CERERE DE REPUNERE ÎN TERMENUL DE DECLARARE A CREANŢEI. EXIGENŢE

Trăim vremuri complicate, încâlcite, încurcate.

Probabil că nu au fost niciodată simple, dar memoria mea este limitată la contemporaneitate.
Exigenţe. Multe. 
Atunci când este un concept pozitiv, exigenţa impune o competiţie perpetuă şi cu noi înşine.
Câteodată însă exigenţa este de fapt o aberaţie, o deviaţie.  
O încercare ineptă de a standardiza comportamentul uman.

Dacă tot veni vorba...
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 5218 din 11 iunie 2012 

Prin sentinţa civilă nr. 4826 din 28.09.2011 a Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea de repunere în termenul de declarare a creanţelor formulată de creditorul B.T., în contradictoriu cu SC C.I.F.F. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă „T.M.C.”, şi în consecinţă s-a dispus înscrierea creditorului B.T. în tabelul creanţelor debitoarei SC C.I.F.F. SRL cu suma de X lei, creanţă garantată.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Comercial Cluj a considerat că în conformitate cu prevederile art.103 alin.2 Cod procedură civilă, neîndeplinirea unui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Astfel, prin Sentinţa Comercială nr.x/2010 s-a dispus, la cererea debitoarei, respectiv S.C. CI.I.F.F. S.R.L, deschiderea procedurii generale a insolvenţei, termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor fiind stabilit pentru data de 3 februarie 2011, stabilindu-se în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a proceda la notificarea debitoarei şi a tuturor creditorilor pentru a li se aduce la cunoştinţă deschiderea procedurii şi pentru declararea eventualelor creanţe împotriva averii debitoarei.
După cum în mod expres prevăd dispoziţiile art.61 din Legea nr.85/2006, notificarea tuturor creditorilor se face în baza listei depusă de debitor în conformitate cu prevederile art.28, alineatul 3 statuând asupra faptului că notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă, publicându-se totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă.
La dosarul cauzei, administratorul judiciar a depus dovada privind notificarea deschiderii procedurii şi a termenelor stabilite de judecătorul sindic în conformitate cu prevederile art.62 din Legea nr.85/2006 în Buletinul procedurilor de insolvenţă nr. 579/17.01.2011 si prin ziarul Monitorul de Cluj din 13.01.2011.

Creditorul B.T. a formulat cererea de repunere în termen la data de 20 aprilie 2011, împreună cu declaraţia de creanţă.
Motivul invocat de creditoare pentru admiterea cererii de repunere în termen îl constituie faptul că nu a fost notificată de administratorul judiciar cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei, împrejurare considerată de creditoare ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa sa care ar fi împiedicat-o să formuleze declaraţie de creanţă.
Legiuitorul a înţeles să permită repunerea în termen în situaţia în care partea interesată a fost decăzută din dreptul de a mai îndeplini un act de procedură doar în acele situaţii în care dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să îndeplinească acel act. 
Astfel, creditorul  beneficiar al unui drept de ipotecă asupra unor terenuri proprietatea debitoarei, trebuia să se găsească în lista creditorilor societăţii, listă care trebuia să fie depusă de către debitoare, cu atât mai mult cu cât deschiderea procedurii insolvenţei s-a făcut la cererea acesteia. Astfel, prin depunerea incompletă a listei creditorilor, debitoarea a cauzat acestora un prejudiciu prin exercitarea cu rea credinţă a prerogativelor sale procesuale, căci dacă nu s-ar repune aceşti creditori în termen s-ar ajunge la situaţia în care debitoarea, în mod deliberat, să influenţeze componenţa tabelului de creanţe.
Conform art.103 Cod procedură civilă, neîndeplinirea unui act în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedeşte că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa, situaţie în care actul de procedură se va împlini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării. Mai mult, creanţa creditorului este garantată cu o ipotecă de rang I, astfel încât administratorul/lichidatorul judiciar ar fi putut afla cu uşurinţă despre existenţa acestui creditor şi să procedeze la notificarea lui.

Având în vedere faptul că soluţionarea somaţiei de plată formulată de către creditor a fost suspendată la termenul din 12 aprilie 2011, iar cererea de repunere în termen a fost formulată la 20 aprilie 2011, înăuntrul termenului de 15 zile, judecătorul sindic a reţinut că citarea acestui creditor nu s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin.3 şi art.61 din Legea nr.85/2006, deoarece creditoarea nu a fost notificată, astfel încât creditoarea nu a putut să ia cunoştinţă de faptul că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura insolvenţei şi nu a putut formula astfel, în termen, cerere de admitere a creanţei.
În ceea ce priveşte creanţa invocată de către creditoare, judecătorul sindic a reţinut că aceasta este întemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs creditorul C.R., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei comerciale din data de 28.09.2011 in sensul respingerii cererii de repunere a intimatului B.T. in termenul de inscriere la masa credala a debitoarei, precum si a cererii pentru inscrierea intimatului la masa credala cu suma de 200.000 Euro (847.100 lei), cu obligarea intimatului B.T. la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, arată că sentinta comercială recurată a fost dată cu aplicarea greşită, deoarece: intimatul nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitoarei S.C. C.I.F.F. S.R.L., în evidentele acestei societăţi neexistând vreo dovadă cu privire la creditarea societăţii ori aducerea în patrimoniul acesteia, indiferent în ce mod, a sumei de 200.000 Euro la care face referire intimatul prin cererea de înscriere în tabelul creanţelor debitoarei. Prin completarea motivelor de recurs, creditorul C.R. a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art.103 din Codul de procedură civilă.

Curtea de Apel Cluj, analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, a dispoziţiilor art.304 şi art.304, ind.1 şi art.312 alin.1 C.proc.civ., a admis recursul, a modificat sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de repunere în termenul de declarare a creanţelor şi a respins cererea de admitere a creanţelor creditorului B.T. ca tardivă, sens în carea reţinut următoarele argumente:
Pentru a dispune repunerea creditorului B.T. în termenul de declarare a creanţei, judecătorul sindic a reţinut că debitoarea a depus o listă incompletă a creditorilor săi, cauzându-le acestora cu rea – credinţă un prejudiciu şi influenţând astfel, deliberat, componenţa tabelului de creanţe.
Curtea constată neîntemeiate aceste argumente, pornind de la împrejurarea necontestată că intimatul - creditor nu s-a regăsit pe lista prevăzută la art.28 alin.1 lit.c din Legea 85/2006 comunicată de debitoare administratorului judiciar. Faţă de dispoziţiile lipsite de echivoc ale art.61 alin.1 care impun administratorului judiciar a trimite notificări numai către creditorii menţionaţi în lista depusă de debitor, este irelevant că din contabilitatea debitoarei ar fi rezultat presupusa calitatea intimatului de creditor, administratorul judiciar nefiind obligat a verifica asemenea aspecte, sau că debitoarea ar fi omis în mod deliberat să menţioneze anumiţi creditori.
În cuprinsul legii insolvenţei, legiuitorul a prevăzut numeroase reguli care să ducă la desfăşurarea cu celeritate a procedurii insolvenţei, printre care publicarea actelor de procedură, a convocărilor şi a notificărilor într-o publicaţie de specialitate (mijloc de publicitate care respectă dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, mai mult, accesul la informaţiile cu privire la starea de insolvenţă era gratuit) precum şi termenele de regulă scurte în care să se îndeplinească anumite acte şi să se deruleze fazele procedurii.
De asemenea, legiuitorul a intenţionat ca acei creditori care nu îşi manifestă intenţia de a participa la procedură cu respectarea termenelor şi condiţiilor legii speciale să piardă dreptul de a-şi realiza creanţele ulterior închiderii procedurii, iar pentru creditorii care nu au depus cererea în termenul prevăzut de art.62 alin.1 lit.b a instituit sancţiunea decăderii din acest drept, cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu nerespectarea art.7 (art.76 din lege).
Curtea constată că notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu respectarea art.7 alin.1 şi 3, respectiv prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) şi fără a fi notificat creditorul B.T. în conformitate cu dispoziţiile C.proc.civ., întrucât, aşa cum s-a reţinut anterior, nu a fost identificat în lista depusă de debitoare.
În aceste condiţii, nu poate fi reţinut ca o împrejurare mai presus de voinţa intimatului care să justifice repunerea în termenul de declarare a creanţei faptul că, în calitate de creditor al unei societăţi comerciale, nu a avut diligenţa necesară să consulte publicaţia de specialitate din care să afle situaţia debitoarei sale.  
Nu subzistă argumentul că, dacă nu s-ar repune în termen aceşti creditori, debitoarea ar putea astfel să influenţeze componenţa tabelului de creanţe, deoarece, la rândul lor, şi creditorii au obligaţia de a urmări realizarea creanţelor pe care le deţin cu respectarea legii speciale, şi, mai mult, nici presupusa rea – credinţă a debitoarei nu constituie, în speţă, o împrejurare care să se încadreze în dispoziţiile art.103 C.proc.civ. 

Deci... exigenţă pentru creditor: să verifice periodic BPI-ul pentru a verifica situaţia debitorilor săi.
Exigenţă pentru debitor: niciuna.

IMPLICAŢIILE MAJORE ALE IPOCRIZIEI. DREPTUL LA IMAGINE

Ipocrizia. Definiţia preferată fiind simularea virtuţii.

Din punctul meu de vedere una dintre implicaţiile majore ale ipocriziei este criza de personaje negative.
Nimeni nu este dispus să fie personajul negativ.
Numai Făt-Frumos sau /şi Ileana Cosânzeana.
Zmeul a murit de plictiseală, suferinţă cauzată de nebăgare-în-seamă şi lipsă acută de adepţi.
Mi se pare foarte curios cum, cel puţin faţă de ceilalţi, fiecare dintre noi refuză să recunoască că a greşit şi dacă cumva totuşi (s-) a greşit atunci întotdeauna există circumstanţe atenuante.
Zmeul nu are circumstanţe atenuante. Nu contează motivele pentru care nu „împrumuta” merele de aur lui Făt-Frumos sau pentru care o lipsea de libertate (în mod ilegal) pe Cosânzeana.
Cumva am ajuns să cred că dacă am îndepărta ipocrizia, simularea vreunei sau altei virtuţi, Zmeul ar zâmbi recunoscător.
Nu ştiu de unde vine această necesitate de a simula virtutea.
Până la urmă nu ar trebui să fie nimic greşit sau ruşinos în urmărirea propriului interes. Vrerea!
Nu văd însă rostul calului alb plimbat de căpăstru sau al cosiţelor împletite.
Zmeul există! Nu mă credeţi?Am fost deconspirată.
Atunci…
„Considerat în trecut o fiinţă fabuloasă, asemănătoare dragonilor sau trolilor, zmeul şi-a dovedit în ultima vreme, graţie celor mai bine de douăzeci de exemplare capturate vii şi a numeroaselor fosile, realitatea biologică.” – Mircea Cărtărescu , Enciclopedia Zmeilor.

Revenind la dreptul la imagine... la dreptul la propria imagine, răspunderea civilă delictuală şi condiţiile acesteia este relevantă Decizia nr.223A din 15.12.2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a Civilă şi Pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuală.

Astfel, prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta J.M. a chemat în judecată pe pârâta SC C.M. SRL, solicitând recunoaşterea drepturilor sale de a autoriza utilizarea portretului şi constatarea încălcării acestor drepturi de către pârâtă, prin publicarea în ziarul Can Can şi pe site-ul web aflat la adresa www.cancan.ro a fotografiei care o reprezintă; înlăturarea fotografiilor care conţin portretul reclamantei publicate pe site-ul aflat la adresa menţionată; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor estimate provizoriu la valoarea de 300.000 euro, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei prin încălcarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii în valoare de 1000 RON/zi de întârziere în executarea sentinţei pronunţate; publicarea sentinţei pronunţate în doua ziare de largă răspândire pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.

Reclamanta a arătat că în numărul din 28 iulie 2008, pârâta a publicat articolul "mama vitrega a A.M. - Ameninţată cu moartea de fostul iubit", în cadrul căruia a fost inclusa fotografia sa  deşi nu este în relaţii de rudenie cu A.M. sau alt membru de familie, lucrând o perioada pentru aceasta. Din cuprinsul articolului reiese ca portretul reclamantei a fost utilizat pentru a se da credibilitate textului, iar după o săptămâna pârâta a publicat un alt articol "Fostul iubit al mamei vitrege al A.M. - Am lăsat-o pentru ca îi plăceau cârciumile si bărbaţii", afirmaţiile pârâtei aducând o grava atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantei.
Reclamanta a arătat ca pârâta a încălcat drepturile prevăzute la art. 88 din legea dreptului de autor, prin utilizarea fotografiei care o reprezintă (utilizarea unei opere care conţine un portret necesita consimţământul persoanei reprezentate în acel portret), fără ca reclamanta să-şi dea consimţământul pentru publicarea uneia dintre cele două fotografii utilizate de către pârâta în revista şi pe site, aceste dispoziţii coroborându-se cu dispoziţiile art.30 alin.6 din Constituţia României (libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine), fiind statuat de Curtea Constituţională că libertatea de exprimare nu poate fi înteleasa ca un drept absolut.
Reclamanta a arătat de asemenea că publicarea abuzivă a fotografiilor continând portretul său şi menţinerea acestora pe site-ul sau au adus o atingere gravă imaginii sale, demnităţii, onoarei şi reputaţiei sale, precum şi dreptului la viaţă privată, întrucât fotografiile conţin imaginea sa în cadrul desfăşurării unei activităţi care ţine exclusiv de sfera vieţii private. 

Între prejudiciul cauzat şi fapta ilicită a pârâtei există o legatură de cauzalitate, întrucât utilizarea unei fotografii care conţine imaginea unei persoane impune acordul acesteia, în speţă neexistând acest acord, iar pârâta nu poate invoca situaţiile prevazute la art.88, alin. 3, caz în care nu este necesar consimtamântul persoanei reprezentate (în cazul unei opere care contine portretul unei persoane general cunoscute, daca portretul a fost executat cu ocazia activitatilor sale publice sau al unei persoane a carei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezinta o adunare sau manifestare publică).
În cauză există şi vinovăţia pârâtei, având în vedere modul în care au fost realizate fotografiile reclamantei, fără cunoştinţa sau acordul acesteia.
Dispoziţiile art.139 din Legea nr.8/1996 prevăd în mod expres posibilitatea titularilor drepturilor încălcate de a pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, iar în cauza pârâta a produs o încălcare în mod abuziv şi cu rea credinţă a dreptului la imagine.
Per a contrario, s-a susţinut că reclamanta nu are calitatea de titular al vreunui drept de autor sau drept conex dreptului de autor sau de titular al dreptului patrimonial exclusiv de a autoriza utilizare a operei, aşa cum se prevede expres la art. 12 si art. 13, prin acţiune încercându-se extrapolarea conţinutului art. 88, denaturându-se sensul foarte clar al dispoziţiilor privind necesitatea consimţământului persoanei reprezentate în opera fotografică. Acesta s-a interpretat greşit în sensul existentei în patrimoniul persoanei reprezentate în portret a unui drept de autorizare a utilizării operei, în contradicţie flagranta cu dispoziţiile art. 13, care prevăd expres că drepturile patrimoniale de utilizare aparţin exclusiv autorului. Condiţia existentei consimţământului persoanei conţinute de portret prevăzuta la art. 88 din Legea nr. 8/1996 este expresia protecţiei legale de care beneficiază dreptul la propria imagine, consfinţit şi garantat de Constituţie şi a cărui nesocotire atrage răspunderea civilă sau penală întemeiata pe dispoziţiile de drept comun, dar nu pe dispoziţiile speciale din Legea nr. 8/1996 de la art. 139.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că în revista Cancan şi pe site-ul ziarului au apărut două articole referitoare la E.M., mama vitrega a vedetei A.M., textul fiind însoţit de o poza primită de la un corespondent local, conţinând imaginea despre care reclamanta susţine ca o înfăţişează. Reclamanta nu a considerat util, anterior promovării acţiunii, să solicite redacţiei cotidianului rectificarea erorii strecurate, conform dispoziţiilor art.72 - 75 din Legea nr. 3/1974 rep., legea presei, susţinând că i s-au adus grave prejudicii şi solicitând despăgubiri şi daune cominatorii, în realitate rec1amanta urmărind o îmbogăţire fără justă cauză şi denaturând sensul răspunderii civile delictuale, menita a acoperi o pagubă şi nu a asigura un câştig.
Mai mult decât atât, în speţă existenţa prejudiciului ar trebui să se traducă prin crearea unei imagini defavorabile reclamantei, prin prezentarea unor fapte care nu corespund realităţii, scoaterea la iveală a unor fapte, acte afirmaţii ale reclamantei care ar putea-o expune unei sancţiuni civile, penale sau de altă natură, ori oprobriului public, defăimarea reclamantei prin interpretarea unor fapte cu rea credinţă şi cu scopul de a o discredita în opinia publică, dar în speţă s-a publicat un articol care nu se referea la reclamantă, solicitându-se în schimb o valoare exorbitantă, deşi niciuna dintre persoanele din articol nu se identifica cu reclamanta, iar imaginea în care este surprinsă aceasta nu este de natură a-i aduce atingere vieţii private, demnităţii, onoarei sau reputaţiei. Practica judiciară constanta în materia delictelor de presă este în sensul că simplul fapt al publicării unor fotografii nu este de natura să aducă atingere vieţii private a unei persoane, dar ceea ce poate crea un eventual prejudiciu este textul articolului, iar cuantumul sumei solicitate trebuie sa aibă un efect strict compensatoriu, de vreme ce răspunderea civila delictuală are o funcţie reparatorie, iar nu punitivă.
Fapta ilicita nu există, întrucât publicarea fotografiei reclamantei alături de articolele care se refereau la dna E.M. s-a făcut din eroare, şi nu pentru a se da credibilitate articolelor, nefiind îndeplinita nici legătura de cauzalitate, atâta timp cât articolul nu se refera la reclamanta iar imaginea publicată nu este de natura a-i aduce atingere vieţii private. De asemenea, nici condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită în cauză, buna credinţa a pârâtei fiind evidentă, atâta timp cât aceasta, deşi nu a fost sesizata anterior depunerii cererii de chemare în judecata, a retras imediat de pe site poza incriminată, neexistând nici o clipa intenţia de discreditare a reclamantei sau de dezinformare a cititorilor. 

 
În consecinţă, tribunalul a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 88 din Legea nr.8/1996 modificată, pretenţiile reclamantei cu privire la constatarea încălcării dreptului său şi cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor şi a daunelor cominatorii nefiind întemeiate. Tribunalul a înlăturat susţinerile acesteia şi a respins acţiunea reclamantei J.M. ca neîntemeiată.
 

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului formulat, schimbarea în totalitate a sentinţei civile pronunţate, iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecata formulate. 
Analizând materialul probator administrat în cauza, prin raportare la motivele de apel si apărările intimatului, Curtea a constatat fondat apelul pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art.88 Legea nr.8/1996: "(1)Utilizarea unei opere care conţine un portret necesită consimţământul persoanei reprezentate în acest portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproducă sau sa o utilizeze fără consimţământul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani după moartea persoanei reprezentate. (2) În lipsa unei clauze contrare, consimţământul nu este necesar dacă persoana reprezentata în portret este de profesie model sau a primit o remuneraţie pentru a poza. (3) Consimţământul prevăzut la alin. (1) nu este necesar pentru utilizarea unei opere care conţine portretul: a) unei persoane general cunoscute, dacă portretul a fost executat cu ocazia activităţilor sale publice; b) unei persoane a cărei reprezentare constituie numai un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică."
În speţă, este de necontestat că a fost publicat portretul reclamantei în revista pârâtei, fără ca reclamantei sa i se fi cerut acordul, astfel ca se verifica ipoteza prevăzută de art.88 (1) din Legea nr.8/1996.
Nu sunt îndeplinite condiţiile situaţiilor de excepţie când nu este necesar consimţământul, prevăzute la alin.2 si 3 ale aceluiaşi articol.
De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condiţiile literei b a alin.3, întrucât portretul reclamantei nu a fost prezentat într-o poza de grup, pentru a fi considerat un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică, ci singular.
În ceea ce priveşte condiţiile răspunderii civile delictuale, Curtea considera că săvârşirea unei fapte ilicite a fost dovedită, aceasta constând tocmai în utilizarea portretului fără consimţământul persoanei reprezentate, fiind evidentă şi culpa, atât timp cât avea aceasta obligaţie pe care şi-a încălcat-o. În cazul răspunderii civile delictuale nu este necesară existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei, fiind suficientă săvârşirea faptei din neglijenţă. Or, chiar prima instanţa reţine ca pârâta a publicat din eroare fotografia.
Ceea ce nu s-a dovedit în speţă, situaţie reţinută corect de către prima instanţă a fost existenţa prejudiciului şi în ce consta acesta.
Chiar reclamanta în răspunsul la interogatoriu a recunoscut la întrebarea dacă publicarea imaginii sale este de natură să aducă atingere demnităţii şi reputaţiei sale, că nu este vorba de demnitatea, ci de imaginea si reputaţia sa, că ipostaza în care a fost surprinsă în fotografie nu îi prejudiciază imaginea. Reclamanta a mai arătat ca prejudiciul consta în aceea ca fotografia sa era însoţită de un titlu care se referea la alta persoană, respectiv mama vitregă a A.M., dar nu a arătat concret ce prejudiciu i-a provocat o asemenea asociere.
În aceste condiţii Curtea considera că simpla recunoaştere a drepturilor sale reprezintă o reparaţie corespunzătoare a încălcării drepturilor menţionate anterior, ţinând cont şi de faptul ca pârâta a îndepărtat poza care se afla pe site-ul revistei şi a publicat si o erata în ziar cerând şi scuze pentru eroarea produsă.
În consecinţă, în temeiul art.296 raportat la art.295 Cod Procedură Civilă, Curtea a admis apelul, a schimbat, în parte, sentinţa apelata în sensul că va admite, în parte, acţiunea, a constatat că reclamanta este titulara dreptului de a autoriza utilizarea portretului, a constatat că pârâta a încălcat dreptul reclamantei la autorizarea utilizării portretului prin publicarea fotografiei reclamantei în ziarul Can-Can şi pe site-ul www.cancan.ro, şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

P.S. potrivit Noului Cod civil Art. 73 orice persoană are dreptul la propria imagine.  În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri.