Un interes personal. Abuzul de drept

Omul-tip, văzut ca homo oeconomicus, în viziunea lui Adam Smith, dezbrăcat prin abstracție de caracterele sale naturale, păstrează ca resort interesul personal. Legea interesului personal...fiecare individ caută binele, bogăția şi fuge de rău. Pe de altă parte însă, individualismul nu înseamnă egoism, cel puțin în sensul vulgar al acestui cuvânt și nici nu exclude simpatia, ci dimpotrivă.
(Charles Gide, Charles Rist, Istoria doctrinelor economice de la fiziocrați până azi, București, Editura Cassei Şcoalelor, 1926)

Noţiunea de interes personal are și natură juridică.
Avocatura nu oferă prin ea însăși mari satisfacții, ci este mai curând ocazia unui turnir împotriva morilor de vânt.
O speță. O idee și prilejul de a teoretiza vis-a-vis de un interes personal versus un alt interes personal, referitor la chestiunea aparent simplă a abuzului de drept.

Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra unui apartament, la parterul blocului, în cadrul căruia dorește să își înființeze un cabinet medical de medicină de familie, așa cum există și funcționează de altfel în întreg orașul.
Potrivit Certificatului de urbanism, eliberat de Primăria Sibiu, titulara cabinetului trebuie să obțină schimbarea de destinație a apartamentului respectiv prin acordul tuturor „colocatarilor de pe scara blocului” .
Fără vreo explicație pertinentă colocatarii refuză acordul cu privire la schimbarea de destinație a apartamentului de la parterul blocului, deși:
-este de notorietate faptul că majoritatea cabinetelor medicale îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în „apartamente”, fiind situate, în unele cazuri, chiar la etajele superioare ale clădirilor, existând astfel, în materie, precedente în acest sens;
-există dispoziţiile legale care reglementează condiţiile care trebuie îndeplinite de către o unitate medicală pentru acordarea avizului de funcţionare, respectiv „ Normele privind structura funcţională a cabinetelor medicale şi de medicină dentară”, aprobate prin Ordinul nr. 1338 al Ministerului Sănătăţii Publice;
-prin însăşi activitatea desfăşurată de în incinta apartamentului trebuie asigurate condiţii igienico-sanitare deosebite prin care se reduce semnificativ impactul asupra mediului înconjurător şi al mediului de viaţă specific unei clădiri în care există mai multe apartamente;
-Inspecția sanitară de stat judeţeană, are obligaţia să verifice periodic respectarea condiţiilor igienico-sanitare şi a structurii spaţiilor funcţionale prevăzute, în funcţie de profilul de activitate. Deci, condiţiile de funcţionare, vor trebui respectate în desfăşurarea activităţii medicale a cabinetului, fiind indispensabile obţinerii şi păstrării autorizaţiei sanitare de funcţionare.

Relaţia de bună-vecinătate se traduce şi în plan juridic prin existența a două îndatoriri: proprietarul unui imobil nu trebuie să-l prejudicieze pe vecinul său, iar a doua se referă la faptul că acesta nu trebuie să-l incomodeze într-un mod intolerabil pe vecin.
Pe plan doctrinar aceste îndatoriri se regăsesc în teoria abuzului de drept şi cea a inconvenientelor ANORMALE ale vecinătăţii. Spunem inconveniente ANORMALE, pentru că există inconveniente NORMALE, reciproce cauzate prin exercitarea dreptului de proprietate.
Fiecare vecin are obligaţia de a suporta aceste inconveniente normale, dincolo de obligaţiile prevăzute expres de lege şi la care trimite în realitate art. 588 C.Civ., pe baza principiului echităţii.
Bineînţeles că dacă există motive întemeiate atât în mod obiectiv cât şi juridic, acest acord privind schimbarea de destinaţie poate fi refuzat de către titularul dreptului subiectiv, în speţă de către titularul dreptului de proprietate al apartamentelor din vecinătate.
DAR, trebuie subliniat faptul că instanţele judecătoreşti sancţionează actele de exercitare care se abat de la scopul economic şi social al dreptului, ori de la regulile de convieţuire socială, cum este şi acest refuz nejustificat privind „schimbarea de destinaţie”.

Considerăm, că refuzul colocatarilor ulterior şi nejustificat îmbracă forma şi conţinutul unui un abuz de drept.
Astfel pârâţii creează în mod intenţionat un prejudiciu, dau dovadă de rea-credinţă şi nu au nici un interes serios şi legitim în faptul refuzului acordului necesar schimbării de destinaţie.

În dreptul civil, în cazul constatării existenţei unui abuz de drept, pe lângă posibilitatea de a dispune, la cererea părţii interesate, încetarea exerciţiului abuziv al drepturilor sau desfiinţarea măsurilor luate în exercitarea abuzivă a acestora, instanţele dispun, în funcţie de natura specifică a cauzei, şi de posibilitatea de a lipsi de eficienţă juridică acţiunile titularilor de drepturi care şi le exercită fără un interes legitim ori în scop şicanator, iar atunci când este cazul, chiar să-l oblige la despăgubiri pe acela care, exercitându-şi abuziv un drept, a cauzat altuia un prejudiciu.

Aşadar...care este limita legală de exerciţiu a interesului propriu?
Rămâne să aşteptăm soluţia instanţei, nu?

Somaţia cambială şi opoziţia cambială. Foc încrucişat

Am mai spus-o: nu există reţete de succes general valabile şi licenţă know-how în ceea ce priveşte politica fiecăruia de viaţă. Majoritatea dintre oameni reuşesc să aibă o încredere sfidătoare în propria persoană, indiferent de atributele pozitive sau negative, de altfel, fireşti cu care sunt înzestraţi. Am avut ocazia să întâlnesc oameni săraci în atribute precum şi oameni săraci în atribute pozitive, dar care s-au prezentat ca fiind "cele mai bune produse" de pe piaţă. Politică de succes şi necesară azi, dar nu neapărat convingătoare în ceea ce mă priveşte.

La fel şi în cazul Judecătoriei Sibiu unde atributele pozitive există, în general, dar sunt acoperite de efectele celor negative.
Este la modă în Judecătoria Sibiu să se respingă contestaţiile la executare "propriu-zise" formulate împotriva executării silite începute în baza unui bilet la ordin învestit cu formulă executorie.

Motivul? Să fim serioşi! De când trebuie să existe motiv sau motivare pentru a pronunţa o hotărâre într-un dosar? Sau dacă există, cât de pertinentă este necesar a fi aceasta? Mă scuzaţi...se poate să fi uitat prefixul „im”!

Citat dintr-o sentinţă a Judecătoriei Sibiu: „Instanţa constată că potrivit art.399, alin.(3) din Codul de procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac”. „Dacă prima condiţie este îndeplinită, (n.n. adică în cauză este vorba despre un titlu executoriu care nu provine de la un organ cu activitate jurisdicţională, respectiv un bilet la ordin învestit cu formulă executorie) referitor la cea de a doua condiţie, se constată că potrivit art.62 din Legea nr.58/1934, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, debitorul poate face opoziţie la executare, iar în conformitate cu art.63 pe cale opoziţiei la executare se pot invoca excepţiile de nulitate a titlului dispoziţiilor art.2, precum şi cele care nu sunt oprite de art.19”. „Este deci evident că excepţia de neexecutare a contractului reprezintă o excepţie personală care trebuie invocată pe calea opoziţiei la executare, nefiind în consecinţă admisibil a fi examinată în cadrul contestaţiei la executare...Or, în cauză, se constată că deşi se atacă acte diferite de executare, practic singurele motive invocate reprezintă apărări de fond împotriva titlului executoriu. Faţă de aceste considerente, instanţa constată că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată, întrucât apărările invocate de contestatoare nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei la executare, motiv pentru care se va respinge ca inadmisibilă contestaţia la executare” !?!

HELP! S.O.S.! E cineva acolo? (întrebarea NU este NICI pioasă şi NICI retorică!)

Pe scurt: creditoarea are un bilet la ordin învestit cu formulă executorie. Executorul judecătoresc trimite „Somaţie+Poprire”, deci demarează executarea silită împotriva debitoarei, debitoare care formulează în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei, contestaţie la executare. Dar contestaţia e respinsă ca inadmisibilă! Motivul? A se citi mai sus.

Însă, consider că Judecătoria Sibiu, din exces de zel, într-o formă mai blândă de exprimare, a GREŞIT!

În primul rând, pentru că debitorul are dreptul să formuleze apărări de fond chiar şi în cadrul contestaţiei la executare, atunci când NU i-a fost trimisă somaţie cambială de către executorul judecătoresc!

Astfel, prin Decizia nr.XV, din 5 februarie 2007, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă statuând faptul că: în aplicarea dispoziţiilor art.400 şi art.402 din Codul de procedură civilă, competenţa de soluţionare în primă instanţă a contestaţiei formulate împotriva executării silite propriu-zise şi a contestaţiei care vizează lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie revine judecătoriei. Deci calea specifică, comună prin care se poate ataca însăşi titlul executoriu, sau cum a fost el aplicat, atunci când titlul NU este o hotărâre judecătorescă este contestaţia la executare.

Printr-un act normativ special, respectiv prin Legea nr.58/1934 a cambiei şi a biletului la ordin, a fost reglementată o procedură specială, respectiv opoziţia cambială, prin intermediul căreia debitorul obligaţiei de plată poate invoca excepţiile împotriva cambiei învestită cu formulă executorie, respectiv învestit.

Însă, pentru ca debitorul să formuleze această opoziţie cambială, creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc trebuie să comunice o somaţiune de executare. Somaţiunea de executare sau somaţia cambială (aplicabilă şi în cazul unui bilet la ordin) trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei sau a protestului, precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorată, potrivit art.61, alin.(6) din Legea nr.58/1934 a cambiei şi a biletului la ordin. Împotriva somaţiei cambiale, debitorul poate face opoziţie, în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, la judecătoria care a învestit cambia cu formulă executorie..., art.62 din legea ante-menţionată.

Potrivit dispoziţiilor art.63 din Legea nr.58/1934 şi pct.321 din Norma BNR, în procesele cambiale, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul va putea opune creditorului excepţii privitoare la nulitatea titlului, excepţii personale (adică cele care decurg din raporturile personale dintre posesorul şi debitorul cambiei), excepţii procedurale (adică cele privitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii sau execuţiei cambiale). Excepţia de neexecutare este într-adevăr o excepţie personală care derivă din raportul juridic care a intervenit între creditor şi debitor şi care constituie, de regulă, raportul fundamental al obligaţiei cambiale abstracte.

Excepţiile personale, potrivit pct.328 din Norma BNR, sunt: a) excepţiile referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulaţia cambiei, b)excepţiile referitoare la viciile de consimţământ şi c) excepţiile izvorând din raporturi ulterioare creaţiei cambiale.

Cu alte cuvinte, pentru ca debitorul să se apere împotriva executării silite înseşi începută împotriva sa trebuie să formuleze împotriva somaţiei cambiale comunicată opoziţie cambială.

În aceste condiţii, într-adevăr, pe calea contestaţiei la executare formulată în baza dispoziţiilor din Codul de procedură civilă vor putea fi formulate apărări sau excepţii privitoare la actele de executare silită şi nu referitoare la fondul dreptului, adică raportul juridic dintre debitor şi creditor.

Dar ce se întâmplă în cazul în care NU se comunică o somaţie cambială?

Aici Judecătoria Sibiu a greşit, pentru că a considerat că apărările sau excepţiile privitoare la fondul dreptului NU pot fi invocate DECÂT pe calea opoziţiei cambiale, chiar dacă aceasta se formulează împotriva somaţiei cambială, somaţie care NU s-a comunicat debitorului!

ESTE INADMISIBIL! Adică deşi CREDITORUL, respectiv posesorul cambiei sau al biletului la ordin, NU ÎŞI ÎNDEPLINEŞTE obligaţiile legale, DEBITORUL este cel care NU MAI ARE DREPTUL de a mai formula apărări sau invoca excepţii de fond!

De asemenea, în cauză este vorba de excepţia decăderii şi nu de cea a inadmisibilităţii.

DECI, în cazul în care JUDECĂTORIA SIBIU constată că NU s-a comunicat debitorului contestator somaţia cambială prevăzută de legea specială TREBUIE să constate de asemenea faptul că termenul pentru a formula opoziţia cambială NU a început să curgă pentru debitor şi în consecinţă să primească apărările de fond invocate pe calea contestaţiei la executare!

A considera altfel înseamnă a priva debitorul cambial contestator de posibilitatea de a se apăra împotriva pretenţiilor creditorului intimat care se prevalează de un titlu executorie care NU este o hotărâre judecătorească.

Pe de altă parte...şi aici trebuie să recunosc că zâmbesc... Potrivit pct.320, lit.J din „Norma BNR”, somaţia pentru executare se va comunica debitorului căruia îi este adresată conform normelor de procedură. Neîndeplinirea comunicării somaţiei conform cu aceste norme atrage nulitatea acesteia, cu toate consecinţele care decurg atât în ceea ce priveşte formele de executare pe baza unei astfel de somaţii, cât şi în ceea ce priveşte durata prescripţiei, care se întrerupe numai printr-o executare valabilă;

Deci s-a deschis sezonul la "excepţia inadmisibilităţii"!

Creditorul şi instanţa pe de-o parte....că nu s-a formulat opoziţie cambială şi deci nu se mai pot formula excepţii pe calea contestaţiei la executare în ceea ce priveşte fondul litigiului, raportul juridic.

Debitorul pe de altă parte...că nu s-a formulat somaţie cambială şi deci executarea silită a creditorului pornită în baza unei cambii sau bilet la ordin învestit cu nulitatea este lovită de nulitate!

Foc încrucişat deocamdată, respectiv cel puţin până când Judecătoria Sibiu revine la sentimente mai bune!