După o lungă şi benefică pauză, lucrurile par să sară (de) la locul lor.
NU a fost exhaustiv cel care a spus că numai lucrurile bune se termină la un moment dat.
Există şi încheieri aşteptate şi sărbătorite.
Se recunosc uşor, pentru că sunt însoţite întotdeauna de soare, fie că nu vorbim doar de sfârşitul iernii, fie că da.
Proiectele terminate rămân preferatele mele, aşa cum numai poveştile încheiate râmân de amintit.
Un articol ... pentru început
CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. BILET LA ORDIN. EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII CONTESTAŢIEI LA EXECUTARE
(Judecătoria Sibiu, Sentinţa civilă nr. XXXX/2009)
Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare, formulate în baza dispoziţiilor art.399, alin.(1) şi urm. din Codul de procedură civilă împotriva executării silite începute prin proprire, prin Somaţia din 10 februarie 2009. Contestatoarea debitoare S.C. NI S.R.L., în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. HSC S.R.L., a solicitat Judecătoriei Sibiu să dispună anularea tuturor formelor de executare începute împotriva sa ca fiind nelegale, învederând totodată faptul că: în baza contractului de prestări de servicii încheiat între părţi la data de 25 iunie 2008, debitoarea a emis un B.O. cu titlul de garanţie pentru plata preţului stabilit în contract, intimata creditoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi prin urmare obligaţia de plată a contestatoarei nu are corespondent contractual, iar vis-a-vis de forma titlului a fost precizat faptul că nu este completat beneficiarul respectivului bilet la ordin. Intimata creditoare a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare.
Instanţa, ulterior punerii în discuţia părţilor, a admis excepţia invocată, statuând că potrivit art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Astfel s-a considerat că, dacă prima condiţie, referitoare la titlul executoriu care să nu fie o hotărâre judecătorească este îndeplinită, cea de-a doua nu este însă, aplicabilă întrucât există dispoziţii legale speciale şi exprese care arată „care este calea de atac împotriva executării silite a biletului la ordin”. În consecinţă, instanţa a constatat că formele de executare silită efectuate în baza unui bilet la ordin pot fi contestate numai pe cale opoziţiei la executare, în baza art.62 din Legea nr.58/1934, în cadrul opoziţiei putând fi invocate apărări de fond cu privire la valabilitatea titlului executoriu sau alte apărări legate de raporturile contractuale dintre părţi şi de executarea sau neexecutarea obligaţiilor reciproce.
Ori, potrivit considerentelor instanţei, excepţia de neexecutare a contractului reprezintă o excepţie personală care trebuia invocată pe calea opoziţiei la executare, nefiind în consecinţă admisibil a fi examinată în cadrul contestaţiei la executare, motiv pentru care instanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare. Sentinţa Judecătoriei Sibiu a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia Tribunalului Sibiu, din 2 iulie 2009, decizie prin care a fost respins recursul formulat de către debitoare.
NOTĂ
A. Aspecte teoretice şi legislative
În primul rând, trebuie să reţinem ca pertinente câteva dintre considerentele Judecătoriei Sibiu, respectiv cele referitoare la dispoziţiile art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă[1]
Însă, ne distanţăm de considerentele sentinţei Judecătoriei Sibiu cu privire la incidenţa dreptului cambial în lipsa îndeplinirii formalităţilor specifice pentru valorificarea titlurilor de credit, proprii dreptului cambial şi, de asemenea, cu privire la calificarea excepţiei invocate ca fiind „a inadmisibilităţii contestaţiei la executare”.
B. Comparaţie între opoziţia de executare şi contestaţia la executare
Posesorul titlului, în speţă creditorul, are posibilitatea, în cazul în care debitorul nu onorează titlul de credit la scadenţă, conform dispoziţiilor legale, fie să intenteze o acţiune cambială prin care să obţină o hotărâre judecătorească asupra titlului neplătit, fie să procedeze la executarea cambială, dispoziţii care aşa cum am mai precizat deja sunt aplicabile şi în cazul biletului la ordin. Ulterioară învestirii cu formulă executorie a titlului de credit, executarea acestuia va începe printr-o somaţie care se va face conform regulilor de procedură în materia executării silite şi care cuprinde: transcrierea exactă a cambiei, respectiv a biletului la ordin, precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorată. Etiologic, debitorul este ţinut, ca în ter-men de cinci zile de la primirea somaţiei să formuleze opoziţie la executare.[4]
Considerăm că somaţia de executare, precede executarea silită, iar scopul ei principal, este transformarea cambiei, sau a biletului la ordin, dintr-un titlul executoriu provizoriu, într-un titlu definitiv, prin nefacerea opoziţiei în termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opoziţiei. Dar ce se întâmplă când somaţia de executare reglementată de dispoziţiile speciale nu a fost formulată de către creditor? Subzistă atunci, oare, obligaţia debitorului de a formula opoziţia la executare? Din punctul nostru de vedere, răspunsul la cea de-a doua întrebare este unul negativ. Este din păcate grav, faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de formalismul specific dreptului cambial atunci când a considerat „Somaţia din 10.02.2009” ca fiind somaţiune de executare, în sensul dispoziţiilor art.62 din LCBO. În acelaşi registru se încadrează şi lipsa oricăror considerente sau constatări ale instanţei cu privire la condiţiile imperativ determinate de lege care trebuie îndeplinite de către somaţiunea de executare. Despre respingerea recursului orice observaţie apare ca fiind redundantă. Potrivit dispoziţiilor legale citate, momentul din care curge termenul de cinci zile în care debitorul poate formula opoziţia cambială coincide cu primirea somaţiei de executare, neavând relevanţă în această materie comunicarea făcută de către creditor. Cu alte cuvinte, dacă creditorul nu a trimis sau formulat o astfel de somaţie cambială, debitorul nu poate formula şi mai precis nu are împotriva la ce să formuleze opoziţie cambială, ştiut fiind că titularul proceselor cambiale este numai creditorul, respectiv posesorul titlului de credit.
Or, în sensul dispoziţiilor art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă şi în lipsa primirii unei somaţiuni de executare, considerăm că debitorul poate invoca în cadrul contestaţiei la executare, apărări specifice raportului de fond dintre părţi.
C. Excepţia inadmisibilităţii
Calificarea excepţiei intimatei creditoare de către instanţa de ju-decată ca fiind „excepţia inadmisibilităţii”, apare din perspectiva noastră ca fiind greşită deşi, în doctrină, s-a încercat o fundamentare teroretică a inadmisibilităţilor, ca fiind mijloace specifice, cu trăsături proprii, deosebite atât de apărările de fond, cât şi de excepţiile de procedură, prin intermediul cărora pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acţiunii reclamantului, declarând-o inacceptabilă şi susţinând că instanţa nu poate examina cererea ce i s-a supus.
Achiesăm însă, opiniei potrivit căreia încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inadmisibilităţilor este artificială întrucât acestea sunt de fapt exemple de excepţii procesuale, ce au ca punct comun o anumită soluţie pe care o va pronunţa instanţa, în cazul admiterii lor, anume de a respinge cererea ca inadmisibilă. Deci, noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta, respectiv o anumită modalitate de respingere a cererii.[7]
Chiar păstrând raţionamentul instanţei de judecată, respectiv faptul că debitoarea contestatoare nu a formulat în termen opoziţia la execu-tare şi astfel nu mai poate formula apărări de fond pe altă cale, respectiv pe cale contestaţiei la executare, ni se pare într-adevăr artificială punerea în discuţie a excepţiei inadmisibilităţii în condiţiile în care decăderea este sancţiunea naturală într-un asemenea ipotetic caz. Conform dispoziţiilor art.103, alin.(1) din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dis-pune altfel, sau când partea devedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Cu alte cuvinte, este vorba despre pierderea unui drept procedu-ral neexercitat în termenul legal peremptoriu şi în consecinţă, în speţa dedusă judecăţii, despre excepţia decăderii debitoarei din drepturile sale legale.[8]
D. Soluţia propusă
În speţa dedusă judecăţii, continuând raţionamentul instanţei, însă cu amendamentul constatării lipsei primirii somaţiunii de executare sau a caracterului neregulat al acesteia, soluţia propusă este cea statuată de dispoziţiile pct.320, lit.j din Normele-cadru B.N.R., potrivit cărora: neîndeplinirea comunicării somaţiei...atrage nulitatea acesteia, cu toate consecinţele care decurg atât în ceea ce priveşte formele de executare pe baza unei astfel de somaţii, cât şi în ceea ce priveşte durata prescripţiei care se întrerupe numai printr-o executare valabilă. Din aceste considerente, urmează ca instanţa să admită contestaţia la executare formulată de către debitoare întrucât executarea silită începută prin proprire împotriva sa, în baza unui B.O, în lipsa comunicării somaţiunii de executare este lovită de nulitate absolută.
[1] În acelaşi sens, a se vedea Decizia nr.XV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, potrivit căreia, în aplicarea dispoziţiilor art.400 şi ale art.402 din Codului de procedură civilă, „judecătoriei îi revine competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulate împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, iar competenţa de soluţionare a contestaţiei privind înţelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicţional revine, după caz, instanţei comerciale sau organului jurisdicţional care a pronunţat hotărârea ce se execută”;
[2] Potrivit dispoziţiilor art.62 şi art.63 raportate la art.106, alin.(1) din Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în „Monitorul Oficial” nr.100 din 1 mai 1934, cu modificările şi completările uterioa-re, precum şi pct.320, lit.k şi pct.321 din Normele-cadru ale Băncii Naţionale a României nr.6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin, publicate în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.119 bis din 14 iunie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;
[3] În ceea ce priveşte executarea cambială, respectiv în ceea ce priveşte posibilitatea creditorului cambial de a pro-ceda la executarea cambială împotriva debitorului care nu onorează, la scadenţă, cambia, are o deosebită, dar indirectă, relevanţă Decizia nr.4/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre pronunţată în urma admiterii recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art.3741 din Codul de procedură civilă, cu privire la învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi a cecului, care au valoare de titluri executorii pentru capital şi accesorii, conform dispoziţiilor legii. Înalta Curte a statuat, în considerentele deciziei, faptul că dreptul cambial constituie un sistem propriu, solemn şi formal, atât pentru formarea cambiei, biletului la ordin sau cecului, cât şi în ceea ce priveşte realizarea creanţei cambiale, iar autonomia sa este manifestă atât în sfera lui de aplicare, cât şi în prioritatea şi exclusivitatea incidenţei sale faţă de dreptul comun, în speţă Codul de procedură civilă...Caracterul exclusivist, derogatoriu şi special al dreptului cambial faţă de dreptul comun, în speţă art. 3741 din Codul de procedură civilă, impune aplicarea principiului «specialia generalibus derogant», având în vedere că prioritatea incidenţei dreptului cambial este strict condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi specifice pentru valorificarea titlurilor de credit şi că executarea cambială constituie un sistem executor unitar, propriu dreptului cambial, între condiţiile şi formalităţile acesteia figurând şi învestirea cu formulă executorie în instanţă. Decizia ante-menţionată a fost publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.381 din 4 iunie 2009;
[4] Potrivit dispoziţiilor pct.320, din normele-cadru raportat la art.62 din LCBO;
[5] Pentru amănunte, a se vedea S.D.Cărpenaru, Drept comercial român, Ediţia a VIII-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p.601 şi urm., precum şi I.Schiau, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.545 şi urm.;
[6] În acest sens, a se vedea D.Radu, G.Popescu, Aspecte teoretice şi practice ale excepţiei de inadmisibilitate în procesul civil, în „Revista Română de Drept”, nr.9/1987, pr.45 şi urm.;
[7] Pentru amănunte, a se vedea V.M.Ciobanu, G.Boroi, Probleme privind excepţiile procesuale, în „Dreptul”, nr.9-12/1990, p.151 şi urm.;
[8] Potrivit art.62 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, opoziţia la executare poate fi intentată în termen de 5 zile de la data primirii somaţiei de executare de către debitor, iar nu de la data comunicării actului de procedură, or, din moment ce somaţia de executare a fost afişată pe uşa contestatorului cât timp acesta se afla în perioada concediului legal de odihnă înseamnă că nu a luat cunoştinţă de aceasta şi trebuie analizată cererea de repunere în termen. Prin recursul formulat, contestatoarea a învederat faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt nelegale întrucât comunicarea somaţiei de executare a încălcat prevederile art.92 din Codul de procedură civilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul având în vedere dispoziţiile art.387 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care stabilesc obligaţia emiterii unei somaţii, pentru ca executorul judecătoresc să poată începe executarea raportate la dispoziţiile art.90-95 din Codul de porcedură civilă, potrivit cărora comunicarea actelor de procedură trebuie să respecte dispoziţiile art.90-95 din Codul de procedură civilă. În aceeaşi masură, instanţele au evitat analiza textului art.62 din Legea nr.58/1934, care stabileşte că termenul de 5 zile curge de la primirea somaţiei de către debitor, iar nu de la comunicarea actului de procedură. În acest sens, a se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sec. com. dec.nr. 3577/ 2004;
