duminică, martie 21

Contestaţia la executare. Bilet la ordin. Excepţia inadmisibilităţii. Un sfârşit aşteptat

duminică, martie 21


După o lungă şi benefică pauză, lucrurile par să sară (de) la locul lor.


NU a fost exhaustiv cel care a spus că numai lucrurile bune se termină la un moment dat.


Există şi încheieri aşteptate şi sărbătorite.

Se recunosc uşor, pentru că sunt însoţite întotdeauna de soare, fie că nu vorbim doar de sfârşitul iernii, fie că da.

Proiectele terminate rămân preferatele mele, aşa cum numai poveştile încheiate râmân de amintit.






Un articol ... pentru început


CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. BILET LA ORDIN. EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII CONTESTAŢIEI LA EXECUTARE

Formele de executare silită efectuate în baza unui bilet la ordin pot fi contestate numai pe calea opoziţiei la executare în baza art.62 din Legea nr.58/1934, în cadrul opoziţiei putând fi invocate apărări de fond cu privire la valabilitatea titlului executoriu sau alte apărări legate de raporturile contractuale dintre părţi şi de executarea sau neexecutarea obligaţiilor reciproce. Faţă de aceste considerente instanţa a constatat că excepţia inadmisbilităţii este întemeiată, întrucât apărările invocate de contestatoare nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei la executare, motiv pentru care se va respinge ca inadmisibilă contestaţia la executare.


(Judecătoria Sibiu, Sentinţa civilă nr. XXXX/2009)


Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare, formulate în baza dispoziţiilor art.399, alin.(1) şi urm. din Codul de procedură civilă împotriva executării silite începute prin proprire, prin Somaţia din 10 februarie 2009. Contestatoarea debitoare S.C. NI S.R.L., în contradictoriu cu intimata creditoare S.C. HSC S.R.L., a solicitat Judecătoriei Sibiu să dispună anularea tuturor formelor de executare începute împotriva sa ca fiind nelegale, învederând totodată faptul că: în baza contractului de prestări de servicii încheiat între părţi la data de 25 iunie 2008, debitoarea a emis un B.O. cu titlul de garanţie pentru plata preţului stabilit în contract, intimata creditoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale şi prin urmare obligaţia de plată a contestatoarei nu are corespondent contractual, iar vis-a-vis de forma titlului a fost precizat faptul că nu este completat beneficiarul respectivului bilet la ordin. Intimata creditoare a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la executare.
Instanţa, ulterior punerii în discuţia părţilor, a admis excepţia invocată, statuând că potrivit art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Astfel s-a considerat că, dacă prima condiţie, referitoare la titlul executoriu care să nu fie o hotărâre judecătorească este îndeplinită, cea de-a doua nu este însă, aplicabilă întrucât există dispoziţii legale speciale şi exprese care arată „care este calea de atac împotriva executării silite a biletului la ordin”. În consecinţă, instanţa a constatat că formele de executare silită efectuate în baza unui bilet la ordin pot fi contestate numai pe cale opoziţiei la executare, în baza art.62 din Legea nr.58/1934, în cadrul opoziţiei putând fi invocate apărări de fond cu privire la valabilitatea titlului executoriu sau alte apărări legate de raporturile contractuale dintre părţi şi de executarea sau neexecutarea obligaţiilor reciproce.
Ori, potrivit considerentelor instanţei, excepţia de neexecutare a contractului reprezintă o excepţie personală care trebuia invocată pe calea opoziţiei la executare, nefiind în consecinţă admisibil a fi examinată în cadrul contestaţiei la executare, motiv pentru care instanţa a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare. Sentinţa Judecătoriei Sibiu a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia Tribunalului Sibiu, din 2 iulie 2009, decizie prin care a fost respins recursul formulat de către debitoare.

NOTĂ
A. Aspecte teoretice şi legislative


În primul rând, trebuie să reţinem ca pertinente câteva dintre considerentele Judecătoriei Sibiu, respectiv cele referitoare la dispoziţiile art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă[1]
De asemenea, având în vedere dispoziţiile legale speciale cu pri-vire la executarea cambială, aplicabile şi în ceea ce priveşte biletul la ordin, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei debitorul va putea face opoziţie la executare, pe calea acestei opoziţii debitorul cambial putând să opună pose-sorului cambiei, respectiv al biletului la ordin: excepţii privitoare la nulitatea titlului, excepţii personale, adică cele decurgând din raporturile personale dintre posesor şi debitorul cambie, precum şi excepţii procedurale, respectiv cele privitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii sau execuţiei cambiale.[2]
Aşadar, în lipsa formulării acestei opoziţii, pe calea contestaţiei la executare debitorul se va putea plânge doar cu privire la aspectele de nelegalitate ale executării silite începute împotriva sa.[3]

Însă, ne distanţăm de considerentele sentinţei Judecătoriei Sibiu cu privire la incidenţa dreptului cambial în lipsa îndeplinirii formalităţilor specifice pentru valorificarea titlurilor de credit, proprii dreptului cambial şi, de asemenea, cu privire la calificarea excepţiei invocate ca fiind „a inadmisibilităţii contestaţiei la executare”.

B. Comparaţie între opoziţia de executare şi contestaţia la executare

Posesorul titlului, în speţă creditorul, are posibilitatea, în cazul în care debitorul nu onorează titlul de credit la scadenţă, conform dispoziţiilor legale, fie să intenteze o acţiune cambială prin care să obţină o hotărâre judecătorească asupra titlului neplătit, fie să procedeze la executarea cambială, dispoziţii care aşa cum am mai precizat deja sunt aplicabile şi în cazul biletului la ordin. Ulterioară învestirii cu formulă executorie a titlului de credit, executarea acestuia va începe printr-o somaţie care se va face conform regulilor de procedură în materia executării silite şi care cuprinde: transcrierea exactă a cambiei, respectiv a biletului la ordin, precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorată. Etiologic, debitorul este ţinut, ca în ter-men de cinci zile de la primirea somaţiei să formuleze opoziţie la executare.[4]
Trebuie să subliniem faptul că potrivit opiniei majoritare exprimate în doctrină, somaţia de executare, sau somaţiunea de executare, somaţiunea cambială, este obligatorie şi nu corespunde, nici ca formă şi nici ca fond cu somaţia obişnuită întocmită de către executorul judecătoresc.[5]

Considerăm că somaţia de executare, precede executarea silită, iar scopul ei principal, este transformarea cambiei, sau a biletului la ordin, dintr-un titlul executoriu provizoriu, într-un titlu definitiv, prin nefacerea opoziţiei în termen de 5 zile de la primirea ei sau prin respingerea opoziţiei. Dar ce se întâmplă când somaţia de executare reglementată de dispoziţiile speciale nu a fost formulată de către creditor? Subzistă atunci, oare, obligaţia debitorului de a formula opoziţia la executare? Din punctul nostru de vedere, răspunsul la cea de-a doua întrebare este unul negativ. Este din păcate grav, faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de formalismul specific dreptului cambial atunci când a considerat „Somaţia din 10.02.2009” ca fiind somaţiune de executare, în sensul dispoziţiilor art.62 din LCBO. În acelaşi registru se încadrează şi lipsa oricăror considerente sau constatări ale instanţei cu privire la condiţiile imperativ determinate de lege care trebuie îndeplinite de către somaţiunea de executare. Despre respingerea recursului orice observaţie apare ca fiind redundantă. Potrivit dispoziţiilor legale citate, momentul din care curge termenul de cinci zile în care debitorul poate formula opoziţia cambială coincide cu primirea somaţiei de executare, neavând relevanţă în această materie comunicarea făcută de către creditor. Cu alte cuvinte, dacă creditorul nu a trimis sau formulat o astfel de somaţie cambială, debitorul nu poate formula şi mai precis nu are împotriva la ce să formuleze opoziţie cambială, ştiut fiind că titularul proceselor cambiale este numai creditorul, respectiv posesorul titlului de credit.
Or, în sensul dispoziţiilor art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă şi în lipsa primirii unei somaţiuni de executare, considerăm că debitorul poate invoca în cadrul contestaţiei la executare, apărări specifice raportului de fond dintre părţi.

C. Excepţia inadmisibilităţii

Calificarea excepţiei intimatei creditoare de către instanţa de ju-decată ca fiind „excepţia inadmisibilităţii”, apare din perspectiva noastră ca fiind greşită deşi, în doctrină, s-a încercat o fundamentare teroretică a inadmisibilităţilor, ca fiind mijloace specifice, cu trăsături proprii, deosebite atât de apărările de fond, cât şi de excepţiile de procedură, prin intermediul cărora pârâtul, fără a contesta direct dreptul invocat de adversarul său, se opune acţiunii reclamantului, declarând-o inacceptabilă şi susţinând că instanţa nu poate examina cererea ce i s-a supus.
[6]
Achiesăm însă, opiniei potrivit căreia încercarea de a consacra o instituţie distinctă a inadmisibilităţilor este artificială întrucât acestea sunt de fapt exemple de excepţii procesuale, ce au ca punct comun o anumită soluţie pe care o va pronunţa instanţa, în cazul admiterii lor, anume de a respinge cererea ca inadmisibilă. Deci, noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia, ci efectul spre care tinde aceasta, respectiv o anumită modalitate de respingere a cererii.[7]

Chiar păstrând raţionamentul instanţei de judecată, respectiv faptul că debitoarea contestatoare nu a formulat în termen opoziţia la execu-tare şi astfel nu mai poate formula apărări de fond pe altă cale, respectiv pe cale contestaţiei la executare, ni se pare într-adevăr artificială punerea în discuţie a excepţiei inadmisibilităţii în condiţiile în care decăderea este sancţiunea naturală într-un asemenea ipotetic caz. Conform dispoziţiilor art.103, alin.(1) din Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrag decăderea, afară de cazul când legea dis-pune altfel, sau când partea devedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei. Cu alte cuvinte, este vorba despre pierderea unui drept procedu-ral neexercitat în termenul legal peremptoriu şi în consecinţă, în speţa dedusă judecăţii, despre excepţia decăderii debitoarei din drepturile sale legale.[8]

D. Soluţia propusă

În speţa dedusă judecăţii, continuând raţionamentul instanţei, însă cu amendamentul constatării lipsei primirii somaţiunii de executare sau a caracterului neregulat al acesteia, soluţia propusă este cea statuată de dispoziţiile pct.320, lit.j din Normele-cadru B.N.R., potrivit cărora: neîndeplinirea comunicării somaţiei...atrage nulitatea acesteia, cu toate consecinţele care decurg atât în ceea ce priveşte formele de executare pe baza unei astfel de somaţii, cât şi în ceea ce priveşte durata prescripţiei care se întrerupe numai printr-o executare valabilă. Din aceste considerente, urmează ca instanţa să admită contestaţia la executare formulată de către debitoare întrucât executarea silită începută prin proprire împotriva sa, în baza unui B.O, în lipsa comunicării somaţiunii de executare este lovită de nulitate absolută.



[1] În acelaşi sens, a se vedea Decizia nr.XV/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, potrivit căreia, în aplicarea dispoziţiilor art.400 şi ale art.402 din Codului de procedură civilă, „judecătoriei îi revine competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulate împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, iar competenţa de soluţionare a contestaţiei privind înţelesul întinderii sau aplicării titlului executoriu constând într-o hotărâre judecătorească comercială sau un alt titlu comercial emis de un organ jurisdicţional revine, după caz, instanţei comerciale sau organului jurisdicţional care a pronunţat hotărârea ce se execută”;

[2] Potrivit dispoziţiilor art.62 şi art.63 raportate la art.106, alin.(1) din Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, publicată în „Monitorul Oficial” nr.100 din 1 mai 1934, cu modificările şi completările uterioa-re, precum şi pct.320, lit.k şi pct.321 din Normele-cadru ale Băncii Naţionale a României nr.6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin, publicate în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.119 bis din 14 iunie 1995, cu modificările şi completările ulterioare;

[3] În ceea ce priveşte executarea cambială, respectiv în ceea ce priveşte posibilitatea creditorului cambial de a pro-ceda la executarea cambială împotriva debitorului care nu onorează, la scadenţă, cambia, are o deosebită, dar indirectă, relevanţă Decizia nr.4/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre pronunţată în urma admiterii recursului în interesul legii formulat cu privire la aplicabilitatea sau neaplicabilitatea dispoziţiilor art.3741 din Codul de procedură civilă, cu privire la învestirea cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi a cecului, care au valoare de titluri executorii pentru capital şi accesorii, conform dispoziţiilor legii. Înalta Curte a statuat, în considerentele deciziei, faptul că dreptul cambial constituie un sistem propriu, solemn şi formal, atât pentru formarea cambiei, biletului la ordin sau cecului, cât şi în ceea ce priveşte realizarea creanţei cambiale, iar autonomia sa este manifestă atât în sfera lui de aplicare, cât şi în prioritatea şi exclusivitatea incidenţei sale faţă de dreptul comun, în speţă Codul de procedură civilă...Caracterul exclusivist, derogatoriu şi special al dreptului cambial faţă de dreptul comun, în speţă art. 3741 din Codul de procedură civilă, impune aplicarea principiului «specialia generalibus derogant», având în vedere că prioritatea incidenţei dreptului cambial este strict condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi specifice pentru valorificarea titlurilor de credit şi că executarea cambială constituie un sistem executor unitar, propriu dreptului cambial, între condiţiile şi formalităţile acesteia figurând şi învestirea cu formulă executorie în instanţă. Decizia ante-menţionată a fost publicată în „Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr.381 din 4 iunie 2009;

[4] Potrivit dispoziţiilor pct.320, din normele-cadru raportat la art.62 din LCBO;

[5] Pentru amănunte, a se vedea S.D.Cărpenaru, Drept comercial român, Ediţia a VIII-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p.601 şi urm., precum şi I.Schiau, Drept comercial, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p.545 şi urm.;

[6] În acest sens, a se vedea D.Radu, G.Popescu, Aspecte teoretice şi practice ale excepţiei de inadmisibilitate în procesul civil, în „Revista Română de Drept”, nr.9/1987, pr.45 şi urm.;

[7] Pentru amănunte, a se vedea V.M.Ciobanu, G.Boroi, Probleme privind excepţiile procesuale, în „Dreptul”, nr.9-12/1990, p.151 şi urm.;

[8] Potrivit art.62 din Legea nr.58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, opoziţia la executare poate fi intentată în termen de 5 zile de la data primirii somaţiei de executare de către debitor, iar nu de la data comunicării actului de procedură, or, din moment ce somaţia de executare a fost afişată pe uşa contestatorului cât timp acesta se afla în perioada concediului legal de odihnă înseamnă că nu a luat cunoştinţă de aceasta şi trebuie analizată cererea de repunere în termen. Prin recursul formulat, contestatoarea a învederat faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate sunt nelegale întrucât comunicarea somaţiei de executare a încălcat prevederile art.92 din Codul de procedură civilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul având în vedere dispoziţiile art.387 din Codul de procedură civilă, dispoziţii care stabilesc obligaţia emiterii unei somaţii, pentru ca executorul judecătoresc să poată începe executarea raportate la dispoziţiile art.90-95 din Codul de porcedură civilă, potrivit cărora comunicarea actelor de procedură trebuie să respecte dispoziţiile art.90-95 din Codul de procedură civilă. În aceeaşi masură, instanţele au evitat analiza textului art.62 din Legea nr.58/1934, care stabileşte că termenul de 5 zile curge de la primirea somaţiei de către debitor, iar nu de la comunicarea actului de procedură. În acest sens, a se vedea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sec. com. dec.nr. 3577/ 2004;


luni, februarie 15

Sub zodia nebunilor. Motivarea hotărârilor

luni, februarie 15



Nebunia întreabă:


Spuneţi-mi vă rog, dacă nebunii pe care Platon îi imaginează într-o peşteră unde nu văd decât umbrele şi aparenţele lucrurilor sunt satisfăcuţi de soarta lor, dacă se aplaudă şi sunt mulţumiţi de ei înşişi, sunt ei mai puţin fericiţi decât înţeleptul care, ieşit din această peşteră, vede lucrurile aşa cum sunt?

În aşteptarea răspunsurilor voastre...


Nu există nici o diferenţă între înţelepţi şi nebuni, sau dacă există vreuna, ea e cu totul în avantajul acestora din urmă; mai întâi pentru că fericirea lor, care constă în părerea lor, îi costă mai puţin, şi, în al doilea rând, pentru că această fericire le este comună cu a unui mare număr de oameni.


Departe de scrierea satirică...
Numai un nebun ar putea crede în existenţa instituţiilor statului, a justiţiei
şi în judecători nepărtinitori sau mintoşi.

Numai un nebun mulţumit de aparenţe.
Numai un nebun căruia i se pregăteşte o surpriză.
Pe cât de nebun, pe atât de frumoasă.

Câteva exemple:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Decembrie/2009

Petenţii au solicitat, în baza art.403, alin.4 din Codul de procedură civilă suspendarea provizorie a executării silite a unei sentinţe civile pronunţată de Tribunalul Sibiu, definitivă prin decizia Curţii de Apel Alba Iulia, până la soluţionarea cererii de suspendare a executării silite formulată în recurs.

În motivarea cererii petenţii au arătat că sentinţa Tribunalului Sibiu este executorie şi a fost pusă în executare silită, că apelul a fost respins şi că recursul declarat împotriva deciziei se află pe rolul Înaltei Curţi, iar odată cu cererea de recurs au solicitat şi suspendarea executării sentinţei primei instanţe, conform art.300, alin.(2) şi alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Petenţii au mai arătat că executarea are în vedere o importantă sumă de bani, respectiv 60.000 Euro, care le afectează patrimoniul prin scoaterea la licitaţie publică a locuinţei comune, existând riscul ca, în cazul admiterii recursului, o eventuală întoarcere a executării silite să fie imposibilă.
Cererea a fost legal timbrată şi s-a depus cauţiunea în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii.

ÎNSĂ,
Cererea este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art.403, alin.(4) din Codul de procedură civilă, în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, raportate la motivele invocate de petenţi în susţinerea cererii de suspendare provizorie a executării silite a hotărârii atacate, se constată că aceasta este neîntemeiată, petenţii nefăcând dovada prejudicierii efective prin executare silită a titlului executoriu, astfel că motivele invocate au rămas la nivelul unor simple afirmaţii, acestea nefiind dovedite, cererea urmând a fi respinsă.

AUCH. E bine de ştiu.
În viziunea Înaltei Curţi faptul că s-a pornit executarea silită prin licitaţie, în baza unui sentinţe executorii dar care nu este ÎNCĂ irevocabilă, nu reprezintă o cauză suficient de EFECTIVĂ de a cere SUSPENDAREA executării silite.

Alt exemplu... "o motivaţie" perfectă

TRIBUNALUL SIBIU
SECŢIA COMERCIALĂ ŞI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Noiembrie /2009

Pe rol fiind judecarea recursului formulat împotriva sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Sibiu. Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei. În subsidiar, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate. Cu privire la casarea sentinţei atacate, se arată ca instanţa de fond în mod eronat a prezumat raportul juridic ca rezultând din contractul de antrepriză, prezumarea instanţei de fond încălcând principiile procesului civil.
Astfel, prin omisiunea punerii în discuţia părţilor a calificării raportului juridic dedus judecăţii instanţa a încălcat principiul contradictorialităţii prevăzut de art. 129 alin.4 din C.pr. civ. De asemenea, instanţa este ţinută de limitele investirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată. Obiectul pricinii asupra căruia instanţa trebuie să se pronunţe este stabilit prin cerere, iar nu prin probele administrate în cauză, în caz contrat încălcându-se principiul disponibilităţii prevăzut de art. 129 alin. 6 din C.pr.civ.
Aşadar, recurenta consideră sentinţa instanţei de fond nelegală, întrucât aceasta a interpretat ea însăşi obiectul acţiunii în lipsa menţiunilor reclamantei şi în lipsa punerii în discuţie a acestei „interpretări”, împrejurări care atrag nulitatea hotărârii.

TRIBUNALUL,
Analizând recursul atât din punctul de vedere al motivelor invocate de recurentă cât şi din oficiu, instanţa constată că acesta este nefondat şi urmează a fi respins, pentru motivele ce le vom prezenta mai jos.
Prima instanţă, soluţionând cauza, a analizat întinderea obligaţiilor părţilor rezultată din contractul de prestaţii. Pârâta a beneficiat de repararea autoturismului şi urmează a achita contraprestaţia. Instanţa de fond a făcut o corecta aplicare a dispoziţiilor art.969, 1412 si 970 din C.Civ. când a admis acţiunea reclamantei referitor la plata contravalorii prestaţiei şi a respins petitul privind plata penalităţilor.
Motivele de recurs invocate de pârâtă nu pot fi reţinute.
Procesul civil este guvernat de normele care reglementează principiul disponibilităţii, judecătorul neavând obligaţia, în baza rolului activ, să modifice cererile părţilor.
Pe de altă parte, soluţia primei instanţe este motivată, atât în ceea ce priveşte admiterea cererii privind plata lucrărilor cât şi în ceea ce priveşte respingerea plăţii penalităţilor.
Fata de aceste considerente, în temeiul art. 312 din Codul de procedura civila, recursul va fi respins.

AUCH. Alo? Puteţi repeta vă rog?
De data asta un pic mai clar şi mai cu convingere!



Peroraţie
Nebunia se întreabă:

Toţi aceşti pretinşi înţelepţi pe care îi văd râzând din toată inima de toate aceste lucruri şi care găsesc atâta plăcere în a-şi bate joc de nebunia altora, cred ei, oare, că nu au nicio obligaţie faţă de mine?

Îmi datorează foarte mult, vă asigur, şi dacă ar îndrăzni să o nege, ar trebui să fie cei mai ingraţi din toţi oamenii.

Să începem cu jurisconsulţii. Ei se cred primii dintre toţi savanţii şi nici un muritor nu se admiră atâta ca ei, în timp ce, ca Sisif, împing în continuu către vârful unui munte o stâncă enormă care recade îndată ce a ajuns, - adică îndată împletesc cinci sau şase sute de legi, unele de altele, fără să se întrebe dacă ele sunt sau nu în raport cu afacerile pe care le tratează când îngrămădesc trăncăneli peste trăncăneli, citaţii peste citaţii şi fac astfel să creadă vulgul că ştiinţa lor este un lucru foarte greu.

 
Opinii Juridice © 2008. Design by Pocket