentru o probă care necesita maxim 15 minute.Dar, aşa cum spuneam, ştiam cu cât vom fi penalizate de la început :)

Chiar şi aşa, ne-am simţit tare bine!
Nu ştiu dacă acelaşi lucru îl poate spune şi Ovidiu, voluntarul/cameramanul nostru pe care l-am ameninţat în mod constant pentru că nu ne doream neapărat să fim filmate!

Concursul a fost organizat excelent, iar probele au fost foarte bine gândite.

La prima etapă a trebuit să realizăm 2 din cele 17 probe pregătite.
TAG THE WAY!
Ne-am orientat repede la proba nr.1 şi nr 7.
Cu alte cuvinte a trebuit să găsim clopotul de la Biserica Azilului, să citim inscripţia şi să găsim locuinţa ILL nr.491 de pe strada Felinarului.

Faptul că ne-am ales rapid probele nu înseamnă că ne-am şi descurcat uşor cu ele. La Biserica Azilului am dat de „Nea părintele”, destul de contrariat de prezenţa noastră. Inchizitor cum îi stă bine unui reprezentat al bisericii, ne-a întrebat ce treabă avem cu clopotul şi ne-a spus direct că inscripţia datează din 1509.
După alte şi alte discuţii, ne-a dus 5 metri după colţ unde se afla clopotul.
Motivaţia lui a fost că i-a fost teamă că venim cu gânduri de furăciune.


Despre Strada Felinarului NU ştiam absolut nimic, dar am avut noroc cu Alina aka "Almost GPS" care ştia aproximativ pe unde se află.
M-am simţit prost atunci când cameramanul/voluntarul nostru spunea văzându-ne căutând strada că el ştie unde este, deşi nu este din Sibiu, ci din Harghita.
Ne-a lăsat evident să ne chinuim, dar până la urmă am găsi-o, aşa cum am aflat până la urmă că deşi din Harghita, Ovidiu, este de 2 ani în Sibiu şi merge pe strada respectivă la facultate!!! :)

După ce am descoperit cele două indicii am fugit către Piaţa Cibin, unde am tag-uit steagul Sibiului cu cele două autocolante căştigate, iar Alina aka "Mâna de aur" a tras plicul norocos!
Am primit cadou o maşină!!!

Pardon, cheile de la o maşină, maşină cu care trebuia să ne deplasăm către baza de agrement „Pompierul”, unde trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit!

Uuuuuuuuuuuuuuuuuu...E simplu, Alina a trebuit să tragă cu arcul, iar eu am ales proba de raliu!

Vrummmmmm, vrummmmmmm, vrummmmmmmmmm, vrummmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmmm!!!!!!

Pentru că ne-am descurcat bine am primit cadou bani!!!
Pardon, doar 10 lei să ne deplasăm cu taxiul până la „Baia Neptun”.

Aici organizatorii cei răi ne-au penalizat cu 30 de minute pentru că, niciuna dintre noi două nu a înotat.
În „apărarea” noastră precizăm faptul această probă a fost realizată exclusiv de către partea masculină a celorlalte echipe, parte care a lipsit cu desvârşire din echipa noastră!

După „NE Baia Neptun” am fugit la Lucas Super Sandwich unde am primit bonus mâncare şi indiciul pentru următoarea probă.
Sau este invers???

A trebuit să găsim calfa care ne aştepta în faţa „Casei calfelor” iar pentru un bonus de timp să ne expediem vederea pe care am găsit-o în plicul cu indiciul de la Lucas.
Îmi pare rău că nu mi-am scris niciun gând bun pe vedere!
Nicio vorbă de bine!
Aşa o să primesc o vedere şi o să mă întreb ce vroia să-mi transmită expeditorul!

Proba de la „Casa Calfelor” a fost uşoară.
Trei piroane eu (pentru că NU au fost ălea cuie!!!), trei piroane Alina, bătute în mod evident în o bârnă de lemn de esenţă tare!
A se observa accentul dramatic al experienţei!

Trebuie să recunosc că după proba raliului, proba asta mi-a plăcut cel mai mult.
Am un pont pentru participanţii de anul viitor: pe mine m-a ajutat faptul că mi-am imaginat că unul dintre piroane este unul dintre organizatori, în speţă Rareş !


Apoi, ne-am întors la Biserica Evanghelică, unde alături de altă echipă a trebuit să găsim un alt indiciu.
Alina, aka "Ochi Ageri" a găsit prima indiciul şi deci am câştigat un avans de 40 de secunde faţă de a doua echipă.

Am avut de ales între cele două probe ce se deschideau în faţa noastră.
Una dintre ele presupunea să o găsim pe Diana Ribana şi să alegem două perechi de cercei pe care să le vindem ulterior trecătorilor, iar a doua ne trimitea la grădiniţă!!!

Deşi ne place tare mult de Diana, am ales, din cauză că ne lipseşte spiritul mercantil, să ne întoarcem la grădiniţă!!!
Grădiniţa de pe strada Arhivelor, unde a trebuit să găsim două desene ale copiilor. Adică sper să fi fost desenele unor copii, pentru că dacă erau ale organizatorilor…am câteva veşti proaste pentru ei...

La un pas de finish….am alergat prin Piaţa Mare a Sibiului.
Aveam un nou indiciu. Un nou quest!
Să tag-uim steagul cu stema Sibiului din Piaţa Mică, asta după ce îl găseam.
Găsit!
Tag-uit!
Primele!
Pierdut!


Cu toate astea, noi ne-am simţit tare bine!

Probele au fost gândite foarte fain astfel încât evenimentul/concurs a fost dinamic şi antrenant.

Participând ne-am dat seama câtă muncă a fost în spatele proiectului „TAG THE FLAG!” şi cu această ocazie mulţumim tuturor celor implicaţi pentru această experienţă!

Organizatori Tag the Flag Sibiu: Tudor, Monica şi Rareş.

Parteneri: punctedeinteres.ro, www.TiparesteAcasa.ro, Music Pub Sibiu, Sibiu Media Center, Lucas Super Sandwich. Proiect susţinut de Primăria Municipiului Sibiu. Premii oferite de punctedeinteres.ro şi WayteQ.

TAG THE FLAG!

Tag the Flag SIBIU - 25 iunie 2011

Tag the Flag este un eveniment-concurs organizat de trei bloggeri sibieni:

Tudor- http://cemerita.ro ,
Monica- http://monica.obogeanu.com,
Rareş-http://rareshu.wordpress.com)

Evenimentul- concurs urmăreşte descoperirea şi promovarea locurilor şi evenimentelor mai puţin cunoscute din Sibiu şi stabilirea relaţiilor dintre bloggeri.

Prima ediţie Tag the Flag va avea loc sâmbătă 25 iunie, la Sibiu, şi are invitaţi bloggeri din Mediaş, Hunedoara, Alba Iulia şi Sibiu. Fiecare blogger va avea în echipă un coechipier ales dintre cititorii blogului propriu, fie că acesta îi este prieten apropiat, amic sau doar cu ocazia asta îl cunoaşte pentru prima oară. Bloggerul trebuie să-şi aleagă cu atenţie coechipierul pentru că la finish vor ajunge doar echipele care reuşesc să treacă peste toate probele din concurs în timpul maxim stabilit (4h.).

Şi eu particip împreună cu ALINA - prietenă şi cititor cu atribuţii de CTC (Control Tehnic de Calitate) al blogului şi formăm echipa care, cu puţin mai mult noroc, va câştiga, iar în cel mai rău caz promite să se distreze participând la prima ediţie TAG THE FLAG!

Organizatori Tag the Flag Sibiu: Tudor, Monica şi Rareş.

Parteneri: punctedeinteres.ro, www.TiparesteAcasa.ro, Music Pub Sibiu, Sibiu Media Center, Lucas Super Sandwich. Proiect susţinut de Primăria Municipiului Sibiu. Premii oferite de punctedeinteres.ro şi WayteQ.

DESPRE IPOCRIZIE. RECTIFICAREA DE CARTE FUNCIARĂ

Îmi cer scuze iubitorilor jocului de oină pentru faptul că, din punctul meu de vedere, sportul nostru naţional este „ipocrizia”.

Cred că aici se găsesc cei mai mulţi politicieni săraci, dar cu neamuri multe, mărunte şi bogate.
Cei mai mulţi dezvoltatori imobiliari sau oameni de afaceri cu cifră „multă” de afaceri, dar la care alfabetizarea rămâne constant o prioritate.
Cele mai multe femei uşoare, dar care roşesc citind ce scrie pe garduri.
În aceeaşi ordine de idei, cele mai multe blonde care ne învaţă că nu contează cât de înalt este tocul pantofilor, dar nu au fost prinse până la această oră purtând balerini.

Este ţara în care preşedintele arată cu degetul „justiţia”, spunând că „niciodată justiţia vreunui stat al Uniunii Europene nu a făcut atâta rău ţării pentru care lucrează cât a făcut justiţia română", dar omite să precizeze faptul că a promulgat legi de reformă, legi care în mod evident, şi după spusele preşedintelui, NU au, se pare, efect!

Au fost recunoscute de către acelaşi personaj deficienţele pe care justiţia românească referitoare la termenele lungi de judecată, la procedurile de tergiversare a dosarelor, etc.
Păi cum aşa?
Toată vânzoleala produsă de „Mica reformă în justiţie” nu a avut efect?
Ca să vezi!
Nu vă faceţi griji, intrarea în vigoare a noului Cod civil, la data de 1 octombrie 2011 este menită să eficientizeze justiţia, deşi Consiliului Superior al Magistraturii a susţinut şi a propus amânarea pentru anul următor a termenului de intrare în vigoare a Codului Civil şi a celui penal, precum şi a codurilor de procedură!
Ştie el, preşedintele, mai bine!

Revenind la tema ipocriziei şi vorbind despre rectificarea de carte funciară, am să vă supun atenţiei următoarele:

-Potrivit Deciziei nr.5691/2006 a Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, acţiunea în rectificare înscrierilor făcute în cartea funciară este acea acţiune în justiţie prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realităţii făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situaţia juridică reală a unui imobil.
Ea are un caracter subsidiar, este grefată pe o acţiune de fond – acţiune în nulitate sau anularea actului, în simulaţie, în rezoluţiune, etc. şi constă într-o cerere în constatarea nevalabilităţii înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea.

-În aceeaşi ordine de idei, conform Deciziei nr.256/2010 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia civilă, art.33 alin. (1) din Legea nr.7/1996 prevede ca în situaţia în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde în privinţa înscrierii cu situaţia juridică reală se poate cere rectificarea acesteia, prin rectificare înţelegându-se şi radierea înscrierii oricărei operaţiuni susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciara.
Rectificarea înscrierii se poate cere dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă s-a constatat vreuna dintre situaţiile prevăzute de art.34 din lege.
În lipsa unei hotărâri judecătoreşti date în acest sens sau a acordului titularului dreptului înscris, radierea dreptului nu poate fi dispusa unilateral.

Acum…din nou...despre ipocrizie:

Prin cererea introductivă în instanţă, reclamantul solicită anularea şi, în consecinţă, radierea înscrierii dreptului de superficie al pârâtului asupra terenului său.
Dar… potrivit stării de fapt:
- în anul 2008, între cei doi, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, reclamantul având calitatea de promitent-vânzător şi proprietar al terenului, iar pârâtul având calitatea de promitent-cumpărător. Părţile au stipulat în mod expres existenţa acordului COMUN cu privire la dreptul pârâtului de a edifica pe acest teren un ansamblu de locuinţe colective pe numele şi pe cheltuiala sa;

- reclamantul, proprietar al terenului, a dat o „Declaraţie” autentificată, arătându-şi prin aceasta acordul cu privire la: construirea unui complex de locuinţe colective, pe terenul proprietatea sa şi înscrierea noilor construcţii în Cartea Funciară şi la organele fiscale pe numele pârâtului, fără nici o altă intervenţie din partea sa;

- prin Încheierea CF xxx. s-a dispus, înscrierea dreptului de superficie în favoarea pârâtului;

- împotriva încheierii reclamantul a formulat „PLÂNGERE”, plângere care a fost RESPINSĂ ca NETIMBRATĂ, sentinţă pronunţată de Judecătoria Sibiu şi care a rămas definitivă şi irevocabilă;

- reclamantul formulează şi o acţiune comercială prin care a solicitat: obligarea pârâtului să cumpere, prin contract autentic de vânzare-cumpărare, terenul proprietatea sa, în suprafaţă de 6.900 mp, iar în caz de refuz sentinţa să reprezinte act autentic de vânzare-cumpărare, apt de a fi înscris în c.f. şi obligarea pârâtului la plata sumei de x Euro, reprezentând diferenţa de preţ neachitată;

Reclamantul are însă, cel puţin, două probleme:

I. Nu are calitate procesuală activă raportat la dispoziţiilor art.34 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care statuează faptul că:
-orice persoana interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară DACĂ printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existentă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanţă cu situaţia reala actuală a imobilului.

ÎNSĂ, reclamantul NU se prevalează de nici o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în formularea acţiunii, deşi textul legal prevede ÎN MOD EXPRES această condiţie.

NOTA BENE: în speţă reclamantul ar fi putut sau ar fi trebuit să aibă o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care, spre exemplu, s-ar fi constant nulitatea „declaraţiei” autentice, sau s-ar fi admis plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a înscris dreptul de superficie împotriva pârâtului, sau s-ar fi pronunţat rezoluţiunea antecontractului şi evident părţile ar fi fost repuse în situaţia anterioară încheierii acestuia.

II. Faţă de starea de fapt, acţiunea de rectificare a cărţii funciare apare ca fiind inadmisibilă din cauză că reclamantul a solicitat, prin acţiunea comercială, şi executarea antecontractului dintre el şi pârât, prin încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare-cumpărare şi plata diferenţei de preţ.
În aceste condiţii ne întrebăm retoric dacă reclamantul este doar indecis sau se află în eroare?
Şi asta deoarece solicită pe de-o parte executarea antecontractului, iar pe altă parte, pe calea aşa-zisei „acţiuni în rectificare de carte funciară” solicită anularea înscrierii dreptului de superficie în favoarea pârâtului!

Or, în cazul în care reclamantul NU mai este de acord la acest moment cu înscrierea dreptului de superficie, ar fi trebuit să ceară rezoluţiunea antecontractului!
Ce se va întâmpla astfel în cazul în care, spre exemplu, se vor admite ambele acţiuni?!!!
Se va încheia în formă autentică un contract de vânzare-cumpărare, contract prin care pârâtul devine proprietar al terenului şi în consecinţă rectificarea înscrierii în cartea funciară, în sensul anulării înscrierii dreptului de superficie nu mai prezintă interes pentru niciuna dintre părţi.

P.S. Dreptul de superficie: în doctrină s-a pus problema definirii noţiunii de „constructor de bună-credinţă” acesta fiind constructorul care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept, care potrivit legii, îi permite, edificând pe terenul altuia să devină proprietarul construcţiei. Mai mult decât atât, şi potrivit jurisprudenţei în materie, există posibilitatea la care se referă art.492, teza finală din Codul civil, de a fi înlăturată prezumţia dreptului proprietarului terenului asupra construcţiilor de pe teren dacă se dovedeşte că acestea au fost efectuate de altă persoană pe baza unei convenţii care să justifice dobândirea dreptului de proprietate al constructorului asupra construcţiei respective cât şi dreptul său de folosinţă asupra terenului, aceste drepturi concretizând dreptul real de superficie.

Surprize, surprize! Şi despre alte efecte ale crizei

Cred că a spune „surprize plăcute” se poate încadra în categoria pleonasmelor şi asta deoarece „surprizele neplăcute” sunt numite inechivoc ghinioane.
În mod evident sunt fanul surprizelor, dar şi beneficiara, în limite normale, a unor ghinioane.
Am observat însă că ghinionul s-a acutizat pentru cei mai mulţi dintre noi.
Avem oare doar ghinion sau avem ghinion de hoţi şi incompetenţi?

În mod aleatoriu…un exemplu, o „Sentinţă” civilă a Tribunalului Sibiu, din februarie 2011.

Astfel instanţa a fost învestit de către reclamanta AA cu o acţiune de dreptul muncii în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii şi având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata unei indemnizaţii egală cu două salarii medii lunare pe unitate în conformitate cu prevederile art.41, alin.(1) din CCMU (n.n. Contractul Colectiv de Muncă Unic) la nivelul ISC.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său a fost angajat la pârât în funcţia de inspector de specialitate până la data când a intervenit decesul acestuia şi în mod evident a încetat contractul de muncă.
Reclamanta, în calitate de moştenitoare a depus cerere la pârât pentru a i se acorda o indemnizaţie egală cu două salarii medii lunare pe unitate potrivit art.41, alin.(1), lit.A din CCMU la ISC pentru perioada 01.12.2008-30.11.2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii deoarece NU există un refuz de achitare a drepturilor solicitate dar urmează ca plata acestora să fie efectuată cu respectarea disciplinei financiare aplicată instituţiilor publice.

Pârâtul a arătat că la momentul încheierii contractului colectiv de muncă aplicabil în instituţie, aceasta era finanţată din venituri proprii (extrabugetare). Prin intrarea în vigoare a Legii nr.329/2009 pârâtul s-a reorganizat prin reducerea numărului de posturi şi prin schimbarea regimului de finanaţare şi a trecut de la finanţare extrabugetară la finanţare integrală de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Pârâtul nu mai are ca atare fonduri la dispoziţia sa pentru plata drepturilor solicitate.
Pârâtul a subliniat că în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010 în forma aprobată de ordonatorul principal de credite NU au fost prevăzute fonduri cu destinaţia solicitată. Pârâtul arată că a comunicat reclamantei răspunsul acestei instituţii în care a făcut trimitere la prevederile art.14, alin.(3) din Legea finanţelor publice nr.500/2002 potrivit cărora nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.

Instanţa reţine următoarele:
"În baza Ordinului nr.361 din 03.06.2010 emis de pârât a încetat contractul individual de muncă al soţului reclamantei care a deţinut funcţia de inspector de specialitate la Inspectoratului Teritorial de Construcţii Centru începând cu data de 23.05.2010, urmare a decesului acestuia, temeiul legal al încetării raportului juridic de muncă fiind art.56, lit.a din Codul Muncii. Reclamanta a depus la dosar actele de stare civilă pentru justificarea calităţii procesuale active.
Potrivit art.41, alin.(1), lit.a din CCMU la nivelul ISC pentru perioada 01.12.2008-30.11.2009 în cazul decesului salariatului se acordă un ajutor familiei de două salarii medii lunare pe unitate, iar potrivit art.2, alin.(2) din acest contract (CCMU) dacă niciun dintre părţi NU denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.

Contractele colective de muncă reprezintă legea părţilor iar clauzele stipulate în conţinutul acestora sunt obligatorii pentru părţi.
La momentul la care prăţile au negociat clauzele acestui act juridic, angajatorul era finanţat din venituri proprii care aveau o natură extrabugetară. Potrivit art.30 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, „Contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuiele ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugete”.
Chiar dacă contractul colectiv de muncă şi-a prelungit valabilitatea pe legi (de drept) având în vedere prevederea cuprinsă în art.2, alin.(2) din contract, instanţa constată că acest contract s-a încheiat în condiţii ce permiteau pârâtului angajator, partener social să negocieze clauzele ce urmau să fie cuprinse în conţinutul contractului colectiv de muncă deoarece se autofinanţa, or, astăzi, în situaţia în care sursa de finanţare s-a schimbat clauzele pot fi negociate numai în limita bugetelor aprobate de ordonatorul principal de credite deoarece finanţarea este de natură bugetară.
Prin Legea nr.329/2009 s-au instituit măsuri care au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Memorandumul de înţelegere din Comunitatea Europeană şi România, încheiat la Bucureşti şi Bruxelles la data de 23 iunie 2009 şi din Acordul stand-by încheiat între România şi Fondul Monetar Internaţional (art.2) printre măsurile dispuse de legiuitor fiind şi cea cuprinsă în art.3, lit.f care se referă la schimbarea regimului de finanţare a unor autorităţi sau instituţii publice, prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi finanţarea cheltuielilor de la bugetul de stat. Ori, în acest context finanaciar, schimbându-se condiţiile de finanţare, pârâtul nu mai poate acorda drepturile solicitate de reclamantă deoarece nu are alocaţii bugetare iar prevederea legală este imperativă în sensul că, contractele colective de muncă se vor negocia numai în limitele şi condiţiile stabilite de lege.
Faţă de cele ce preced, instanţa constată ca neîntemeiată acţiunea şi pe cale de consecinţă o va respinge."


Pardon? Puteţi, vă rog să repetaţi?!

10 MOTIVE pentru care avem ghinion de incompetenţi:

1. Reţinând că reclamanta solicită în mod temeinic şi legal plata drepturilor salariale pevăzute de contractul colectiv de muncă şi reţinându-se, de asemenea, că acest contract produce efectele prevăzute de lege, DAR RESPINGÂND ACŢIUNEA, instanţa a soluţionat "cauza"?

2. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie: ar fi fost „pertinentă” aceeaşi motivare şi în cazul în care pârâtul ar fi fost un angajator „privat”?. Se poate reţine faptul că „pârâtul datorează suma de X lei, dar nu are bani din cauza crizei financiare?”

3. Având în vedere faptul că bugetul unei instituţii se configurează şi se aprobă înainte de începerea anului financiar, care ar fi fost şansele să fie cuprinse fonduri pentru astfel de situaţii?

4. În condiţiile în care dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de zile, de ce tribunalul nu a admis acţiunea, urmând ca, EVENTUAL fondurile necesare să fie prinse în bugetul pe anul următor în baza unui titlu executoriu?

5. S-au abrogat dispoziţiile cu privire la rolul activ al judecătorului? Dispoziţiile potrivit cărora judecătorul trebuie să pună în vedere părţilor să-şi precizeze cererea, eventual şi împotriva ordonatorului principal de credite?

6.Sintagma "se vor negocia", nu desemnează tocmai faptul că ÎN VIITOR, contractele colective muncă se vor negocia numai în limitele şi condiţiile stabilite de lege?

Mai sunt 4 punte de completat... sau mai multe...sugestii?