duminică, august 23
Sancţiunea inopozabilităţii şi despre... efectul placebo
Nu vă sună cunoscut?
Există mai multe substanţe care pot fi folosite ca Placebo.
Prima substanţă folosită ca Placebo este apa, denumită mai pretenţios aqua simplex, acţiunea sa bazându-se pe prestigiul profesional al medicului care prezintă acest medicament ca fiind foarte bun.
Timpurile s-au schimbat, principiile însă nu.
Efectul Placebo a luat proporţii universale.
Am ajuns să ne îmbătăm cu apă chioară şi achităm nota de plată pentru apă plată de cea mai bună calitate.
Studiile arătă că un sfert din totalul populaţiei răspunde prin manifestări clinice la administrarea unor substanţe neutre.
Aceştia sunt placeboREACTIVII! Cei care vor să creadă şi cred. În tot felul de lucruri şi în puterile elixirului apei chioare.
Starea lor specifică este paroxismul.
Sunt fericiţi şi îmbătaţi de aburii apei chioare, crezând că l-au prins pe ... de picior. Punctele sunt menite să fie completate cu numele valorii în care credeţi.
Nume sfinte, nume proprii sau chiar substantive comune.
Vestea proastă este că şi mahmureala din beţia de apă chioară se trăieşte cu aceeaşi intensitate.
Fericiţii, placeboNONreactivii nu prezintă nici un fel de manifestări clinice.
Ei sunt cei care vând apa chioară şi cei care beneficiază în general de prestigiul necesar a te convinge să cumperi ceva care îţi va aduce plăcere...dar nu îţi este util şi costă al dracului de mult!
Într-o lume în totul este pus sub semnul libertăţii, nu poţi fi supărat decât pe tine însuţi atunci când te trezeşti din beţia de apă chioară.
Îl vei găsi pe acela care ţi-a vândut-o la aceeaşi tarabă.
Are o mulţime de clienţi care îi ascultă prezentarea cu atenţie, vânduţi deja ideii de plăcere.
Îşi opreşte bucuros discursul când te vede.
Doamnelor şi domnilor vă prezint un client care a încercat elixirul nostru!
Poftim o sticlă de aqua simplex!
Nu pentru asta ai venit?
Există şi situaţii fericite, când intervine sancţiunea inopozabilităţii.
Cu alte cuvinte, societatea comercială nu poate invoca faţă de un terţ numirea în funcţia de administrator a unei alte persoane câtă vreme această numire nu a fost publicată în Monitorul Oficial.
(Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia comercială decizia nr.1026/2009)
Reclamanta S.C. T.A. SRL cheamă în judecată pe pârâtul I.D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat acesta să respecte contractul de închiriere încheiat între părţi în sensul de a-i permite reclamantei accesul în imobilul închiriat.
Pârâtul formulează cerere reconvenţională solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate rezilierea prin acordul părţilor a contractului de închiriere în litigiu.
Tribunalul Bucureşti admite cererea principală formulată de reclamanta pârâtă, obligă pe pârât să respecte contractul de închiriere în litigiu în sensul de a permite reclamantei pârâte accesul în imobilul închiriat şi respinge cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant, reţinând că cererea de reziliere a contractului în cauză, înregistrată la D.G.F.P. Ilfov de către pârâtul reclamant, la care s-a ataşat un pretins acord al reclamantei, nu poate avea eficienţă faţă de contractul de cesiune de părţi sociale şi actul adiţional modificator al actului constitutiv al reclamantei al cărei asociat unic devenea Z.W., înregistrate în Registrul Comerţului de către judecătorul delegat, şi faţă de faptul că pârâtul a recunoscut că a încasat personal contravaloarea chiriei până la data introducerii acţiunii, iar la data de 28 iunie 2006 persoana care putea angaja pe reclamantă este cea menţionată la ORC Tribunalul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând, în acest sens, că la data formulării cererii de reziliere a contractului de închiriere, reclamanta intimată prin reprezentantul său legal nu şi-a exprimat consimţământul la această reziliere, astfel că nu se poate pretinde că între părţi ar fi existat acordul de voinţă în sensul rezilierii contractului.
Recursul este fondat.
Din examinarea actelor dosarului s-a constatat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art.54 alin.2 din Legea nr.31/1990 raportat la art.204 alin.5 din aceeaşi lege, ignorând că intimata reclamantă – societate comercială – nu putea invoca faţă de terţ, respectiv faţă de pârâtul recurent, numirea în funcţia de administrator - reprezentant legal - a unei alte persoane câtă vreme această numire nu a fost publicată în conformitate cu legea, adică – în speţă – în Monitorul Oficial.
Or, în cauza de faţă, publicarea actului adiţional la actul constitutiv al societăţii comerciale reclamante, prin care a fost desemnat un alt administrator, reprezentant legal al acesteia, s-a făcut în Monitorul Oficial – partea a-IV-a din 7 august 2006, aceasta fiind data la care recurentul pârât a putut cunoaşte că locatara cu care încheiase contractul de închiriere în litigiu avea un alt reprezentant legal decât acela care-şi exprimase acordul pe cererea de reziliere a menţionatului contract aplicând şi ştampila reclamantei intimate, ştampilă a cărei pierdere eventuală societatea comercială în cauză nu a făcut dovadă să o fi reclamat.
În mod netemeinic instanţa de apel nu a dat eficienţă cererii de reziliere a contractului de închiriere, în cauză, prin acordul părţilor, câtă vreme pârâtul a probat că cererea de reziliere depusă la AFP este semnată de reprezentanţii ambelor părţi la contractul de închiriere în litigiu, intimata reclamantă nefăcând dovada că cel care şi-a manifestat acordul menţionat, semnând şi ştampilând înscrisul, nu a fost dl. F.O.S., împuternicit prin procură specială (fila 9 dosar judecătorie) de administratorul de atunci al societăţii, dl. Al Q.F.
Aşa fiind, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art.312 alin.1,2 şi 3 Cod procedură civilă a admis recursul, a modificat decizia recurată, a admis apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei instanţei de fond pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca nefondată acţiunea principală, a admis cererea reconvenţională şi pe cale de consecinţă, a constatat reziliat prin acordul părţilor contractul de închiriere în litigiu.
P.S.NU. Nu pentru asta am venit :))
sâmbătă, august 15
Persoana fizică autorizată şi patrimoniul de afectaţiune
M-am decis să caut şi să-mi cumpăr Personalităţi multiple pentru TONŢI.
Mi-am dat seama că aşa aş putea scăpa mai uşor de tot felul de probleme care dovedesc că texte de genul „It’s not you, it’s me…” s-au perimat.
Să mă scuze d-nul Seinfeld, dar nu ar fi mai bine pentru toată lumea să fie „It’s not you, but it’s not me either!”. Altcineva e de vină! Nu eu!
Mulţi dintre noi reuşesc.
Sunt sigură că există pe undeva şi un switch. Altfel nu îmi explic cum unii reuşesc să fie două persoane distincte. Când victime, când cuceritori. Când naivi, când vicleni. Când cinstiţi, când mincinoşi.
Partea bună este că, odată cu înaintarea în vârstă, ajungem mai de voie, mai de nevoie, să vedem luminţa roşie când se aprinde în spatele butonului, când e ON, cea dea doua sau multiplă personalitate, dacă nu mincinoasă atunci cu siguranţă falsă.
Ce se întâmplă însă dacă eşti daltonist? AUCH.
Eventual rămâi cu multe semne de întrebare şi descoperi suprize în cutii ale căror culori oricum nu le deosebeşti.
Personalităţile multiple sunt recunoscte şi în drept.
Mai precis, persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică şi un patrimoniu distinct de cel al persoanei fizice, răspunzând pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi în completare cu întreg patrimoniul.
În acelaşi sens, art.31, alin.(1) şi alin.(3) din Noul Cod civil statuează faptul că orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu...
sunt patrimonii de afectaţiune masele patrimoniale afectate unei profesii autorizate
.
Speţa:
Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivul de nulitate relativă şi excepţia lipsei de interes pentru motivul de nulitate absolută şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamanta T.A. împotriva pârâţilor T.E., B.P. şi B.S.
Instanţa de fond a apreciat lipsa interesului în promovarea acţiunii întrucât dacă această acţiune ar fi admisă, bunul s-ar întoarce în patrimoniul persoanei fizice autorizate, care este distinct de cel al patrimoniului soţilor.
În ce priveşte motivul de nulitate relative a reţinut lipsa calităţii procesuale active, întrucât bunul nu face parte din patrimoniul comun al soţilor, astfel că nu era necesar şi consimţământul reclamantei la înstrăinarea acestui bun.
Curtea de Apel Bucureşti, a admis apelul formulat de către reclamantă, a desfiinţat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Referitor la modul de soluţionare a celor două excepţii instanţa de apel a reţinut că hotărârea instanţei de fond este criticabilă întrucât excepţia lipsei de interes a fost soluţionată înainte de lămurirea regimului juridic al bunului promis, în lipsa unui probatoriu concludent şi că instanţa de fond se întemeiază pe argumentul că persoana fizică autorizată are statut de entitate juridică distinct de cel al persoanelor fizice, ca şi pe argumentul că persoana fizică autorizată are patrimoniu propriu, fără a face trimitere la o dispoziţie legală care să consacre aceste argumente.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei – reclamante, faţă de împrejurarea că soluţia pe această excepţie a fost întemeiată pe argumentul nevalid al patrimoniului distinct al persoanelor fizice autorizate, ca şi prin raportare la o acţiune în nulitatea contractului, nu în nulitatea antecontractului de vânzare – cumpărare, instanţa a apreciat că această excepţie trebuie reexaminată în funcţie de obiectul cererii dedus judecăţii.
În fine, împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B.P. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei.
Recurentul a susţinut că instanţa a considerat greşit că există identitate de patrimonii între o persoană fizică şi o persoană fizică autorizată, cu consecinţa că soţia pârâtului are un drept de proprietate devălmaş asupra bunului despre care se făcuse dovada că aparţinea exclusiv persoanei fizice autorizate; că spaţiul comercial a fost dobândit de către persoana fizică autorizată în temeiul Legii nr.550/2002 în calitatea acesteia de comerciant, iar nu de către T.E., căsătorit cu T.A.; că lipsa de identitate între patrimoniul unui individ şi cel al unei persoane fizice autorizate trebuie privită şi prin prisma altor dispoziţii legale, respectiv prin perspectiva Legii nr.85/2006, care reglementează modul de urmărire al patrimoniului (art.1 alin.2 lit.a) care statuează că numai persoana fizică – comerciant poate fi supusă procedurii insolvenţei, precum şi prin perspectiva dispoziţiilor art.31 lit.c Codul familiei; că instanţa de apel a reţinut în mod eronat că nu s-a făcut dovada că acest bun a fost inclus în patrimioniul de afectaţiune al persoanei autorizate, neavând rol activ în condiţiile în care recurentul a menţionat că persoana fizică autorizată şi-a deschis, după construire, un punct de lucru în imobilul în discuţie; că motivarea hotărârii conţine fraze contradictorii, iar multe din concluziile instanţei sunt nemotivate; că în motivarea hotărârii nu se regăseşte nicio referire la extrasul de carte funciară.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul ca fiind este fondat.
Legiuitorul prin O.U.G. nr.44/2008 a reglementat regimul juridic al persoanelor fizice autorizate.
Potrivit dispoziţiilor art.2 pct.j din acest act normativ, bunurile, drepturile şi obligaţiile persoanei fizice autorizate, afectate scopului exercitării unei activităţi economice reprezintă un patrimoniu de afectaţiune.
Prin art.20 se prevede că PFA (persoana fizică autorizată) răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi în completare cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvenţă va fi supusă procedurii simplificate prevăzută de Legea nr.85/2006 dacă are calitatea de comerciant, potrivit art.7 din Codul comercial.
Din aceste dispoziţii legale se apreciază că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică distinct de cel al persoanei fizice şi că persoana fizică autorizată are un patrimoniu de afectaţiune distinct de cel al persoanei fizice.
În speţă s-a lămurit regimul juridic al bunului promis acesta făcând parte din patrimoniul de afectaţiune al persoanei fizice autorizate – T.E., în condiţiile în care acest bun a fost dobândit de către persoana fizică autorizată T.E. în calitatea sa de comerciant prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare în temeiul dispoziţiilor Legii nr.550/2002, a fost înscris în Cartea Funciară pe numele persoanei fizice autorizate – T.E. şi a fost folosit pentru desfăşurarea activităţii comerciale a persoanei fizice autorizate – T.E. Acest imobil nu a făcut niciodată parte din patrimoniul comun al soţilor T.
Persoana fizică autorizată T.E. a cumpărat imobilul în considerarea calităţii sale de comerciant şi în scopul desfăşurării în acest imobil a activităţii comerciale pentru care era înfiinţat.
Ca atare spaţiul nu face parte din patrimoniul comun al celor doi soţi însă face parte din fondul de comerţ al persoanei fizice autorizate motiv pentru care nu este necesar consimţământul soţiei la momentul înstrăinării bunului, astfel că reclamanta nu are calitate procesuală activă. (...)
Reclamanta nu justifică interes şi prin prisma dispoziţiilor art.35 din Codul familiei care impun consimţământul soţilor numai pentru înstrăinare, însă în cauză s-a încheiat numai o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia comercială, decizia nr.1072 din 31 martie 2009;
