DESPRE IPOCRIZIE. RECTIFICAREA DE CARTE FUNCIARĂ

Îmi cer scuze iubitorilor jocului de oină pentru faptul că, din punctul meu de vedere, sportul nostru naţional este „ipocrizia”.

Cred că aici se găsesc cei mai mulţi politicieni săraci, dar cu neamuri multe, mărunte şi bogate.
Cei mai mulţi dezvoltatori imobiliari sau oameni de afaceri cu cifră „multă” de afaceri, dar la care alfabetizarea rămâne constant o prioritate.
Cele mai multe femei uşoare, dar care roşesc citind ce scrie pe garduri.
În aceeaşi ordine de idei, cele mai multe blonde care ne învaţă că nu contează cât de înalt este tocul pantofilor, dar nu au fost prinse până la această oră purtând balerini.

Este ţara în care preşedintele arată cu degetul „justiţia”, spunând că „niciodată justiţia vreunui stat al Uniunii Europene nu a făcut atâta rău ţării pentru care lucrează cât a făcut justiţia română", dar omite să precizeze faptul că a promulgat legi de reformă, legi care în mod evident, şi după spusele preşedintelui, NU au, se pare, efect!

Au fost recunoscute de către acelaşi personaj deficienţele pe care justiţia românească referitoare la termenele lungi de judecată, la procedurile de tergiversare a dosarelor, etc.
Păi cum aşa?
Toată vânzoleala produsă de „Mica reformă în justiţie” nu a avut efect?
Ca să vezi!
Nu vă faceţi griji, intrarea în vigoare a noului Cod civil, la data de 1 octombrie 2011 este menită să eficientizeze justiţia, deşi Consiliului Superior al Magistraturii a susţinut şi a propus amânarea pentru anul următor a termenului de intrare în vigoare a Codului Civil şi a celui penal, precum şi a codurilor de procedură!
Ştie el, preşedintele, mai bine!

Revenind la tema ipocriziei şi vorbind despre rectificarea de carte funciară, am să vă supun atenţiei următoarele:

-Potrivit Deciziei nr.5691/2006 a Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, acţiunea în rectificare înscrierilor făcute în cartea funciară este acea acţiune în justiţie prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realităţii făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situaţia juridică reală a unui imobil.
Ea are un caracter subsidiar, este grefată pe o acţiune de fond – acţiune în nulitate sau anularea actului, în simulaţie, în rezoluţiune, etc. şi constă într-o cerere în constatarea nevalabilităţii înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea.

-În aceeaşi ordine de idei, conform Deciziei nr.256/2010 a Curţii de Apel Timişoara, Secţia civilă, art.33 alin. (1) din Legea nr.7/1996 prevede ca în situaţia în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde în privinţa înscrierii cu situaţia juridică reală se poate cere rectificarea acesteia, prin rectificare înţelegându-se şi radierea înscrierii oricărei operaţiuni susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciara.
Rectificarea înscrierii se poate cere dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă s-a constatat vreuna dintre situaţiile prevăzute de art.34 din lege.
În lipsa unei hotărâri judecătoreşti date în acest sens sau a acordului titularului dreptului înscris, radierea dreptului nu poate fi dispusa unilateral.

Acum…din nou...despre ipocrizie:

Prin cererea introductivă în instanţă, reclamantul solicită anularea şi, în consecinţă, radierea înscrierii dreptului de superficie al pârâtului asupra terenului său.
Dar… potrivit stării de fapt:
- în anul 2008, între cei doi, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, reclamantul având calitatea de promitent-vânzător şi proprietar al terenului, iar pârâtul având calitatea de promitent-cumpărător. Părţile au stipulat în mod expres existenţa acordului COMUN cu privire la dreptul pârâtului de a edifica pe acest teren un ansamblu de locuinţe colective pe numele şi pe cheltuiala sa;

- reclamantul, proprietar al terenului, a dat o „Declaraţie” autentificată, arătându-şi prin aceasta acordul cu privire la: construirea unui complex de locuinţe colective, pe terenul proprietatea sa şi înscrierea noilor construcţii în Cartea Funciară şi la organele fiscale pe numele pârâtului, fără nici o altă intervenţie din partea sa;

- prin Încheierea CF xxx. s-a dispus, înscrierea dreptului de superficie în favoarea pârâtului;

- împotriva încheierii reclamantul a formulat „PLÂNGERE”, plângere care a fost RESPINSĂ ca NETIMBRATĂ, sentinţă pronunţată de Judecătoria Sibiu şi care a rămas definitivă şi irevocabilă;

- reclamantul formulează şi o acţiune comercială prin care a solicitat: obligarea pârâtului să cumpere, prin contract autentic de vânzare-cumpărare, terenul proprietatea sa, în suprafaţă de 6.900 mp, iar în caz de refuz sentinţa să reprezinte act autentic de vânzare-cumpărare, apt de a fi înscris în c.f. şi obligarea pârâtului la plata sumei de x Euro, reprezentând diferenţa de preţ neachitată;

Reclamantul are însă, cel puţin, două probleme:

I. Nu are calitate procesuală activă raportat la dispoziţiilor art.34 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care statuează faptul că:
-orice persoana interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară DACĂ printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă s-a constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existentă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciara nu mai este în concordanţă cu situaţia reala actuală a imobilului.

ÎNSĂ, reclamantul NU se prevalează de nici o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă în formularea acţiunii, deşi textul legal prevede ÎN MOD EXPRES această condiţie.

NOTA BENE: în speţă reclamantul ar fi putut sau ar fi trebuit să aibă o hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care, spre exemplu, s-ar fi constant nulitatea „declaraţiei” autentice, sau s-ar fi admis plângerea formulată împotriva încheierii prin care s-a înscris dreptul de superficie împotriva pârâtului, sau s-ar fi pronunţat rezoluţiunea antecontractului şi evident părţile ar fi fost repuse în situaţia anterioară încheierii acestuia.

II. Faţă de starea de fapt, acţiunea de rectificare a cărţii funciare apare ca fiind inadmisibilă din cauză că reclamantul a solicitat, prin acţiunea comercială, şi executarea antecontractului dintre el şi pârât, prin încheierea în formă autentică a unui contract de vânzare-cumpărare şi plata diferenţei de preţ.
În aceste condiţii ne întrebăm retoric dacă reclamantul este doar indecis sau se află în eroare?
Şi asta deoarece solicită pe de-o parte executarea antecontractului, iar pe altă parte, pe calea aşa-zisei „acţiuni în rectificare de carte funciară” solicită anularea înscrierii dreptului de superficie în favoarea pârâtului!

Or, în cazul în care reclamantul NU mai este de acord la acest moment cu înscrierea dreptului de superficie, ar fi trebuit să ceară rezoluţiunea antecontractului!
Ce se va întâmpla astfel în cazul în care, spre exemplu, se vor admite ambele acţiuni?!!!
Se va încheia în formă autentică un contract de vânzare-cumpărare, contract prin care pârâtul devine proprietar al terenului şi în consecinţă rectificarea înscrierii în cartea funciară, în sensul anulării înscrierii dreptului de superficie nu mai prezintă interes pentru niciuna dintre părţi.

P.S. Dreptul de superficie: în doctrină s-a pus problema definirii noţiunii de „constructor de bună-credinţă” acesta fiind constructorul care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept, care potrivit legii, îi permite, edificând pe terenul altuia să devină proprietarul construcţiei. Mai mult decât atât, şi potrivit jurisprudenţei în materie, există posibilitatea la care se referă art.492, teza finală din Codul civil, de a fi înlăturată prezumţia dreptului proprietarului terenului asupra construcţiilor de pe teren dacă se dovedeşte că acestea au fost efectuate de altă persoană pe baza unei convenţii care să justifice dobândirea dreptului de proprietate al constructorului asupra construcţiei respective cât şi dreptul său de folosinţă asupra terenului, aceste drepturi concretizând dreptul real de superficie.

Surprize, surprize! Şi despre alte efecte ale crizei

Cred că a spune „surprize plăcute” se poate încadra în categoria pleonasmelor şi asta deoarece „surprizele neplăcute” sunt numite inechivoc ghinioane.
În mod evident sunt fanul surprizelor, dar şi beneficiara, în limite normale, a unor ghinioane.
Am observat însă că ghinionul s-a acutizat pentru cei mai mulţi dintre noi.
Avem oare doar ghinion sau avem ghinion de hoţi şi incompetenţi?

În mod aleatoriu…un exemplu, o „Sentinţă” civilă a Tribunalului Sibiu, din februarie 2011.

Astfel instanţa a fost învestit de către reclamanta AA cu o acţiune de dreptul muncii în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii şi având ca obiect obligarea acestuia din urmă la plata unei indemnizaţii egală cu două salarii medii lunare pe unitate în conformitate cu prevederile art.41, alin.(1) din CCMU (n.n. Contractul Colectiv de Muncă Unic) la nivelul ISC.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că soţul său a fost angajat la pârât în funcţia de inspector de specialitate până la data când a intervenit decesul acestuia şi în mod evident a încetat contractul de muncă.
Reclamanta, în calitate de moştenitoare a depus cerere la pârât pentru a i se acorda o indemnizaţie egală cu două salarii medii lunare pe unitate potrivit art.41, alin.(1), lit.A din CCMU la ISC pentru perioada 01.12.2008-30.11.2009.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii deoarece NU există un refuz de achitare a drepturilor solicitate dar urmează ca plata acestora să fie efectuată cu respectarea disciplinei financiare aplicată instituţiilor publice.

Pârâtul a arătat că la momentul încheierii contractului colectiv de muncă aplicabil în instituţie, aceasta era finanţată din venituri proprii (extrabugetare). Prin intrarea în vigoare a Legii nr.329/2009 pârâtul s-a reorganizat prin reducerea numărului de posturi şi prin schimbarea regimului de finanaţare şi a trecut de la finanţare extrabugetară la finanţare integrală de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Pârâtul nu mai are ca atare fonduri la dispoziţia sa pentru plata drepturilor solicitate.
Pârâtul a subliniat că în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2010 în forma aprobată de ordonatorul principal de credite NU au fost prevăzute fonduri cu destinaţia solicitată. Pârâtul arată că a comunicat reclamantei răspunsul acestei instituţii în care a făcut trimitere la prevederile art.14, alin.(3) din Legea finanţelor publice nr.500/2002 potrivit cărora nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare.

Instanţa reţine următoarele:
"În baza Ordinului nr.361 din 03.06.2010 emis de pârât a încetat contractul individual de muncă al soţului reclamantei care a deţinut funcţia de inspector de specialitate la Inspectoratului Teritorial de Construcţii Centru începând cu data de 23.05.2010, urmare a decesului acestuia, temeiul legal al încetării raportului juridic de muncă fiind art.56, lit.a din Codul Muncii. Reclamanta a depus la dosar actele de stare civilă pentru justificarea calităţii procesuale active.
Potrivit art.41, alin.(1), lit.a din CCMU la nivelul ISC pentru perioada 01.12.2008-30.11.2009 în cazul decesului salariatului se acordă un ajutor familiei de două salarii medii lunare pe unitate, iar potrivit art.2, alin.(2) din acest contract (CCMU) dacă niciun dintre părţi NU denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni.

Contractele colective de muncă reprezintă legea părţilor iar clauzele stipulate în conţinutul acestora sunt obligatorii pentru părţi.
La momentul la care prăţile au negociat clauzele acestui act juridic, angajatorul era finanţat din venituri proprii care aveau o natură extrabugetară. Potrivit art.30 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordului-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, „Contractele colective de muncă se negociază, în condiţiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuiele ale operatorilor economici, în limitele şi în condiţiile stabilite prin bugete”.
Chiar dacă contractul colectiv de muncă şi-a prelungit valabilitatea pe legi (de drept) având în vedere prevederea cuprinsă în art.2, alin.(2) din contract, instanţa constată că acest contract s-a încheiat în condiţii ce permiteau pârâtului angajator, partener social să negocieze clauzele ce urmau să fie cuprinse în conţinutul contractului colectiv de muncă deoarece se autofinanţa, or, astăzi, în situaţia în care sursa de finanţare s-a schimbat clauzele pot fi negociate numai în limita bugetelor aprobate de ordonatorul principal de credite deoarece finanţarea este de natură bugetară.
Prin Legea nr.329/2009 s-au instituit măsuri care au caracter excepţional şi urmăresc reducerea efectelor crizei economice şi îndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din Memorandumul de înţelegere din Comunitatea Europeană şi România, încheiat la Bucureşti şi Bruxelles la data de 23 iunie 2009 şi din Acordul stand-by încheiat între România şi Fondul Monetar Internaţional (art.2) printre măsurile dispuse de legiuitor fiind şi cea cuprinsă în art.3, lit.f care se referă la schimbarea regimului de finanţare a unor autorităţi sau instituţii publice, prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi finanţarea cheltuielilor de la bugetul de stat. Ori, în acest context finanaciar, schimbându-se condiţiile de finanţare, pârâtul nu mai poate acorda drepturile solicitate de reclamantă deoarece nu are alocaţii bugetare iar prevederea legală este imperativă în sensul că, contractele colective de muncă se vor negocia numai în limitele şi condiţiile stabilite de lege.
Faţă de cele ce preced, instanţa constată ca neîntemeiată acţiunea şi pe cale de consecinţă o va respinge."


Pardon? Puteţi, vă rog să repetaţi?!

10 MOTIVE pentru care avem ghinion de incompetenţi:

1. Reţinând că reclamanta solicită în mod temeinic şi legal plata drepturilor salariale pevăzute de contractul colectiv de muncă şi reţinându-se, de asemenea, că acest contract produce efectele prevăzute de lege, DAR RESPINGÂND ACŢIUNEA, instanţa a soluţionat "cauza"?

2. Faceţi un exerciţiu de imaginaţie: ar fi fost „pertinentă” aceeaşi motivare şi în cazul în care pârâtul ar fi fost un angajator „privat”?. Se poate reţine faptul că „pârâtul datorează suma de X lei, dar nu are bani din cauza crizei financiare?”

3. Având în vedere faptul că bugetul unei instituţii se configurează şi se aprobă înainte de începerea anului financiar, care ar fi fost şansele să fie cuprinse fonduri pentru astfel de situaţii?

4. În condiţiile în care dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de zile, de ce tribunalul nu a admis acţiunea, urmând ca, EVENTUAL fondurile necesare să fie prinse în bugetul pe anul următor în baza unui titlu executoriu?

5. S-au abrogat dispoziţiile cu privire la rolul activ al judecătorului? Dispoziţiile potrivit cărora judecătorul trebuie să pună în vedere părţilor să-şi precizeze cererea, eventual şi împotriva ordonatorului principal de credite?

6.Sintagma "se vor negocia", nu desemnează tocmai faptul că ÎN VIITOR, contractele colective muncă se vor negocia numai în limitele şi condiţiile stabilite de lege?

Mai sunt 4 punte de completat... sau mai multe...sugestii?